Antrenorul Josep Guardiola, care se află sub contract cu FC Barcelona până în vara acestui an, a declarat, marți, într-un interviu acordat cotidianului As, că nu a luat încă o decizie în privința prelungirii acordului și că Marcelo Bielsa are capacitatea de a pregăti formația catalană.
Portarul echipei naționale a Spaniei și al formației Real Madrid, Iker Casillas, va fi prezent, joi, în orașul său natal, Mostoles, la inaugurarea unei străzi ce-i va purta numele, informează cotidianul As.
Un incident rar întâlnit a avut loc la un meci de fotbal american! Jucătorii de la partida dintre Iowa și Oklahoma au fost aproape de o tragedie când un skycam s-a desprins de cablul de susținere și a căzut pe teren, chiar în spatele jucătorilor!
Jucătoarea de tenis Monica Niculescu s-a calificat în sferturile de finală ale probei de dublu din cadrul turneului WTA de la Auckland (Noua Zeelandă), dotat cu premii în valoare totală de 220.000 de dolari, informează site-ul competiției.
Atacantul formației Manchester United, Wayne Rooney, a fost amendat de club și suspendat pentru un meci, deoarece a petrecut în weekendul de Crăciun, în ciuda sfaturilor antrenorului Alex Ferguson, a anunțat, luni, presa engleză, citată de AFP.
Fostul jucător englez al echipei Liverpool Gary Ablett a murit la 46 de ani, din cauza unui cancer, a anunțat, luni, Asociația Antrenorilor Profesioniști (LMA), citată de AFP.
Jucătoarele de tenis Alexandra Dulgheru și Sorana Cîrstea au fost eliminate, luni, în primul tur al turneului de la Auckland
2012 a adus prima bucurie pentru mijlocașul Ciprian Selagea (21 de ani). Șefii divizionarei secunde FC Bihor s-au înțeles cu grecii de la Panionios Athens pentru împrumutul jucătorului până la finele sezonului.
Gigi Becali este extrem de încântat de transferul lui Alex Chipciu și nu a ezitat să spună că va fi mai mare decât Lăcătuș. „Nici Lăcătuș n-a fost cum e Chipciu, ăsta o să fie mai tare decât el! Are o forță năucitoare, are și viteză”, a spus Becali.
Mijlocașul Eric de Oliveira a bifat numai un meci la Karpaty Lvov, club de la care nu a mai încasat niciun ban în ultimele 4 luni. Ademenit de mai multe oferte din Liga I, fotbalistul a bătut palma cu ucrainienii pentru a-și rezilia contractul, fiind de acord să renunțe la drepturile financiare restante.
Considerând că nu și-a făcut bine treaba la Steaua, Gigi Becali a decis să nu-i mai achite niciun ban lui Roni Levi după ce acesta a semnat cu Anorthosis Famagusta
Înainte de 1990, actualul club al lui Paszkany avea mai multe privilegii deoarece ținea de Căile Ferate Române. „Pe vremea lui Ceaușescu supraviețuiam și noi cum puteam în fotbal”, spune Sandu Matei, care este de 30 de ani la echipa din Gruia, în cartea „100% CFR – Centenarul unui vis”.
Dacă Gigi Becali petrece nopatea dintre ani în Poiana Brașov, Mihai Răduț a preferat o locație exotică: Republica Dominicană. Mijlocașul este singurul jucător stelist care nu va petrece Revelionul în România, de pe listă fiind excluși străinii din echipă.
Din cauza actelor de indisciplină, CFR a vrut să scape de Bastos. Brazilianul a fost salvat de Costa, care-l consideră un om esențial în lupta pentru titlu, fiindcă e polivalent. „Luăm titlul și fanii ne vor iubi”, promite Bastos.
Dacă tot nu se mai joacă fotbal pe ele, stadioanele din Bănie au devenit locul unde teribiliștii își fac de cap. Ieri seară, stadionul „Depou”, pe care evolua în trecut Gaz Metan CFR Craiova, actuala Gaz Metan Severin, a fost devastat de un grup de șase indivizi
Prezent la o acțiune care și-a propus revitalizarea fotbalului din Bănie, arbitrul divizionar A Sebastian Colțescu a vorbit despre prestația lui și a colegilor săi din acest tur, și a dat asigurări că arbitrajele vor fi mult mai bune în retur.
Mijlocașul Stelei, Andrei Prepeliță, este extrem de emoționat în acest final de an. Asta pentru că soția sa trebuie să nască primul lor copil, o fetiță. Prezent în Bănie, pentru a-i moși copilul prietenului Ovidiu Dănănae, Prepeliță s-a declarat încântat că doar peste câteva luni își va boteza și el fetița.
Mijlocașul a vorbit pentru www.prosport.ro despre anul 2011 și despre planurile sale de viitor. Format la Universitatea Cluj, mijlocașul spune că și-ar dori să își încheie cariera la echipa de pe Someș.
Michael Jordan, o legendă a baschetului mondial, s-a logodit cu iubita sa, manechinul de origine cubaneză Yvette Prieto, a anunțat purtătorul de cuvânt al fostului jucător.
După Torje, un al jucător e ochit de echipele din Italia. Titularizat de Sabău la 17 ani în Liga I, jucătorul a stârnit deja apetitul scouterilor din Serie A, care îl monitorizează internaționalul Under 17.
Tânăra de 20 de ani, rănită prin împușcare în mașina fotbalistului brazilian Adriano (Corinthians), a mărturisit că ea a fost la originea focului de armă și nu jucătorul, contrar celor declarate imediat după momentul faptelor, a anunțat, joi, poliția locală, citată de AFP.
Andrei Speriatu este noul antrenor cu portarii al formației Universitatea Cluj, el înlocuidu-l pe Emil Szolomajer, care va rămâne în cadrul clubului, dar la echipa a doua, informează, joi, site-ul oficial al grupării ardelene.
Fostul fotbalist al Universității Craiova și cel mai probabil viitorul jucător al Stelei, Ovidiu Dănănae, și-a botezat astăzi fiul, Denis Florin. La fericitul eveniment, care a avut loc la catedrala „Sfântul Dumitru” din Craiova, Dănănae i-a avut alături pe nașul Florin Șoavă, pe moșul Andrei Prepeliță, dar și familia și prietenii.
Comisia de Disciplină a LPF va analiza plângerea formulată de FC Vaslui la adresa președintelui executiv al FC Rapid, Constantin Zotta, în data de 18 ianuarie, informează site-ul oficial al Ligii Profesioniste de Fotbal.
Președintele FR de Handbal, Cristian Gațu, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că Oana Manea (Oltchim Râmnicu Vâlcea) și Mihai Popescu (HCM Constanța) au fost desemnați handbaliștii anului 2011.
Meciul dintre echipa de ligă secundă Ethnikos Asteras și formația PAOK Salonic, antrenată de Ladislau Boloni, a fost suspendat, miercuri, după ce unul dintre arbitri a fost rănit de un scaun de plastic aruncat din tribună, informează AFP.
Scandalul din jurul meciului Vaslui-Rapid nu s-a stins. Adrian Porumboiu a susținut că jucătorii echipei sale, Lucian Sânmărtean, Nemanja Milisavljevici și Jivko Milanov au fost sunați de președintele executiv al Rapidul, Constantin Zotta, înaintea meciului direct, promițându-le transferuri la gruparea giuleșteană și la echipe din Rusia. Zotta recunoscut că a vorbit cu jucătorii, dar că nu a încercat să îi „corupă”.
Pugilistul american Floyd Mayweather, sextuplu campion mondial, a fost condamnat, miercuri, la 90 de zile de închisoare, după ce a pledat vinovat de fapte de violență, în două procese, informează AFP.
Jucătorii aveau restanțe de peste trei luni și unii dintre ei aveau intenția să depună memorii la LPF în cazul în care nu ar fi primit o parte din bani de sărbători.
Argentinianul Stelei are din nou motive de fericire, după calificarea în primăvara europeană. Soția mijlocașului a născut ieri o fetiță, pe care o vor numi Hellen.
Asociația Suporterilor Timișoreni Druckeria și clubul Poli le-au făcut o bucurie unora dintre cele mai defavorizate familii din nouă sate timișene. Vali Velcea și câțiva foști sau actuali jucători timișoreni au fost cei care au înmânat cadourile.
Oficialii clubului TSV 1860 Munchen, din liga a doua germană, tratează cu omologii de la SC Freiburg un transfer al mijlocașului Maximilian Nicu, a anunțat, miercuri, site-ul liga-zwei.de.
Constantin Zotta este acuzat de Adrian Porumboiu că a trimis mai multe SMS-uri unor jucători de la FC Vaslui. Printre aceste mesaje se află și o ofertă pentru Lucian Sânmărtean de la o echipă din Rusia. Oficialul Rapidului se apără, declarând că a fost sunat de un impresar care credea că este încă la Vaslui.
Federația Română de Gimnastică a anunțat lista celor mai buni sportivi în anul 2011, la gimnastică artistică fiind desemnați pe primul loc Sandra Izbașa și Flavius Koczi, iar la gimnastică aerobică Valentin Mavrodineanu.
Două promovări ale Astrei, în primul eșalon, la mai bine de un deceniu distanță au rămas „istorie” pentru Marian Manea, fostul președinte al clubului din „9 Mai”. Acesta nu a mai călcat pe la stadion, la vreun meci al echipei conduse de Petre Buduru, și condamnă fotbalul transformat în circ și afaceri personale, la echipa lui Ioan Niculae.
Căpitanul echipei naționale a României, Cosmin Radu, care evoluează la formația croată Mladost Zagreb, a fost ales poloistul anului 2011, de către forul național de specialitate.
Gabriel Torje a declarat că speră ca formația sa să fie prima care va învinge pe Juventus Torino în acest sezon, în meciul restanță din prima etapă a campionatului Italiei, care va
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER