Cristi Borcea este unul dintre numele grele apărute în scandalul în care președintele CCA Vasile Avram a fost reținut. După ce astăzi au fost publicate stenogramele dintre oficialul lui Dinamo și fostul șef al CCA Vasile Avram, Borcea a intervenit și a ținut să lămurească situația.
Suporterii lui „U” Cluj se pregătesc pentru primul meci pe noul stadion al orașului. Oficialii se așteaptă ca stadionul de 30.000 de locuri să fie neîncăpător pe 11 octombrie, la meciul de inaugurare cu echipa lui Dan Petrescu, Kuban Krasnodar.
Scandalul stenogramelor continuă în fotbalul românesc. Unul dintre numele grele care a apărut, după arestarea lui Vasile Avram, este cel al lui Cristi Borcea.
Numele lui Cristi Borcea apare, alături de cel al lui Adrian Porumboiu în dosarul aflat pe masa DNA. Astăzi au apărut și stenogramele convorbirii dintre oficialul lui FC Dinamo și fostul președinte al CCA, Vasile Avram.
Presa din Spania speculează că Jose Mourinho va fi înlocuit de la conducerea lui Real Madrid. Conform unor surse din cadrul clubului, cel care îi va lua locul este
Antrenorul Ilie Stan a ajuns la o înțelegere cu conducerea clubului CS Mioveni pentru rezilierea contractului pe cale amiabilă, la două săptămâni după ce a părăsit echipa, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Președintele Federației Române de Fotbal, Mircea Sandu, recomandă conducătorilor și patronilor de cluburi care au cunoștință de fapte de corupție din fotbalul românesc să se adreseze „neîntârziat instanțelor sportive și organelor judiciare”.
Cristi Borcea trece prin momente dificile în aceste zile. DNA-ul a făcut publice stenogramele dintre oficialul dinamovist și Vasile Avram în care cei doi discută despre arbitrulul meciului Sportul-Dinamo.
Pentru Pițurcă era unul dintre cei mai importanți jucători din naționala României, fiind folosit constant în primul 11, chiar și la Euro 2008.
Cristi Borcea este unul dintre numele grele apărute în scandalul în care președintele CCA Vasile Avram a fost reținut. Oficialul lui FC Dinamo a declarat acum două zile că nu a vorbit cu Avram decât o singură dată, dar stenogramele publicate azi de către Gazeta Sporturilor indică altceva.
Art. 1. Organizatorul și regulamentul oficial al campaniei promoționale ” „liga campionilor facebook” – ediția a II-a Campania promoțională este organizată de S.C. MEDIAFAX GROUP S.A. (numită de aici înainte „Organizator”), cu sediul social în București, str. Aurel Vlaicu, nr. 62-66, sector 2, cu aceeași adresă de corespondență, număr de ordine la Registrul Comerțului J40/6876/2010, cod unic de inregistrare: 27189522, atribut fiscal RO.
Oficialul stelist nu ezită să se autoproclame, în mod repetat și fără nicio jenă, cel mai bun manager de fotbal din România! Ba mai mult, se consideră și cel mai bun ziarist din România, iar la un moment dat se credea și cel mai tare blogger. N-ar mira pe nimeni ca, în ritmul acesta, în mintea lui Mihai Stoica să fie cel mai bun la orice.
Kuban Krasnodar este foarte aproape de a se califica în play-off-ul din Rusia. Ar fi o performanță uimitoare pentru echipa antrenată de Dan Petrescu, care a promovat în prima ligă la începutul sezonului.
Jucătoarea de tenis Irina-Camelia Begu, locul 38 WTA, a ratat, marți, calificarea în optimile de finală ale turneului de la Tokyo (Japonia), dotat cu premii în valoare totală de 2.050.000 de dolari, informează site-ul oficial al competiției.
UPDATE 14:20: Ion Crăciunescu a declarat, după ce a stat aproximativ două ore în sediul CCA și după întâlnirea cu Mircea Sandu, că nu îi este teamă să preia conducerea comisiei, în ciuda faptului că mai mulți foști șefi ai arbitrilor au fost cercetați pentru acte de corupție.
Retras de la echipa națională după un conflict cu Ionuț Lupescu, Mirel Rădoi s-a concentrat doar asupra evoluției de la echipa sa de club. Revenirea lui Victor Pițurcă la cârma naționalei și plecarea lui Lupescu de la FRF erau semnele unui come-back al mijlocașului.
Președintele României, Traian Băsescu, șeful Comitetului Olimpic Internațional, Jacques Rogge, și alte personalități din sport au inaugurat, marți, noul sediu al Comitetului Olimpic și Sportiv Român și Muzeul Olimpic.
Dinamo îi pregătește o surpriză lui Ionel Dănciulescu atunci când atacantul va ajunge la 200 de goluri marcate în Liga 1. Nicolae Badea, președintele CA al „câinilor”, a declarat că va scoate un lot de 200 de sticle.
Naționala de volei feminin a României va juca în compania reprezentativei Serbiei, în barajul pentru sferturile de finală, la Campionatul European din Serbia și Italia, ziua de luni stablind configurația finală a grupelor.
Gigi Becali a auzit că steliștii au parte iar de escapade nocturne. De pildă, a aflat că vineri înainte de partida cu Sportul, trei steliști au petrecut cu lăutari la „Hanul Drumețului.”
În weekend, persoane cu și fără dizabilități intelectuale s-au întâlnit pe terenurile de sport de la UNEFS, la evenimentul Ziua Internațională Eunice Kennedy Shriver organizat de Special Olympics România.
Triplul campion național la schi Szabo Janos a murit, luni seara, după ce mașina pe care o conducea a fost izbită de un tren personal la o trecere de nivel cu calea ferată, nesemnalizată, la ieșirea din Miercurea Ciuc, traficul feroviar fiind blocat între Miercurea Ciuc și Brașov.
Jucătorii lui Inter Milano nu au ratat ocazia să se plimbe prin Piața Roșie din Moscova, acolo unde vor juca cel de-al doilea meci al grupei B a Ligii Campionilor.
Finanțatorul FC Vaslui, Adrian Poumboiu, crede că echipa sa va avea șanse reale să se califice în etapa superioară a Ligii Europa dacă va câștiga partida de joi, de la Piatra Neamț, împotriva celor de la FC Zurich, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Cu tehnicianul Voina și jucătoarele revenite de la Cupa Mondială din Danemarca, Oltchim și-a reluat de azi antrenamentele în sala de sport a C.N. Energetic.
Sezonul 2011 al celui mai tare campionat de baschet de strada din Romania, Sport Arena Streetball, s-a incheiat duminica seara, iar spectacolul de gala a fost onorat de prezenta fostului campion mondial de box profesionist, Leonard Doroftei.
Portarul Petr Cech a afirmat că gruparea Chelsea este obsedată să câștige Liga Campionilor, însă într-un mod pozitiv, deoarece orice echipă ambițioasă ar vrea să câștige cel mai prestigios trofeu al cluburilor, informează The Guardian.
Președintele CS Oltchim, Petre Berbecaru a declarat, luni, într-un interviu acordat agenției MEDIAFAX, că lucrările la sala de sport au fost finalizate, fiind omologată de către Federația Europeană de Handbal, astfel că ar putea găzdui finala Ligii Campionilor, obiectivul vâlcencelor în acest sezon.
Mijlocașul a plecat în Serbia, la vraciul Marijana Kovacevici, să-și trateze leziunea musculară suferită vineri. El va lipsi la meciul cu FC Vaslui, care va avea loc peste două săptămâni.
Adrian Porumboiu a fost aproape de a da o adevărată lovitură pe piața transferurilor înainte de debutul în grupele Europa League. Pe lista sa s-a aflat Mateja Kezman, jucător ce a evoluat în carieră la PSV, Chelsea, Atletico Madrid, Fenerbahce sau PSG.
Jucătorul care părea pierdut pentru totdeauna și care a fost la un pas de a fi dat afară și de la actuala echipă, a renăscut. El a reușit să marcheze din nou după mai bine de 4 ani de la ultima reușită, marcând un gol în Cupa României, în meciul cu cu Concordia Chiajna.
În căutarea unei vieți cât de cât normale, Mihăiță Neșu are parte de o susținere continuă. Maradona a rămas impresionat de drama jucătorului și, prin intermediul ziarului Adevarul, a ținut să-i transmită un mesaj.
„Marțienii” și-au tăiat panglica „OZN”-ului cu un eșec total în fața lui Dinamo. Roș-albii au jucat calm și și-au consolidat fără probleme locul de lideri.
În general, inaugurările la români sunt destinate a fi eșuate lamentabil, comentate săptămâni întregi după în discuții interminabile, în care fiecare lucru care nu a mers bine e disecat la sânge cu fervoare chirurgicală. Aseară, „OZN-ul Ilie Oană” ne-a luat ochii cu strălucirea sa, gazonul a dat o lecție firmelor lui Oprișan și peluza a cântat non-stop. Doar Valeriu
Naționala de volei feminin a României a obținut, duminică, la Zrenjanin, prima victorie din grupa C, la Campionatul European din Serbia și Italia, după ce a învins reprezentantiva Israelului, scor 3-0.
Rusia este singura echipă neînvinsă la actuala ediție a Cupei Mondiale, încheind cu victorii și partidele din grupa B. În semifinale, Rusia a eliminat Franța, la limită, cu 27-26, în timp ce Norvegia a trecut de Spania, cu 25-23.
UPDATE 15.51 – Avocații președintelui CCA au făcut recurs, Tribunalul urmează să-și motiveze decizia, recursul urmând să se judece în termen de trei zile, iar decizia Curții de Apel București va fi definitivă.
Jucătoarea Raluca Elena Platon, cap de serie numărul 2, a câștigat turneul ITF de la Varna (Bulgaria), dotat cu premii în valoare totală de 10.000 de dolari, informează site-ul itftennis.com.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER