Sâmbăta trecută, în timpul partidei dintre Germania și Ghana (2-2), din Grupa G a Campionatului Mondial, un suporter la bustul gol a pătruns pe gazon și a alergat spre jucători pentru a promova un mesaj înscris pe trupul său. Autoritățile au interpretat scrierile ca fiind unele subliminale, neonaziste, astfel că omul a fost imediat supus unei anchete.
În timpul meciului Germania – Ghana (2-2), disputat sâmbătă, un fan la bustul gol a pătruns pe teren, iar mesajele înscrise pe corpul său i-au determinat pe oficialii FIFA să deschidă o anchetă pentru manifestări presupus naziste. Chiar dacă omul a explicat faptul că a fost vorba de o neînțelegere, conducătorii forului mondial vor continua să investigheze cazul, în paralel cu un altul.
Belgianul Divock Origi a dus naționala țării sale în optimile Campionatului Mondial din Brazilia cu reușita din minutul 88 al meciului cu Rusia, iar cota sa pare să fi explodat, pur și simplu. Dacă la începutul competiției era evaluat la 1.000.000 de euro, mijlocașul ofensiv de 19 ani a ajuns să coste acum de 6 ori mai mult, după cum susține cotidianul britanic Daily Mirror.
Louis Van Gaal acuză FIFA că face jocurile Braziliei înaintea optimilor de finală ale Campionatului Mondial. Selecționerul Olandei crede că forul mondial a programat intenționat meciurile decisive ale Grupei B înaintea celor din Grupa A, tocmai pentru ca gazdele turneului final să știe ce adversară pot întâlni în faza următoare a competiției.
Steaua va juca împotriva formației norvegiene Stromsgodset în primul tur preliminar al Ligii Campionilor, iar toate cifrele par să îi dea pe roș-albaștri favoriți în fața nordicilor. Fost tehnician în Ghencea, Mihai Stoichiță nu se declară impresionat de numele echipei pe care o va întâlni formația lui Costel Gâlcă, dar a păstrat totuși rezerve legate de felul în care se prezintă campioana României în acest moment, după plecările câtorva piese de bază din angrenaj.
Cristiano Ronaldo (29 de ani) nu se regăsește în Brazilia. După ce a fost aproape absent de pe teren în meciul de debut de la Campionatul Mondial, eșecul cu Germania (0-4), portughezul a repetat evoluția sub așteptări și contra reprezentativei SUA (2-2), când nu a reușit să amenințe aproape deloc poarta lui Tim Howard. Singura contribuție a starului de la Real Madrid a fost centrarea de la golul egalizator marcat de Varela, care ține Portugalia în viață înaintea ultimei etape a fazei grupelor de la turneul final.
În așteptarea deciziei care va confirma dacă va juca sau nu în viitoarea ediție a Ligii I, CS Universitatea Craiova a reușit la finalul săptămânii trecute să obțină semnătura mijlocașului ofensiv brazilian Jean Chera. Crescut de Santos, unde a fost coechipier cu starul Barcelonei, Neymar jr, fotbalistul sud-american în vârstă de numai 19 ani a semnat un contract valabil pe un an. După această perioadă, oltenii vor trebui să le plătească brazilienilor de la Clube Atletico Paranaense 1.000.000 de euro pentru a răscumpăra celelalte 70 de procente din drepturile federative ale jucătorului.
Argentina a obținut calificarea în optimile Campionatului Mondial după ce a învins cu 1-0 reprezentativa statului Iran, dar a tremurat serios în fața unei formații asiatice care și-a învins condiția de victimă sigură, căpătată la precedentele trei participări, din 1978, 1998 și 2006.
Cetățeanul român a încercat să vândă în jurul stadionului 60 de bilete, la „negru”
Bosnia a părăsit Campionatul Mondial încă din faza grupelor, după ce a înregistrat a doua înfrângere consecutivă, 0-1 cu Nigeria. Naționala antrenată de Safet Susic ar fi putut remiza în fața africanilor, dacă brigada de arbitri nu i-ar fi anulat lui Dzeko un gol pe motiv de ofsaid, deși reluările TV au arătat că atacantul lui Manchester City se afla în poziție regulamentară.
O scenă amuzantă a avut loc în pauza meciului dintre Belgia și Rusia (1-0), disputat duminică la Rio de Janeiro. În rolul principal s-a aflat o reporteriță a postului TV Globo, Fernanda Gentil, care nu a fost pe fază în momentul în care a fost introdusă în direct pentru a relata ultimele informații de la fața locului.
Belgia a obținut calificarea în optimile Campionatului Mondial din Brazilia, după ce a învins Rusia cu 1-0 în etapa a doua a fazei grupelor. Ca și în primul meci, cel cu Algeria (2-1), echipa lui Marc Wilmots a fost salvată de un om venit de pe bancă. Origi a marcat unicul gol al meciului și a adus trei puncte extrem de prețioase pentru „dracii roșii”. Mai jos ai cele mai spectaculoase imagini ale meciului disputat pe stadionul Maracana, din Rio de Janeiro.
Miroslav Klose a reușit contra Ghanei să marcheze al 15-lea său gol din carieră la Campionatele Mondiale, același număr de reușite pe care îl are și brazilianul Ronaldo Luis Nazario da Lima, fotbalist cu care împarte prima poziție în ierarhia all-time a celor mai buni marcatori care au jucat la turneele finale.
Campionatul Mondial de Fotbal din Brazilia este prilejul perfect pentru statisticieni de a căuta diverse cifre interesante legate de toți participanții la fenomen. Una dintre acestea este legată de o coincidență la care puțini s-ar aștepta să fie atât de răspândită în rândul echipelor calificate la turneul final. Este vorba despre jucătorii născuți în aceeași zi a aceleiași luni din an, care pot fi găsiți în nu mai puțin de 16 loturi participante la Mondial, adică la jumătate dintre echipe.
Pe 18 iunie 2014 a început #mondialulnostru, o campanie ProSport de trezire a interesului românilor pentru o competiție care acum două decenii scotea sute de mii de oameni pe străzi, de la Timișoara la Constanța […]
Dincolo de atingerea fazelor finale ale Campionatului Mondial, Germania mai are și un obiectiv individual de atins, acela de a da lumii cel mai bun golgheter din toate timpurile. Cel mai în măsură jucător al nemților care ar putea să revendice acest titlu este Miroslav Klose, atacant care se află la doar o reușită distanță de recordul all-time, deținut de Ronaldo (15 reușite), dar care nu a prins nici măcar un minut în meciul de debut, 4-0 cu Portugalia.
Lionel Messi este eroul unei națiuni, după ce golul său tardiv din meciul cu Iran a califica Argentina în optimile de finală ale Campionatului Mondial din Brazilia. Sud-americanii s-au chinuit în fața selecționatei lui Carlos Queiroz până în prelungiri, când senzaționalul portar Haghighi nu a mai putut interveni la șutul excelent al starului de la FC Barcelona.
A doua partidă de la Mondial, cea împotriva Argentinei, a reprezentat pentru iranieni o ocazie unică în viață din care nu au vrut să scape nicio clipă. De aceea, căpitanul asiaticilor, Jawad Nekounam, a vrut să se asigure încă din startul jocului că statutul său îi va asigura cel mai de preț suvenir.
Într-o perioadă în care televiziunile cu profil sportiv investesc bani grei pentru a avea în studio cei mai buni experți în materia de fotbal care să analizeze meciurile de la Campionatul Mondial din Brazilia, postul britanic ITV și-a permis luxul să angajeze în această postură trei nume uriașe. Este vorba despre foștii campioni mondiali, francezul Patrick Vieira și italianul Fabio Cannavaro, care au cucerit titlurile supreme în 1998, respectiv 2006, dar și despre reputatul tehnician nord-irlandez Martin O’Neill, în prezent selecționerul Republicii Irlanda.
Șefii lui Real Madrid vor trăi cu sufletul la gură următorul meci al Portugaliei la Campionatul Mondial, contra reprezentativei SUA. Surse din presa spaniolă afirmă că oficialii de pe „Bernabeu” sunt îngrijorați de starea de sănătate a starului lusitan Cristiano Ronaldo, care la fiecare antrenament desfășurat în Brazilia a fost nevoit să poarte o protecție la genunchiul stâng, afectat de o accidentare mai veche.
Unul dintre atacanții care au impresionat în actuala ediție a Campionatului Mondial din Brazilia este, cu siguranță, ecuadorianul Enner Valencia (24 de ani). Acesta a marcat trei goluri în cele două meciuri jucate la turneul final, unul în eșecul cu Elveția (1-2) și o dublă contra reprezentativei din Honduras (2-1), și li se alătură lui Karim Benzema și Thomas Muller în cursa pentru titlul de golgheter al competiției.
Portughezul Cristiano Ronaldo nu a impresionat în primul meci de la Campionatul Mondial, la 0-4 cu Germania, dar este hotărât să schimbe aspectul jocului său în următorul joc, cel cu SUA. Starul de la Real Madrid a început, însă, cu o modificare de look. Lusitanul a apărut la stadionul din Manaus, acolo unde se va disputa al doilea meci al naționalei sale, cu o nouă frizură, care a atras atenția tuturor.
Ceremonia de deschidere a Campionatului Mondial de Fotbal, care a avut loc joia trecută, a rezervat și un moment prin care s-a dorit promovarea unui mesaj de pace într-o țară măcinată de tensiuni. Trei copii, reprezentanți ai populațiilor albilor, negrilor și indienilor din Brazilia, au pătruns pe gazon chiar înainte de fluierul de start al meciului inaugural dintre Brazilia și Croația (3-1), având în mâini câte un porumbel alb, simbolul internațional al armoniei dintre popoare.
Eliminarea suferită de Spania la Mondialul din Brazilia, încă din faza grupelor, îi face pe mai mulți dintre jucătorii care au obținut succesele de la Euro 2008 și 2012, respectiv CM 2010, să ia în calcul retragerea din echipa națională. Primul care a făcut acest pas a fost mijlocașul lui Real Madrid, Xabi Alonso, după cum anunță cotidianul Marca.
Scenă incredibilă în finalul partidei dintre Franța și Elveția. La scorul de 5-2 pentru „cocoși” și cu doar câteva secunde înainte de expirarea celor trei minute de prelungiri, Benzema a reușit să marcheze din nou în poarta lui Benaglio, dar reușita lui nu a fost validată de centralul Kuipers. Motivul? Olandezul apucase să fluiere finalul jocului înainte ca mingea trimisă de francez să depășească linia porții, astfel că scorul a rămas același, 5-2.
Franța a părut să aibă ceva probleme în meciul inaugural, cu Honduras (3-0), dar s-a dezlănțuit la propriu în fața Elveției. „Cocoșii” lui Deschamps a învins cu 5-1, iar meciul cu Ecuador, din ultima rundă, a devenit doar o formalitate înainte optimilor de finală ale Campionatului Mondial din Brazilia. Mai jos aveți un scurt rezumat foto al celor mai importante evenimente din meci.
Franța a pornit puternic în partida cu Elveția, din a doua etapă a fazei grupelor de la Campionatul Mondial, și a căpătat un avans de două goluri după numai 18 minute, goluri Giroud și Matuidi. Roș-albii au echilibrat apoi disputa și au avut câteva ocazii bune de a reveni în joc, dar tot „cocoșii” au fost cei aflați mai aproape de gol.
Victoria obținută de Costa Rica în fața Italiei (1-0) a reprezentat nu doar a doua calificare din istorie a insularilor în optimile de finală ale Campionatului Mondial, ci și eliminarea Angliei din competiție încă din […]
Partida dintre Italia și Costa Rica a ținut cu sufletul la gură cele câteva zeci de mii de fani care au ummplut stadionul din Recife. Insularii au oferit o nouă surpriză a competiției, după ce au învins campioana mondială din 2006, cu golul marcat de Bryan Ruiz în finalul primei reprize. Cu două victorii, Costa Rica s-a calificat pentru a doua oară în istorie în optimile Campionatului Mondial, după ce mai reușiseră această performanță și în 1990.
Dejan Stankovic se desparte de Inter Milano după mai bine de 10 ani petrecuți la gruparea de pe „Meazza”. Sârbul în vârstă de 35 de ani a renunțat la postul pe care îl ocupa în staff-ul tehnic al formației lombarde pentru a accepta propunerea venită de la Udinese, aceea de a-i fi secund fostului său antrenor, Andrea Stramaccioni.
Selecționerul României, Victor Pițurcă, se teme că transferurile lui Ciprian Tătărușanu și Costel Pantilimon la Fiorentina, respectiv Sunderland, vor avea consecințe nefaste asupra formei acestora și, implicit, asupra echipei naționale.
Dacă în timpul Mondialului din 2010 toată atenția a fost atrasă de prezența incendiară a susținătoarei statului Paraguay, modelul Larissa Riquelme, acum a venit rândul unei alte sud-americance să acapareze toate blițurile fotoreporterilor.
Franța s-a impus cu 3-0 în fața reprezentativei statului Honduras în primul meci de la Campionatul Mondial, disputat duminică seara, oar perspectivele se anunță dintre cele mai bune pentru echipa antrenată de Didier Deschamps. Chiar și așa, fanii naționalei „cocoșului galic” nu sunt încântați doar de jucătorii care fac parte din lotul „Les Bleus” deplasat în Brazilia.
Campionatul Mondial din Brazilia a intrat în faza a doua a grupelor o dată cu partida de marți dintre Brazilia și Mexic. Până acum doar două meciuri s-au terminat cu scorul de 0-0, incluzând aici și confruntarea brazilienilor cu mexicanii, ceea ce înseamnă că actuala ediție a turneului final este una spectaculoasă.
Selecționerul Braziliei, Luiz Felipe Scolari, a recunoscut după meciul încheiat la egalitate în fața Mexicului (0-0) că și-ar fi dorit o victorie, dar că prestația adversarilor nu le-a permis jucătorilor „carioca” să obțină calificarea înainte de ultima etapă.
În ziua în care a anunțat oficial despărțirea de brazilianul Guiherme Sitya, Petrolul Ploiești a reușit și un nou transfer în defensivă. Site-ul oficial al clubului prahovean anunță că fundașul central francez Fabien Barillon va fi jucătorul „lupilor” în următoarele trei sezoane. Acesta vine de la FC istres, formație din liga secundă franceză, al cărei căpitan a fost.
După un succes destul de clar în prima rundă a Campionatului Mondial, 3-1 cu Croația, Brazilia a avut un adversar mult mai dificil în al doilea meci de la turneul final, contra Mexicului. „Vinovat” pentru situație a fost în primul rând goalkeeperul oaspeților.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER