Haosul a cuprins centrul orașului Milano cu câteva ore înainte de fluierul de start al partidei dintre AC Milan și Ajax. Ultrașii olandezilor, sosiți în număr mare în Italia pentru a încuraja echipa lui Frank De Boer în partida decisivă pentru accederea în optimile Ligii Campionilor, au creat incidente pe străzi, după ce autocarul care îi transporta a fost blocat în trafic de câțiva protestatari locali.
Cea mai groaznică accidentare văzută vreodată pe un teren de sport a avut loc în Canada, în timpul unui meci de hochei dintre Thetford Mines Isothermic și Trois Vikings. Căpitanul gazdelor, Sebastian Courcelles, s-a ales cu obrazul stâng sfâșiat, după ce un adversar l-a călcat cu patinele pe față.
Antrenorul Ceahlăului, Vasile Miriuță, speră să profite de scăderea de formă a Stelei, echipă pe care nemțenii o vor întâlni în campionat, sâmbătă.
Brazilienii de la Atletico Mineiro au decolat miercuri spre Maroc, acolo unde se dispută în aceste zile Campionatul Mondial al cluburilor. Sud-americanii vor intra direct în semifinalele competiției, peste fix o săptămână, contra învingătoarei din „sfertul” Guangzhou Evergrande și Al Ahly.
Fostul stelist Vlad Chiricheș, accidentat pentru partida pe care Tottenham o va disputa joi în Europa League, a vorbit despre meciul dintre Chelsea și Steaua. Fundașul crede că roș-albaștrii trebuie să fie relaxați pe Stamford Bridge pentru a spera la un rezultat pozitiv.
Galatasaray a reușit miercuri una dintre cele mai mari surprize ale acestui sezon al Ligii Campionilor. Gruparea turcă a învins-o cu 1-0 pe Juventus, și le-a luat fața italienilor în cursa pentru un loc în optimile competiției. La începutul sezonului, „Bătrâna Doamnă” era cotată de specialiști cu șanse la calificarea în finala de la Lisabona, dar „Cim Bom” le-a spulberat speranțele peninsularilor și i-a trimis să se lupte pentru trofeul Europa League, mai ales că ultimul act al celei de-a doua întreceri continentale se va disputa chiar la Torino.
Arbitrul Iulian Dima a fost unul dintre protagoniștii ultimei etape a turului Ligii I, după prestația sa de la meciul dintre Oțelul și Steaua, partidă în care a fost acuzat că a favorizat oaspeții cu mai multe decizii controversate. Președintele CCA, Alexandru Deaconu, susține că nu se simte responsabil de delegarea centralului care este rudă cu team-managerul stelist Marius Ianuli și că acesta ar fi trebuit să îi spună dacă nu dorește să conducă jocul de duminică seară.
În urmă cu 6 luni, Kim Kardashian năștea primul ei copil, rezultat al iubirii cu celebrul rapper Kanye West, iar starleta, cunoscută pentru formele ei apetisante, era de nerecunoscut.
Real Madrid poate stabili în deplasarea de la Copenhaga un nou record all-time în Liga Campionilor.
Mijlocașul Alexandru Chipciu l-a însoțit pe antrenorul Laurențiu Reghecampf la conferința de presă dinaintea meciului cu Chelsea. Fotbalistul a lăsat să se înțeleagă că va fi titular pe Stamford Bridge și va bifa astfel prezențe în fața londonezilor atât în Europa League, cât și în Champions League.
Fostul selecționer, jucător și antrenor al Stelei, Anghel Iordănescu, crede că Steaua are nevoie neapărat de pauză pentru a reveni la forma din sezonul trecut. „Generalul” își dorește un rezultat bun al roș-albaștrilor în meciul cu Chelsea, din ultima etapă a fazei grupelor Ligii Campionilor, dar se declară pesimist înaintea disputei cu englezii. În schimb, Iordănescu este convins că la finalul sezonului, tot Steaua va lua titlul în Liga I.
Chiar dacă Dortmund nu este calificată încă în optimile Ligii Campionilor și are nevoie de un rezultat pozitiv la Marsilia, în ultima etapă a fazei grupelor, antrenorul vicecampioanei Europei și-a permis să vină cu partenera sa de viață în deplasarea din Franța.
După ce în ultima lună s-a vorbit despre iminenta trecere a lui Adrian Mutu la Petrolul, din ianuarie, mutarea nu mai pare la fel de sigură după evenimentele recente. Întâi, Alain Orsoni, președintele clubului Ajaccio, de care atacantul este încă legat prin contract, a spus că nu înțelege de ce transferul lui Mutu este dat ca sigur, de vreme ce el încă nu și-a dat acordul.
Începutul erei Thohir la Inter Milano va fi, aproape inevitabil, sinonimă cu despărțirea de mai mulți jucători din actualul lot al grupării italiene. În așteptarea noilor achiziții de milioane, tehnicianul Walter Mazzarri și-a alcătuit deja lista cu fotbaliștii pe care nu mai contează, iar printre ei se numără românul Cristi Chivu, dar și mai vechea cunoștință a Ligii I, uruguayanul Alvaro Pereira.
Celtic Glasgow a luat o decizie extrem de curajoasă după incidentele cauzate de suporterii proprii în ultima etapă, pe terenul lui Motherwell, meci câștigat de „catolici” cu 5-0. Oficialii grupării alb-verzi au hotărât să interzică de la jocurile echipei nu mai puțin de 128 de suporteri, membri ai „Green Brigade”, facțiunea suspectată că ar fi aruncat cu torțe și ar fi devastat sectorul de tribună pe care l-au ocupat în interiorul Fyr Stadium.
Naționala de fotbal a Spaniei se pregătește să își apere titlul mondial în straie noi. „Furia roja” va apărea în Brazilia în tradiționalele tricouri de culoare roșie, cu inserții galbene, dar, foarte probabil, echipamentele de rezervă vor face și ele furori în rândul admiratorilor selecționatei pregătită de Vicente Del Bosque.
Cristiano Ronaldo, Lionel Messi și Franck Ribery sunt finaliștii din acest an ai cursei pentru Balonul de Aur, trofeu oferit în colaborare de FIFA și revista France Football. Imediat, casele de pariuri le-au fixat acestora și cotele pe care le au cei trei la câștigarea titlului care desemnează cel bun fotbalist al anului.
Un pont venit din Brazilia a umplut conturile pariorilor din România, duminică noapte. O sursă anonimă i-a transmis unui amic din România să parieze cu încredere pe meciul dintre Bahia și Fluminense, care ar fi urma să se încheie cu victoria gazdelor la pauză și cu cea a oaspeților la finalul celor 90 de minute.
Un meci din a treia ligă finlandeză a avut o desfășurare a ostilităților ce a părut desprinsă din filmele cu evenimente paranormale. Partida dintre FC Gnistan și GrIFK s-a terminat 3-3, după ce meciul a fost prelungit cu nu mai puțin de 7 minute și nu înainte ca gazdele să rateze ceea ce este, fără niciun fel de dubiu, ratarea secolului.
Fostul finanțator al Politehnicii Timișoara, Marian Iancu, se declară intrigat de faptul că Gică Popescu, principalul candidat la șefia FRF, s-a aliat cu Mircea Sandu, cel pe care ar trebui să-l înlocuiască, ca o măsură de siguranță în tentativa de a deveni conducătorul fotbalului românesc.
Manchester United lasă de înțeles că în iarnă va renunța la cel puțin 10 fotbaliști din lotul actual, pentru a transfera în loc alți fotbaliști, unii dintre ei printre cei mai în vogă jucători din Europa în acest moment. „Pepiniera” englezilor pare să fie FC Basel, care este foarte aproape de a obține o calificare în primăvara Champions League, dintr-o grupă cu Chelsea, Schalke și Steaua.
Dorinel Munteanu poate reintra în circuitul antrenoratului la cel mai înalt nivel, în scurt timp. După despărțirea de Kuban Krasnodar, produsă la mijlocul acestei toamne, numele tehnicianului român este vehiculat ca una dintre posibilele variante de preluare a băncii tehnice a formației franceze Olympique Marseille.
Polițiștii din Statele Unite ale Americii s-au văzut nevoiți să intervină imediat după ce au descoperit că o parte din epava mașinii în care și-a găsit sfârșitul actorul american Paul Walker a fost furată.
Antrenorul Stelei, Laurențiu Reghecampf, a comentat și la rece partida pe care echipa sa a încheiat-o la egalitate cu Oțelul (1-1), duminică seară. Remarcatul antrenorului stelist din lotul moldovenilor au fost autorul golului egalizator, Alexandru Tudorie, pe care a mărturisit că l-a dorit în Ghencea.
Chelsea este deja calificată în optimile Champions League, înaintea ultimei etape, dar englezii mai au nevoie de o victorie împotriva Stelei pentru a fi siguri că vor termina pe primul loc și, implicit, vor avea șansa de a întâlni, cel puțin teoretic, un adversar mai facil în faza următoare.
Steaua dă din ce în ce mai mult semne de oboseală pe acest final de sezon, iar reghecampf simte tot mai acut nevoia unor schimbări care să redea prospețimea echipei sale. După a cincea remiză consecutivă obținută în campionat, campioana arată ca o formație blazată și previzibilă, sătulă parcă de fotbal. De aceea, conducerea Stelei ia în calcul o primenire a lotului, pentru sezonul de primăvară, astfel că mai mulți fotbaliști vor pleca din Ghencea, iar în locurile lor vor veni jucători urmăriți de mai multă vreme de staff-ul roș-albaștrilor.
Steaua a obținut la mijlocul săptămânii trecute calificarea în semifinalele Cupei României, după ce a trecut cu 2-0 de Oțelul. Autorul celui de-al doilea gol al roș-albaștrilor a fost Alexandru Târnovan, puștiul împrumutat de campioni de la Viitorul lui Gică Hagi, pentru completarea lotului U19 care participă la competiția UEFA rezervată juniorilor. În vârstă de 19 ani, atacantul a reușit să puncteze încă de la debutul pentru echipa mare a Stelei, la doar câteva minute de la intrarea pe teren.
Meci de infarct în prima manșă a 16-imilor Cupei Spaniei, între Malaga și Osasuna. Gazdele au pierdut victoria în mod incredibil, după ce conduseseră cu 3-0 și avuseseră om în plus din minutul 63.
Alexandru Tudorie a marcat golul egalizator pentru Oțelul în meciul cu Steaua, la prima fază la care a participat de la introducerea sa în teren. Tânărul fotbalist gălățean a mărturisit la final că se bucură că a încurcat-o pe campioană.
Președintele executiv al Oțelului, Narcis Răducan, l-a lăudat la finalul remizei cu Steaua (1-1) pe neamțul Ewald Lienen, care a obținut primul rezultat pozitiv de la sosirea în România.
Chiar dacă nu travesează un sezon prea grozav, bulgarul Dimitar Berbatov (32 de ani) poate prinde în iarnă un super-transfer. Atacantul a marcat doar două goluri pentru Fulham în prima parte a sezonului din Premier League, dar a atras atenția a două formații de top din Anglia. Prima este Tottenham, echipă pentru care a jucat între 2006 și 2009, și care are probleme destul de grave în compartimentul ofensiv, acolo unde spaniolul Roberto Soldado nu se dovedește, deocamdată, o achiziție inspirată.
Chiar dacă Ceahlăul nu a reușit decât o remiză pe teren propriu, contra Viitorului (0-0), antrenorul nemțenilor, Vasile MIriuță, crede că echipa sa poate produce o surpriză în meciul cu Steaua, din etapa viitoare.
Înaintea partidei dintre Oțelul și Steaua, oficialii grupării gazdă au organizat un moment festiv pentru a marca retragerea din activitate a lui Gabriel Paraschiv, căpitanul echipei în anul cuceririi titlului de campioană a Ligii I (2011). Fostul mijlocaș, devenit rezervă la gruparea moldavă, a decis să agațe ghetele în cui la 35 de ani și ar putea ocupa în scurt timp o funcție de răspundere în cadrul clubului de la malul Dunării, după cum a anunțat președintele executiv Narcis Răducan.
Revelația campionatului, Ceahlăul vine după eșecul usturător de la Vaslui, iar în Moldova sosesc puștii lui Hagi, cu tonusul ridicat după victoria spectaculoasă în fața celor de la Oțelul.
Mesut Ozil a fost din nou decisiv pentru Arsenal, după ce a marcat singurul gol al „tunarilor” în meciul cu Everton (1-0). Mijlocașul german a fost, însă, și la originea altor faze periculoase ale londonezilor, dintre care una de-a dreptul spectaculoasă. În minutul 67, Ozil s-a găsit izolat între doi adversari în careul advers, dar a găsit o soluție elegantă pentru a scăpa din încercuire: a săltat balonul fulgerător peste Sylvain Distin, dar nu a mai avut suflu să finalizeze.
Cristiano Ronaldo a participat duminică la deschiderea muzeului de figurine de ceară dedicat lui. Starul lui Real Madrid a apărut în fața a sute de admiratori și s-a pozat lângă o replică a sa, în mărime naturală, dar înainte de a face acest lucru a fost șocat de gestul unei doamne aflată în mulțime. Femeia, evident o admiratoare a lui Ronaldo, nu a putut rezista tentației de a-l atinge pe fotbalistul lusitan, așa că l-a prins de față pe acesta și la strâns precum o mamă. Vedeta fotbalului mondial a fost vizibil surprinsă de moment, dar l-a depășit, în cele din urmă, cu eleganță.
În Anglia, se vorbește de câteva zile despre o iminentă despărțire a lui Robin Van Persie (30 de ani) de Manchester United. Olandezul nu se mai înțelege la fel de bine cu managerul David Moyes și le-ar fi cerut șefilor de pe Old Trafford să îl lase să se transfere în iarnă sau, cel mai târziu, în vara anului viitor.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER