Petrolul Ploiești are ambiții mari pentru acest sezon, dar, în mode paradoxal, este pe punctul de a pierde din nou câțiva oameni de bază. După ce la începutul toamnei, Cosmin Contra a reușit să stabilizeze echipa prin câteva achiziții importante, acum prahovenii se văd în situația de a se despărți de 4 dintre jucătorii care au dus greul în stagiunea precedentă, dar și în acest an. Nominalizați de Contra, aceștia sunt fundașii Guilherme, Alcenat și Manasse-Yamissi și mijlocașul Boudjemaa. Aceștia se află la final de contract, iar primele semnale arată că nu au nicio intenție să își prelungească angajamentele cu gruparea prahoveană.