În timp ce fostul manager al Stelei, Mihai Stoica, își ispășește pedeapsa în spatele gratiilor după condamnarea din Dosarul Transferurilor, fiica acestuia, Teodora, își vede în continuare de viața sa mondenă extrem de activă. Fata în vârstă de 19 ani a fost în weekend în stațiunea Mamaia, unde a petrecut alături de câțiva prieteni. Printre aceștia, și fostul jucător al Stelei, macedoneanul Daniel Georgievski.
În zilele în care tot Mapamondul este concentrat asupra evenimentelor de la Campionatul Mondial din Brazilia, atenția presei franceze a fost distrasă de un film românesc despre o parte din istoria fotbalului românesc în regimul comunist. Site-ul sofoot.fr a publicat un interviu cu regizorul român Corneliu Porumboiu, fiul fostului mare arbitru și patron al lui FC Vaslui, Adrian Porumboiu, despre cel mai recent film al acestuia, intitulat „Al doilea joc”.
Pandurii Târgu Jiu a reușit marți să dea o lovitură pe piața transferurilor, după ce a obținut semnătura mijlocașului Laurențiu Iorga, ultima oară la Astra Giurgiu. Fost campion cu Oțelul Galați în 2011, fotbalistul de 26 de ani a semnat un contract valabil pentru următoarele două sezoane, anunță site-ul oficial al grupării gorjene.
Inter Milano se pregătește de noul sezon în haine noi, care să marcheze intrarea în epoca Erick Thohir. Gruparea lombardă și-a lansat un nou logo și echipamentul de joc, unul mult schimbat față de cele clasice în culorile negru și albastru.
Txema Corbella era unul dintre personajele cele mai iubite din vestiarul lui FC Barcelona, după ce a fost magazionerul echipei catalane timp de 32 de ani. Prin fața sa au trecut pe rând generații întregi de jucători, printre care cele care au adus cele mai importante trofee din istoria clubului, cele trei Cupe/Ligi ale Campionilor, în 1992, 2006, 2009 și 2011.
Moartea lui Alfredo Di Stefano la vârsta de 88 de ani a întristat lumea fotbalului mondial și, în special, pe fanii lui Real Madrid, grupare în tricoul căreia legendarul atacant argentinian a cucerit nu mai puțin de cinci Cupe ale Campionilor Europeni.
Prestațiile bune de la Campionatul Mondial ale belgianului Divock Origi nu aveau cum să rămână fără urmări pe piața transferurilor. Potrivit postului britanic BBC, atacantul de 19 ani va juca din sezonul viitor la Liverpool, după ce englezii au convenit cu francezii să plătească 12,5 milioane de euro în schimbul fotbalistului.
Scene incredibile au avut loc în timpul partidei din campionatul Suediei, dintre Örebro și Norrköping (2-2). Pe finalul jocului, în minutele de prelungire, atacantul din Sierra Leone, Al-Hadji Kamara, a comis un fault dur la centrul terenului, pentru care a primit al doilea galben.
Manuel Lama, jurnalist la Cadena COPE, un post de radio spaniol, anunță că legendarul Alfredo di Stefano a decedat. Știrea nu a fost încă oficial confirmată, dar este anunțată și de site-ul catalan „Sport”.
Novak Djokovic a câștigat ediția 2014 a Turneului de la Wimbledon, după ce a trecut în finală de elvețianul Roger Federer în cinci seturi, 6-7, 7-6, 6-4, 5-7, 6-4.
Olanda și Argentina se vor întâlni miercuri în a doua semifinală de la Campionatul Mondial, o partidă care a pus deja pe jar suporterii și presa din cele două țări. Capul de afiș al disputei îl va reprezenta duelul dintre starurile celor două formații, Arjen Robben și Lionel Messi, jucători care s-au dovedit esențiali până acum în competiție pentru echipele lor.
Manchester United și-a prezentat luni noile echipamente pentru sezonul 2014-2015. Tricourile „diavolilor” nu vor fi mult diferite față de cele din sezonul trecut, dar jucătorii fostei campioane a Angliei vor purta pe piept numele unui nou sponsor principal.
Intrarea lui Gigi Becali în închisoare a făcut ca situația financiară a Stelei să devină una sensibilă, chiar dacă oficialii din Ghencea încearcă să mascheze acest lucru. Lipsa de investiții în lot și renunțarea la mai mulți fotbaliști-cheie l-a determinat inclusiv pe antrenorul Laurențiu Reghecampf să accepte oferta venită de la Al Hilal, în loc să încerce o nouă calificare în grupele Ligii Campionilor și, eventual, depășirea acestei faze.
Rapid este la un pas de intrarea într-o nouă eră. Șefii care au condus gruparea din Giulești în ultimele două sezoane, Adrian Zamfir și Nicolae Cristescu, au ajuns la o înțelegere cu afaceristul italian Angelo Massone, care va prelua clubul în următoarele două zile.
Transferat în iarnă de la Petrolul la Botev Plovdiv, tunisianul Younes Hamza se vede nevoit să își caute o nouă echipă, după ce patronul clubului bulgar se vede nevoit să se confrunte cu anumite probleme legate de legalitate afacerilor sale. Impresarul jucătorului, Mihai Joița, spune că este aproape exclus ca acesta să revină în Liga I.
Louis Van Gaal a devenit Louis „Van Geniaal” după meciul în urma căruia Olanda a obținut calificarea în semifinalele Campionatului Mondial din Brazilia. Batavii au trecut de Costa Rica la loviturile de departajare, după ce timp de 120 de minute nimeni nu a reușit să penetreze poarta adversă. Victoria „Portocalei” este pusă de toată lumea pe seama mutării făcută de Van Gaal cu câteva secunde înainte de expirarea extra-timpului. Olandezul l-a introdus în teren pe portarul Tim Krul în locul titularului Jasper Cillessen, iar goalkeeperul de la Newcastle a parat două lovituri de la 11 metri în fața lui Bryan Ruiz și Umana.
Într-o perioadă în care jucătorii naționalei României admiră din fața televizorului desfășurarea meciurilor de la Campionatul Mondial din Brazilia și specialiștii privesc cu neîncredere către viitor, există și tineri care ne dau speranțe că vor veni vremuri mai bune pentru tricolori. Patrick Petre, fiul fostului internațional Florentin Petre, a participat în acest an la Turneul de Elită cu reprezentativa U17 și își exprimă credința că în câțiva ani va face pasul către naționala mare și va contribui la noi calificări la turneele finale.
Arsenal pare să se fi impus în bătălia cu Manchester United, Liverpool și Juventus pentru obținerea semnăturii atacantului chilian Alexis Sanchez (25 de ani).
Campionatul Mondial s-a încheiat și pentru argentinianul Angel Di Maria (26 de ani). Mijlocașul de la Real Madrid s-a accidentat la genunchi în timpul sfertului de finală cu Belgia (1-0) și va rata restul turneului final. Agentul jucătorului, Eugenio Lopez, a confirmat că Di Maria, care a suferit o leziune la mușchii coapsei drepte, nu va mai fi prezent în niciun meci pentru Argentina la Campionatul Mondial.
Olanda s-a calificat cu greu în semifinalele Campionatului Mondial, după ce nu a reușit să marcheze timp de 120 de minute în poarta reprezentativei din Costa Rica, dar s-a impus în cele din urmă la loviturile de departajare. Unul dintre marile merite ale succesului „Portocalei” îl poartă tehnicianul Louis Van Gaal, cel care a avut curajul de a lua o decizie unică în istoria turneelor finale. Selecționerul olandez l-a înlocuit pe portarul titular, Jasper Cillessen, chiar înainte de fluierul final al minutelor de prelungire, cu Tim Krul.
Columbienii nu își revin după eliminarea de la Campionatul Mondial, survenită în urma eșecului suferit în sferturi în fața reprezentativei țării gazdă, Brazilia (1-2). După ce starul James Rodriguez a acuzat că arbitrul spaniol Carlos Velasco a ținut partea reprezentativei „auriverde”, presa de a susținut și ea aceeași idee. Unele cotidiane columbiene au abordat chiar un titraj suburban pentru a exprima revolta față de cele întâmplate pe stadionul din Fortaleza.
Franța a părăsit Campionatul Mondial din Brazilia în faza sferturilor, după ce a pierdut în fața Germaniei, scor 0-1. Astfel, s-a încheiat aventura unei naționale care a jucat la turneul final fără doi dintre cei mai bine cotați fotbaliști francezi ai momentului, Franck Ribery și Samir Nasri.
Olanda s-a chinuit în ultimul sfert de finală de la Campionatul Mondial, în fața temerarei selecționate a statului Costa Rica. După 120 de minute de joc, dominate în mare parte de batavi, scorul a rămas același ca la startul partidei, 0-0, astfel că a fost nevoie de lovituri de departajare.
Înaintea partidei cu Olanda, din sferturile Campionatului Mondial, costaricanii anunțau că se tem de talentul de a obține penalty-uri arătat de batavul Arjen Robben în optimea cu Mexic (2-1). Atunci, extrema lui Bayern Munchen a obținut penalty-ul care i-a dus pe „portocalii” în faza următoare, după o fază în care l-a păcălit pe centralul partidei. Huntelaar a transformat lovitura de la 11 metri și Olanda a întors astfel soarta unei calificări ce părea compromisă până cu câteva minute înaintea finalului celor 90 de minute regulamentare.
Gonzalo Higuain a marcat singurul gol al sfertului de finală de la Campionatul Mondial dintre Argentina și Belgia (1-0), care le-a adus sud-americanilor o calificare în penultimul act al competiției. Este pentru prima oară în istorie când atât Argentina, cât și Brazilia, sunt în semifinalele aceluiași turneu final. Mai jos aveți cele mai interesante imagini de la sfertul Argentina – Belgia (1-0).
Argentina s-a calificat în semifinalele Cupei Mondiale din Brazilia, după ce a trecut de Belgia cu 1-0, în sferturile competiției. Singurul gol al meciului a fost marcat de Gonzalo Higuain, care a reluat imparabil o minge venită perfect pe dreptul său, la 16 metri de poarta lui Courtois.
Brazilianul Neymar a suferit vineri o accidentare urâtă la coloană în timpul partidei cu Columbia (2-1), iar verdictul medicilor a picat ca un trăznet pentru atacant: va rata restul jocurilor pe care le va disputa naționala țării sale la Campionatul Mondial. Vinovat pentru drama starului selecționatei „auriverde” este fundașul dreapta columbian Camilo Zuniga (28 de ani), de la Napoli. Acesta l-a lovit în spate, fără menajamente, pe Neymar, care s-a prăbușit de durere și a fost înlocuit ulterior de Henrique.
Eliminarea suferită de naționala Franței în sfertul de finală de la Campionatul Mondial, 0-1 în fața Germaniei, a fost depășit mult mai ușor de fundaș lateral dreapta al „cocoșilor”, Mathieu Debuchy. Fotbalistul lui Newcastle a anunțat pe contul său de Instagram că va juca la Arsenal din sezonul viitor. „La revedere Brazilia, bună ziua Arsenal”, a postat Debuchy pe rețeaua de socializare, confirmând astfel o informație care circula de mai multe zile prin presa din Anglia și Franța.
Sud-americanii sunt, fără îndoială, cei mai pătimași suporteri de fotbal din lume și nu scapă nicio ocazie să depășească noi granițe ale fanatismului. Este și cazul celor doi comentatori argentinieni care au relatat partida „pumelor” contra Elveției (1-0), din optimile Campionatului Mondial.
Real Madrid caută să dea o nouă lovitură pe piața transferurilor și în această vară, dar principalele ținte ale „galacticilor” par, pentru moment, intangibile. Florentino Perez este hotărât să facă afacerile cele mai importante din mercato-ul estival cu francezii de la AS Monaco, echipă de la care îi dorește pe columbienii James Rodriguez și Radamel Falcao.
Brazilianul Adi Rocha a încercat o revenire în Liga I în această vară, dar nu a ajuns la o înțelegere cu CFR Cluj, singura formație din România care l-a ofertat. Problema a reprezentat-o salariul cerut de jucător, unul peste plafonul impus de curând în Gruia.
La 10 zile după ce a demisionat de la cârma naționalei Italiei, cu care a părăsit Campionatul Mondial încă din faza grupelor, Cesare Prandelli și-a găsit un nou angajament. Tehnicianul italian în vârstă de 56 de ani a semnat un contract valabil pentru următoarele trei sezoane cu gruparea turcă Galatasaray. Informația a fost confirmată de președintele „Cim Bom”, Unal Aysal: „Prandelli are toate calitățile pe care le căutăm la un antrenor. Am bătut palma și va începe treaba de luni”.
A apărut ediția de vacanță Playboy cu Ștefania Moise într-un pictorial ce ridică și mai mult temperaturile de afară!
O reporteriță a postului TV american Fox Sports a fost pur și simplu copleșită de simpatia fanilor germani alături de care a urmărit meciul „Mannschaft-ului” contra Algeriei din optimile Cupei Mondiale, încheiat 2-1.
La finalul meciului câștigat de Argentina în fața Elveției, scor 1-0, în urma căruia sud-americanii s-au calificat în sferturile de finală ale Cupei Mondiale, Lionel Messi a fost desemnat de FIFA omul meciului. Pe mulți i-a surprins faptul că starul de la Barcelona a primit distincția pentru a patra oară consecutiv, deși prestația sa nu a fost una dintre cele mai bune. Pasa decisivă dată lui Di Maria la marcarea singurului gol al partidei a fost însă determinantă pentru desemnarea argentinianului drept MVP al meciului.
Devine tot mai clar că portarul costarican Keylor Navas nu va mai prinde sezonul următor tot la Levante, după prestațiile excelente avute până acum la turneul final al Campionatului Mondial din Brazilia. Atletico Madrid este formația cea mai interesată de achiziționarea goalkeeperului de 27 de ani, mai ales că în această vară a rămas fără Thibaut Courtois, revenit la Chelsea.
Camerun a părăsit Campionatul Mondial din Brazilia încă din faza grupelor, după ce a pierdut toate cele trei jocuri disputate, contra Mexicului (0-1), Croației (0-4) și Braziliei (1-4). Federația africană a declanșat o anchetă pentru a verifica dacă 7 jucători din lotul antrenat de Volker Finke nu au cedat deliberat inițiativa în jocurile sus-amintite, dar FIFA nu pare la fel de alarmată.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER