Victor Pițurcă a decis numele celor 18 jucători români legitimați la cluburi de peste hotare, cărora Federația Română de Fotbal le-a trimis azi faxuri de convocare DE PRINCIPIU în vederea jocurilor România – Belarus (7 octombrie Național Arena din București) și Albania – România (11 octombrie, stadionul Qemal Stafa din Tirana), contând pentru ultimele două etape ale grupelor preliminare ale EURO 2012.
Așa cum ProSport a anunțat în ediția de astăzi, datoriile cluburilor din Liga 1 sunt mai mari ca niciodată, ajungând la 50% din totalul bugetelor! În aceste condiții, conducătorii au recurs la măsuri de austeritate.
Antrenorul s-a aflat pe lista lui Gigi Becali pentru sezonul 2011-2012, dar mutarea la echipa roș-albastră nu s-a concretizat.
Marius Stan a declarat că a intrat în concediu pe o perioadă nedeterminată și că atribuțiile sale în cadrul grupării gălățene au fost preluate de Consiliul de Administrație, condus de Ionel Borș.
Site-ul oficial al lui Inter anunță că Gian Piero Gasperini a fost demis de la conducerea tehnică a lui Inter, în urma rezultatelor slabe înregistrate.
Mijlocașul Marius Alexe, revenit după o accidentare, a declarat, miercuri, că nu știe foarte multe lucruri despre adversara de joi din 16-imile Cupei României, Luceafărul Oradea, dar a precizat că Dinamo nu va avea un meci ușor, întrucât fotbaliștii ardeleni nu vor avea nimic de pierdut.
Chelsea s-a săturat de ineficiența lui Torres! Englezii au găsit în Germania omul care îl poate înlocui cu succes pe spaniol din ianuarie. După un sezon mai slab în 2009-2010, atacantul Mario Gomez și-a revenit și a marcat deja 8 goluri pentru Bayern Munchen în primele 6 etape.
Unul dintre cei mai promițători tineri jucători din Liga 1 va juca din iarnă la Steaua. Este vorba de fundașul Vlad Chiricheș, jucător la Pandurii Târgu Jiu.
Președintele FRF, Mircea Sandu, precizează într-un comunicat postat pe site-ul oficial al forului, în replică la unele declarații făcute de finanțatorul FC Steaua, Gigi Becali, că niciun club nu achită salariile angajaților administrației federației române, instituție ce se autofinanțează.
O femeie fără adăpost, de aproximativ 25 de ani, a pătruns, miercuri dimineață, în incinta Colegiului Național cu profil sportiv „Emil Racoviță” din București și a alergat cu cuțitul în mână câțiva elevi care se aflau în incinta instituției.
Marius Stan, omul care a construit actuala echipă campioană, a fost îndepărtat de la conducerea clubului. Acesta a afirmat că nu a demisionat încă, intrând în concediu până la o dată ce nu a fost stabilită.
Va prezentam o FRUMOASA NECUNOSCUTA GOALA! Modelul din aceste imagini nu a dorit sa-si dezvaluie identitatea: „Nu fac poze pentru a ma face remarcata, le fac doar pentru propria mea placere!”.
Fundașul echipei Internazionale Milano Cristian Chivu a fost inclus de antrenorul Gian Piero Gasperini în lotul pentru partida cu formația Novara, din etapa a IV-a a campionatului Italiei, a anunțat, luni, site-ul oficial al grupării milaneze.
Cosmin Băcilă (28 de ani) a reușit să doarmă abia după ce medicii i-au mărit doza de calmante. Dimineața de ieri și-a petrecut‑o alături de cel care l-a accidentat și de Emil Săndoi, un om care și-a încheiat cariera după un incident similar.
Florin Gardoș n-a închis un ochi după meciul cu Pandurii, iar dimineața și-a început-o cu o vizită la Spitalul Elias. Înainte de antrenamentul de după-amiază, stoperul Stelei a revăzut de mai multe ori faza accidentării lui Băcilă, pentru a se convinge că nu l-a lovit intenționat.
Băcilă, accidentat extrem de grav la meciul cu Steaua, va fi operat azi și va lipsi câteva luni de pe teren. Gardoș, autorul faultului, poate primi o suspendare imensă.
In cadrul unei conferinte de presa organizate la Arenele BNR, David Massey, vicepresedintele ATP Europe a inmanat azi organizatorilor turneului BRD Nastase Tiriac Trophy un CEC de 10,000 Euro pentru proiectul Asociatiei Inima Copiilor ce vizează crearea sectiei de cardiochirugie pediatrica a Spitalului Marie Curie din Bucuresti.
Consiliul de Administratie al FC Dinamo Bucuresti se va intruni in aceasta saptamana pentru a analiza incidentele provocate la meciul cu Rapid, contand pentru etapa a VII-a a Ligii I.
Antrenorul Mihai Stoichiță a declarat, luni, că implicarea sa la echipa CS Mioveni nu constă într-un angajament semnat, ci doar într-un ajutor acordat timp de o săptămână unor prieteni.
Echipa de Cupa Davis a României va fi cap de serie la tragerea la sorți a partidelor din cadrul Grupei I Euro-Africane, care va avea loc, miercuri, la Bangkok, informează site-ul oficial al competiției.
Lui Gigi Becali i-a ieșit pronosticul de Dinamo-Rapid. Finanțatorul Stelei a spus că rezultatul de egalitate din derby a fost perfect în contextul în care Steaua a fost învinsă de Pandurii pe propriul teren.
Jose Mourinho a făcut un gest emoționant în memoria fostului mare jucător și antrenor, mentorul său, Sir Bobby Robson. Portughezul a lucrat cu Robson la Sporting Lisabona, Fc Porto și FC Barcelona.
Sănătatea Cluj se pregătește intens pentru meciul cu Steaua din Cupa României, partidă ce va avea loc joi, de la ora 20.30 la Buzău. „Virușii” s-au injectat astăzi cu… tupeu!
Jucătorii de tenis Alessandro Giannessi, Florent Serra, Peter Torebko și Gianluca Naso s-au calificat, luni, pe tabloul principal de la BRD Năstase-Țiriac Trophy, dotat cu premii în valoare totală de 422.950 de euro.
Fostul internațional german Lothar Matthaus a fost demis, luni, din funcția de selecționer al echipei naționale a Bulgariei, președintele federației bulgare, Borislav Mihailov, menționând că tehnicianul nu va primi nicio compensație financiară, informează Novinite.
Primul derby al campionatului, meci ce a avut loc între Dinamo și Rapid, a fost un nou prilej pentru fanii dinamoviști de a se lupta cu conducerea clubului. „Foc, fum, teroare, să plece conducerea din Ștefan cel Mare” a fost unul dintre bannerele afișate de fanii „câinilor”. Aceștia au aruncat petarde și fumigene pe pista stadionului, iar jandarmii i-au evacuat în minutul 12.
Federația Română de Fotbal a decis să micșoreze cu sume cuprinse între 10 și 20 de lei prețul biletelor pentru partida pe care echipa națională o va disputa la 7 octombrie cu reprezentativa Belarusului, în preliminariile Euro-2012, se arată într-un comunicat postat pe site-ul oficial al FRF.
Petrolul Ploiești a pus în vânzare biletele la meciul cu Dinamo, ce va avea loc duminică de la ora 21.30. Va fi primul meci oficial pe noul stadion „Ilie Oană”.
Accidentat grav la meciul câștigat în fața Stelei cu 2-1, Cosmin Băcilă va fi operat la Spitalul Elias din București. Fotbalistul, care a suferit dublă fractură de tibie și peroneu la intrarea lui Gardoș, va fi operat marți de Horațiu Orban, unul dintre cei mai buni medici ortopezi din România.
Mutu și Torje amână primele goluri pentru noile lor echipe. Dacă fostul dinamovist nu are de ce să se plângă, Udinese are maxim de puncte în două etape, Mutu este la polul celălalt: fostul Briliant al Fiorentinei încă nu a cunoscut gustul victoriei cu Cesena. Udinese a câștigat cu 2-0 în fața Fiorentinei și se instalează pe primele locuri, în timp ce Cesena mai bifează o înfrangere, 0-1 la Catania, după eșecul de etapa trecută în fața lui Napoli.
Glasgow Rangers, cu Dorin Goian integralist, s-a impus în derby-ul cu Celtic Glasgow, după un meci plin de suspans. Echipa lui „Goe” a deschis scorul, dar s-a văzut condusă la pauză cu 2-1.
Glasgow a revenit senzațional în partea secundă, reușind 3 goluri fără să primească vreunul. Celtic a evoluat în 10 din minutul 75, după eliminarea lui Mulgrew.
Echipa PSV Eindhoven, adversara Rapidului în grupa C a Ligii Europa, a încheiat la egalitate, duminică, pe teren propriu, scor 2-2, cu formația Ajax Amsterdam, într-un meci din etapa a VI-a a campionatului olandez.
Atacantul francez Nicolas Anelka vrea să plece de la Chelsea vara viitoare, atunci când i se va încheia contractul, a declarat antrenorul formației engleze, Andre Villas Boas, informează AFP.
Ion Țiriac, Ilie Năstase, Nadia Comăneci și Gheorghe Hagi au participat la tragerea la sorți a tabloului principal al turneului BRD Năstase Țiriac Trophy.
Echipajul românesc, format din sportivele Maria Bursuc, Ionelia Zaharia, Cristina Grigoraș, Irina Dorneanu, Adelina Cojocariu, Andreea Boghian, Roxana Cogianu, Eniko Mironcic și Teodora Gidoiu, a încheiat cursa de 2000 de metri cu timpul de 6:14.98 minute, performanță care i-a adus medalia de aur. Medalia de argint a revenit Belarus (6:20.52 minute), iar cea de bronz Ucrainei (6:23.82 minute
Rezultatele înregistrate au fost următoarele: HC Odorhei – CSM București 26-21, Dinamo Municipal Călărași – HC Caraș-Severin 33-28, CSU Suceava – Steaua București 30-23, Știința Bacău – Potaissa Turda 31-26, Poli Timișoara – „U” Transilvania Cluj 26-25, HCM Constanța – Energia Pandurii Tg. Jiu 42-31 și CSM Satu Mare – CSM Ploiești 22-22.
Floyd Mayweather Jr. a câștigat titlul mondial WBC la categoria semimijlocie, după ce l-a învins prin KO pe Victor Ortiz. Victoria americanului este însă puternic contestată. Meciul a fost relativ liniștit până în runda a 4-a.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER