Antrenorul Petrolului, Cosmin Contra, s-a declarat încântat de atitudinea elevilor săi din amicalul cu Sturm Graz (1-1). De asemenea, tehnicianul a mărturisit că este mulțumit de felul în care se prezintă la antrenamente și în joc starurile Ianis Zicu și Adrian Mutu.
Liverpool spera în această iarnă să își consolideze compartimentul ofensiv prin transferul lui Mohamed Salah, de la FC Basel, dar planurile „cormoranilor” pot fi date peste cap de Chelsea. Gruparea londoneză a încasat 45 de milioane de euro de la Manchester United în schimbul lui Juan Mata, astfel că își permite să reinvestească o parte din această sumă pentru aducerea pe Stamford Bridge a talentatului fotbalist egiptean.
Cu toate că echipa lui se află doar pe poziția a 12-a în campionatul Spaniei, la 8 lungimi distanță de primul loc calificant în Europa League, Ciprian Marica își face iluzii că formația de la periferia Madridului va reuși la finalul sezonului să urce pe o poziție care să o alinieze la startul viitoarei ediții a cupelor europene.
Steaua nu a obținut nicio victorie în meciurile de pregătire din primul stagiu de pregătire din Spania și a înregistrat un golaveraj dezastruos: 2-9. Antrenorul Laurențiu Reghecampf a pus rezultatele pe seama oboselii acumulate din cauza pregătirii preponderent fizice, dar scuza sa nu funcționează pentru toți colegii de breaslă.
Antrenorul Stelei, Laurențiu Reghecampf, a pus pe seama antrenamentelor dure rezultatele slabe ale echipei din stagiul de pregătire de la Marbella. Tehnicianul promite că în Antalya echipa va arăta o altă față.
Steaua nu a reușit nici să obțină primul succes în stagiul din Spania nici în fața azerilor de la FC Baku, echipă la care a jucat în primul sfert de oră și românul Marius Pena. Roș-albaștrii au cedat cu 0-2, goluri care au venit în urma unor gafe de începători ale apărătorilor centrali ai campioanei României și astfel a fost bifat al treilea eșec din cantonamentul de la Marbella.
Unul dintre cele mai frumoase goluri ale acestui început de an a fost reușit de un mozambican, în timpul unui meci împotriva Nigeriei, din cadrul Turneului Națiunilor Africane. Dario Khan (32 de ani) care joacă la formația Costa do Sol din țara natală a izbutit să deschidă scorul cu o execuție rară.
Jucătorii de la Rapid au refuzat și miercuri să se antreneze în semn de protest față de restanțele financiare pe care le mai au de primit de la club, dar situația pare să aibă o rezolvare în cel mai scurt timp. Președintele grupării de lângă Podul Grant, Nicolae Manea, a anunțat că jucătorii vor primi un salariu până la finalul zilei.
Postul de radio spaniol Cadena Ser a lansat bomba începutului de an în materie de transferuri. Sursa citată a dezvăluit că Florentino Perez i-ar fi transmis fundașului Sergio Ramos că este dispus să îl lase să plece de la Real Madrid pentru 60 de milioane de euro, o sumă cu 90 de milioane de euro mai mică decât cea din clauza de 150 de milioane stipulată în contractul jucătorului
Numit antrenor la formația egipteană Zamalek, fostul atacant al lui Ajax și Olympique Marseille, Ahmed Hossam „Mido” a oferit la conferința de presă ocazionată de instalrea sa o informație neștiută.
Meciul HALEP – CIBULKOVA, din sferturile de finală ale Australian Open, e LIVE BLOG toată noaptea pe www.prosport.ro. Te ținem la curent cu tot ce se întâmplă la Melbourne. Unde se vede meciul
Mijlocașul Barcelonei, Andres Iniesta (29 ani), a fost desemnat de către IFFHS cel mai bun playmaker din lume în 2013, informează as.com.
Relația dintre FC Vaslui și Adrian Sălăgeanu (30 de ani) poate fi considerată ca și încheiată. După ce săptămâna trecută fundașul fusese declarat liber de contract în urma memoriului pe care îl depusese la LPF pentru neprimirea mai multor salarii, șefii formației moldave nu au făcut încă recursul în termenul legal de cinci zile, astfel că fotbalistul își poate căuta echipă.
Conducerea lui Schalke a anunțat marți că a obținut dreptul de a le restricționa accesul pe stadionul din Gelsenkirchen pentru 498 de fani ai rivalei Borussia Dortmund, pentru următorii cinci ani. Astfel, până în 2019 aceștia nu vor mai putea asista la meciurile favoriților de pe terenul „minerilor”.
Cotidianul Bild a avansat în ediția de marți o variantă de transfer cel puțin surprinzătoare pe care o are în vederi conducerea lui Bayern Munchen. Sursa citată scrie că bavarezii sunt interesați de achiziționarea cehului Tomas Rosicky, de la Arsenal. Mijlocașul a ajuns la 33 de ani, dar prestațiile de la gruparea londoneză au atras atenția asupra sa.
După ce i-a transferat pe Adrian Mutu și Ianis Zicu, despre Cosmin Contra se spunea că l-ar putea aduce la Petrolul, sub formă de împrumut, și pe francezul Gael Kakuta. Fotbalistul de 22 de ani, aflat sub contract cu Chelsea, a jucat la Vitesse Arnhem în ultimii doi ani, dar și-a reziliat angajamentul cu formația olandeză pe 21 ianuarie.
Cyril Thereau a cunoscut o adevărată explozie valorică în ultimii doi ani, chiar dacă atacantul francez a sărit deja de bariera celor 30 de ani. Fostul atacant al Stelei a prelungit în toamnă angajamentul cu Chievo, dar ar putea pleca oricând de pe „Bentegodi”, potrivit impresarului său, Karim Al Morabet. Acesta a dezvăluit, într-un interviu acordat calciomercato.com, că Thereau este asaltat de oferte.
Manchester United, campioana en-titre a Angliei, este într-o cădere liberă pe care fanii mai în vârstă ai „diavolilor” nu își amintesc ca echipa lor să o fi experimentat în istoria recentă sau chiar și ceva mai îndepărtată. David Moyes își vede postul amenințat, iar pe Old Trafford se vorbește numai despre cum poate fi întărit lotul în această iarnă, pentru a se salva ce se mai poate salva.
În luna noiembrie, naționala de fotbal a României rata calificarea la Campionatul Mondial după un play-off contra reprezentativei Greciei, în fața căreia nu a avut practic nicio șansă. Omul care a spulberat visele de mărire ale tricolorilor a fost atacantul Konstantinos Mitroglou, care a marcat trei goluri din cele patru ale elenilor. Acesta traversa la acea vreme poate cea mai bună perioadă din cariera sa și atrăsese atenția marilor echipe ale Europei, care își anunțaseră intenția de a-l cumpăra de la Olympiakos Pireu în fereastra de transferuri din ianuarie.
Fundașul central Philippe Mexes are șanse mari să o părăsească pe AC Milan în fereastra de transferuri din această lună. Francezul este dorit de „milionarii” de la AS Monaco, care vor să profite de faptul că apărătorul de 31 de ani a căzut în dizgrație la gruparea lombardă, unde a devenit a patra opțiune, după Daniele Bonera, Cristian Zapata și Adil Rami.
Noul antrenor al lui AC Milan, Clarence Seedorf, caută să își întărească echipa încă din primele ore ale mandatului său la gruparea italiană. Antrenorul olandez tatonează în acest zile pista Siem De Jong, fotbalist intrat în ultimele 6 luni de contract cu Ajax Amsterdam.
Steaua se confruntă cu probleme în banda dreaptă a defensivei, iar în Rusia există un fundaș care regretă că nu a ajuns să joace pentru campioana României. Fostul vasluian Jivko Milanov a recunoscut că îi pare rău că tratativele pe care le-a avut cu roș-albaștri în iarna și în vara anului 2013 nu au avut un rezultat pozitiv.
Aston Villa a reușit vineri să ajungă la un acord cu Chelsea pentru împrumutul până în vară al fundașului stânga, Ryan Bertrand. Fotbalistul de 24 de ani a bifat 56 de meciuri pentru londonezi, între care și o finală de Liga Campionilor, cea din 2012, contra lui Bayern Munchen.
Ghinion incredibil pentru un irlandez în vârstă de 22 de ani. Acesta s-a ales cu o erecție permanentă, după ce a căzut de pe bicicletă în timp ce încerca să execute o săritură acrobatică.
Fundașul lui Getafe, Alexis Ruano, nu a încheiat pe teren meciul cu Barcelona, din manșa retur a optimilor de finală ale Cupei Spaniei, contra Barcelonei (0-2), din cauza unei accidentări ciudate. Coechipierul lui Ciprian Marica a căzut rău după un duel cu un adversar și s-a lovit destul de serios în zona intimă.
Fulham resimte o presiune enormă înaintea următorului joc de campionat, pe care îl va susține pe terenul concitadinei Arsenal. Mai exact, o presiune acumulată timp de 110 ani. Aceasta este perioada în care gruparea de pe Craven Cottage nu a mai reușit să o învingă pe Arsenal în deplasare, în toate competițiile.
Pandurii este pe punctul de a se despărți de încă un om de bază, după ce l-a cedat pe Eric de Oliveira la Al Ahli. Adus în vară de la Gaz Metan Mediaș, olandezul născut în Surinam a intrat în atenția italienilor de la Bologna, formație care se află în căutarea unui mijlocaș defensiv.
Un mijlocaș de 25 de ani de la formația braziliană Palmeiras a înscris golul săptămânii, cu o execuție de la aproximativ 50 de metri. Felipe Menezes are însă regretul de a fi reușit acest lucru la un meci amical al echipei sale și nu într-un meci oficial.
Petrolul și-a prezentat la începutul acestei săptămâni vedetele cu care va aborda returul sezonului, respectiv Adrian Mutu și Ianis Zicu, iar joi, lotul prahovenilor a efectuat vizita medicală în vederea începerii pregătirii de iarnă. La INMS nu a fost prezent, însă, atacantul tunisian Younes Hamza. Oficial, acesta a ajuns prea târziu în țară și nu a fost apt să se prezinte la vizită, urmând a face acest lucru în Antalya.
Antrenorul Stelei, Laurențiu Reghecampf, spune că nu este îngrijorat de faptul că echipa sa nu a reușit să marcheze în amicalul cu Werder Bremen (0-0) și își exprimă încrederea că roș-albaștrii vor fi în formă la reluarea campionatului. De asemenea, tehnicianul a spus că nu va mai veni niciun jucător la echipă.
În vară, Steaua obținea calificarea în grupele Ligii Campionilor, după ce remiza pe terenul Legiei Varșovia, scor 2-2. În tur fusese 1-1 pe Național Arena, dar roș-albaștrii au mers mai departe datorită golului suplimentar marcat în deplasare. Echipa lui Reghecampf a avut însă mare noroc la acea vreme, deoarece polonezii, pe lângă alte ocazii, au lovit și bara, după o execuție din marginea careului a mijlocașului central Dominik Furman.
Adrian Cristea nu a mai ținut în ultimii ani capul de afiș al niciunui ziar sau site de sport, dar în schimb a avut un loc de cinste în tabloidele din România, datorat relației sale cu Bianca Drăgușanu. Chiar dacă femeia s-a măritat în toamna anului trecut, „Prințul” a continuat să țină legătura cu aceasta și, la începutul acestui an, a determinat-o să întrețină o legătură adulterină la Paris.
La fel ca și anul trecut, pe vremea aceasta, Laurențiu Reghecampf se chinuie în cantonamentul din Marbella să caute soluții pentru banda dreaptă a defensivei Stelei. Chiar dacă acum situația pare mult îmbunătățită, cu jucători ca Daniel Georgievski și Cornel Râpă în lot, care pot juca pe acest post, antrenorul campioanei este în continuare nemulțumit de aportul adus de cei doi, astfel că testează mai multe variante în stagiul spaniol. În primul meci, cu Nurnberg, Reghe l-a utilizat în bandă pe Andrei Prepeliță, închizător de meserie, iar contra lui Werder a mizat pe același om în tușă.
Dan Petrescu și-a alcătuit planul pentru a ajunge antrenor în Anglia, țara unde a cunoscut cele mai mari satisfacții ca jucător și unde aspiră să revină încă de când s-a apucat de antrenorat, potrivit propriilor declarații. Cotidianul britanic Evening Standard scrie că „Bursucul” nu s-a resemnat după ratarea șansei de a o pregăti pe Crystal Palace, după demiterea lui Ian Holloway, în locul românului fiind preferat Tony Pulis
În ultimele zile, tot mai multe zvonuri venite dinspre Anglia anunță faptul că Arsenal și-ar fi găsit deja un atacant cu care să acopere golul din compartimentul ofensiv. Aparent, ar fi vorba despre vârful lui Auxerre, Paul-Georges Ntep, pentru care Arsene Wenger ar fi dispus să plătească aproximativ 10 milioane de euro.
Suporterii lui Manchester City numără orele până la primul meci împotriva Barcelonei, care va avea loc pe 18 februarie, pe Ettihad Stadium, iar oficialii clubului mancunian vor să profite din plin de acest interes. Astfel, conducerea formației din Manchester a organizat pe site-ul oficial un concurs în care îi provoacă pe fani să creeze o coregrafie unică pentru partida de pe teren propriu împotriva catalanilor.
Marți, în presa turcă a fost avansată ipoteza unei treceri a românului Alexandru Maxim la Fenerbahce, în baza unui presupus interes anunțat în cadru restrâns al președintelui clubului turc, Aziz Yildirim.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER