Internaționalul rus al formației Arsenal Londra, Andrei Arșavin, a declarat că nu ar juca niciodată la Real Madrid, deoarece este de prea mult timp fan al FC Barcelona, informează cotidianul As.
Într-un interviu acordat în exclusivitate Q Magazine, soția lui Cornel Dinu, Silvia, dezvăluie de unde au pornit problemele de sănătate ale simbolului dinamovist și demontează mitul discordiei dintre „Procuror” și Mircea Lucescu, dar și pe cel conform căruia Cristi Borcea a fost adus la Dinamo, de Mister”.
Gigi Becali anunță la fiecare apariție televizată supremația Stelei, bazându-se pe valoarea jucătorilor tranaferați până acum. Declarațiile patronului Stelei nu îl sperie însă pe omologul său de la „U” Cluj, care a anunțat obiectivul la meciul de la Ploiești: victorie sau meci egal.
În 2011, Oțelul Galați a devenit prima campioană a României dintr-un oraș moldav. Reușita este însă acum umbrită de începutul nefast de sezon, în care a pierdut cinci puncte din șase posibile. În prima etapă a fost învinsă la Buzău de Petrolul, scor 1-2, iar în a doua etapă a scos doar o remiză albă pe propriul teren în fața Concordiei Chiajna.
Universitatea Craiova a fost exclusă din fotbal temporar de către Comitetul Executiv al FRF, iar Adrian Mititelu este distrus. Patronul clubului spune că nu va ceda nici dacă va sta în afara fotbalul 5 ani!
După vânzarea lui Costel Pantilimon la Manchester City, Marian Iancu ar fi putut să mai dea o lovitură importantă pe piața transferurilor: vânzarea lui Goga la Benfica Lisabona!
Jucătoarea de tenis Mihaela Buzărnescu s-a calificat în turul doi al turneului ITF de la Kazan (Rusia), dotat cu premii în valoare totală de 50.000 de dolari, informează site-ul itftennis.com.
Naționala de handbal feminin tineret a României a fost învinsă, marți, de reprezentativa Olandei, scor 39-27 (19-16), în primul meci din grupa principală I, la Campionatul European din Olanda.
Angajații din stafful naționalei au avut o surpriză atunci când au desfăcut gențile în care puseseră echipamentul tricolorilor.
Avocatul celor doi sportivi din lotul masculin de judo Daniel Brata și Valentin Radu, cercetați la Oradea în urma unei agresiuni, afirmă că acuzația de tentativă de omor formulată de procurori „nu se susține” și că ar fi vorba, în opinia sa, de vătămare corporală, „gravă, într-adevăr”.
Steaua a transferat nu mai puțin de 11 jucători în acest sezon: Dorinel Popa, Gabi Matei, Alex Bourceanu, Stefan Nikolic, Liviu Băjenaru, Leando Tatu, Andrei Prepeliță, Mihai Costea, Florin Costea, Raul Rusescu, Vlad Chiricheș (din iarnă).
Selecționerul Turciei, olandezul Guus Hiddink, va demisiona din această funcție, dacă vor exista dovezi privind fapte de corupție în cadrul echipei naționale, informează, marți, cotidianul De Volkskrant, citat de AFP.
Ianis Zicu a evoluat în România la adversarele tradiționale ale roș-albaștrilor: Dinamo și Rapid. Jucătorul va da iar peste Steaua în play-off-ul Europa League. Nu este pentru prima oară când Zicu joacă împotriva Stelei în cupele europene.
Unul dintre cei mai promițători tineri jucători români, ce evoluează în Italia la AC Torino, a obținut astăzi cetățenia italiană. Mijlocașul central a marcat golul victoriei în ultimul amical al lui AC Torino, meci ce a avut loc luni, contra celor de la Varese, sco
Fost antrenor la ȚSKA Sofia în 2010 pentru două luni, Ioan Andone crede că Steaua îi poate elimina pe vecinii de la sud de Dunăre, chiar dacă este o echipă greu e bătut.
Steaua a reușit să îl transfere pe Florin Costea, oferindu-i un contract pe patru sezoane și un salariu de 18.000 de euro pe lună. Înainte de a semna cu formația roș-albastră, Gigi Becali a ținut să aibă o discuție cu atacantul oltean legată de pasiunea lui Florin Costea pentru poker.
Campionul național la judo Daniel Brata a fost reținut, marți, de procurorii Parchetului Tribunalului Bihor pentru tentativă de omor calificat, afirmă surse judiciare, care adaugă că un alt coleg al acestuia, Valentin Radu, este cercetat în libertate după ce, în iulie, cei doi ar fi agresat un tânăr.
Au fost anunțate primele decizii în cazul „Calciopoli 2”. Atalanta, nou-promovată în Serie A, va începe campionatul cu un handicap de 6 puncte. Comisia Disciplinară a mai penalizat pe Ascoli cu 9 puncte. Giuseppe Signori, un alt nume greu implicat în acuzații, a fost suspendat timp de 5 ani din fotbal.
Academia de Fotbal „Gheorghe Hagi” va organiza, în acest an, a doua ediție a turneelor internaționale de juniori „Talent Cup” și „Cupa Stelelor Estului”, competiții care vor avea loc în august, respectiv septembrie, pe stadionul „Farul” din Constanța.
Florin Costea, care a semnat un contract pe 4 sezoane cu echipa Stelei, nu e apt încă să intre pe teren. Jucătorul venit de la Universitatea liber de contract Craiova i-a mărturisit lui Gigi Becali că odată cu venirea la Steaua se simte cu adevărat fotbalist.
Potrivit presei belgiene de duminică, Chelsea îl va transfera pe atacantul Romelu Lukaku (Anderlecht), care va semna un contract pe cinci ani, Chelsea urmând să plătească pentru jucător între 12 și 20 de milioane de euro.
Echipa Volga Novgorod, cu jucătorii români Janos Szekely și Mihaiță Pleșan integraliști, a fost învinsă, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 1-0, de formația Rostov, la care a evoluat și Răzvan Cociș, într-un meci contând pentru etapa a XIX-a a campionatului Rusiei.
100.000 de oameni au vizitat National Arena în cadrul evenimentului „Noaptea porților deschise”. Printre aceștia s-au aflat și câțiva contestatari ai lui Gigi Becali, care au afișat un banner pe care scria „Pleacă ciobane”.
Mijlocașul Gabriel Torje a declarat că nu este o rușine pentru echipa națională a României să dispute un meci amical cu San Marino și că jucătorii convocați nu se simt jigniți.
Real Madrid a învins cu 6-0 în ultimul amical din China, contra celor de Tianjin Teda. La echipa chineză a evoluat și fostul stelist Marius Bilașco. La finalul meciului, „Bilă” a făcut schimb de tricouri cu Kedira.
Jucătorii Ionuț Năstăsie (Steaua) și Ciprian Brata (Pandurii) au părăsit antonamentul reprezentativei de seniori a României de la Mogoșoaia și s-au alăturat naționalei de tineret, care va disputa marți, la Loveci, un meci amical cu similara Bulgariei, informează site-ul oficial al FRF.
FC Barcelona a învins cu 2-0 pe mexicanii de la America, în ultimul meci amical al turneului din SUA, prin golurile marcat de Villa ’25 și Keita ’89.
Naționala de baschet feminin junioare a României va juca pentru locurile 1-12 la Campionatul European de la Oradea, care a ajuns în faza grupelor principale.
Steaua va evolua împotriva celor de la ȚSKA Sofia în play-off-ul Europa League, dar Gigi Becali spune că n-are niciun pic de emoție. Patronul Stelei se bazează pe valoarea celor 11 jucători aduși până acum: Dorinel Popa, Gabi Matei, Alex Bourceanu, Stefan Nikolic, Liviu Băjenaru, Leando Tatu, Andrei Prepeliță, Mihai Costea, Florin Costea, Raul Rusescu, Vlad Chiricheș (din iarnă).
Roni Levi nu are un început prea bun de sezon la Steaua. A pierdut Supercupa României, a remizat cu Voința Sibiu în prima etapă și a câștigat meciul cu CS Mioveni din etapa a doua. Totuși, nu astea sunt problemele majore cu care se confruntă antrenorul Stelei.
Florin Costea a ajuns la Steaua liber de contract, după ce Universitatea Craiova a fost exclusă temporar din competiții de către Comitetul Executiv al FRF.
Peste 100.000 de oameni au fost prezenți la „Noaptea Albă” a Arenei Naționale, primarul Capitalei, Sorin Oprescu, spunând că romanii au confirmat încă o dată că știu să se bucure și să aprecieze un obiectiv realizat în totalitate din banii lor.
Finala Europa League, sezonul 2011-2012 va avea loc la București pe National Arena. România atacă grupele celei de-a doua competiții intercluburi din Europa cu 5 echipe și, după tragerea la sorți de vineri, are șanse mari să trimită toate echipele în grupe.
PSG a avut un start prost de campionat, pierzând pe teren propriu în fața lui Lorient, scor 0-1. Leonardo nu a avut timp să facă o echipă din vedetele aduse de șeici și se consolează că rivala Marseille nu a reușit decât o remiză pe teren propriu cu Sochaux.
În cel de-al doilea joc al Superfinalei Euro Football Soccer League (turneul final al Campionatului European de Fotbal pe Plajă) – competiție care se desfășoară în aceste zile la Moscova – echipa României a învins sâmbătă Spania cu scorul de 3-2, prin golurile marcate de M. Măciucă, I. Posteucă și Juanma (autogol).
După ce în ultimii ani Gigi Becali a spus că Steaua este Barcelona României, transferurile din această vară l-au făcut pe acesta să schimbe supranumele echipei pe care o patronează.
Perechea Horia Tecău/Robert Lindstedt (România/Suedia) s-a calificat în finala probei de dublu din cadrul turneului de la Washington, dotat cu premii în valoare totală de 1.166.400 de dolari, informează site-ul atpworldtour.com.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER