Meciul dintre echipele de handbal masculin Renovalia Ciudad Real și HC St. Petersburg, din grupa D a Ligii Campionilor, programat sâmbătă, a fost anulat din cauza grevei controlorilor spanioli de trafic aerian.
Federația Europeană de Handbal a anunțat că partida va fi reprogramată.
Greva controlorilor spanioli de trafic aerian a făcut imposibilă deplasarea echipei ruse, pentru susținerea meciului.
Formația Borussia Dortmund a câștigat titlul de campioană de toamnă în Germania, înainte de meciul pe care îl va disputa, duminică, în etapa a XV-a din Bundesliga, ca urmare a înfrângerii înregistrate de FSV Mainz, scor 1-2 cu Eintracht Frankfurt.
Antrenorul Petre Grigoraș a declarat că mijlocașul Menassel Nasser nu mai dorește să evolueze la formația Pandurii, acesta urmând să se antreneze cu echipa a doua până va ajunge la un acord cu conducerea clubului privind un eventual transfer.
Chelsea nu a reușit să câștige decât un meci din ultimele patru din Premier League! Echipa londoneză a remizat azi pe teren propriu cu Everton. Drogba a marcat în minutul 42 din penalty, iar oaspeții au egalat în minutul 86 prin Beckford.
Chelsea este în continuare pe locul 2, la egalitate cu Arsenal, ambele cu câte 29 de puncte. Pe locul se află Manchester United, cu 31 de puncte, dar un joc mai puțin. Meciul „diavolilor” a fost amânat ieri din cauza frigului
Cincisprezece suporteri au fost arestați, vineri seară, la Istanbul, după ce au protestat în fața bazei din Florya a clubului Galatasaray, aruncând cu torțe, petarde și fumigene către clădirea în care se află în cantonament echipa antrenată de Gheorghe Hagi, informează cotidianul Sabah.
Potrivit sursei citate, la protest au participat aproximativ 50 de suporteri. Fanii au pus în fața intrării în baza sportivă mai mulți castraveți și au afișat un banner cu mesajul: „Din castraveții ăștia iese cacik (n.r. – salată turcească de castraveți). Din voi nu iese nimic”.
Protestul suporterilor a fost adresat în special conducerii clubului și jucătorilor.
În urma intervenției a trei echipaje de poliție, 15 suporteri au fost arestați.
Echipa Galatasaray întâlnește, astăzi, în deplasare, de la ora 19.00, formația Kasimpașa, în etapa a XV-a a campionatului Turci
Manchester City vrea să renunțe la o parte din jucătorii de acum pentru a face loc unor vedete cu care echipa să câștige trofee.
Unul din jucătorii doriți la „The Blues” este fundașul dreapta Dani Alves. Brazilianul joacă la Barcelona, iar oferta este una fabuloasă, ținând cont de criza care afectează economia mondială. Directorul sportiv al echipei, Mike Briggs, a fost la Barcelona la începutul săptămânii pentru a trata transferul.
Fostul internațional italian Giuseppe Pancaro a declarat că revenirea atacantului Adrian Mutu la Fiorentina, după o perioadă în care a fost indisponibil din cauza unei accidentări, este importantă și a precizat că speră să vadă „un Mutu mare”, informează violanews.com.
„Sper să vedem un Mutu mare, revenirea sa este importantă”, a spus Pancaro.
Înfrângerea lui Inter în meciul cu Lazio i-a zdruncinat serios scaunul lui Rafa Benitez pe banca milanezilor. Dacă în ultimii ani echipa defina în Serie A și Liga Campionilor, acum Inter are probleme mari. Massimo Moratti vrea să schimbe lucurile și se gândește la schimbarea spaniolului.
Gazzetta delo Sport anunță că patronul lui Inter vrea să urmeze modelul de succes de la Barcelona și să instaleze pe bancă o legendă a clubului.
Numele cel mai vehiculat este cel al lui Walter Zenga, supranumit Spider Man. Zenga antrenează acum în Arabia Saudită, la Al-Nassr.
Benitez mai are o șansă: să câștige Campionatul Mondial al cluburilor ce va avea loc luna acesta la Abu Dhabi.
Zenga este o legendă a Interului, pentru care a jucat între 1982-1994. A câștigat cu echipa milaneză un titlu și două cupe UEFA. A fost desemnat de trei ori cel mai bun portar al lumii: în 1989, 1990 și 199
Campania „Marchez pentru tine” continuă cu episodul FC Vaslui – Rapid. Ionuț Hrum este reprezentantul vasluienilor în confruntarea propusă de ProSport.
Ionuț, un puști de 8 ani, a început fotbalul în urmă cu patru ani, fiind descoperit în timp ce se juca în fața blocului. Spre deosebire de alți colegi din grupa sa, Hrum nu-i are ca favoriți pe Wesley, Adailton sau Kuciak, ci pe românii Sânmărtean și Paul Papp. Joacă mijlocaș, la fel ca și idolul său, Sânmărtean, și speră ca la un moment dat să ajungă în echipa mare a Vasluiului. „Țin cu FC Vaslui de când mă știu și aș vrea cândva să joc în echipa mare. Îmi place foarte mult de Sânmărtean, dar și de Papp. Sper să batem Rapidul”, este dorința juniorului vasluienilor.
Selecționerul a făcut o vizită la Roma, fiind îngrijorat de situația medicală a fundașului de la Lazio. Răzvan Lucescu a discutat cu acesta și l-a urmărit și în partida pe care echipa sa a disputat-o contra lui Inter Milano.
Ștefan Radu a ratat amicalul de lux cu Italia sub motivația unei accidentări, dar apoi a continuat să joace meci de meci pentru Lazio. Fotbalistul de 24 de ani are o ciupitură de menisc și, conform medicului naționalei Pompiliu Popescu, ar fi trebuit să se opereze imediat, însă echipa sa de club insistă ca el să evolueze cu infiltrații până la finalul anului. Răzvan Lucescu a dorit să știe care este exact situația medicală a lui Radu și, din acest motiv, s-a deplasat în capitala Italiei. A avut o discuție cu acesta înaintea meciului de ieri și apoi a asistat și la partida cu Inter.
Formația Lazio Roma, cu fundașul Ștefan Radu integralist, a învins vineri, pe teren propriu, cu scorul de 3-1 (1-0), echipa Internazionale Milano, la care Denis Alibec a intrat pe teren în repriza a doua, într-un meci din etapa a XV-a a campionatului Italiei.
Golurile învingătorilor au fost marcate de Biava ’27, Zarate ’52 și Hernanes ’89. Pentru Internazionale Milano a înscris Pandev ’74.
Ștefan Radu a primit un cartonaș galben, în minutul 83.
Alibec a intrat pe teren la Inter în minutul 54, în locul lui Muntari. Fundașul Cristian Chivu, accidentat, nu a făcut parte din lotul pentru acest meci.
Meciul Steaua-Liverpool, scor 1-1, a fost prilejul cu care Dumitru Dragomir a mers iar pe stadionul Ghencea. Inevitabil, a dat ochii cu vechiul său tovarăș, Gigi Becali. Certați de câteva luni bune din cauza unor glume făcute de patronul Stelei, cei doi s-au împăcat.
„Gigi a venit peste mine la pauză! Ce era să fac, m-am împăcat cu el!”, a declarat Dumitru Dragomir, care n-a mai vorbit cu Gigi Becali din vară.
Este a doua persoană cu care Becali se împacă în decurs de o lună, Mihai Stoica revenind la formația roș-albastră după o perioadă lungă de război rece.
Gigi Becali mai are pe listă două nume importante cu care are relații reci: Mircea Sandu și Gică Hagi.
FC Brașov și FCM Tg. Mureș au remizat în prima etapă a returului, 1-1 (0-0), la capătul unui meci în care ambele grupări au lăsat impresia că deja se gândesc la vacanța de Sărbători. Încă euforici după succesul în fața Rapidului, „stegarii” au dezamăgit în prima repriză, nereușind să-și creeze ocazii periculoase la poarta lui Dănălache. De altfel, nici „motorul” echipei, Alex Chipciu, nu a mai dat randamentul din jocurile trecute, lucru ce s-a văzut pe faza ofensivă a brașovenilor, unde au fost aproape inexistenți. Nici mureșenii nu au arătat mai multe, fiind doar o umbră a echipei ce bătea Rapidul acum câteva runde, toate atacurile oprindu-se la 20 de metri de poarta lui Mincă, șomer în primele 45 de minute. Doar pe final Veljovic de la oaspeți și Majernik de la gazde au dat ceva semne de viață, dar tabela a rămas intactă.
CFR Cluj a anunțat astăzi că jucătorul Unirii Urziceni, Vasile Maftei, a semnat un contract pe trei ani și jumătate cu echipa campioană. Jucătorul a fost dorit de Mihai Stoica la Steaua, dar Maftei a declarat că mai bine joacă în liga a 2-a decât să joace pentru Steaua.
Declarația l-a deranjat pe MM, care a spus ca Maftei ar fi putut să-l anunțe de decizia pe care a luat-o.
„Maftei a greșit față de mine că nu mi-a spus personal că nu vrea sp vină. M-a deranjat când a declarat că mai bine joacă în liga a 2-a decât la Steaua. Putea să țină cont că eu sunt acum la Steaua. Sunt supărat pe situație deoarece am ținut la el ca la nici un jucător”, a spus Mihai Stoica la Digi Sport.
Managerul Stelei felicită CFR-ul pentru transferul de senzație.
Mă bucur că Maftei ajunge la CFR! Cunoaște fotbalul românesc la perfecție, dar nu numai atât. Știe ce se întâmplă și în campionatele externe, e un profesionist extraordinar”, a mai spus acesta.
500.000 de euro este prețul pe care CFR l-a plătit pentru Maftei
Tehnicianul formației Real Madrid, Jose Mourinho, a criticat UEFA, după ce a fost suspendat o etapă, apreciind că forul continental aplică regulamentele în mod diferit.
„Bunica mea, care a murit în urmă cu mai mulți ani, îmi spunea mereu când eram mic că trebuie să fii fericit dacă ești invidiat. Cu mine se întâmplă acest lucru. Există un regulament pentru mine și altul pentru ceilalți antrenori. Ce pot face ei, eu nu pot face. Sancțiunea este istorică pentru mine. Mă pot sancționa încă trei ani. Pentru mine este o medalie, nu este o sancțiune. Nu pot ieși din spațiul tehnic, nu pot ține mingea când o vrea adversarul, nu pot discuta cu arbitrul de rezervă, însă toți ceilalți pot face acest lucru”, a declarat Mourinho
UEFA propune 55 de fotbaliști pentru 5 posturi pentru echipa anului. Totodată, se votează și cel mai bun antrenor al anului.
Pentru meciul de duminică cu FC Vaslui, Rapid a ales să se deplaseze cu avionul. Din cauza ceții, avionul care îi transporta a fost nevoit să aterizeze la Bacău, și nu la Iași.
Conform ofițerul de presă al clubului, Cristian Costache, lotul echipei Rapid a plecat de la Bacău cu un autocar spre Vaslui. Din delegația grupării rapidiste nu a făcut parte antrenorul Marius Șumudică, scrie Digi Sport.
Avionul a decolat de pe Henri Coandă cu o întârziere de 45 de minute.
UPDATE: Campioana României l-a transferat ieri pe Vasile Maftei, clujenii urmând să îi plătească lui Bucșaru 400.000 de euro.
Fundașul a semnat un contract pe doi ani și jumătate, cu opțiune de prelungire pe încă un sezon.
Cariera de conducător a lui Mihai Stoica este pătată de un incident întâmplat în anul 2005. Atunci, la un meci cu CFR pe Ghencea, nu a mai rezistat să audă injuriile pe care un fan i le aducea lui Dică și l-a lovit cu pumnul. Ulterior, MM și suporterul s-au împăcat.
Ioan Andone infirmă zvonurile care îl dau plecat de la Dinamo în iarnă. Antrenorul „câinilor” e rezervat în ceea ce privește șansele lui Dinamo la titlu, dar va rămâne la echipă până în vară.
„Când pierzi 5 meciuri din 17, greu mai poți să speri la titlu. Dacă vom ajunge însă la 5 puncte de lider după aceste două etape, lucrurile se schimbă. Nu voi pleca în iarnă, nu obișnuiesc să las munca la jumătate. Dar la sfârșitul sezonului, dacă nu luăm titlul, plec”, a spus Andone pentru Fanatik.
Suporterii echipei Universitatea Craiova vor avea acces la peluza rezervată galeriei oaspete, pentru meciul de astăzi cu CFR Cluj, doar dacă fac parte din Asociația Suporterilor, a anunțat astăzi conducerea echipei clujene într-un comunicat postat pe www.cfr1907.ro
Mijlocașul uruguayan Walter Gargano nu va putea fi folosit de antrenorul echipei Napoli, Walter Mazzarri, în ultima etapă a Grupei K din Liga Europa, decisivă pentru calificarea în 16-imile Ligii Europa, din cauza cumulului de cartonașe galbene, informează presa italiană.
Gargano a primit al treilea cartonaș galben în faze grupelor Ligii Europa la partida de joi seară, cu Utrecht. Pe lângă Gargano, alți șase jucători ai formației Napoli au fost avertizați cu cartonaș galben în Olanda.
Steaua nu va putea conta în partida cu Napoli pe serviciile mijlocașului Bănel Nicoliță, care a primit al treilea cartonaș galben în faza grupelor în partida cu FC Liverpool. În plus, atacantul Pantelis Kapetanos se va afla la partida cu Napoli la ultimul meci în care nu poate evolua după cartonașul roșu primit în meciul de pe teren propriu cu gruparea italiană.
Steaua întâlnește, la 15 decembrie, în deplasare, formația Napoli. În ultima etapă a Grupei K, Steaua are nevoie de o remiză în deplasarea de la Napoli, pentru a se califica în 16-imile Ligii Europa.
Toată săptămâna premergătoare jocului cu Gloria Bistrița a stat sub semnul aniversării celor 89 de ani de la înființarea clubului. De la jucători până la conducători și suporteri, suflarea alb-violetă vorbește despre importanța datei de 4 decembrie pentru tot ceea ce înseamnă Poli, mai ales că echipa e neînvinsă în actualul campionat. „Jucăm într-o zi de sărbătoare pentru clubul nostru, iar asta trebuie să o demonstrăm noi pe teren, nu prin vorbe, ci prin fapte să dovedim că suntem alături de suporteri, de tot ce înseamnă spiritul acesta, al orașului și al Politehnicii”, a decretat fundașul Srdjan Luchin.
Probabil cel mai profitabil transfer din istoria Rapidului, Alexandru Ioniță este foarte aproape să se întoarcă în Giulești. Aflați în căutarea unui atacant, giuleștenii vor să profite de faptul că vârful nu s-a remarcat la noua sa formație și să îl împrumute în iarnă.
Antrenorul Marius Lăcătuș a declarat, joi, că echipa Steaua putea obține mai mult în meciul terminat la egalitate, scor 1-1, cu FC Liverpool, în etapa a V-a a grupei K a Ligii Europa, apreciind că este nevoie de mai multă atenție și pe faza de atac, și în apărare.
„Sunt mulțumit de modul în care jucătorii au evoluat, se putea scoate un rezultat mai bun, cu mai multă atenție. Am început practic meciul de la 0-1, din cauza unor erori în apărare. Dacă eram mai atenți în faza defensivă și nu le ofeream oportunitatea să înscrie la singura șansă avută, rezultatul era mai bun. Trebuie mai multă atenție și pe faza de atac, am început să avem ratări care ne exasperează. Sper ca jucătorii să aibă aceeași atitudine și la meciurile următoare. Vreau să mulțumesc și suporterilor, care au venit în număr mare la stadion. Sper ca prin evoluțiile noastre viitoare să-i facem să fie alături de noi”, a spus Lăcătuș în conferința de presă de după meci.
Echipa de handbal masculin HCM Constanța a fost învinsă, joi, pe teren propriu, cu scorul de 32-29 (17-12), de formația germană SG Flensburg-Handewitt, într-un meci contând pentru etapa a VII-a a grupei D a Ligii Campionilor.
Marcatorii formației constănțene au fost Stavrositu – 6 goluri, Mureșan, Angelovski, Toma, Csepreghi, Schuch și Sadoveac – câte 3, Buricea și Riganas – câte 2, Sabou – un gol. Din tabăra germanilor s-a remarcat Eggert, cu 9 goluri.
Antrenorul HCM, Ion Crăciun, a declarat, după meci, că echipa sa a făcut multe greșeli: „Am intrat timorat, multe inexactități, care au pus echipa germană pe contraatac, oaspeții înscriind multe goluri nemuncite. În partea a doua, am revenit, am pus probleme în fața unei echipe foarte bune, dar mai avem multe de pus la punct: apărarea, finalizarea”.
Antrenorul echipei Liverpool, Roy Hodgson, a lăudat evoluția formației Steaua în meciul terminat la egalitate, scor 1-1, în etapa a V-a a grupei K a Ligii Europa, precizând că este mulțumit de prestația fotbaliștilor introduși în teren care au jucat mai puțin pentru Liverpool în acest sezon.
„Suntem bucuroși că echipa a jucat un fotbal bun și am obținut un rezultat satisfăcător. Știam că va fi un meci greu, era o ultimă șansă pentru Steaua în cursa pentru calificare. Știam că aici o să fie o atmosferă care va pune presiune pe jucătorii noștri și știam că Steaua are jucători experimentați. Eram puțin îngrijorat de aceste lucruri, dar jucătorii care au evoluat și-au făcut treaba foarte bine. Dacă Joe Cole marca în prima repriză, poate aveam o misiune mai ușoară.
Steaua a terminat la egalitate meciul de pe teren propriu cu Liverpool și va juca cu calificarea pe masă la Napoli pe 15 decembrie.
Echipa roș-albastră nu se va putea baza pe Bănel Nicoliță, care a primit în meciul cu Liverpool al treilea cartonaș galben.
Cristi Tănase a fost unul dintre cei mai buni jucători ai Stelei în meciul cu Liverpool. Mijlocașul a declarat că echipa va merge la Napoli să obțină cele 3 puncte și să se califice în primăvara Europa League.
„Am întâlnit o echipă bună, nu este ușor să joci cu o echipă ca Liverppol și să-i domini. Este un rezultat echitabil. Avem jucători valoroși, s-a văzut asta. Nu mergem la Napoli să ne apărăm, nu am avea nicio șansă. Sper să joc bine în continuare. Am făcut meciuri bune în Europa, mergem la victorie la Napoli.
Locul Stelei din campionat nu este acolo. Calificarea ar însemna o bucurie imensă. Atmosfera este foarte bună, vedem mâine ce o să fie”, a spus Crist iTănase la Sport.ro
Fostul internațional Gheorghe Craioveanu a declarat, joi, că a discutat cu actuala conducere a Universității Craiova privind o eventuală colaborare, însă a fost nevoit să refuze pentru moment, deoarece are „un contract foarte bun la TV și radio în Spania”.
„Am avut discuții pe tema venirii mele la Craiova, dar Piți (n.r. – Victor Pițurcă, managerul general al Universității) știe care e problema mea. Aș veni, dar am în Spania un contract foarte bun, atât la televiziune, cât și la radio. Nu mi-a specificat pe ce funcție mă vrea, ci am vorbit despre o posibilă colaborare. Eu am spus mereu că aș veni la Craiova, mai ales acum, cu Piți. Era însă prea târziu, semnasem deja contractul cu La Sexta (post de televiziune) și asta este acum problema… problemelor. Așa-zisa problemă cu familia s-ar putea rezolva, dar, dacă reziliez, unilateral, contractul cu La Sexta, trebuie să plătesc o sumă uriașă, aproape un milion de euro!”, a spus Craioveanu.
Arbitrii și observatorii meciurilor programate, vineri, în etapa a 18-a a Ligii 1 (prima din retur).
FIFA, care inițial a anunțat că nu va oferi detalii despre votul membrilor Comitetului Executiv pentru alegerea țărilor gazdă ale edițiilor din 2018 și 2022 ale Cupei Mondiale de fotbal, a revenit, joi seară, cu un comunicat, în care oferă amănunte despre scutin.
Daniel Stanciu, team-manager, a subliniat dificultatea partidei cu Gloria Bistrița.
„Un joc dificil. Avem multe probleme de efectiv. Bistrița are prima șansă, evoluează acasă. E un meci important pentru noi, se împlinesc sâmbătă 89 de ani de la înființarea clubului. Am terminat turul neînvinși, sperăm să terminăm turul în aceeași postură”, a spus Stanciu pentru www.politimisoara.com
Stanciu a reamintit că „Poli” a fost prejudiciată de prea multe ori în aceastp toamnă, pornind discursul său de la faptul că, din acest retur, C.C.A. va anunța brigada de la partidele din Liga I cu 24 de ore înainte de jocuri.
Gloria Bistrița-Poli Timișoara se va juca exact pe 4 decembrie, în ziua în care se împlinesc 89 de ani de la fondarea clubului. Acest eveniment important se dorește a fi celebrat printr-o victorie, fapt subliniat la conferința de presă de astăzi, 2 decembrie, a staff-ului tehnic, transmite www.politimisoara.com
Cosmin Contra a elogiat jocul îmbunătățit, din ultima vreme, al Gloriei: „Mai sunt două partide în acest an și sper ca jucătorii să nu se creadă în vacanță prea devreme. Mai avem două meciuri extrem de grele! La Bistrița, vom juca împotriva unei echipe care s-a schimbat mult de la venirea lui Nicolae Manea. Bistrițenii au eliminat pe CFR în Cupă, de pildă. Au crescut în rezultate și joc. Va fi o deplasare foarte grea, nu știm cum va fi vremea la ora meciului. Este foarte important să câștigăm, fiind și o zi importantă în viața clubului. Sperăm să facem un cadou clubului și nouă, câștigând cele trei puncte”.
Valentin Velcea a reiterat dorința grupului a termina anul sub semnul invincibilității: „Începe practic returul, nu avem timp să spunem că suntem obosiți. Am avut cinci luni de pregătire la dispoziție, trebuie să ne impunem din nou ca obiectiv să terminăm returul neînvinși!”
Presa britanică a primit cu amărăciune vestea că Anglia nu a fost desemnată să organizeze Cupa Mondială din 2018, în ciuda unui dosar solid de candidatură, apreciind că „fotbalul nu se întoarce acasă” – adaptare după sloganul EURO 1996 – ci rămâne departe, mergând în Rusia.
„Fotbalul nu vine acasă, rămâne departe, mergând în Rusia”, a notat The Telegraph. „În ciuda celor mai bune eforturi ale Prințului William, ale lui David Beckham și ale lui David Cameron (n.r. – premierul Marii Britanii), Anglia a eșuat în încercarea de a convinge FIFA că poate găzdui cel mai mare spectacol sportiv de pe Pământ”, a notat sursa citată, care a adăugat că Angliei i-a lipsit un lider din federația națională care să susțină candidatura.
FIFA a anunțat astăzi la Zurich țara organizatoare a Cupei Mondiale din 2022. Pentru prima oară din 1930, când a avut loc prima ediție, Cupa Mondială va fi organizată de o țară arabă. Qatar va organiza în 2011 și Cupa Asiei, iar pe acest stadion se va disputa finala.
Țară foarte bogată, Qatar vrea să revoluționeze modul de organizare a unei astfel de competiții. Turneul se va desfășura pe o suprafață cu raza de 25 de km. Pentru că temperaturile sunt ridicate în perioada desfășurării Cupei Mondiale, organizatorii au găsit mai multe metode prin care jocul să se poată desfășura fără probleme. Temperaturile de 50 de grade Celsius vor fi ajustate la parametri optimi de instalații de aer condiționat uriașe ce vor fi montate în fiecare stadion.
Pe lângă asta, arabii s-au gândit la o soluție inedită: construirea unui stadion subteran!
Aflat acum doar la stadiul de proiect, după ce stadionul va fi construit, va intra în istorie. „Zidul”, cum a fost botezat, sau „Laptop”, porecla pe care și-a atras-o deja datorită designului său special, va fi primul stadion subteran din lume și prima arenă care va fi ventilată în totalitate de aer condiționat.
Mijlocașul brazilian al echipei Gaz Metan Mediaș, Eric de Oliveira, a declarat că este momentul să facă pasul către o formație mai puternică, dar cel mai probabil o va face doar în vară, când îi expiră contractul.
„Nu cred că meciul cu Victoria Brănești va fi ultimul meu joc în față propriilor suporteri. Sunt sub contract cu Gaz Metan până în vară și o să-mi ajut echipa în continuare pentru a-și atinge obiectivul. Când mă voi întoarce, în ianuarie, la pregătire, dacă există o ofertă bună atât pentru club cât și pentru mine, atunci vom vedea ce vom face. Chiar dacă Gaz Metan va ocupa la finalul campionatului o poziție care permite accederea în Liga Europa, nu voi mai rămâne aici. Sunt la Mediaș de aproape 4 ani, știu ce am făcut pentru Gaz Metan și ce a făcut clubul pentru mine, dar simt că a venit momentul pentru a face pasul către o echipă mai mare”, a spus brazilianul.
Meciul Gaz Metan Mediaș – Victoria Brănești, contând pentru etapa a XVIII-a a Ligii I (prima din retur), va avea loc vineri, la ora 17.00.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER