Reghecampf a rezervat cinci debuturi pentru meciul cu Avântul Bârsana, din 16-imile Cupei României (4-0), dar antrenorul stelist a introdus în primul 11 și mai mulți fotbaliști care au prins puțin sau deloc prima echipă în acest sezon. Astfel, contra maramureșenilor, pe teren au apărut nume ca Niță, Neagu, Varela, Mitriță și Grădinaru, în premieră în echipa campioană, iar prestațiile lor au arătat nivelul la care se află în acest moment, chiar dacă adversarul a fost unul modest.