Gazonul viitorului stadion din Cluj-Napoca va avea un sistem de irigații performant, complet automatizat, identic cu cel folosit pe terenurile de la Campionatul Mondial de Fotbal din Africa de Sud, din 2010, și un sistem de încălzire automat, realizat la comandă în Danemarca.
Antrenorul echipei Șahtior Donețk, Mircea Lucescu, a declarat, miercuri, că este onorat de interesul formației Juventus Torino pentru el, însă a precizat că gruparea italiană nu se poate ridica în următorii doi ani la nivelul campioanei Ucrainei.
Arată-ne că ești suporter adevărat și că ai la rîndul tău fani devotați și câștigi fără tragere la sorți o minge originală cu autografele fotbaliștilor preferați din Liga 1! Tot ce trebuie să faci ca să câștigi este să urmezi 3 pași simpli:
Marius Șumudică nu va mai continua pe banca Rapidului. Rapid este în pericol să rateze Europa League pentru al treilea an consecutiv. Unul dintre numele vehiculate pentru a prelua echipa este Cosmin Contra, fost antrenor la Poli Timișoara în turul campionatului. „Guriță” nu a fost contactat de oficialii clubului din Giulești, dar ar fi de acord să preia Rapidul în cazul unei oferte.
Fostul atacant al Universitățiui Cluj Dan Boieru a murit azi-noapte, la doar 48 de ani, scrie Ziua de Cluj.
Boieru a jucat la „U” în anii ’80, atât în Liga a II-a cât și în Liga I și a cunoscut o a doua tinerețe la Gloria Bistrița, pentru care a contribuit la promovarea echipei în primul eșalon.
Marius Șumudică va părăsi Rapidul cu 5 etape înaintea finalului de campionat. Echipa alb-vișinie este pe locul 5 și este în pericol de a rata Europa League. Unul dintre numele vehiculate pentru a prelua banca tehnică a echipei este Mircea Rednic. Acesta a declarat că nu va mai reveni niciodată la Rapid.
Gheorghe Hagi și Gică Popescu vor fi reporteri speciali pentru Televiziunea Română la meciul Real Madrid și FC Barcelona, difuzat miercuri de la ora 21.45 în direct la TVR 1, potrivit unui comunicat al Televiziunii Române
UPDATE 18:42 Antrenorul secund al echipei Rapid, Bogdan Andone, a declarat, miercuri, că va pleca de la gruparea giuleșteană împreună cu Marius Șumudică, apreciind că este normal să-l urmeze pe acesta.
„A fost o decizie luată de Șumudică împreună cu domnul Copos și sper ca aceasta să fie un imbold pentru echipă, să reușească să se califice în Liga Europa. Eu am venit cu Șumudică și plec cu el. Din moment ce el a luat această decizie, e normal ca eu să-l urmez.
Tehnicianul echipei Sportul Studențesc, Gheorghe Mulțescu, a declarat, marți, după victoria din meciul cu Rapid București, scor 1-0, că nu va mai rămâne la formația din Regie, urmând ca din vară să antreneze în Turcia.
„Este o victorie în care am crezut mult. Noi trecem printr-o perioadă bună, iar Rapid știam că are absențe importante în echipă, așa că am zis că e momentul să dăm lovitura. Puteam să mai înscriem două goluri, pentru că am ratat incredibil, dar l-am mânia pe Dumnezeu pentru că și ei au avut ocazii mari. Dacă din iarnă am fi jucat la fel ca în seara asta, alta era situația Sportului acum. După victoria asta urmează să mă dea afară. Mi s-a mai întâmplat după ce am bătut pe Steaua. Glumesc, normal, dar mi s-a mai întâmplat. Din păcate nu voi rămâne la Sportul. Din vară, 99 la sută voi antrena în Turcia”, a spus Mulțescu.
Antrenorul echipei Manchester United, Alex Ferguson, a declarat, marți seară, după victoria din meciul cu Schalke 04, scor 2-0, că portarul Manuel Neuer a fost fantastic, prestația acestuia fiind cea mai bună din câte a văzut vreodată la un adversar, informează site-ul oficial al UEFA.
Antrenorul echipei Schalke 04, Ralf Rangnick, a declarat, după înfrângerea din meciul cu Manchester United, scor 0-2, că englezii se află într-o poziție privilegiată, dar formația sa nu a capitulat, informează site-ul oficial al UEFA.
Chiar dacă a învins Steaua și s-a apropiat la 7 puncte de locul 1, Ioan Andone evită să vorbească de titlu. Obiectivul antrenorului este de a crea la Dinamo o echipă în care să predomine jucătorii români.
Maya Gates este o bucureșteancă, având și un pic de sânge italian. E născută pe 6 ianuarie 1986, a debutat în filmele realizate de Budoar și a apărut pe genericul a peste 100 de productii XXX internaționale, inclusiv într-un episod din parodia erotică „Meet the Fuckers”.
Antrenorul echipei Universitatea Cluj, Ionuț Badea, a declarat, marți, că în ciuda seriei de rezultate bune din ultima perioadă obiectivul formației pe care o pregătește a rămas clasarea pe locurile 8-12.
„Rămâne de văzut cât va continua seria noastră de invincibilitate, important e să avem continuitate în joc și rezultate. Apropierea de Europa League e o consecință a rezultatelor noastre de până acum, dar obiectivul rămâne 8-12. Aceste rezultate pot fi un punct de plecare pentru sezonul viitor. Trebuie să-ți dorești cât mai mult. Nu m-ar deranja dacă ne-am califica în Europa de pe locul șase sau cinci, deși am începe preliminariile mult mai devreme”, a spus Ionuț Badea.
Antrenorul lui Gaz Metan vrea să-l încurce pe Dorinel Munteanu, din drumul spre titlu și crede că Gaz Metan are puterea să se bată cu liderul chiar și cu 6 indisponibili. Markovic, Buchta, Aganovic și Del Campo sunt accidentați, iar Munteanu și Hoban sunt suspendați. „Ne așteaptă un meci greu, la liderul campionatului. În tur ne-au învins, dar sper ca joi să ne luăm revanșa. În condițiile acestui program încărcat, cine are un lot mai valoros și mai numeros are câștig de cauză”, crede Cristi Pustai.
26 aprilie. Au trecut patru ani de la plecarea dintre noi a lui Florea Dumitrache, unul dintre cei mai mari atacanți pe care i-a avut fotbalul dinamovist și românesc. Joi, înaintea meciului cu Gloria Bistrița, de pe teren propriu, toti dinamoviștii vor păstra un moment de reculegere în amintirea „Mopsului”.
Adunarea Generală a Ligii Profesioniste de Fotbal va lua o hotărâre, în cadrul ședinței extraordinare din 3 mai, cu privire la cele șase pachete care nu au fost adjudecate la licitația de vânzare a drepturilor TV pentru următoarele trei sezoane ale Ligii I.
„În temeiul art.28 (1) din Statutul Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF) și art.35, lit. g), astfel cum a fost modificat în data 07.08.2006, președintele LPF convoacă Adunarea Generală extraordinară a LPF în ziua de marți, 03.05.2011, ora 11.00, la sediul LPF din București, Str. Alexandru Vitzu nr.2A, sector 5, având pe ordinea de zi adoptarea unei hotărâri cu privire la comercializarea drepturilor TV, respectiv a pachetelor ce nu au fost adjudicate la licitația din 04.04.2011”, se arată într-un comunicat publicat, marți, pe site-ul oficial al LPF.
Revista Futebol Finance a publicat lista salariilor din anul 2011. Topul este condus de cluburile din Spania, Anglia și Italia. Cel mai mare salariu din lume îl are Cristiano Ronaldo, 12.000.000 de euro, urmat de Messi, cu 10.500.000. Podiumul este încheiat de Torres, cu 10.000.000 de euro.
Comisia de Disciplină a LPF a sancționat, marți, FC Steaua cu o penalitate sportivă de 15.000 de lei, pentru torțe și alte obiecte aruncate spre teren de fanii steliști și a amânat pentru vineri judecarea incidentelor provocate de suporterii dinamoviști la derbiul campionatului, informează LPF.
Meciul Steaua-Dinamo a fost pus în plan secund de evenimentele din tribune și din afara stadionului. Jucătorii lui Dinamo sunt acuzați de oficialii Stelei că au introdus pe stadion materiale pirotehnice pe care le-au ascuns în fulare și mingi de fotbal. Petardele și fumigenele au ajuns apoi în posesia fanilor „câinilor” prezenți la derby.
Înfrângerea suferită de Steaua București, pe teren propriu, scor 0-1, în fața rivalei Dinamo l-a mâhnit pe un fost jucător al roș-albaștrilor, care timp de cinci ani de zile a îmbrăcat culorile grupării din Ghencea.
Presa din Italia scrie astăzi că fundașul român Cristian Chivu, de la Internazionale Milano, este pe lista de achiziții a unei formații din Serie A.
Președintele Ligii nu a fost încătat de derby-ul dintre Steaua și Dinamo, câștigat de „câini” cu 1-0. Dragomir nu are încă informațiile complete legate de gestul jucătorilor lui Dinamo, acuzați că au introdus în stadion materiale pirotehnice și așteaptă raportul Jandarmeriei pentru a se pronunța.
Dinamo s-a impus în derby-ul cu Steaua și este la 7 puncte de liderul Oțelul Galați. Golul victoriei a fost marcat de Gabi Torje cu capul, după o centrare a lui Cătălin Munteanu. Cornel Dinu nu a fost încântat de calitatea jocului, ironizând prestațiile anumitor jucători steliști.
Cel mai urmărit program de divertisment din istoria măsurată în audiență a televiziunii în România a fost programat la o oră identică de difuzare cu cel mai tare meci de fotbal din Liga I, marele derby Steaua – Dinamo.
Universitatea Craiova este foarte aproape de o nouă retrogradare, a doua din ultimii 6 ani. Oltenii au pierdut meciul cu FC Brașov de pe teren propriu cu 2-1, după ce au condus cu 1-0 prin golul marcat de Stoianof. Ilie Balaci este sigur că Universitatea nu va mai juca sezonul viitor în prima ligă.
Naționala de handbal feminin a României s-a calificat, duminică, la turneul final al Campionatului European under 19, după ce a învins în derby-ul grupei a 6-a preliminare, reprezentativa Portugaliei, scor 32-22 (15-8).
Jucătoarea germană Julia Görges a câștigat turneul WTA de la Stuttgart, după ce a învins-o în finală pe numărul 1 mondial, daneza Caroline Wozniacki, scor 7-6 (7/3), 6-3. Görges a înregistrat, la 22 de ani, al doilea succes în circuitul WTA și primul al unei germance la Stuttgart, după cel al lui Anke Huber, în 1994.
Jucătoarea de tenis Simona Halep, cap de serie numărul 7 și locul 65 WTA, a fost învinsă, duminică, în finala turneului de la Fes (Maroc), dotat cu premii în valoare totală de 220.000 de dolari, informează site-ul oficial al competiției.
Dacă Steaua va rata titlul, Sorin Cîrțu va pleca de pe banca tehnică a echipei. Așa cum ProSport a anunțat după meciul cu Astra Ploiești, unul dintre numele vehiculate pentru a prelua banca tehnică a Stelei din sezonul viitor este cel al lui Antonio Conceicao. Antrenorul portughez a lui FC Brașov, care este aproape de a elimina Steaua din Cupa României, este favoritul lui Meme Stoica pentru banca Stelei.
Formația RC Lens, antrenată de Ladislau Boloni, a încheiat la egalitate, scor 1-1, duminică, în deplasare, cu Auxerre, în etapa a XXXII-a a campionatului Franței. Pentru Auxerre a marcat Boly ‘6, iar pentru RC Lens a înscris Roudet ’49.
Echipa FC Vaslui a plecat învinsă de la meciul cu CFR și a ratat ocazia de a trece pe locul 1 în clasamentul Ligii 1. Cel mai valoros jucător al lui Porumboiu, brazilianul Wesley, mai are o pasiune pe lângă fotbal: muzica. Este vorba de muzica pagode, un stil de muzică brazilian, cu originea în Salvador. El și-a făcut o formație în țara natală, care se numește Pele Morena. Wesley „evoluează” la chitară și la mandolină.
Doi fundași ai formației FC Barcelona, brazilianul Maxwell și argentinianul Gabriel Milito, accidentați, sâmbătă, la meciul cu Osasuna, sunt incerți pentru partida cu Real Madrid, din semifinalele Ligii Campionilor, de miercuri, de la Madrid.
Pasul greșit al primelor trei clasate din Liga 1 – Oțelul, Poli și Fc Vaslui – face ca derby-ul dintre Steaua și Dinamo să aibă o importanță uriașă. Dacă Steaua se va impune, se va apropia la doar 5 puncte de liderul Oțelul Galați. Echipa patronată de Gigi Becali ar reduce la jumătate distanța care o separa de lider la începutul returului.
Oțelul nu a putut trece de Gloria Bistrița și nu a proitat de remiza pe care Poli a obținut-o pe teren propriu cu FCM Tâtgu Mureș. Cosmin Contra crede ca acest rezultate pot duce învingătoarea de mâine aproape de locul 1.
Derby-ul Ligii 1 dintre Steaua și Dinamo, ce se va juca luni de la ora 20.30, a fost prefațat de fostul jucător al „câinilor” Bogdan Mara. Acesta crede că Dinamo nu poate fi favorită în Ghencea la meciul de mâine.
Perechea Laura-Ioana Andrei/ Sylwia Zagorska (România/Polonia) a câștigat proba de dublu din cadrul turneului ITF din Antalya (Turcia), dotat cu premii în valoare totală de 10.000 de dolari.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER