Al doilea test al iernii pentru naționala României a adus stranierii la lot, dar și primul succes pentru tricolori. După 1-4 cu Polonia a urmat un 3-2 cu Australia, după un joc în care ai noștri au dominat bună parte din joc, dar puteau la fel de bine să piardă în mod nemeritat. Înlocuirile făcute de Pițurcă în partea a doua a meciului aduc însă perspective bune pentru dubla cu Ungaria și Olanda, din preliminariile CM 2014.
Amicalul dintre Spania și Uruguay i-a oferit lui Carles Puyol șansa de a bifa cea de-a 100-a selecție pentru naționala iberică. Astfel, jucătorul Barcelonei a devenit doar al 7-lea spaniol care atinge această bornă, după Zubizaretta, Raul Gonzales, Casillas, Xavi, Xabi Alonso și Fernando Torres, dar singurul fundaș din istoria „Furiei Roja”.
Pentru a marca momentul, organizatorii arabi ai amicalului de la Doha i-au oferit lui Puyol un trofeu, înainte de fluierul de start.
Până la meciul cu Uruguay, Carles Puyol reușise în tricoul Spaniei 69 de victorii, 19 egaluri și pierduse de numai 11 ori. În acest răstimp, el și-a trecut în palmares un titlu mondial (2010) și două europene (2008, 2012).
Meciul amical dintre Cipru și Serbia putea oferi un rezultat surprinzător pentru pariori, dar a oferit în schimb două goluri demne de un loc în topul celor mai mari gafe din acest an. Insularii au deschis scorul în minutul 19, dar după aceea a urmat doar o serie de gafe a apărării în care vasluianul Charalambous a fost titular.
Prima dată, sârbii au profitat de o eroare a lui Charalambidis și Tadic a egalat, după care același jucător a beneficiat de o nouă neînțelegere a jucătorilor gazdă și a făcut dubla din apropiere. În minutul 70, aproape că nu a mai fost nicio problemă pentru basta să majoreze scorul din 4 metri, de lângă niște fundași decepționați de propria evoluție.
După ce le-a dat motive de îngrijorare apropiaților în urma operației suferite marți, la Spitalul Floreasca din București, Dumitru Sechelariu dă semne de revenire. Fostul președinte al echipei FCM Bacău a ieșit din comă și este conștient, dar respiră cu ajutorul aparatelor, starea lui fiind gravă din cauza bolilor cronice de care suferă, au declarat miercuri pentru Mediafax apropiați ai familiei fostului primar al orașului Bacău.
Echipa națională a Nigeriei s-a calificat în finala Cupei Africii pe Națiuni, după ce a învins, miercuri, la Durban, cu scorul de 4-1 (3-0), reprezentativa statului Mali, în semifinalele turneului final, informează site-ul oficial al competiției.
Prima echipă de fotbal formată în întregime din homosexuali a luat ființă la Napoli. Numită „Pocho”, după supranumele fostului idol al grupării SSC Napoli, argentinianul Ezequiel Lavezzi, formația va debuta oficial pe 23 februarie, în cadrul unei competiții la care vor mai participa echipe similare din Genova, Firenze, Milano, Roma și Bologna, dar care au în lot și fotbaliști heterosexuali.
„Alegerea de a ne numi echipa Pocho a fost simplă. Lavezzi este idolul homosexualilor din Napoli și ne bucurăm că a devenit rapid și al comunității gay din Franța”, a fost explicație pentru faptul că porecla argentinianului de la PSG a ajuns să reprezinte numele celei mai inedite echipe din Italia.
Echipa „Pocho” va purta aceleași culori ca și Napoli, dar pe stemă va avea o imagine stilizată a vulcanului Vezuviu, din care nu vor ieși fum, flăcări și lavă, ci un curcubeu, simbolul homosexualilor din întreaga lume.
Soarta lui Mihai Costea la Steaua este aproape pecetluită. Atacantul nu l-a convins pe patronul Gigi Becali că merită să rămână în Ghencea și ar putea ajunge din retur la Rapid, în baza unei convenții pe care patronul stelist ar urma s-o încheie nu doar cu amicul Copos, ci și cu galeria giuleștenilor.
Cum plecarea lui Cristiano Ronaldo de la Real Madrid este un fapt aproape inevitabil în vara acestui an, Florentino Perez s-a mobilizat deja pentru a căuta un înlocuitor pe măsură pentru portughez. Omul dorit de șefului „galactic” pe „Bernabeu” este uruguayanul Edinson Cavani, unul dintre cei mai în formă atacanți din lume în acest moment. Și totuși, în ciuda ofertei extrem de tentante, vârful este în continuare atras să rămână la Napoli.
Naționala României va disputa în această seară primul amical din 2013 care contează în calendarul FIFA, contra Australiei. În afara lui Tim Cahill, lăsat de selecționerul cangurilor să se acomodeze la noul său club, New York Red Bulls, reprezentativa de la Antipozi va alinia contra tricolorilor cei mai buni jucători de care dispune în acest moment. Printre ei, și elevul lui Dan Petrescu de la Dinamo Moscova, Luke Wilshire, care joacă la formația alb-albastră din 2008, anul în care s-a transferat de la Twente Enschede.
Evoluțiile lui Mihai Costea din meciurile amicale disputate în Spania și în Turcia l-au convins pe Gigi Becali că atacantul nu mai poate juca pentru Steaua și în partea a doua a campionatului. Conform impresarului Victor Becali, șeful grupării din Ghencea ar vrea să-l cedeze pe fotbalist la Rapid, urmând a-i plăti acestuia 90 la sută din salariul de 10.000 de euro lunar, dar se lovește de opoziția antrenorului Laurențiu Reghecampf.
„Gigi Becali a spus că îl dă pe Mihai Costea la Rapid și că el suportă 9.000 de euro din salariu, iar Copos să dea numai 1.000. Din câte am înțeles, Reghecampf nu vrea să-l dea, dar nu știu motivele”, a spus Victor Becali la DigiSport.
Atacantul român al lui Schalke, Ciprian Marica, a suferit o intervenție la menisc și a intrat în perioada de recuperare, dar nu știe încă dacă va putea onora convocarea pentru dubla cu Ungaria și Olanda, din primăvară. internaționalul rămâne însă optimist:
Lindsey Vonn, cea mai bună schioare a tuturor timpurilor, și-a compromis sezonul după accidentarea serioasă suferită marți, în timpul concursului Super G, organizat în Austria, pe pârtia de la Schladming. Sportiva în vârstă de 28 de ani și-a rupt ligamentele de la genunchi și are și o microfractură de tibie, fapt pentru care va avea nevoie de un repaus de aproximativ 6 luni și va reapărea pe pârtii abia din sezonul următor al Cupei Mondiale.
Fostul patron al echipei FCM Bacău și primarul orașului de pe malul Bistriței, Dumitru Sechelariu a fost operat marți dimineață, iar surse citate de cotidianul Adevărul spun c ă acesta are grave probleme pulmonare.
După operația suferită la Spitalul Floreasca, Sechelariu a intrat în comă, dar a fost resuscitat și starea sa este în continuare gravă.
Fumatul excesiv l-ar fi adus în această stare, apropiații spunând că acesta fuma câte 5 pachete în fiecare zi. Aceleași surse mai spun și că, din cauza stării grave în care se afla pacientul, medicii austrieci au refuzat un eventual transfer al lui Sechelariu la o clinică din Viena.
Laurențiu Reghecampf nu s-a putut baza în amicalul cu Mlada (0-0) pe mai mulți jucători de bază, indisponibili din cauza convocărilor la echipa națională sau din cauza accidentărilor. Astfel, jucătorii din linia a doua ai Stelei puteau dovedi în partida contra cehilor că sunt soluții viabile pentru partea a doua a sezonului, dar mulți dintre cei care au intrat pe teren au dezamăgit.
În aceeași zi în care „Regele” Gheorghe Hagi, poate cel mai important simbol al fotbalului românesc, împlinea 48 de ani, portughezul Cristiano Ronaldo își sărbătorea aniversarea în țara natală, acolo unde se pregătea sub comanda selecționerului Paulo Bento, pentru amicalul cu Ecuador, de miercuri.
Starul lui Real Madrid a avut parte de o surpriză extrem de mare, cu atât mai mult cu cât se afla pe un stadion unde nu se aștepta să aibă parte de o primire atât de călduroasă. Câteva sute de fani au luat loc în tribunele stadionului din Guimaraes la antrenamentul oficial al Portugaliei și i-au cântat „La mulți ani” lui Ronaldo, afișând totodată și câteva bannere cu mesaje adresate fotbalistului care a împlinit pe 5 februarie vârsta de 28 de ani.
Situația grea din campionat, problemele financiare și criza rezultatelor din ultimii 11 ani au condus la unul dintre cele mai importante gesturi de onoare din fotbalul portughez. Puternic contestată de fani, conducerea clubului Sporting Lisabona a demisionat în bloc, în frunte cu șeful Godinho Lopes. Acesta din urmă a ales să lase misiunea revenirii pe umerii altcuiva, alegerile pentru postul de președinte urmând a avea loc pe 23 martie 2013.
Ultimul eșec al lui Godinho a fost ratarea readucerii atacantului Marius Niculae la Lisabona, el oferindu-le speranțe suporterilor lui Sporting fără a se informa în prealabil de situația fotbalistului, care evoluase deja pentru două echipe în acets sezon.
Sporting Lisabona este una dintre echipele de tradiție ale Portugaliei, alături de Benfica și FC Porto, însă în ultimul deceniu a cunoscut un adevărat declin. Mai exact, de la plecarea tehnicianului român Ladislau Boloni (2002), ultimul om care a reușit să aducă titlul pe „Jose Alvalade”. Sporting este formația care a dat fotbalului nume mari precum Luis Figo sau Cristiano Ronaldo.
Dezvăluirile lui Cornel Dinu despre trecutul presupus tenebros al lui Laurențiu Reghecampf l-au isterizat la propriu pe unul dintre oamenii trecuți în organigrama Stelei cu funcția de manager. Uitând de inconsecvența care i-a distrus principiile în trecutul nu foarte îndepărtat, oficialul din Ghencea l-a făcut cu ou și cu oțet pe administratorul delegat al lui Dinamo, motivând că apără imaginea clubului Steaua. Aceasta în ciuda faptului că Dinu nu s-a legat de culorile roș-albastre nici măcar tangențial, ci a avut doar o replică la adresa declarațiilor calomnioase și războinice date în presă de Reghecampf și de soția acestuia în ultimele zile. Mai jos, replicile omului care reprezintă Steaua la adresa fostului mare fotbalist al României.
„Dinu umbla ca un cățel după mine la Geneva și la Nyon pentru că nu știa să deschidă ușile pe acolo. Este un agramat, nu știe să vorbească și își permite el să îl acuze pe Reghecampf? Se crede mafiot, micuțul? Are doar un delirium tremens continuu și am încheiat polemica aceasta. Mi-aș dori ca Dinu să poarte o discuție din aceasta cu mine, dar nu poate. Iulian Chiriță poate spune și că vaporul zboară, iar eu pot spune despre el la fel de bine că a luat bani să trântească meciuri și Mutu și Chivu. Dinu a avut o mare șansă în viață, că mereu l-au salvat alții. Să vedem cine îl mai salvează acum, va trebui să probeze afirmațiile făcute. Dinu este măscăriciul fotbalului românesc, era luat peste picior de fotbaliști, a retrogradat echipe, nu a avut niciun rezultat. Să vorbească despre Dinamo și nebunia lor de acolo, pe noi are cine să ne critice, mai mult sau mai puțin justificat”, a spus un manager din anturajul Stelei.
După ce jucătorii Viitorului Constanța i-au trimis un mesaj de felicitare patronului Gică Hagi, aflat azi la a 48-a aniversare, steliștii au vrut să repete și ei gestul, într-un mod cât mai original cu putință. Jucătorii și staff-ul roș-albastru au făcut o poză de grup, iar câțiva fotbaliști țineau în mâini cartonașe din care au format mesajul „La mulți ani, Gică Hagi!” Steliștii nu au scăpat ocazia de a face haz de Mihai Costea, căruia i-a revenit sarcina de a ține virgula.
După ce abia a rezolvat problema fundașului dreapta, cea mai mare grijă a lui Laurențiu Reghecampf este în aceste zile recuperarea fundașului Lukas Szukala. Acesta a suferit o fractură de piramidă nazală în timpul amicalului cu Sturm Graz (3-3) și este aproape în afara planurilor pentru dubla cu Ajax. Totuși, stafful medical al Stelei face eforturi pentru a-l repune pe picioare pe jucător până pe 14 februarie și, în acest sens, i-au construit deja o mască pentru a se proteja de lovituri.
„Lukasz este la clinică acum, i se încearcă producerea unei măști, iar în două zile probabil o va primi. În două zile va primi răspunsul de la medici, dacă poate juca împotriva lui Ajax sau nu. Din păcate, există riscul ca el să își rupă din nou nasul dacă va evolua. S-a lovit în mai multe locuri”, a spus Reghecampf la DigiSport.
Scandalul iscat după dezvăluirile lui Cornel Dinu referitoare la implicarea lui Laurențiu Reghecampf în aranjarea de meciuri, pe vremea când evolua în Germania, are și un personaj de legătură. Fostul fotbalist Iulian Chiriță, nașul din prima cununie a antrenorului stelist, a dezvăluit că a fost contactat în urmă cu mai mulți ani de finul său pentru a-i cere să-l pună în legătură cu Dinu, care ar fi fost singurul om capabil să-l scape de problemele cu mafia pariurilor din Serbia. Omul a oferit detalii despre convorbirea purtată la vremea respectivă cu Reghecampf.
Antrenorul dinamovist Cornel Țălnar s-a declarat încântat de prestația elevilor lui în meciul cu Lech Poznan (3-1) și recunoaște că în retur are ca misiune primenirea echipei.
Cătălin Munteanu a fost cel mai în vârstă fotbalist trimis de Cornel Țălnar în amicalul cu Lech Poznan (3-1), iar mijlocașul s-a achitat de sarcini în cel mai profesionist mod cu putință. Totuși, liderul vestiarului roș-alb recunoaște că nu poate fi liniște deplină la echipă dacă nu vor apărea în curând și oamenii cu bani.
După meciurile amicale de pe plaiurile de munte autohtone, disputate în compania unor modeste echipe din Liga a IV-a ca FC Râșnov sau CS Vulcan, pentru Dinamo a venit și timpul primului meci împotriva unui adversar cu nume în fotbalul european. „Câinii” au jucat contra lui Lech Poznan, reprezentanta unei ligi a cărei selecționată divizionară le-a scos fotbalul din cap tricolorilor lui Pițurcă în jocul test disputat sâmbătă, la Malaga (1-4). Rezultatul a fost în favoarea alor noștri de această dată, elevii lui Cornel Țălnar demonstrând că sunt dornici să demonstreze că viitorul clubului nu depinde doar de bani, ci și de dorința jucătorilor de a ajuta echipa să renască.
Oțelul a debutat în turneul Marbella Cup cu o înfrângere în fața lui Dinamo Kiev, scor 0-1. După o primă repriză în care au rezistat eroic în fața unor ucrainieni aflați la un nivel mai avansat de pregătire, esticii au deschis scorul în partea secundă prin Tsuriko (62), după o desincronizare a moldovenilor.
FC Barcelona s-a împiedicat la Valencia, scor 1-1, însă remiza înregistrată de catalani chiar nu are darul să-i îngrijoreze pe jucătorii lui Vilanova, care păstrează un avans considerabil în fruntea clasamentului din Spania. În schimb, antrenorul formației blau-grana a primit totuși o veste proastă după meciul de pe Mestalla.
Ajax a primit întăriri de la FC Barcelona cu ceva mai mult de o săptămână înainte de primul meci împotriva Stelei, din 16-imile Europa League. Catalanul Isaac Cuenca a sosit la Amsterdam și se va alătura lotului pregătit de Frank De Boer imediat. Atacantul speră chiar că va juca titular în weekendul viitor, în meciul cu Roda Kerkrade.
„Cred că putem depăși în scurt timp PSV în clasament, sper să iau titlul cu Ajax. Sunt pregătit să fiu titular încă din acest weekend, dar depinde de antrenor dacă vrea să mă folosească”, a spus Cuenca la sosirea în Amsterdam.
Fotbalistul va putea juca și împotriva Stelei în meciul din Europa League, el nefiind utilizat de Barcelona în niciunul din meciurile disputate în faza grupelor Ligii Campionilor. Cuenca va avea însă două numere diferite la Ajax. În campionat, jucătorul venit de la Barcelona va purta numărul 11 pe spate, dar în Europa League va avea 28, deoarece pe lista UEFA figurează ca deținător al acestui tricou Lorenzo Ebecilio, jucător transferat între timp de Metalurg Donețk.
Abia revenit în activitate în vara anului trecut, după ce la începutul lui 2012 își anunțase retragerea din activitate, legendarul Paul Scholes este pe cale să își agațe de tot ghetele în cui încă de pe acum. Mijlocașul în vârstă de 38 de ani este tentat să își înceapă cariera de manager chiar la clubul al cărui fan este din copilărie, adică Oldham, grupare din a treia ligă engleză.
Născut în Salford, Scholes este cotat ca favorit de casele de pariuri pentru înlocuirea lui Paul Dickov, care a demisionat sâmbătă din funcția de principal al echipei din League One.
Mijlocașul lui Manchester United este văzut de SkyBet în pole position în fața lui Iain Dowie și John Sheridan.
Victoria lui Ajaccio în fața lui Lyon (3-1), la care românul Adrian Mutu a contribuit cu două reușite, i-a isterizat pur și simplu pe fanii corsicani. Unul dintre aceștia a marcat momentul cu o caricatură care îi reprezintă pe internaționalul tricolor și pe portarul Ochoa, alături de un leu. Cel care se ocupă de îmblânzirea animalului este, desigur, „Briliantul” Mutu.
Complexul Energetic Oltenia va reduce la jumătate sumele alocate clubului de fotbal Pandurii Târgu Jiu și clubului de handbal-baschet Energia Rovinari, a anunțat, luni, la Târgu Jiu, ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niță, citat de corespondentul MEDIAFAX.
La ceremonia de deschidere a FOTE, programată în 17 februarie, pe Arena Liceului Sportiv din Brașov, vor avea prioritate cei care beneficiază de acreditări și invitații, iar în funcție de locurile care vor rămâne disponibile, vor putea intra vizitatori dornici să vadă acest spectacol.
Tehnicianul spaniol Michel a fost numit în funcția de antrenor principal al echipei Olympiakos Pireu, după demiterea portughezului Leonardo Jardim, informează Marca.
Conflictul la distanță cu Anghel Iordănescu l-a pus într-o lumină mai puțin favorabilă pe antrenorul stelist Laurențiu Reghecampf, însă acesta spune că singura sa intenție a fost aceea de a-i apăra pe elevii săi în fața tirului de observații depreciative ale fostului selecționer.
„Nu vreau să mai discut despre conflictul cu Anghel Iordănescu. Eu ascult sfaturile oamenilor care țin la Steaua, dar nu trebuie știrbite meritele băieților din ultimele 7 luni. Faptul că am avut acest parcurs ar trebui să primeze. dar, suntem la Steaua, așa că astfel de discuții apar, însă trebuie păstrată o limită. Sunt convins că, la un meci oficial, acești băieți vor arăta altfel”, a spus Reghecampf la DigiSport.
În perioada 5-7 aprilie întâlnim Olanda. În calcule intră orașele Cluj, Craiova și București
Ungur speră că se va alătura lotului și Hănescu
Apropierea startului Festivalului Olimpic al Tineretului European (17-22 februarie, jud. Brașov) generează o serie de momente care aliniază România pe harta sportului mondial. Spiritul competiției celor cinci cercuri se simte de ieri și în București, după ce torța olimpică a fost aprinsă de exploratoarea Uca Marinescu în cadrul unei ceremonii care a avut loc pe esplanda din fața sediului COSR.
Mario Balotelli a avut un debut de vis la Milan, echipa pe care nu a ascuns că o simpatizează încă de pe vremea când juca la rivala Inter. Abia transferat de diavoli de la Manchester City, italianul a intrat în teren și a început cu un gol din primul meci
Reprezentativa de rugby a Italiei a învins, duminică, la Roma, cu scorul de 23-18 (13-15), naționala Franței, într-un meci din prima etapă a Turneului celor Șase Națiuni.
Au mai rămas 12 zile până la cel mai mare eveniment sportiv dedicat sporturilor de iarnă care a fost găzduit vreodată de România. FOTE 2013, festivalul sporturilor de iarnă al tineretului european, va avea loc între 17 și 22 februarie și va fi găzduit de Sinaia, Azuga, Poiana Brașov, Râșnov și Brașov, locații care au cunoscut multe lucrări de infrastructură tocmai pentru ca țara noastră să corespundă celor mai înalte standarde.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER