UPDATE 16:10: Ramon Calderon l-a vizitat azi la Palat pe Gigi Becali. Patronul Stelei s-a declarat încântat de întâlnirea cu oaspetele său și a rememorat momentele în care cei doi s-au cunoscut.
Ceahlăul efectuează vizita medicală, astăzi, la Institutul Național de Medicină Sportivă. Vor fi supuși testelor medicale 28 de jucători, inclusiv atacantul Vinicius Fabbron, revenit la Piatra Neamț miercuri dimineață. Tot atunci s-a întors și cel de-al doilea vârf din Brazilia al pietrenilor, Edmar Figueras.
Atacantul macedonean Blaze Ilijoski și mijlocașul portughez Davide Alexandre Pinto Dias s-au alăturat vineri dimineață echipei FC Brașov și vor semna în zilele următoare contracte cu gruparea brașoveană, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Puțină lume știe că Ștefan Popescu, puștiul de doar 18 ani care a marcat pentru Cesena în poarta lui Napoli, în Cupa Italiei, a început fotbalul la clubul privat Noua Generație din Iași, condus de Paul Costaș.
Dat afară de la Petrolul, unde a jucat doar 4 luni, Nicolae Mitea este în atenția grupării bulgare ȚSKA Sofia. Presa bulgară scriei că intermediarul afacerii ar putea fi Eugen Trică, fost jucător al bulgarilor.
Numele lui Gigi Becali apare într-un dosar de spălare de bani, alături de numele lui Viorel Hrebenciuc. Anchetatorii au interceptat o convorbire între Viorel Hrebenciuc și Gigi Becali, din mai 2010, despre un teren de un hectar pe care patronul Stelei l-ar fi dat unui ministru.
Jaka Stromajer, vârful Pandurilor, este dat dispărut de gorjeni de la finele anului trecut. În noiembrie 2011, Grigoraș l-a învoit pe jucător pentru a-și rezolva problemele personale, dar de atunci acesta nu s-a mai întors.
ProSport continuă în ediția tipărită de joi analiza declinului interesului românilor pentru sportul de performanță. După ce miercuri ați aflat, cu cifre oficiale, că doar fotbalul mai stârnește interes major, în ediția de joi veți vedea cum se împart sportivii României pe județe și cum a ajuns Bucureștiul să reprezinte un sfert din sportul de performanță al țării.
Pilotul polonez Robert Kubica a căzut pe gheață, în localitatea italiană Pietrasanta, și a suferit o fractură la piciorul drept, același care a fost afectat și la accidentul suferit în februarie 2011, a anunțat presa italiană.
Relațiile lui Cristiano Ronaldo cu fanii de pe Santiago Bernabeu sunt mai încordate ca niciodată. Totul a început la finalul meciului cu Barcelona, când portughezul a avut parte de un tratament dur, fiind fluierat copios de fanii „albilor”.
După transferul lui Cortney Scott, CSU Sibiu a mai transferat un jucător american. Conducătorul de joc William Funn are de 30 de ani și a semnat un contract valabil până la finele actualului sezon, cu drept de prelungire pe încă unul. William are 1,82 metri înălțime și a evoluat ultima dată în Mexic, la gruparea Lechugueros. El a mai evoluat în trecut în Canada, Republica Dominicană, Ucraina și Venezuela. El este cel de-al șaselea jucător străin al echipei, pe lângă Riley, Wisseh, Scott, Austin și Khartchencov.
Noi schimbări în structurile de conducere ale fotbalului românesc vor avea loc luni. Steaua va avea un reprezentat în cadrul Comitetului Executiv al FRF, acolo unde Valeriu Argăseală îl va înlocui pe Cristi Borcea.
Universitatea Cluj se pregătește de un retur incendiar, la finalul căruia speră să își atingă obiectivul – calificarea în Europa League. Claudiu Niculescu are încredere în colegii săi și le dă o veste bună fanilor: e posibil să nu se retragă la finalul sezonului!
Francezul Nasser Menassel a fost prezent la reunirea universității Cluj, chiar dacă au existat mai multe semnale în legătură cu un transfer al său la Dinamo.
Pandurii Târgu Jiu s-a reunit în aceeași componență ca și anul trecut. Petre Grigoraș va testa perioada următoare un tânăr jucător din Segunda Division.
AC Milan este aproape de a-l ceda la PSG pe brazilianul Pato. Italienii cer 40 de milioane de euro pentru jucătorul de 22 de ani. Primele tratative au avut loc la Doha, acolo unde cele două echipe au disputat un meci amical.
Selecționerul Victor Pițurcă este protagonistul unui scandal legat de o presupusă relație extraconjugală. Acesta este acuzat de Victoria Blochina, fostă dansatoare în Club Melody, că nu recunoaște copilul pe care îl are cu ea.
Steaua a transferat până acum cinci jucători: Chiricheș, Chipciu, Pârvulescu, Machado și Dănănae. Bătălia pentru a prinde un loc pe lista ce va trimisă la UEFA pentru meciurile din Europa League se anunța a fi aprigă. Gigi Becali a preluat funcția lui Ilie Stan și a anunțat cei trei jucători care vor fi trecuți pe listă: Chiricheș, Chipiu și Tibi Bălan!
Ultimul nume apărut pe lista lui Dinamo, mărturisește că ar fi onorat să joace în București, dar spune că nu a fost contactat momentan de nimeni de acolo.
Kuban se pregătește pentru ultimele meciuri din play-off. Oficialii clubului au perfectat transferul unui tânăr jucător de mare viitor.
Messi a câștigat pentru a treia oară consecutiv Balonul de Aur acordat de FIFA pentru cel mai bun jucător de fotbal. În cadrul aceleiași ceremonii s-a acordat și premiul pentru cel mai frumos gol din 2011.
După ce au reușit transferurile lui Galamaz, Bornescu, Hoban, Dorinel Popa sau Marian Cristescu, oficialii lui „U” continuă să aducă jucători lui Ionuț Badea.
Pentru că oficialii lui ȚSKA Sofia au evitat să comenteze ultimele evenimente de la club, jurnaliștii au apelat la o metodă inedită pentru a-i face să vorbească.
După ce Pancu a declarat la Ora de ProSport că nimeni de la Rapid nu i-a propus prelungirea contractului, Constantin Zotta îl liniștește pe atacant.
Fanii Stelei și-au ales cel mai bun 11 din istorie în cadrul unui sondaj inițiat pe www.fcsteaua.ro. De-a lungul a două săptămâni, între 20 decembrie și 4 ianuarie, fanii au votat cei mai buni jucători, cel mai bun antrenor precum și cel mai bun conducător.
Jucătorii dinamoviști Cosmin Moți și Cristian Pulhac nu cred în posibilitatea ca președintele executiv, Cristian Borcea, să se retragă din acționariatul clubului, așa cum a anunțat, duminică, la un post de televiziune.
Mircea Lucescu a fost vizitat astăzi dimineață de elevul său de la Șahtior, Răzvan Raț. Fundașul a declarat că antrenorul se simte bine, lucrurile mergând în direcția cea bună.
Fundașul dinamovist Cosmin Moți a declarat, luni, la vizita medicală pe care a efectuat-o la INMS, că își dorește ca echipa sa să câștige anul acesta și titlul de campioană și Cupa României, considerând că presiune mai mare va fi asupra formațiilor aflate în spate în clasamentul Ligii I.
Plecat în Ucraina, la Karpaty Lvov, lui Eric i s-a făcut dor de Liga 1. Brazilianul a fost în tratative cu Dinamo, dar problemele cu echipa actuală au amânat revenirea în România.
Grupa 1995 de la Dinamo a revenit în țară după participarea la „Memorialul Renato Curi”, de la Perugia. Evoluția grupei 1995 de la Dinamo la „Memorialul Renato Curi” a fost apreciată în Italia.
Jucătoarea de tenis Monica Niculescu a fost desemnată cap de serie numărul 32 la Openul Australiei, primul turneu de Grand Slam al anului, care debutează la 16 ianuarie, la Melbourne, informează AFP.
Steaua s-a reunit astăzi pentru a pregăti partea a doua a campionatului, dar și marele meci cu Twente, din 16-imilie Europa League.Helmuth Duckadam a declarat că această perioadă de transferuri a fost una dintre cele mai bune din istoria Stelei.
Steaua a făcut cele mai sonore transferuri, dar numele jucătorilor nu sperie adversarele roș-albaștrilor la titlu.
Deranjat că nu a fost susținut de Nicolae Badea în conflictul cu Dragoș Săvulescu, Cristi Borcea a făcut un anunț șoc: „Plec de la Dinamo!” Borcea așteaptă oferte pentru acțiunile sale, iar unul dintre posibilii cumpărători ar putea
Fostul jucător și antrenor al echipei FC Barcelona, olandezul Johan Cruyff, a declarat într-un interviu acordat publicației argentiniene Ole că Lionel Messi va câștiga de-a lungul carierei „cinci, șase, șapte Baloane de Aur”, informează AFP.
În acest moment, Mourinho se bazează doar pe doi atacanți veritabili, Karim Benzema și Gonzalo Higuain. Jose Mourinho este gata să plătească 30 de milioane de lire sterline pentru a întări atacul echipei.
Pep Guardiola a încercat să transmită un mesaj de încurajare fanilor după ce Barcelona a terminat la egalitate meciul cu Espanyol de pe teren propriu, scor 1-1.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER