Enervați de faptul că Universitatea Craiova s-a afundat în subsolul clasamentului după eșecul suferit în fața Sportului, fanii Craiovei au luat cu asalt vestiarele stadionului din Regie după meci, cu scopul de a-i trage la răspundere pe jucători și pe mebrii staff-ului tehnic.
Principalii vizați de către suporterii olteni au fost frații Costea, care au fost înjurați de aceștia pentru lipsa de implicare de care dau dovadă, cu un plus în direcția lui Mihai, care a fost deja antamat de Steaua pentru campania de transferuri din vară.
În colimatorul galeriei a intrat și președintele Aurel Țicleanu, căruia i s-a reproșat loialitatea față de patronul Adrian Mititelu: „De ce îl pupi atâta în fund, nu vezi că a dus echipa asta de râpă?”
Fanii au fost disperați imediat de jandarmii prezenți la stadion, fără a se înregistra alte incidente.
Antrenorul Craiovei, Nicolo Napoli, este convins că echipa sa se mai poate salva de la retrogradare chiar și după eșecul înregistrat pe terenul codașei Sportul Studențesc, însă acceptă că în urma discuției pe care o va avea cu patronul Adrian Mititelu și-ar putea anunța demisia în cursul zilei de mâine.
„Eu cred în continuare că echipa se va salva de la retrogradare, sunt extrem de supărat de situația în care ne aflăm. Mi-a cerut Mititelu demisia? OK, ajung în seara asta la Craiova, voi discuta cu dânsul, iar mâine vă voi anunța ce decizie o să iau”, a spus Napoli la conferință.
Patronul Craiovei, Adrian Mititelu, este hotărât să-l îndepărteze pe tehnicianul Nicolo Napoli înaintea rundei intermediare de săptămâna viitoare, mărturisind că așteaptă o demisie de onoare din partea italianului.
„Sunt și eu de acord că a fost execuție în direct a unei foste mari echipe. Lucrurile se vor schimba, pentru că nu asta este fața adevăarată a Craiovei. Putem mai mult. Napoli avea prilejul să demonstreze ceva acum mai multe etape, acum este prea târziu. Aștept o demisie de onoare din partea lui, ca să fie altceva în CV-ul lui. Nu mai poate continua, simt că nu mai controlează echipa. Nu vreau ca despărțirea noastră să fie una cu scandal”, a spus Adrian Mititelu la Digisport.
Derby-ul etapei cu numărul 23 din Liga I, Poli Timișoara-Steaua, va fi condus la centru de către arbitrul băimărean Cristi Balaj. Acesta se va afla la al patrulea derby dintre cele două formații, al doilea disputat pe terenul bănățenilor. Prezența lui Balaj pare să fie o garanție că meciurile dintre Poli și Steaua din această seară se poate termina la egalitate, așa cum s-a întâmplat și în celelalte trei jocuri cu el la centru.
Primul a avut loc pe 27 noiembrie 2004, la Timișoara și s-a încheiat 1-1. Apoi au urmat două partide în Ghencea, ambele încheiate cu o remiză: 2-2 pe 15 noiembrie 2008, iar al doilea, care este și ultimul dispută directă dintre cele două echipe, 1-1 pe 29 august 2010.
Steaua nu se simte prea bine cu Balaj la centru nici în meciurile cu alte echipe. În acest sezon, roș-albaștrii au avut 4 jocuri cu băimăreanul la centru, din care au scos 3 remize și o singură victorie, în timp ce Timișoara a înregistrat un egal și o victorie.
Fostul mijlocaș al Stelei și al lui Dinamo, Mihăiță Pleșan, face spectacol în Rusia. Fotbalistul român a înscris o dublă de senzație în meciul pe care formația sa, Volga Nijni Novgorod l-a jucat pe teren propriu împotriva formației lui Adrian Ropotan, Dinamo Moscova (3-0). Pleșan a marcat în decurs de doar două minute (63, 65), una dintre reușite fiind o adevărată operă de artă, lob peste portarul advers.
Adrian Mutu nu a ajuns la o înțelegere cu Berat Racaj, ospătarul pe care l-a bătut pe 23 octombrie 2010 într-un bar din Italia, astfel că dreptatea în acest caz va fi decisă în Instanță. Veștile nu sunt deloc bune pentru internaționalul român al Fiorentinei, având în vedere că albanezul a avut nevoie de 25 de zile de îngrijiri după altercația cu Mutu, cu 5 mai multe decât termenul în care s-ar fi considerat că rănile sunt minore.
În plus, Racaj a avut nevoie și de o intervenție chirurgicală la nas pentru a corecta o deviație de sept evidentă, care ar fi rezultat în urma loviturilor aplicate de fotbalist.
Patronul stelist Gigi Becali este convins că eșecul Oțelului din această etapă, coroborată cu o așteptată victorie a echipei sale la Timișoara, sunt semnele că roș-albaștrii vor cuceri titlul la finalul acesrui sezon.
„Eu știam că Oțelul nu va ține ritmul în acest retur, o să vedeți că și în etapa viitoare se vor împiedica în fața Vasluiului. Mi-e că nu prind nici locul trei. Eu văd clasamentul așa la finalul campionatului: Steaua, FC Vaslui, Poli Timișoara și Oțelul. Noi o să batem categoric la Timișoara, mă bazez pe forța echipei când spun asta. Nu mă duc la meci, pentru că nu o să fiu primit ca un musafir, iar eu asta îmi doresc”, a spus Gigi Becali la gsptv.
Fundașul dinamovist Valerică Găman, debutant în tricoul alb-roșu, este încrezător că se mai pot schimba multe lucruri în bine pentru echipa sa până la finalul acestei ediții de campionat.
„Nu meritam să pierdem. Mai sunt destule meciuri din acest campionat, nu e un capăt de țară acest eșec. Se poate întâmpla orice. Acum avem orgoliul rănit, ne propunem toate cele 3 puncte în meciul cu Brașov și sper să reușim”, a spus Găman.
Fundașul dinamovist Ștefan Bărboianu a dat și el vina pe arbitrul Alexandru Tudor pentru felul cum a judecat faza ce a precedat golul doi al clujenilor.
„Asta este, trebuie să uităm acest meci și să ne gândim la cel de miercuri. Nu se poate să pierdem meciuri cu asfel de greșeli de arbitraj, a fost și henț și fault la faza golului doi. Noi muncim, stăm mult timp plecați în cantonamente și ni se iau puncte așa. Este păcat. Noi ne gândim să câștigăm cu Brașovul. Îmi pare rău că Găman nu a debutat și el cu o victorie”, a spus Bărboianu.
Autorul primului gol al Universității Cluj în meciul cu Dinamo, Claudiu Niculescu, mărturisea la finalul jocului că încearcă aceeași senzație de la sfârșitul partidei tur, când a împărțit bucuria golurilor marcate cu dezamăgirea faptului că aceste reușite au venit în poarta echipei sale de suflet.
„Nu aș merge atât de departe, că suntem nașii lui Dinamo. Eu încerc doar să îmi fac datoria și azi s-a nimerit s-o fac împotriva fostei mele echipe. Îmi pare rău că s-au încurcat ]n fa’a noastră, dar mă bucur că am obținut o victorie foarte importantă în lupta pentru evitarea retrogradării. Mă bucur și pentru Danciu că a marcat, e deja la a doua etapă consecutivă când o face, lucru important pentru moral. Eu nu am jucat pentru răzbunare sau să demonstrez ceva, nu fac astfel de gesturi. Dinamoviștilor le doresc să ocupe locul doi la finalul acestui sezon, au echipă puternică și am simțit lucrul ăsta azi”, a spus Niculescu la gsptv.
Patronul Universității Cluj, Florian Walter, era extrem de bucuros după victoria obținută de echipa sa în fața lui Dinamo, echivalentă cu o gură de oxigen în lupta pentru evitarea retrogradării. „Nu ne-am propus să fim nașii lui Dinamo, dar în seara asta chiar aveam nevoie de toate cele 3 puncte. Dacă am fi jucat în Cluj acest meci, am fi avut 30.000 de suporteri alături de noi și ar fi fost un spectacol total. A fost un meci în care jucătorii au dat totul, au jucat cu multă dăruire. Nu pot să îmi dau cu părerea despre arbitraj, pentru că am văzut meciul de pe bancă și am observat exact fazele. Noi aveam mai mare nevoie de aceste puncte decât Dinamo. Cu Cristi Borcea am vorbit înainte de meci doar că nu ne-ar ajuta pe niciunul egalul”, a spus Florian Walter la gsptv.
Fostul arbitru Dan Lăzărescu nu a avut niciun dubiu asuprta faptului că Delgado l-a faultat pe Diabate la faza golului doi al clujenilor. „Nu există discuție, la faza golului doi al clujenilor a fost fault clar. Este piciorul ridicat, jucătorul împiedicat să joace balonul, decizia corectă era lovitură liberă pentru Dinamo și cartonaș galben pentru Delgado. În plus, a fost vorba despre o fază continuată, de aia nu înțeleg cum nu a fost văzută, poate a fost și vina tușierului. Este o greșeală de arbitraj foarte gravă”, a spus Dan Lăzărescu la gsptv.
Tehnicianul echipei Oțelul Galați, Dorinel Munteanu, a declarat după înfrângerea, cu scorul de 0-1, din meciul cu FC Brașov, că este dezamăgit de acest rezultat, dar viața merge înainte și formația sa va lupta pentru a se menține pe primul loc în clasament.
Patronul Stelei, Gigi Becali, i-a replicat lui Marian Iancu, care afirmase că boss-ul din Ghencea este pregătit să renunțe la istoria și palmaresul Stelei pentru a scăpa de anumite datorii mai vechi acumulate de societatea roș-albastră.
„Istoria și palmaresul Stelei le-am preluat la societatea comercială prin statut. Pe mine m-au costat ambele 10 milioane de dolari. Atunci când s-a înființat societatea, am renunțat la 6,4 milioane de dolari pentru a prelua istoria și palmaresul Stelei printr-o tranzacție extra-judiciară făcută în fața notarului. O să pun la dispoziția presei aceste acte, nu pentru Marian Iancu, ci ca să se lămurească lumea. Nu știu ce urmărește Iancu, el are tot timpul câte un interes în spatele declarațiilor sale. Clubul Steaua nu are nici o datorie nicăieri, nici măcar un bănuț. Acele datorii despre care vorbește el sunt de acum 15 ani, iar eu habar nu am de ele.
Nu am chef să mă cert cu Marian Iancu pentru titlu. Foarte bine, să ia el campionatul. Dar nu-l va lua. De asta am eu ambiție să fiu mai sus decât el, pentru că el vedeți cum face acum, dar dacă va avea 20 de milioane? Nu mai bine stă el cuminte? O să fac tot posibilul să nu ia Timișoara titlul, ca să uite lumea de Iancu și să apar eu mai mult la TV”, a declarat Gigi Becali la gsptv.
Gigi Becali a comentat atacul managerului Mihai Stoica la adresa președintelui Helmuth Duckadam, după ce acesta a spus că Tătărușanu ar fi mai puțin valoros decât goalkeeperul lui Poli Timișoara, Costel Pantilimon. Apoi, s-a referit din nou la situația mijlocașului Janos Szekely.
„Are dreptate Mihai cu ce a spus, dar trebuie să înțeleagă că oamenii spun și ce gândesc și ai ce le face. Așa e normal să faci, să spui ce gândești. Dar, trebuie să te gândești și la interesul clubului tău, nu să spui că portarul altui club e mai bun decât al clubului tău, mai ales că valorile sunt apropiate. Chiar dacă este așa cum zice el, trebuia să îl laude pe Tătărușanu doar ca să nu îi afecteze moralul. I-am zis lui Mihai să vorbească direct cu Helmuth, că e om cu minte și ar înțelege, însă mi-a zis că îi e rușine. MM nu e președinte, e doar manager, dar probabil că ar vrea să ocupe ambele funcții.
Am vorbit cu Mihai și despre Szekely și am căzut de acord să nu mai atac jucătorul atât de tare și să-i căutăm echipă. De asta am îndulcit tonul, dar asta nu înseamnă că îl voi ierta. El a înjurat tot staff-ul medical și nu poate fi iertat. Să nu înțelegeți din toate aceste declarații că MM este o marionetă și că face doar ce spun eu, dar Szekely este chiar obraznic. El aplauda galeria în timp ce mă înjura, asta însemna că e de acord cu ei. El credea că joacă la clubul Steaua? Joacă la clubul unde eu sunt patron și unde este plătit de mine”, a declarat Gigi Becali la gsptv.
Englezii demonstrează o dată în plus că au umor! Britanicii și-au luat revanșa față de spanioli pentru Ziua Inocenților și au inițiat o sumedenie de păcăleli pe seama acestora cu ocazia Zilei Internaționale a Păcălelilor.
Mai întâi, s-au folosit de numele lui Cristiano Ronaldo, despre care au spus că va fi folosit vândut de Portugalia țării vecine pentru 160 de milioane de euro, cu intenția de a atenua deficitul bugetar. „Ca un bun patriot, Cristiano a acceptat această tranzacție, chiar dacă mutarea va distruge Cupa Mondială”, a u scris jurnaliștii de la The Independent.
Apoi, The Mirror le-a implicat pe FC Barcelona și Real Madrid, alături de Arsenal, Manchester United, Chelsea și Liverpool, în cel mai important proiect de revoluționare a fotbalului, respectiv în lupta pentru achiziționarea primei femei din fotbalul masculin, nimeni alta decât celebra braziliancă Marta. „Echipa care va reuși să o transfere pe Marta va avea termen până la amiaza zile de 1 aprilie să convingă FIFA că jucătoarea poate fi legitimată”, au scris cei de la The Mirror.
Aceeași sursă nu s-a oprit aici cu păcălelile ce implicau spanioli, legându-se și de ineficiența deja proverbială a lui Fernando Torres de la realizarea transferului la Chelsea. Englezii au scris că atacantul campioanei mondiale va apela la un ritual vrăjitoresc spaniol, urmând a aduce din satul său natal, Fuenlabrada, o capră care să își facă nevoile în fața fiecaărei porți de pe Stamford Bridge pentru a alunga spiritele rele.
Tot scandalul iscat de Marian Iancu în ultima vreme îl are drept țintă pe Gigi Nețoiu (foto), un influent om de afaceri care în decursul anilor a demonstrat că poate decide soarta campionatului. „Comandantul” este personajul la care face referire Iancu în toate declarațiile din ultimul timp. Gigi Nețoiu nu mai e implicat oficial la vreo echipă de fotbal, după ce ultima oară a sponsorizat Dacia Mioveni. În trecut, el a susținut financiar echipe precum Rocar București și Dinamo, dar s-a vorbit de implicarea lui și la FC Argeș, înainte ca această echipă să retrogradeze. Influența lui în deciderea titlului a fost speculată de mass-media în sezonul 2001-2002, când Universitatea Craiova a învins FC Național în ultima etapă, campionatul fiind câștigat astfel de Dinamo, club pe care l-a întărit cu 14 jucători.
E și Dinamo băgată în „Alianță”? Marian Iancu crede că cel poreclit „Comandantul” l-a convins pe Becali să sprijine Oțelul în lupta pentru titlu și la fel ar fi făcut și cu Borcea, deci implicit cu Dinamo. Probabil că Iancu va face declarații asemănătoare și în preajma meciului direct cu „câinii roșii”.
Miza cu care i-ar fi ademenit Nețoiu pe ceilalți ar fi orizonturile care s-ar deschide din punct de vedere politic odată cu intrarea lui Stan adânc în acest mediu. Se vorbește despre terenurile care vor fi fructificate în județ fie prin afaceri cu
Ada Meseșan intenționează să demisioneze din Consiliul de Administrație al TVR, din cauză că CA a respins joi posibilitatea ca Televiziunea Română să participe la licitația organizată de LPF pentru a cumpăra un pachet cu drepturi de televizare a meciurilor din Liga I.
„TVR a respins astăzi (joi, n.r.) în ședința de CA dreptul de a participa la licitația pentru a cumpăra pachetul privind Liga națională de fotbal și consider că acest gest duce la «înmormântarea» TVR, deoarece pachetul este pentru trei ani. Am anunțat că intenționez să-mi dau demisia din CA pentru nu doresc să girez afectarea gravă a Televiziunii Naționale ca actor media pe piață. O instituție de media se susține ca audiență și ca impact pe public foarte mult din sport și prin excelență prin fotbal, alături de jurnalele de știri și producțiile personale ale instituției”, a declarat pentru MEDIAFAX Ada Meseșan, membru titular în CA.
Ea a precizat că a propus ca TVR să facă economie în alte zone pentru a putea să participe la licitația organizată de Liga Profesionistă de Fotbal (LPF).
„Motivul colegilor mei care au votat contra a fost faptul că instituția are probleme financiare, dar cu toate acestea în proiectul de buget pe 2011 instituția are prevăzute acordarea de prime și sporuri angajaților. Am propus să facem economie în alte zone pentru a susține TVR ca jucător media pe piață. Nu s-a întâmplat”, a explicat Ad
Mijlocașul Mihai Răduț nu va putea evolua pentru Steaua în derby-ul cu Poli Timișoara. Fotbalistul în vârstă de 21 de ani a suferit azi o contuzie la umăr și a fost lăsat acasă de antrenorul Sorin Cîrțu. Răduț nu se va antrena deloc până luni, zi în care va efectua un control medical care va indica exact perioada de pauză pe care va fi nevoit să o ia.
Steaua îl mai are indisponibil pentru meciul de la Timișoara și pe brazilianul Ricardo Gomes, accidentat în meciul cu FC Vaslui.
Patronul Stelei, Gigi Becali, spune că nu va lua loc în tribune la derby-ul cu Poli Timișoara, în urma scandalului insinuărilor iscat de Marian Iancu. „Nu o să merg la Timișoara din cauza lui Iancu. Ce face el nu mai face nimeni în fotbalul românesc. Mai știți pe cineva care să provoace atâtea scandaluri? O să vedeți că în 2-3 ani scăpăm de acest Marian Iancu. A mai fost unul ca el, Gheorghe Florea, care avea și mai mulți bani și tot a ieșit din fotbal”, a spus Gigi Becali la gsptv.
Poliția germană a anunțat, joi, că a descoperit și dezamorsat trei dispozitive explozibile, dar care nu ar fi reprezentat „un pericol mare”, în apropierea stadionului grupării de fotbal Borussia Dortmund, informează AFP.
Potrivit primelor estimări, aceste obiecte descoperite în ultimele două zile în apropierea celui mai mare stadion din țară, Signal-Iduna-Park, cu o capacitate de 80.000 de locuri, „nu reprezentau un pericol mare pentru populație”, potrivit unui comunicat al poliției federale (BKA).
BKA a arestat, marți, într-un hotel din Koln, un german în vârstă de 25 de ani, care ar fi susținut că sunt posibile atentate în Germania. Sub acoperirea anonimatului, tânărul ar fi trimis mail-uri pe adresa ambasadei Germaniei de la Islamabad (Pakistan), în care susținea că are informații că se pregătesc două atentate în Germania.
Interogat de poliție, el a mărturisit că a contactat ambasada, semnalându-le anchetatorilor că a depus explozibili în apropierea stadionului pe care joacă liderul din Bundesliga.
În timpul percheziției efectuate la domiciliul tânărului, poliția a confiscat alte trei obiecte bănuite că ar fi putut exploda și produse chimice. „Legătura cu o posibilă tentativă de extorcare de fonduri a fost confirmată în timpul percheziției”, a menționat BKA într-un comunicat.
Formația Borussia Dortmund va întâlni, sâmbătă, pe teren propriu, echipa Hannover ’96, în etapa a 28-a a campio
Dinamo a fost primită în stil de mare echipă la Mediaș, acolo unde va avea loc mâine meciul cu Universitatea Cluj, de la ora 20:30. Sute de suporteri ai alb-roșilor, majoritatea copii, au asistat la ultimul antrenament al „câinilor” dinaintea partidei contra „șepcilor roșii”, năvălind imediat după ședința de pregătire asupra elevilor lui Ioan Andone pentru a le cere acestora autografe și poze.
Partida U Cluj – Dinamo va avea loc vineri, de la ora 20:30.
Fostul antrenor-jucător al Timișoarei, Cosmin Contra, este încrezător că alb-violeții vor învinge în derby-ul cu Steaua și că la finalul campionatului vor reuși să câștige primul titlu din istoria clubului. „Guriță” a vorbit și despre relația cu Marian Iancu.
„Țin minte că în tur am fost înjurat pe toată durata încălzirii mele și m-am întors spre ei spunându-le că le voi da gol. Am intrat pe teren și așa am făcut. E dreptul lor să se manifeste așa, dar nu este frumos. Cred că Alexa va marca acum, chiar dacă are cota 1.000 la 1. Dacă mă aude, sper să îmi împlinească pronosticul. Regret că nu mi-am terminat munca acolo, mai ales că am luat echipa de pe 7 și am dus-o pe doi. Admit că am făcut și câteva greșeli, puteam să câștig anumite partide, dar nu am făcut-o. Oricum, din greșeli înveți, e normal acest lucru la început de carieră. Mă bucur că Dușan Uhrin a obținut numai victorii și sper ca titlul să vină la Timișoara. Nu vreau să mi se acorde merite, pentru că e meritul băieților și al conducerii, nu al meu.
Nu am rămas la Timișoara pentru că nu sunt obișnuit să accept că patronul are întotdeauna dreptate și să plec capul în fața lui. Domnul Iancu nu era încrezător că eu pot face cum trebuie pregătirea de iarnă, deși sunt convins că ar fi fost totul în regulă. Dacă aș fi făcut pregătirea după modelul Milan nu cred că ar fi rezistat jucătorii”, a declarat Contra la Sport.ro.
Managerul sportiv al Timișoarei, Daniel Stanciu, susține că interesul pentru steliștii Bănel Nicoliță, Romeo Surdu și Janos Szekely este cât se poate de real și că salariile celor trei nu ar reprezenta o povară de nesuportat.
„Noi l-am dorit pe Nicoliță și în vara anului trecut, dar șefii nu au ajuns la un acord în privința sumei de transfer. Pe noi ne interesează acest jucător în continuare, la fel cum, de la Steaua, ni se mai par interesanți Janos Szekely și Romeo Surdu. Szekely este bănățean, s-ar integra rapid, iar salariul lui de 240.000 de euro nu ar fi o problemă pentru noi, mai ales dacă ne vom califica în Liga Campionilor, lucru valabil și în cazul lui Surdu. Toți sunt jucători foarte buni, mereu aud vorbindu-se de bine la adresa lor. Prefer să vorbesc despre subiectul Bănel Nicoliță de abia de săptămâna viitoare, ca să nu se interpreteze. El este un fotbalist de valoare, care a mai jucat la Poli și cu care ne-am înțelege foarte bine”, a spus Daniel Stanciu la gsptv.
Meciul cu Steaua este așteptat cu sufletul la gură de întreaga Timișoară, însă apropierea derby-ului de sâmbătă îi dă dureri de cap antrenorului Dușan Uhrin. Cehul nu poate conta pe 5 dintre jucătorii săi de bază, un al șaselea fiind incert.
Zicu și Bourceanu vor lipsi din cauza suspendărilor, în timp ce Magera, Sepsi și Axente sunt ieșiți din calcule în proporție de 90 la sută din cauza unor probleme medicale.
Listei de indisponibili i s-ar putea adăuga și canadianul Tosaint Ricketts, abia revenit după convocarea la lotul naționalei țării sale și care nu va putea fi folosit ca titular sâmbătă.
Revolta lui Gabriel Torje din cadrul conferinței de presă susținută la începutul acestei săptămâni are concurență de marcă. Samuel Eto’o, celebrul atacant camerunez al lui Inter Milano, a sărit ca ars la întrebarea unui jurnalist de la televiziunea Equinox, care îl întrebase dacă nu vede meciul cu Senegal din Cupa Africii, disputat sâmbăta trecută, drept ultimul al generației sale.
Răspunsul a fost unul extrem de agresiv: „Fratele meu drag, ]ntrebarea ta con’ine mult negativism. Cred că tu, cu pălărioara ta drăguță, ar trebui să te gândești la retragere. După tot ce am făcut noi pentru, ar trebui să fiți mai recunoscători, mai ales că echipa Camerunului nu a mai jucat de mult timp la fel de bine ca acum. Cred că nu ați văzut aceeași partidă ca noi.
Voi vorbi cu șeful tău pentru că nu meriți să lucrezi în mediul acesta. Oameni ca tine nu merită să existe. Noi ne omorâm să dăm totul pentru această națională, iar unii jurnaliști ca și tine nu vor ca Africa să progreseze, ca echipa Camerunului să pogreseze, fiind mereu negativiști. Eu am cucerit tot ce se putea la 30 de ani și îmi lipsește un singur trofeu, Cupa Mondială”.
Marius Stan se arată indignat de speculațiile lui Marian Iancu, președintele Timișoarei afirmând că are informații despre o posibilă alianță a Stelei cu Oțelul, în urma căreia gălățenii să iasă campioni.
„Sunt declarații aberante! Acest personaj poate să vorbească până îi amorțește gura. Am fost prieten cu Nețoiu, dar asta e treaba mea, nu privește pe nimeni altcineva. Mă așteptam să ne atace lumea, mai ales că suntem pe primul loc. Noi jucăm corect toate meciurile. Despre meciul invocat de acel personaj nu știu nimic, nu eram la Galați atunci. Este o tactică jelnică la acre se apelează pentru a pune presiune pe noi și pe Steaua. Dacă îi va ieși încă o dată, probabil se va bate satisfăcut pe burtică și se va bucura de ce ne-a făcut. Dacă ăsta e prețul pentru a reuși, eu nu marșez la acest joc. Penibil gest, făcut de o persoană care nu poate fi numită om de fotbal, pentru că astfel ar fi jigniți toți ceilalți oameni de fotbal”, a spus Marius Stan la Sport.ro.
Președintele Politehnicii Timișoara, Marian Iancu, a reacționat ironic la declarația lui Gigi Becali, care afirmase că stadionul „Dan Păltinișanu” va fi plin sâmbătă doar datorită dorinței bănățenilor de a o vedea pe Steaua.
„Poate că domnul Becali a făcut o confuzie când a spus că stadionul „Dan Păltinișanu” va fi plin numai pentru că vine Steaua. Îl invit pe domnul Becali să iasă la lojă, înaintea începerii partidei și să-i salute pe cei 30.000 de steliști. Va primi aceleași urale pe care le aude și din partea fanilor din peluzele din Ghencea. E îndreptățit să facă această confuzie”, a spus Iancu la gsptv.
Președintele LPF, Dumitru Dragomir, spune că nu va declanșa o anchetă pentru a analiza acuzațiile lui Sorin Cîrțu, care dezvăluise că în trecut Gheorghe Chivorchian i-a propus un aranjament: „Sunt prostii cele spuse de Sorin Cîrțu, ce probe are în sprijinul afirmațiilor sale? Nu cred într-o alianță pentru sprijinirea Oțelului, fiecare luptă pentru el”, a spus Dumitru Dragomir la Sport.ro.
Sorin Cîrțu afirmase în cadrul unei emisiuni televizate că nu lipsa de rezultate a fost argumentul care l-a îndepărtat de pe banca lui Poli Timișoara, ci colaborarea cu Gheorghe Chivorchian:
„Nu m-a dat nimeni afară, eu am plecat. Eu mă înțelegeam bine cu Marian Iancu, dar ei discutau cu Chivorchian și eu nu puteam să lucrez cu el. A fost un episod pe vremea când eram la Oțelul și el era la FCM Bacău și a vrut să câștige meciul prin alte metode”.
Fostul antrenor al Stelei, Emerich Ienei, critică strategia haotică a Stelei și spune că nimeni din conducerea grupării din Ghencea nu planifică așa cum trebuie viitorul echipei. „Dinamo a renunțat la titlu și promovează jucători tineri pentru campionatul următor, acolo se gândește în perspectivă. La Steaua se muncește pompierește. Sigur, sunt șanse teoretice, așa cum și naționala se mai poate califica la EURO, dar este clar că trebuie schimbat ceva. Nu există o strategie clară, acolo cum se câștigă un punct sau trei puncte, se visează la primul loc până de Paști. Au plecat jucători buni și au fost aduși în loc alții care nu sunt mai buni decât cei care erau în lot deja”, a spus Emerich Ienei la Digisport.
Portarul Costel Pantilimon a fost coleg în echipa națională cu adversarul său de sâmbătă, Ciprian Tătărușanu, dar cei doi nu au vorbit despre disputa directă. „Ne bucurăm că stadionul va fi plin, ne așteptam la asta după ce a fost la meciul cu Craiova. Pentru noi e foarte important acest meci, pentru a rămâne în cursă pentru titlu. Jucăm acasă, avem nevoie de cele trei puncte, dar și Steaua vrea să rămână în lupta pentru cupele europene. Avem nevoie de trei puncte la fiecare meci, nu prea ne permitem să obținem altceva, singurul rezultat care ne avantajează este victoria, în fiecare meci, pentru a rămâne aproape de Oțelul”, a spus portarul echipei timișorene.
Jucătorul bănățenilor consideră că forța adversarului stă în grup și nu în valorile individuale: „Avem un lot numeros, unul foarte bun, iar acum, când vom juca din trei în trei zile avem nevoie de toți jucătorii. Steaua are jucători valoroși, e o echipă foarte bună. Nu e vorba neapărat de valoarea individuală a jucătorilor, sunt puternici ca echipă. După cum arată clasamentul, am putea spune că avem prima șansă în acest meci. Dar nu e chiar așa, într-un derbi nu mai contează poziția din clasament. E un meci tare, un meci important”.
Sursa: Mediafax
Căpitanul echipei FC Timișoara, Dan Alexa, a declarat, joi, într-o conferință de presă, că o victorie cu Steaua ar fi un pas important pentru „alb-violeți” și că jucătorii formației timișorene evoluează pentru suporteri și pentru puncte, mai puțin pentru prime.
„E un meci foarte important, Steaua își joacă practic ultima șansă aici. Au jucători valoroși în lot, care pot face diferența, e o echipă de tradiție și cu siguranță nu e un meci ușor. Jucători care se mobilizează la jocurile importante. Dar jucăm acasă și trebuie să tratăm meciul ca atare. Începe un program infernal, vom juca din trei în trei zile, tocmai de asta e important să începem bine. În plus, un eventual eșec pentru Steaua i-ar scoate din lupta pentru primele locuri”, a spus Dan Alexa.
Acesta a vorbit despre absențele din cele două echipe, dar și despre fotbaliștii pe care patronul Marian Iancu a anunțat că și-i dorește la Timișoara, precizând că Ianis Zicu este în acest moment un jucător mai în formă decât Cristian Tănase de la Steaua.
„Zicu este o pierdere pentru noi, asta e clar, e un jucător providențial pentru noi pe faza de atac, dar avem în lot jucători buni, care îl pot înlocui. La fel și cu absența lui Bourceanu, care e piesă importantă la mijloc. Pe Tănase îl apreciez ca jucător, e foarte talentat, dar Zicu e mult mai în formă la ora actuală. Szekely, Nicoliță și Surdu sunt jucători valoroși ai campionatului, care au confirmat și ar face tr
Iată rezultatele complete ale zilei din preliminariile Campionatului European din 2012. România a obținut prima victorie, evitând astfel să fie victima singurei surprize a rundei.
Grupa A Turcia – Austria 2-0 Belgia – Azerbaidjan 4-1
Grupa C Estonia – Serbia 1-1 Irlanda de Nord – Slovenia 0-0
Grupa D România – Luxemburg 3-1
Grupa E Suedia – Moldova 2-1 Olanda – Ungaria 5-3
Grupa F Israel – Georgia 1-0
Grupa I Cehia – Liechtenstein 2-0 Lituania – Spania 1-3
Atacantul Ciprian Marica a atacat și el, voalat, tactica abordată de Răzvan Lucescu în meciurile cu Bosnia și Luxemburg, după ce și Adrian Mutu făcuse același lucru imediat după fluierul final al partidei de la Piatra Neamț. „Este frumos când învingi, dar ne-am fi dorit să câștigăm și în Bosnia. Alta era starea noastră acum. Trebuie să sperăm și să credem în șansa noastră, cât de mică ar fi ea. Nu ar trebui să ne calificăm cu dezafilierea Bosniei, dar ne-am bucura dacă se va întâmpla asta. Am demonstrat în mai multe momente ale meciului că nu suntem la nivelul Luxemburgului, chiar dacă ne-a fost greu. Dacă avem curaj și atacăm, putem să și marcăm. Dăruire avem, dar curajul ne lipsește”, a spus Ciprian Marica la TVR.
Jucătorii lui Răzvan Lucescu s-au chinuit cu Luxemburgul, pe care au reușit să îl învingă în cele din urmă cu scorul de 3-1.
Marcatorul unui gol în partida din această seară, Ianis Zicu, crede în continuare că România se poate califica la turneul final și speră ca în meciurile care urmează să se obțină maximum de puncte.
„Luxemburg e un adversar incomod, toate echipele au câștigat foarte greu cu ei. Importante sunte cele 3 puncte care ne mențin în cursa pentru calificare. Ne doream foarte mult să câștigăm, acum nu ne rămâne decât să fim concentrați pentru următoarele partide și să luăm cât mai multe puncte. Selecționerul știe cel mai bine cum să ne pună în teren.” a spus Ianis Zicu pentru TVR 1.
Selecționerul Răzvan Lucescu nu dă semne că se gândește să părăsească banca naționalei, nici după meciul chinuit cu Luxemburg, aducând ca argument în apărarea sa faptul că și celelalte echipei ale grupei s-au descurcat greu în fața reprezentativei din Marele Ducat.
„Viitorul îl văd cum am zis la conferință. Avem 5 puncte, am scăpat de meciurile grele în deplasare. De acum jucăm acasă și fiecare partidă va fi precum o finală. Mă gândesc numai la meciul cu Bosnia acum.
A fost lipsă de concentrare la faza golului luxemburghez, care a picat în urma unei faze fixe. Era normal să avem o astfel de cădere după eșecul de la Zenica. Până al urmă, doar noi și bosniacii le-am marcat trei goluri luxemburghezilor, Franța și Albania s-au chinuit mai mult ca noi.
Mutu este jucătorul de mare talent al fotbalului românesc, știam că va avea această evoluție. Are satisfacția acestei „duble”, de el avem nevoie. Modul în care s-a comportat în aceste 9 zile a fost unul extrem de profesionist. Mai are timp să câștige, trebuie doar să aibă evoluții precum cea din Bosnia și cea de azi”, a spus Lucescu la TVR.
După ce a salvat România în meciul cu Luxemburg prin „dubla” sa, Adrian Mutu nu s-a sfiit la finalul partidei de la Piatra Neamț să îl atace pe selecționerul Răzvan Lucescu: „Au dat gol dintr-o fază fixă, dar am demonstrat până la urmă că nu suntem la același nivel cu Luxemburg. Nu cred că a avut nimeni timp să înghețe, pentru că am egalat imediat. Suporterii pot să strige ce vor, pentru că au dat bani pe bilet, dar vreau să știe că fiecare jucător merită să joace pentru această echipă națională. Nu pot să spun că m-am simțit mai bine în sistemul de joc de astăzi, în Bosnia nu am avut niciun sistem, am jucat ce am știut. Oricum pierdeam, pentru că am stat cu fundul în poartă. Noi mai sperăm în calificare, suporterii să fie alături de noi”, a spus Mutu la TVR.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER