Astra este primul club din Liga I care a profitat de pe urma dezafilierii Craiovei și eliberarea de contract a jucătorilor echipei. Prahovenii au ajuns la un acord cu portarul Silviu Lung jr și cu mijlocașul Marius Alexandru Ologu.
Cel mai așteptat meci al anului nu se ma juca! Argentina a anulat meciul pe care urma să îl dispute cu România, meci ce ar fi trebuit să însemne inaugurarea noii arene din București.
Machedonii sunt cunoscuți ca buni negociatori, dar și ca oameni „cu arici la buzunar”. Gică Hagi ar fi fost protagonistul unui eveniment aprig comentat de angajații unui hotel de lux din București.
Americanul Jeret Peterson, medaliat cu argint la freestyle la Jocurile Olimpice de iarnă de la Vancouver din 2010, s-a sinucis, a anunțat, marți, poliția din Utah, citată de AFP.
Dorin Goian a semnat cu Glasgow Rangers, dar nu a putut fi utilizat de Ally McCoist în prima manșă a turului 3 preliminar al Ligii Campionilor, contra suedezilor de la Malmo, 0-1.
Selecționerul Argentinei, Batista, a fost demis, iar Federația din Țara Tangoului a anulat meciul amical cu România, programat a fi avut loc pe 10 august, pe noul stadion National Arena.
UPDATE 20:55: E oficial! După Alexandru Bourceanu, și Stefan Nikolic va juca la Steaua! Atacantul va fi împrumutat un an la formația roș-albastră, pentru 250.000 de euro.
Steaua va avea și prima opțiune de cumpărare în vara lui 2012.
Gigi Becali a declarat că antrenorul Roni Levi nu are nicio vină pentru rezultatul de egalitate cu Voința Sibiu, scor 1-1, și că în meciurile următoare în formația „roș-albastră” vor apărea opt jucători noi față de partida de la Sibiu:
ArcelorMittal nu intenționează să schimbe termenii contractului de colaborare cu echipa de fotbal Oțelul Galați, în ciuda faptului că aceasta s-a clasat pe primul loc în Liga I și urmează să evolueze în gruple Ligii Campionilor în această toamnă, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Astăzi, de la ora 15, încep inscrierile pentru turneul 3 al celui mai mare turneu de baschet în aer liber din România, Sport Arena Streetball. Înscrierile se fac online, pe www.3la3.ro, în limita a 200 de echipe
Steaua a ocupat locul 4 la finalul ediției trecute de campionat, dar a beneficiat de excluderea Timișoarei pentru a mai urca un loc. Nemulțumit de calitatea jocului, patronul Gigi Becali a anunțat transferuri de răsunet pentru trupa roș-albastră.
FC Viitorul s-a despărțit în weekend-ul predecent de patru jucători, toți fiind împrumutați pentru un sezon. Alexandru Chirilă și Ionuț Călin au fost cedați la FC Seso Câmpia Turzii, iar Robert Lupu și Andrei Sin sunt foarte aproape de a semna o înțelegere pentru următorul sezon cu CS Otopeni.
După ultimele negocieri dintre Gigi Becali și Marian Iancu în legătură cu transferul lui Nikolic, cele două părți s-au înțeles în cele din urmă pentru un împrumut pentru un sezon al jucătorului. Muntenegreanul va veni în această seară la București pentru a semna contractul cu Steaua.
Sezonul trecut a însemnat un adevărat record al antrenorilor ce s-au perindat pe banca tehnică a Stelei. Rând pe rând, Victor Pițurcă, Ilie Dumitrescu, Edi Iordănescu, Marius Lăcătuș, Sorin Cârțu și Cosmin Olăroiu au condus echipa roș-albastră.
Atacantul uruguayan Diego Forlan este ultimul reprezentant al familiei Forlan care a câștigat Copa America, după ce atât bunicul său Juan Carlos Corazzo, cât și tatăl său, Pablo, au ridicat trofeul deasupra capului, informează AFP.
Egalul cu Voința Sibiu l-a făcut pe Gigi Becali să recunoască faptul că echipa are nevoie urgentă de întăriri. Pe lângă transferurile lui Bourceanu, Prepeliță, Moraes sau Nikolic, Steaua vrea și un atacant polonez. Onet.pl anunță astăzi că Euzebiusz Smolarek este dorit de Gigi Becali la Steaua.
Gigi Becali a anunțat că a finalizat negocierile pentru Alex Bourceanu, mijlocașul venit de la Poli urmând a evolua pentru echipa roș-albastră în următoarele trei sezoane. Jucătorul va fi deținut în coproprietate de cele două cluburi.
Sportiva Camelia Potec a ratat, luni, calificarea în finala probei de 1500 de metri liber din cadrul Campionatelor Mondiale de natație de la Shanghai, încheind pe locul 17 în preliminarii.
Universitatea se destramă ușor-ușor. Unul dintre cei mai talentați și căutați tineri fotbaliști ai Universității a ajuns la un acord cu Astra Ploiești. Fotbalistul devenit liber de contract după ce Comitetul Executiv a decis excluderea Universității, va semna pe trei ani cu gruparea ploieșteană.
Perechea Monica Niculescu/Galina Voskobaeva (România/Kazahstan), cap de serie numărul unu, a pierdut, duminică, finala probei de dublu din cadrul turneului de la Baku (Azerbaidjan), dotat cu premii în valoare totală de 220.000 de dolari, informează site-ul oficial al competiției.
Sportiva italiană Federica Pellegrini și-a păstrat titlul mondial la 400 metri liber la Campionatele Mondiale de Natație, duminică, la Shanghai, informează AFP.
Mohamed Bin Hammam, președintele Confederației Asiatice, a fost interzis pe viață din orice activitate legată de fotbal de FIFA, în urma cazului privind cumpărarea de voturi în cadrul alegerilor pentru șefia forului, informează AFP.
Steaua nu a obținut decât un rezultat de egalitate în deplasarea de la Sibiu, meci ce a contat pentru prima etapă a Ligii 1. A fost al doilea meci oficial al lui Levi la Steaua, după ce a pierdut acum o săptămînă Supercupa României în fața Oțelului.
Dinamo nu a dat niciun ban pe transferurile din această vară. Totuși, la echipa lui Ciobi au revenit mai mulți jucători împrumutați. Dacă Marius Niculae a fost titular și a marcat golul victoriei cu FCM Tîrgu Mureș, Cristi Pulhac nu a prins lotul de 18. Fostul jucător al celor de la Hercules a urmărit meciul de la Ploiești din tribune.
Dinamo a început cu o victorie noua ediție a Ligii 1, câștigând meciul cu FCM Târgu Mureș la Ploiești, acolo unde echipa a fost „exilată” după ce fanii au făcut scandal în finala Cupei României.
Steaua a debutat cu stângul în noul sezon, obținând doar un rezultat de egalitate pe terenul Voinței Sibiu, nou promovată în Liga 1. Rezultatul i-a nemulțumit pe oficialii steliști, care au declarat la unison că echipa are nevoie urgent de întăriri.
Preluarea Universității Cluj de către Florian Walter s-a dovedit a fi un real succes pentru echipa ardeleană. După ce au ocupat locul 7 la finalul ediției trecute, clujenii și-au propus în acest an câștigarea Cupei Românie și o clasare în primele 4 locuri. Echipa urmează a juca pe un nou stadon, unul dintre cele mai moderne din România.
Sportiva Camelia Potec a ratat, duminică dimineață, calificarea în finala probei de 400 de metri liber, după ce a încheiat cursa preliminară pe locul 17, la Campionatul Mondial dela Shanghai.
Reprezentativa statului Peru a învins, sâmbătă seară, cu scorul de 4-1 (1-0), selecționata Venezuelei, ocupând locul trei la Copa America din Argentina, informează AFP.
Problema lui Poli nu se sfârșește odată cu neacordarea licenței pentru Liga 1. Așa cum www.liga2.ro a anticipat încă din 2 iunie, m otivele invocate de comisii pentru neacordarea licenței țin de acțiuni juridice de divizare a societăților, în scopul de a curăța cluburile de datorii, ceea ce va conduce automat la aplicarea articolului 5bis din Regulamentul de organizare al activității fotbalistice.
Tehnicianul Mircea Rednic a demisionat de la conducerea tehnică a formației azere Hazar Lankaran, informează site-ul www.azerisport.com.
Jorge Costa va debuta la CFR într-un meci oficial chiar în fața propriilor suporteri. Echipa din Gruia va întâlni Astra, duminică, la ora 21.30.
Acționarul majoritar al FC Rapid, George Copos, a declarat, vineri, agenției MEDIAFAX, că va acționa în instanță Ministerul Transporturilor, proprietarul stadionului Giulești, pentru rezilierea abuzivă a contractului de închiriere, precizând că datoria reală a grupării sale este de 120.000 de lei.
În perioada 27-29 iulie 2011, la baza sportivă a Tenis Club Curtea de Argeș va avea loc Turneul European Summer Cup Girls 16. La această competiție s-au înscris echipe din 7 țări: Belarus, Germania, Grecia, România, Serbia, Republica Slovacă, Suedia. Campionatele Europeane de junioare, atât la individual, cât și pe echipe, sunt printre cele mai râvnite competiții din Circuitul European de Tenis pentru juniori.
Cluburile Oțelul Galați și Steaua au fost sancționate fiecare cu interzicerea organizării unui joc pe terenul propriu de către Comisia de Disciplină a FRF, în urma incidentelor de la Supercupa României – Timișoreana, informează site-ul oficial al federației.
Finala turneului BCR Ladies Open Romania de la București, cu premii de 100.000 de dolari, se va disputa, sâmbătă, între Irina Camelia Begu, locul 56 WTA și a doua favorită a competiției, și jucătoarea spaniolă Laura Pous-Tio, locul 84 WTA și cap de serie numărul 6.
Site-ul oficial al clubului FSV Mainz 05 le urează „Bun venit” în limba română celor de la Gaz Metan Mediaș, viitoarea adversară a formației germane în turul trei preliminar al Ligii Europa.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER