Liviu Lupu spune că jucătorii Coronei își vor primi prima de promovare, dar așteaptă ca și echipa să înceapă să adune puncte
Steaua a făcut un pas uriaș către play-off după ce a trecut de Dinamo Tbilisi cu 2-0, în Georgia. Foarte probabil, a fost ultimul meci în tricoul roș-albastru pentru Vlad Chiricheș. Fundașul are o ofertă de la Tottenham, lucru confirmat de impresarul său, Ioan Becali.
FC Shakhter Karagandy este surpriza din această ediție a preliminariilor Ligii Campionilor. Echipa din Kazakhstan a eliminat în turul 2 pe BATE Borisov, câștigând ambele meciuri cu 1-0. Bielorușii au ratat grupele Ligii Campionilor, competiție în care au fost prezenți în ultimele două sezoane.
FC Vaslui l-ar putea pierde pe Lucian Sănmărtean! Jucătorul a depusun memoriu la LPF prin care solicită achitarea restanțelor de 200.000 euro. Cazul va fi analizat miercuri de Comisia de Soluționarea Litigiilor din cadrul Ligii.
Adrian Cristea este ultimul transfer realizat de Steaua. Mijlocașul în vârstă de 29 de ani a ajuns la un acord cu echipa campioană, după ce a negociat la telefon cu Gigi Becali.
Dinamo va întâlni Steaua duminică, 11 august, de la ora 21.30 pe National Arena.
Astra a reușit să-și asigure serviciile unuia dintre cei mai promițători mijlocași români. Leonard Manole (20 de ani) a semnat un contract valabil pe patru sezoane cu gruparea din Giurgiu.
In urma cu câteva ore s-a încheiat cel mai puternic concurs european de baschet 3 la 3 desfășurat până acum in 2013, Raiffeisen Bank Bucharest Challenger by Sport Arena Streetball (www.3la3.ro, www.facebook.com/SportArenaStreetball, www.youtube.com/SportArena).
Valentin Balint, 19 ani, este cel mai bun atacant al Centrului de Copii și Juniori din „Ștefan cel Mare”. Jucătorul a debutat la Dinamo în victoria cu FC Vaslui, scor 2-0, meci în care a obținut un penalty.
Venit în România în anul 2006, atras de proiectul celor de la CFR, Ricardo Cadu s-a impus rapid drept unul dintre cei mai valoroși jucători străini care au evoluat în Liga 1.
Pep Guardiola a pierdut primul meci oficial la Bayern, ratând primul trofeu al sezonului în fața celor de la Borussia Dortmund, scor 4-2.
Cristi Săpunaru a semnat un contract pe trei sezoane cu Elche, nou promovată în prima liga din Spania.
Mircea Rednic a acuzat maniera arbitrului Iulian Dima de la meciul pe care CFR l-a terminat la egalitate, scor 2-2, cu ACS Poli Timișoara. CFR a jucat în primele două etape din sezonul 2013-2014 cu două nou-promovate cu care a obținut doar două puncte.
Arbitrul Iulian Dima a acordat nu mai puțin de 19 cartonașe în acest meci dintre care 3 roșii, toate primite de cei de la CFR! Trupa lui Rednic a terminat meciul cu 8 jucători pe teren, după ce Florin Costea, Felgueiras și Deac au fost eliminați.
Formația constănțeană Săgeata Năvodari întâlnește luni de la ora 19 pe FC Brașov într-un meci contând pentru etapa a doua a ligii 1 la fotbal.
Gică Popescu și-a anunțat candidatura la șefia FRF, iar una dintre măsurile pe care le va lua va fi să-l numească pe Anghel Iordănescu în postul de director tehnic al echipei naționale.
Federico Piovaccari a fost adus la Steaua pentru a-l înlocui pe Raul Rusescu, plecat la Sevilla. Italianul a fost folosit de Laurențiu Reghecampf în trei meciuri – „dubla” cu Vardar Skopje și Supercupa cu Petrolul – și a marcat un gol.
Mozambicanul Eduardo Jumisse a decis să plece de la FC Vaslui, chiar înaintea meciului cu Dinamo, de duminică.
Arena Lascăr Ghineț din Municipiul Baia Mare a găzduit ultima confruntare a „zimbrilor” din acest sezon regulat, adversara din etapa 14 fiind formația ce va evolua în play-out Dinamo București.
Albert Buitenhuis, un emigrant din Africa de Sud ajuns în Noua Zeelandă, a fost expulzat din Christchurch, locul unde a trăit în ultimii 6 ani, pentru că „nu are standarde acceptabile de sănătate”, scrie The Sun. Autoritățile nu i-au prelungit viza de muncă, chiar dacă până acum a muncit acolo pentru că îl consideră prea gras.
În al doilea meci al etapei a doua din Liga 1, Ceahlăul a trecut de nou-promovata Corona Brașov cu 3-0. Trupa lui Miriuță a repetat prestația din Ghencea, din prima etapă, când a avut o evoluție apreciată. Corona rămâne fără niciun punct după două etape, fiind singura nou-promovată fără puncte.
Bayern Munchen a anunțat că numărul membrilor cotizanți a crescut cu 30.000, după sezonul 2012-2013, sezon în care bavarezii au câștigat Liga Campionilor, titlul în Budesliga și Cupa Germaniei. În Bundesliga, este obligatoriu ca minim 51% din acțiunile unui club să fie deținute de fani.
Manchester United și-a manifestat interesul în această vară pentru spaniolul Cesc Fabregas. Noul manager al „diavolilor”, David Moyes, a pregătit aproape 40 de milioane de euro pentru transferul fostului jucător al lui Arsenal și un salariu de 12 milioane de euro pe sezon.
Drama lui Viorel Turcu, fost campion al României cu FC Argeș, Dinamo și Steaua, este tulburătoare. Fostul fotbalist are ambele picioare amputate din cauza unor infecții, dreptul în august 2011. Dacă la stângul are proteză de cinci ani, obținută cu ajutorul lui Mircea Minea, primarul Chiajnei, pentru proteza de la piciorul drept a apelat la Gigi Becali, care l-a ajutat cu bani pe fostul fotbalist.
Cristian Panin a decis să renunțe la cariera de fotbalist. Cu o carieră de peste 15 ani în fotbal și peste 400 de meciuri în primele două ligi din România, Panin își va lua mâine adio de la cariera de jucător. Evenimentul se va produce înaintea mecilului cu ACS Poli Timișoara. Panin a fost de 3 ori campion al României și are în palmares trei cupe ale României.
Mijlocașul Stelei a scapat de curând de ghipsul ce i-a stabilizat fractura de tibie cu care s-a ales în derby-ul cu Dinamo, din primăvară (2-0).
Fotbalul românesc se scutură încet-încet de sezoanele care i-au atârnat ghiulele de picioare în clasamentul coeficienți UEFA. După „mirifica” stagiune 2007-2008, în care cele cinci echipe europene din Liga I au adunat cu greu 13 puncte (coeficient, 2,600), în această toamnă va dispărea din tabelul UEFA și sezonul 2008-2009, la fel de catastrofal ca și precedentul (2,642, din șapte echipe!). Fără balast și cu un ultim bilanț bun, România poate spera ca peste două sezoane să aibă un nou început.
Gerardo ‘Tata” Martino a ajuns joi seara la Barcelona. Tehnicianul argentinian va prelua echipa catalană după ce Vilanova a fost nevoit să demisioneze. La aeroport, Martino a fost așteptat de directorul sportiv Andoni Zubizarreta.
Noii patroni ai Rapidului merg pe o strategie identică cu cea adoptată de Ionuț Negoiță la Dinamo. Nicolae Cristescu a declarat că jucătorii vor avea salarii de maxim 3-4 mii de euro, dar vor primi mai mulți bani sub formă de bonusuri în cazul în care se îndeplinesc obiectivele.
Liber de contract după ce a încheiat înțelegerea cu Schalke 04, Ciprian Marica este aproape de a semna cu Torino. les-transferts.com anunță azi că românul se luptă pentru un transfer la Torino cu Marcelo Larrondo, de la Siena. Torino a terminat ultimul sezon din Serie A pe locul 16.
UEFA a anunțat astăzi că a deschis două anchete împotriva Stelei, după meciul de la Skopje, câștigat de roș-albaștri cu 2-1.
Președintele Federației Române de Karate, Lucian Băroiu s-a plâns în mai multe rânduri că Romania este singura țară din lume în care sunt recunoscute oficial mai multe foruri de specialitate, în speță 7.
Concordia Chiajna va afla pe 2 august decizia TAS în conflictul cu Federația Română de Fotbal. Conform programului Tribunalului Sportiv de la Lausanne, cele două părți implicate vor fi audiate pe 31 iulie. Ilfovenii au reclamat la Tribunalul de Arbitaj Sportiv modul prin care a fost programat meciul de baraj pentru rămânerea în Liga I, partidă pe care Rapidul a câștigat-o cu 2-1.
Torje și-a încheiat împrumutul la Granada și s-a întors la Udinese. Pe adresa lui au sosit mai multe oferte din Rusia, Anglia și Franța, dar micuțul mijlocaș ar putea reveni în Spania.
Da Move Crew, o trupă care reunește șase magicieni ai mingii de baschet, va fi prezentă in acest weekend, pe 27 și 28 iulie la Raiffeisen Bank Bucharest
Liga Gamerilor Profesioniști a fost înființată în 2002 cu scopul de a susține și promova dezvoltarea sportului electronic. România este membră a Federației Internaționale de Sport Electronic din anul 2009. De atunci, cu susținerea ligii, reprezentanții țării noastre au participat la toate Campionatele Mondiale, plasând România an de an între primele trei din lume, în clasamentele pe națiuni (http://www.ie-sf.com/).
Adrian Mutu a împlinit 34 de ani în luna ianuarie, iar următorul campionat mondial este ultimul la care ar putea participa cu naționala României. Selecționata condusă de Victor Pițurcă se află pe locul 3, în spatele Olandei și Ungariei.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER