France Football anunță astăzi că Zinedine Zidane va fi antrenorul lui Real Madrid din 2016, anul în care contractul actualului antrenor Carlo Ancelotti se va încheia. Zidane are 41 de ani și este Director Sportiv la Real.
După Goighoechea, Giuseppe Prestia este al doilea fotbalist cu background în Serie A care a venit în această iarnă la Galați.
Cea de-a doua etapă a competiției interne de rugby nu a fost prea prielnică gazdelor, toate cele trei, Timișoara, Cluj și Dinamo cedând fiecare pe rând în fața adversarelor.
Dinamo a câștigat meciul cu Oțelul, scor 3-1, după ce la pauză „câinii” au fost conduși cu 1-0. Golurile au fost marcate de Grigore, Rotariu și Mateu, respectiv Giurgiu.
Ministerul Tineretului și Sportului alături de Cancelaria Primului Ministru, Federația Națională a Asociațiilor de Părinți – Învățământ Preuniversitar, FR Rugby, FR Fotbal, FR Scrimă, FR Tenis de câmp, FR Volei, FR Atletism, FR Lupte, FR Handbal, FR Judo, FR Box, FR Triatlon, Ministerul Educației Naționale, Direcția pentru Sport și Tineret a Municipiului București și Inspectoratul Școlar al Municipiului București organizează Sportul Altfel.
Alături de Ministerul Educației Naționale și Asociația de Luptă Antidrog A.M.A., Primăria Sectorului 6 este partener al proiectului „SPORTUL CONTRA DROGURI” ce cuprinde activități sportive care se vor desfășura luni, 07 Aprilie 2014, între orele 11.00 – 13.00, în toate unitățile de învățământ din Sectorul 6.
Mihai Roman a debutat în campionatul Franței, într-un meci pe care FC Touluse l-a pierdut pe teren propriu în fața lui Lille, scor 1-2. Internaționalul român a intrat în minutul 55 al partidei, trecându-și în cont primele minute în Ligue 1.
Unul dintre cei mai promițători tineri jucători din Liga 1 este Alexandru Tudorie. În vârstă de 18 ani, jucătorul Oțelului a fost remarcat în ultimii ani de formații din Italia precum AC Milan și Sampdoria. Prestațiile sale bune din acest sezon au trezit interesul mai multor formații din Europa.
Duminică, 13 aprilie 2014, Centrul Bingo Europa din Constanța va fi gazda celui mai mare eveniment constănțean de arte marțiale, organizat de clubul sportiv Wind Extreme. Începand cu ora 19.00 se va da startul celei de-a patra ediții a galei „Extreme Fight” – „Constanța ia foc!”.
Suspendat cinci meciuri de către Federația de Fotbal din Anglia pentru gestul controversat făcut la meciul cu West Ham, Nicolas Anelka, 35 de ani, și-a reziliat contractul cu West Bromwich Albion.
Cosmin Contra a revenit în Spania ca antrenor la Getafe, după ce a mai evoluat în Primera ca jucător la Alaves, Atletico Madrid și actuala echipă pe care o antrenează.
Concordia Chiajna a urcat pe locul 8 în clasamentul Ligii 1 după ce a învins pe Ceahlăul, scor 2-0. Ambele goluri ale ilfovenilor au fost marcate de Tiberiu Serediuc.
Echipa națională a României va disputa două meciuri amicale, ambele în Elveția, cu reprezentativele Algeriei și Albaniei. Victor Pițurcă a refuzat un turneu amical în America de Sud, acolo unde România ar fi putut întâlni Uruguay și Chile, echipe calificate la CM 2014.
Aflată pe locul al treilea, la 5 puncte de Astra și 13 de Steaua, Petrolul e pe cale să reediteze performanța de anul trecut, când a terminat pe ultima treaptă a podiumului.
Nicolae Dică (33 de ani) poate atinge o bornă importantă în partida de vineri, cu FC Vaslui. Dacă va juca, fostul mijlocaș al Stelei va bifa a 300-a prezență în prima ligă.
Șahul va fi predat în școlile din România, începând din toamnă. Ministerul Educației Naționale a introdus, prin ordinul ministerial nr. 3249 din 31.03.2014, disciplina „Educație prin șah” în curricula opțională pentru învățământul primar, la primele două clase, începând cu anul școlar 2014/2015.
Campionatul Mondial se dispută în Brazilia, între 12 iunie și 13 iulie.
Laurențiu Reghecampf, antrenorul Stelei, a comentat astăzi pe seama contractului semnat cu Țiriac Auto, acesta recunoscând că și-a pus semnătura pe hârtie, însă acesta a ținut să precizeze că nu va încasa fabuloasa sumă de 100 de mii de euro.
Înaintea meciuli de pe Old Trafford, la stația de amplificare a fost transmis comentariul lui Clive Tyldsley de la finala Ligii Campionilor din 1999, când United a câștigat cu 2-1 în fața lui Bayern, după […]
Cu participarea lui Cristiano Ronaldo, Neymar și Wayne Rooney, filmul prezintă presiunea la care sunt supuși câțiva dintre cei mai important jucători de fotbal înainte de a evolua la cel mai înalt nivel.
Campania „Ora de Dinamo” continuă, iar jucătorii lui Flavius Stoican au fost prezenți astăzi la Școala 28 din București.
Primiți cu mult entuziasm, Dragoș Grigore, Cătălin Munteanu sau George Țucudean au pozat cu micuții dinamoviști și au împărțit autografe și materiale promoționale cu însemnele clubului din „Ștefan cel Mare”.
Gabriela Szabo, Ministrul Tineretului și Sportului, a participat astăzi la evenimentul pentru lansarea Expediției Montane Everest 2014. Proiectul a fost marcat printr-o conferință de presă desfășurată la sediul Ministerului Tineretului și Sportului.
FC Brașov a pierdut meciul cu FC Vaslui, scor 1-0, și rămâne în zona periculoasă a clasamentului. Ovidiu Hațegan a greșit în defavoarea ardelenilor, neacordându-le două lovituri de la 11 metri.
Alexandra Predescu a fost desemnată Pariul ProSport pentru 2014 și este una dintre speranțele anului în curs ale Federației Române de Scrimă
După o lungă perioadă petrecută în sala de forță, unde a avut urmat un program special de recuperare, mijlocașul Laurențiu Marinescu a intrat în programul normal de pregătire al echipei, anunță site-ul oficial al clubului.
Echipa de baschet Steaua CSM EximBank continuă campania „Patron la Steaua”, în cadrul căreia oricine poate ajunge la conducerea celui mai iubit club din România.
Ecartul lui Rafa Nadal față de sârb s-a micșorat la 1920 de puncte și misiunea de a apăra prima poziție devine din ce în ce mai dificilă.
După Geraldo Alves, Laurențiu Marinescu și Filipe Teixeira, conducerea Petrolului a reușit să convingă un alt fotbalist important al echipei să nu părăsească haita lupilor.
Primul campion mondial la box profesionist al României, Mihai Leu, a fost omagiat din nou la Deva, oraș unde în urmă cu mai mulți ani Consiliul Local al municipiului l-a declarat cetățean de onoare, după ce acest lucru avusese deja loc la nivelul întregului județ Hunedoara.
Formația ACS Poli Timișoara a învins, sâmbătă, în deplasare, cu scorul de 2-1 (1-1), echipa FC Viitorul, într-un meci din etapa a XXV-a a Ligii I.
Astăzi se împlinesc trei luni de la accidentul pe care Michael Schumacher l-a suferit în stațiunea franceză Meribel. Germanul este în continuare în comă, iar starea sa este destul de gravă în continuare.
Gafă impardonabilă a cele mai cunoscute televiziuni de știri din lume. Jurnaliștii americani au publicat pe contul de Twitter că „Fostul fotbalist brazilian Pele a încetat din viață la vârsta de 74 de ani”.
După ce ieri fanii i.-au cerut patronului oltean să le cedeze gratuit clubul, în termen de 48 de ore, pentru ca echipa să-și continue drumul spre Liga 1, astăzi Adrian Mititelu se pare că a făcut acest lucru.
Vlad Chiricheș a revenit pe teren, după o absență de aproape două luni, în meciul pe care echipa de tineret a lui Tottenham l-a câștigat cu 2-0 în fața echipei similare a lui Arsenal.
Steaua domină fotbalul românesc, echipa condusă de Laurențiu Reghecampf fiind lider detașat în Liga 1, iar în Cupă este ca și calificată în finală după ce și-a zdrobit marea rivală Dinamo cu 5-2.
Pamela Anderson este ajunsă din urmă de nebuniile pe care le-a făcut în urmă cu ani de zile.
După ce joi a anunțat încetarea activității la FC Universitatea Craiova, vineri Adrian Mititelu a mai primit o lovitură.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER