Presa din Anglia scrie că mâna lui Jose Mourinho deja începe să se vadă la Chelsea, Potrivit Daily Express, actualul antrenor al lui Real Madrid ar fi avut un cuvânt decisiv în ceea ce privește ultima decizie a conducerii de pe Stamford Bridge. Lusitanul ar fi cel care l-a convins pe Roman Abramovich să îi ofere o prelungire a contractului lui Frank Lampard, fotbalist care își termină vechiul angajament cu londonezii în vară.
În ciuda faptului că mai mulți oameni din fotbal nu le mai dau nicio speranță echipelor aflate în primejdie să nu primească licența pentru sezonul următor, președintele LPF își păstrează optimismul. Dumitru Dragomir spune că se pot găsi câteva soluții măcar pentru salvarea giuleștenilor.
Directorul general al Oțelului, Narcis Răducan, a confirmat că antrenorul Petre Grigoraș va continua la formația gălățeană și din sezonul viitor după ce și-a exprimat interesul pentru câțiva dintre jucătorii Rapidului, în cazul în care retrogradarea formației giuleștene va fi oficializată.
Chiar dacă eșecul cu Steaua a lovit puternicîncrederea fanilor dinamoviști care sperau că la Dinamo se poate naște în scurt timp o nouă echipă care să domine Liga I, planul noilor șefi din Ștefan cel Mare merge mai departe. După plecarea de la club a lui Nicolae Badea, acționarul majoritar Ionuț Negoiță are în plan să aducă un nou sponsor principal la echipă, în locul celui de pe vremea fostei conduceri. Astfel, locul logoului Orange, firmă care aducea la Dinamo între 500.000 și 1,5 milioane de euro anual, va fi luat de o altă companie de telefonie mobilă, Cosmote, după cum scrie ziuanews.ro.
Situația absolut dramatică pe care o traversează clubul Rapid de aproape un an se poate încheia cu retrogradarea pe motive administrative a uneia dintre cele mai iubite și de tradiție formații din fotbalul românesc.
Dacă Messi este în mod incontestabil principalul om de gol al Barcelonei, Iniesta este foarte aproape de a-și adjudeca titlul de cel mai bun pasator dinPrimera în acest sezon.
Deținut în coproprietate în acest moment de AS Roma și Chievo Verona, românul Adrian Stoian are șanse ca la anul să devină jucătorul unei singure echipe.
Pentru al doilea an consecutiv, Olympiakos Pireu a reușit să cucerească Euroliga de baschet, după ce a trecut în finala de la Londra de Real Madrid, scor 100-88. Meciul a avut parte de o atmosferă extraordinară, iar tribunele au fost populate inclusiv de femei frumoase, îmbrăcate provocator. Două domnișoare au avut parte de locuri în primele rânduri, dar asta s-a transformat într-o adevărată problemă pentru ele, mai ales că fustele scurte le puneau serios la treabă.
Antrenorul Ceahlăului, Costel Enache, recunoaște că se teme de retrogradare pe acest final de sezon, dar mărturisește că își pune toate speranțele în antrenorul stelist Laurențiu Reghecampf, a cărui echipă va juca în ultimele etape cu Viitorul și CS Severin, alte echipe în suferință ale Ligii I.
Eșecul suferit de Manchester City în finala Cupei Angliei, 0-1 cu Wigan, îi poate parafa lui Roberto Mancini plecarea de la fosta campioană a Angliei. Managerul italian a ratat și ultima șansă de a salva cu un trofeu un sezon compromis, iar șeicii care conduc gruparea macncuniană nu par a mai fi dispuși să tolereze încă un an fără ca obiectivele impuse să fie atinse.
Deși a cucerit matematic titlul cu numărul 23 încă din etapa a 28-a, Bayern Munchen a sărbătorit trofeul alături de propriii fani, după victoria cu 3-0 obținută în fața lui Augsburg (3-0) pe Allianz Arena.
Ceahlăul a pierdut cu 0-2 meciul de pe teren propriu cu FC Vaslui și trăiește riscant finalul de sezon, la numai un punct de zona fierbinte a clasamentului. Golurile vasluienilor au fost marcate de Temwanjera și Antal. Acesta a fost al doilea succes al galben-verzilor cu Gabi Balint pe bancă și primul în deplasare.
Gaz Metan Mediaș a fost învinsă pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (0-0), de echipa Oțelul Galați, într-un meci din etapa a XXXI-a a Ligii I.
Ultima etapă a ligii secunde din Italia i-a oferit unui fotbalist român șansa de a se remarca și de a face presa din Peninsulă să vorbească despre prestația sa. Portarul Alexandru Pena (23 de ani) a debutat pentru Bari în meciul cu Cesena și i-a asigurat echipei sale victoria cu 2-1, după ce a apărat un penalty.
Zvonurile din ultima vreme potrivit cărora Pantilimon nu și-ar dori să continue la Manchester City și din sezonul următor, ci ar fi tentat să dea curs ofertei pe care este pe cale s-o primească de la Liverpool, au picat cum nu se poate mai prost pentru goalkeeperul român.
Talentele de scouter ale patronului stelist Gigi Becali au răbufnit din nou după meciul câștigat de roș-albaștri în fața rivalei Dinamo. Șeful din Ghencea s-a lămurit în privința potențialului echipei sale și și-a fixat ca obiectiv aducerea de întăriri în toate compartimentele. Dincolo de solicitarea lui Reghecampf, care cere insistent un atacant de careu, Becali a sesizat că o altă problemă a Stelei este lipsa alternativelor în cazul în care unul dintre Bourceanu sau Pintilii absentează din primul 11.
Antrenorul dinamovist Cornel Țălnar a recunoscut superioritatea Stelei în derby, dar s-a plâns apoi și de subțirimea lotului, principalul adversar cu care a avut de luptat de la revenirea pe banca alb-roșilor. Tehnicianul nu a uitat să-i felicite și pe suporterii „câinilor”, care au făcut un spectacol remarcabil în tribune, în ciuda scorului.
Antrenorul stelist Laurențiu Reghecampf și-a felicitat elevii pentru victoria obținută în fața rivalei Dinamo (2-0), dar și-a exprimat regretul că succesul nu a fost obținut la o diferență mai mare.
În startul reprizei secunde, ca o continuare la incidentele declanșate de fanii din „Peluza Cătălin Hîldan” cu 10 minute înaintea pauzei, suporterii din peluza Sud a roș-albilor au aruncat și ei cu torțe în teren în partea secundă a jocului. În ciuda rugăminților de la stația de amplificare a stadionului, aceștia nu au încetat manifestările și a fost nevoie de intervenția în forță a jandarmilor, care au evacuat întreg sectorul de peluză rezervat „câinilor”.
Gică Hagi s-a declarat impresionat de prestația Stelei în derby-ul cu Dinamo și mărturisește că s-a temut ca meciul să nu fie întrerupt din cauza incidentelor din tribune.
„Steaua a controlat jocul și a demonstrat că este într-o formă foarte bună. Dinamo a încercat, dar nu a putut. Steliștii au tratat meciul serios. Mi-a fost teamă la un moment dat ca meciul să nu fie întrerupt de suporteri, dar este bine că și-au revenit și au cântat până la final”, a spus Hagi la final.
Evoluțiile de excepție din acest sezon ale românului Claudiu Keșeru, care a marcat de 17 ori în campionat pentru Angers și o singură dată în Cupa Franței, îl propulsează pe acesta în finala care desemnează cel mai important jucător din Ligue 2 la finalul fiecărui sezon.
În primăvara anului 2012, Steaua câștiga cu 3-2 derby-ul cu Dinamo, iar două dintre reușitele roș-albaștrilor erau semnate de un fundaș. Bulgarul Valentin Iliev (32 de ani) reușea o dublă pe Național Arena, după care la finalul acelui sezon pleca din Ghencea în Ucraina, la Volyn Luțk, alături de un alt coleg stelist, Eric Bicfalvi.
Zilele trecute, președintele milanez Adriano Galliani anunța că pentru sezonul următor intenționează să facă mai multe achiziții în compartimentul defensiv, pentru a ataca din nou titlul de campioană în Serie A: „Campionatele le câștigă cele mai bune defensive”. După cugetarea șefului echipei care în iarnă pusese ochii pe stelistul Vlad Chicicheș a apărut și lista cu numele care vor întări apărarea „diavolilor” din vară. Din păcate pentru Gigi Becali, românul nu se regăsește printre ei.
Retragerea lui Sir Alex Ferguson după 27 de ani petrecuți la cârma lui Manchester United reprezintă și cea mai mare șansă a carierei pentru al doilea cel mai longeviv manager în activitate din Premier League, David Moyes. Omul care a fost de neclintit de pe banca lui Everton în ultimii ani nu se desparte însă în cele mai bune condiții de suporterii de pe Goodison Park.
Maria Șarapova s-a calificat în penultima fază a turneului de la Madrid, în urma victoriei obținută în fața jucătoarei Kaia Kanepi, scor 6-2, 6-4.
În ciuda faptului că Viitorul a pierdut la scor în deplasarea de pe terenul Pandurilor (1-4) și a coborât sub linia care asigură supraviețuirea în Liga I, Gheorghe Hagi se declară optimist în șansele de salvare ale echipei sale.
Mihai Răduț nu a fost titular la Pandurii în meciul cu Viitorul (4-1), însă în partea secundă a meciului a reușit să își facă simțită prezența pe teren cu o evoluție de excepție. Fotbalistul spune că nu se gândește încă la revenirea la Steaua, dar se declară bucuros când aude laude la adresa lui venite dinspre Ghencea.
Lituanianul Deyvidas Matulevicius a fost eroul celor de la Pandurii în prima repriză a meciului cu Viitorul, datorită dublei reușite în minututele 19 și 45, cu care a ajuns la cota 10 goluri în acest sezon. Până atunci, însă, atacantul gorjenilor s-a făcut de râs cu o ratare de toată jena în minutul 4 al partidei.
Vestea că Sir Alex Ferguson va renunța la postul de manager al lui Manchester United, din care nu a fost de clintit în ultimii 27 de ani, a fost în mod detașat știrea săptămânii în mediul online. Conform raportului furnizat de reprezentanții celebrei rețele de socializare Twitter, nu mai puțin de 6 milioane de retweeturi ale acestui anunț au fost făcute în primele 24 de ore de la lansarea lui, depășind astfel informațiile care anunțau recent un alt eveniment de importanță mondială, moartea „Doamnei de Fier”, Margaret Thatcher.
Președintele Astrei, Dinu Gheorghe, s-a declarat extrem de mulțumit de succesul obținut de echipa sa în deplasarea de pe terenul codașei Astra, scor 0-2, care îi readuce pe giurgiuveni pe podiumul Ligii I.
În minutul 60 al partidei CSMS Iași – Astra, o fază care ar fi trebuit să se încheie cu un corner pentru giurgiuveni s-a terminat cu un aut de poartă pentru gazde, în ciuda faptului că reluările TV au arătat faptul că Fatai avea dreptate în duelul cu Crețu.
Joi, lotul anchetat de procurori în Dosarul Transferurilor a compărut din nou în fața judecătorilor de la Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru o nouă rundă de audieri. Pe rând, Ioan Becali, Gheorghe Nețoiu, George Copos, Victor Becali, Gheorghe Popescu, Jean Pădureanu și unul dintre managerii Stelei au sosit la ora stabilită, însoțiți de avocați. Cel care a frapat a fost însă ultimul, care a afișat un nou look la întâlnirea cu judecătorii.
Scene de război la finalul manșei retur a semifinalei Cupei Ungariei, disputată între Gyor și Videoton. După ce în primul meci, Gyor se impusese cu 2-0, cei de la Videoton au izbutit să remonteze și visau cu ochii deschiși la calificare. Evenimentele au luat însă o turnură nedorită și planurile lor au fost date peste cap. Întâi, Roland Juhasz a fost eliminat în minutul 75, iar mai apoi Tarmo Kink a înscris în prelungiri golul care a întors soarta calificării în favoarea lui Gyor.
Real Madrid s-a impus cu 6-2 în partida cu Malaga și a amânat din nou sărbătoarea Barcelonei, dar diferența de scor reușită de „galactici” în fața revelației din acest sezon al Ligii Campionilor putea fi chiar mai mare dacă portughezul Ronaldo nu ar fi ratat un penalty.
Chiar dacă FC Barcelona va reuși să cucerească titlul în această ediție din Primera Division, senzația că echipa catalană este una plină de puncte slabe nu are cum să nu persiste, mai ales după eliminarea „dureroasă” suferită în semifinalele Ligii Campionilor, 0-7 la general cu Bayern Munchen.
În ciuda faptului că lotul dinamovist este măcinat de accidentări înaintea derby-ului cu Steaua și de zvonuri potrivit cărora jucătorii lui Cornel Țălnar sunt nemulțumiți de restanțele salariale, acționarul majoritar din Ștefan cel Mare, Ionuț Negoiță, își păstrează optimismul. După ce și-a exprimat încrederea că echipa sa va obține o victorie în marele meci, șeful „câinilor” a contrat și cu o informație obținută pe surse, anume că și rivalii din Ghencea se plâng de neplata salariilor pe aproape trei luni.
Ultimele douăzeci de minute ale derbyului dintre Săgeata și Delta Tulcea, scor 1-0, s-au disputat fără copii de mingi.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER