Brazilia a terminat la egalitate, scor 0-0, meciul susținut, marți, la Fortaleza,cu Mexic, în etapa a doua a grupei A de la Cupa Mondială.
După transferurile lui Fabien Barrillon și Mirel Bolboașă, Petrolul a anuțat încă un transfer. Fundașul dreapta Andrei Peteleu a venit sub comanda lui Răzvan Lucescu liber de contract, după ce și-a încheiat conturile cu Săgeata Năvodari.
Dan Petrescu a semnat în această vară un contract pe doi ani cu formația Al Arabi din Qatar. Astăzi, antrenorul român a anunțat că formația sa a semnat un precontract cu Xavi. Transferul îi va costa pe arabi 8 milioane de dolari.
Până la meciul Iran – Nigeria, se înscrisese în fiecare meci de la Campionatul Mondial. Eficacitatea din Brazilia a fost însă întreruptă în acest meci, cu siguranță cel mai plictisitor de până acum.
Ivan Rakitic noul jucător al celor de la FC Barcelona, jucătorul croat semnând un contract pe 5 ani
Barcelona este foarte aproape de un transfer de senzație. Marca anunță că fostul atacant al lui Real Madrid, Gonzalo Higuain, și-a dat acordul pentru un transfer la echipa lui Luis Enrique.
UEFA a anunțat pe site-ul oficial programul tragerii la sorți pentru tururile preliminare I și II din Liga Campionilor și Europa League. Ceremonia va avea loc luni, 23 iunie la Nyon și va fi condusă de Gianni Infantino, secretar general al UEFA, și Giorgio Marchetti, directorul competițional al forului.
Campionatul mondial a început cum nu se poate mai prost pentru Pepe. Fundașul portughez a văzut direct cartonașul roșu după un conflict cu Muller, la scorul de 2-0 pentru Germania.
Bogdan Stelea (46 de ani) și Mirela (35 de ani) s-au căsătorit în 2008 însă, după aproape șase ani de căsnicie, cei doi și-au spus „Adio”.
Fostul mare fotbalist Diego Armando Maradona este acuzat de acte de violență de către fosta sa iubită, Rocio Oliva.
Președintele statului Costa Rica, Luis Guillermo Solis, s-a bucurat ca un veritabil ultras la victoria cu 3-1 în fața Uruguay-ului, cea mai mare surpriză de până acum de la Campionatul Mondial din Brazilia.
Dinamo s-a despărțit de mai mulți jucători în acestă vară. Portarul Naumoski și-a încheiat contractul, Cătălin Munteanu a ajuns la FC Brașov, împrumutul lui Țucudean de al Standard a expirat, iar Grigore s-a transferat la Toulouse. Sâmbătă, un alt jucător a anunțat că pleacă de la Dinamo. Ionuț Cioinac, 23 de ani, a postat pe Facebook un mesaj prin care anunță că a venit momentul despărțirii, iar decizia îi aparține.
Dorinel Munteanu a plecat de Metalul Reșița, unde ocupa funția de manager general, pentru a da curs ofertei de la FC Qabala, echipă clasată pe locul 3 în Azerbaidjan. Contractul, cu o durată de un an, a fost semnat în Slovenia, unde echipa azeră se află într-un cantonament.
Steaua a plecat în această dimineață în Italia, unde va avea loc primul cantonament al verii. Campioana a plătit aproape 170.000 de euro pentru pregătirea de la Saint Vincent, recod absolut pentru Liga 1.
Echipa de Juniori Republicani B ai lui Dinamo, antrenați de Sorin Popescu, este noua campioană națională, după ce a câștigat finala de la Berceni, cu CSU Craiova, scor 3-2. Golurile au fost marcate de Laurențiu Manole (4, 16), Lucian Neață (22), respectiv Darius Costea (5), Dan Buzărnescu (31).
Bucureștiul va avea un turneu în circuitul WTA, în iulie, preluând licența competiției din Ungaria, câștigată anul trecut de Simona Halep Turneul va fi transmis în direct de către Digi Sport
Italia a debutat cu dreptul la Cupa Mondială din Brazilia, învingând în primul meci naționala Angliei cu 2-1. Fără Buffon, accidentat, Squadra Azzurra a câștigat prin golurile marcate de Marchisio (’35) și Balotelli (’50). Pentru Anglia a înscris Sturridge (’37). Italia a avut o posesie de 52%, iar Pirlo și De Rossi au pasat de peste 100 de ori în acest meci!
Ecourile după meciul dintre Spania și Olanda, scor 1-5, încă nu s-au stins. Iker Casillas, considerat unul dintre cei mai slabi jucători spanioli, este criticat și de Maradona.
Olanda a spulberat Spania, scor 5-1, în primul meci al grupei B al Cupei Mondiale din Brazilia. Ibericii au deschis scorul din penalty, prin Xabi Alonso. Pentru olandezi au marcat Van Persie și Robben, câte două goluri, și De Vrij. A fost una dintre cele mai usturătoare înfrângeri din istoria naționalei Spaniei.
Marea echipă a Spaniei a murit, vineri seara, exact în stilul în care trăise cei șase ani de glorie: la eșecul cu 1-5 în fața Olandei, posesia ibericilor a fost clar superioară, 58%, dar nici acest lucru, nici numărul net superior de pase date n-au mai fost suficiente pentru a ține piept adversarului
Chiar dacă a câștigat litigiul cu Steaua la comisiile LPF, clubul din Ghencea refuză să-i achite suma de 120.000 de euro lui Adrian Cristea. Banii reprezinta prima de calificare în grupele Ligii Campionilor și salarii restante.
Plecarea iminentă a lui Ricardo Cadu i-a făcut pe cei de la CFR Cluj să urgenteze transferul unui fundaș central. Vineri seara, clubul din Gruia a anunțat pe site-ul oficial transferul fundașului central e origine portugheză Joao Paulo Pereira Gomes pentru următoarele 3 sezoane.
Ioan Niculae a declarat că Daniel Isăilă va continua pe banca tehnică a Astrei și din sezonul viitor.
Unal Aysal, președintele clubului Galatasaray, a confirmat astăzi că gruparea pe care o conduce este în tratative cu Mircea Lucescu, antrenorul român lui Șahtior Donețk, anunță turkish-football.com.
Nike a devenit, începând de vineri, 13 iunie, noul furnizor de echipament sportiv al FC Petrolul în sezonul 2014-2015.
Cotidianul spaniol Marca a scris sâmbătă că Raul Rusescu are șanse mari de a juca din nou sub formă de împrumut la o altă formație în sezonul viitor. După ce a fost cedat în ianuarie de Sevilla la Sporting Braga, Marca anunță că românul ar putea ajunge la Getafe.
Florin Costea, jucătorului CFR-ului, ar putea ajunge la Toulouse, echipă care îl monitorizează de mai bine de 3 ani, anunță presa din Franța.
Echipajul format din Cristina Grigoraș și Laura Oprea au obținut medalia de argint în proba de dublu rame la Campionatul European de la Belgrad.
Echipajul de 8+1 al României a cucerit pentru a 8-a oară consecutiv medalia de aur la Campionatul European de la Belgrad, cu timpul 06:16,64.
Naționala de volei feminin a României și-a continuat la Piatra Neamț defilarea în grupa F de calificare pentru Campionatul Eurpean din 2015.
Reprezentativa Algeriei, pe care România o va întâlni săptămâna viitoare, a învins, la Sion, cu scorul de 3-1, naționala Armeniei, într-un meci de pregătire în vederea Cupei Mondiale din Brazilia. Golurile Algeriei au fost marcate de Belkalem ’14, Ghilas ’22 și Slimani ’41. Pentru Armenia a înscris Sarkisov ’46.
Peste câteva zile se va da startul celei de-a 20-a ediție a Cupei Mondiale din Brazilia. Competiția va avea loc între 12 iunie și 13 iulie.
Sala a fost însă plină de viață de la primul pănă la ultimul minut. Echipele așezate grupat în tribune, în așteptarea defilării oficiale a delegațiilor, la fel de ordonat ca la festivitatea de închidere a JO de iarnă de la Soci, au făcut non-stop galerie colegelor aflate în ring. Limbile slave au dominat fundalul sonor. S-au făcut alianțe de moment, echipa Moldovei strigând la un moment dat cot la cot cu vecinii lor „U-CRA-I-NA! U-CRA-I-NA!” pentru Nila Lipskaya într-un duel ucrainiano-maghiar pierdut însă în ring cu 1-2.
Cristian Manea, care a debutat în prima reprezentativă la meciul cu Albania, scor 1-0, a declarat că de când a început să joace fotbal și-a dorit să ajungă la echipa națională.
Fundașul Cristian Manea, de la Viitorul Voluntari, în vârstă de 16 ani și 10 luni, a devenit la meciul naționalei României cu Albania, scor 1-0, cel mai tânăr „tricolor” din istorie, el fiind titular la partida din Elveția.
Tribuna arenei din Sion unde s-a disputat partida amicală de fotbal România-Albania, scor 1-0, a fost scena întâlnirii fierbinți dintre doi dușmani declarați: actualul președinte al FRF, Răzvan Burleanu, și fostul șef al acestui for, […]
Fundașul Cristian Manea, în vârstă de 16 ani și 10 luni, a devenit la meciul amical al naționalei României cu Albania, cel mai tânăr „tricolor” din istorie, el fiind titular la partida din Elveția.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER