La finalul meciului de prezentare, Bergodi a părăsit terenul cu capul plecat. În fața presei însă, italianul a adoptat o atitudine calmă, de om care știe ce are de făcut pentru ca Steaua să arate altfel în meciurile oficiale.
Mister, mulțumit de jocul echipei? Nu sunt îngrijorat! Am lucrat mult în perioada de pregătire și încă nu am apucat să punem în practică tot ce am acumulat.
Puteți fi mai exact? Echipa nu are încă prospețime, dar mai sunt câteva zile până la meciul cu Ujpest și sper să punem până atunci totul la punct. S-au făcut mai multe antrenamnete în acest sens, chiar și în ziua jocului, am făcut un antrenament cu băieții.
„Negociem și pentru Darlas”, a spus ieri președintele Stelei, Valeriu Argăseală. Grecul le-a spus steliștilor că e dispus să vină. Drept urmare, roș-albaștrii au contactat conducerea lui Panathinaikos, care până la urmă și-a exprimat condițiile în care îl va ceda sub formă de împrumut pe Darlas.
100.000 de euro e suma pe care clubul elen o vrea pentru împrumutul pe un an al fundașului stânga. Steliștii au fost de acord, numai că jucătorul nu a acceptat încă oferta roș-albaștrilor. El ar vrea un salariu de 200.000 de euro. Conform site-ului imscouting, salariul său nu depășește 110.000 de euro pe an și probabil că grecul joacă tare să-și obțină un salariu mai bun. În plus, Paok Salonic, echipă la care Darlas a fost împrumutat ultima oară și-l dorește din nou, lucru însă neagreat de Panathinaikos, care vrea să-l cedeze Stelei. În ceea ce privește postul de mijlocaș defensiv, steliștii cred că tot Tiago va umple acest gol, dar portughezul mai negociază cu o echipă din Spania.
„Era Bergodi” a mai făcut o victimă! După ce Rusu și Filip au fost retrogradați la echipa a doua, Nicoliță și-a pierdut postul de titular, iar transferul rămâne cea mai viabilă soluție pentru el.
În cele două săptămâni pe care le-a avut la dispoziție pentru a-și adjudeca postul de titular, Nicoliță nu l-a impresionat cu nimic pe Cristiano Bergodi. Tehnica și viteza de reacție lui Szekely au luat fața plămânilor de fier ai lui Bănel, lucru confirmat și de noul tehnician: „Sper ca Bănel să aibă înțelepciunea să înțeleagă că eu îl apreciez, dar nu va începe ca alți jucători, titular. Pot avea mare nevoie de el pe parcurs. Dacă începi campionatul pe bancă, asta nu înseamnă că așa vei sta tot sezonul, poți redeveni oricând titular! E important ca toți jucătorii să înțeleagă asta, că eu am nevoie nu de 11 jucători, ci de 22!”. Italianul l-a dat exemplu pe Ochiroșii, spunând despre el că nu s-a resemnat în ultimii ani cu statutul de rezervă și i-a demonstrat în Austria că e o soluție bună pentru banda stângă. Și asta în condițiile în care nici nu avea vreodată de gând să-i acorde lui prima șansă.
După achiziționarea lui Bibișkov, Steaua se pregătește să se întărească și pe alte posturi. Pe lângă postul de fundaș stânga, pentru care se discută cu grecul Darlas, și centrul terenului e vizat pentru întărire. Iar pentru asta a fost reactualizată pista Lucian Sânmărtean.
Plecat în Olanda pentru a-și găsi echipă, fostul fotbalist al lui Panathinaikos s-a întors fără a semna niciun angajament, iar acum se pregătește la Bistrița pentru viitorul sezon. „Ofeta Stelei? Orice este posibil! Am fost în Olanda pentru a căuta un nou angajament, însă nu s-a rezolvat ceva concret. Dacă nu îmi voi găsi ceva avantajos sunt dispus să accept oferta din Ghencea, dacă, bineînțeles, mai rămâne valabilă. În câteva zile voi ști mai mult, iar dacă în străinătate nu se va concretiza, sînt dispus să accept! Eu știu că Steaua dorește un mijlocaș luptător și, dacă sunt dorit acolo, înseamnă că eu corespund profilului”, a spus Sânmărtean. Cum turneul din Austria s-a încheiat și problema mijlocașului central a rămas fără a fi rezolvată, șansele ca bistrițeanul de 29 de ani să ajungă sub comanda lui Cristiano Bergodi sunt destul de mari, mai ales că tehnicianul italian este cel care insistă pentru aducerea mijlocașului.
Steaua este aproape să își acopere postul de fundaș stânga, acolo unde, în ciuda vârstei, doar Petre Marin mai contează. Cum Filip nu a confirmat deloc în pregătiri, roș-albaștrii urmează să accelereze tratativele cu grecul Darlas.
Filippos Darlas pare să fie în acest moment ținta principală a Stelei. Postul de fundaș stânga e marele of al lui Cristiano Bergodi, iar fotbalistul elen e văzut ca înlocuitorul ideal pentru Petre Marin. Așa că s-au demarat deja tratativele pentru împrumutul său.
Filippos Darlas solicită un salariu de aproape patru ori mai mare decât este dispusă Steaua să-i ofere
Planurile conducerii din Ghencea încep să se împotmolească atunci când își propun ține înalte. Grila salarială stabilită de Gigi Becali împiedică transferurile unor jucători bine cotați la, ultimul exemplu fiind Darlas, fundașul stânga al lui Panathinaikos Atena.
Transferurile curg pe bandă rulantă în Ghencea. S-a făcut un vârf din Bulgaria, iar în joc de glezne stă un apărător din Grecia. Ajuns la aproape 36 de ani, titular în apărare, Petre Marin se va lupta serios, în sezonul care stă să înceapă, pentru un post în prima echipă.
Aseară, președintele Valeriu Argăseală a reușit să-l achiziționeze pentru un sezon, pe grecul Philippos Darlas, 25 de ani, înalt de 1,82 metri, care nu a reușit să marcheze nici un gol în prima ligă greacă. Sub contract cu alb-verzii, jucătorului tocmai i-a exprirat împrumutul de la PAOK Salonic și va fi redirecționat către echipa din Ghencea.
Indisciplinat și cu un salariu pe care nu l-a justificat decât foarte rar pe teren, columbianul de 24 de ani a fost zilele trecute subiectul principal al discuției dintre Bergodi și jucători. Motivul? Vârsta fragedă și suma de două milioane de euro pentru care a fost adus în Ghencea l-au făcut pe antrenor să-i mai dea o șansă internaționalului din Columbia, însă nu înainte de a discuta și cu fotbaliștii.
Italianul a cerut o părere veteranilor din vestiar, care i-au transmis că reprimirea sud-americanului nu este cea mai înțeleaptă decizie: „E un jucător de valoare, nimeni nu-i contestă calitățile, însă de doi ani ne-am săturat de figurile lui! Nu mai suportăm să ne trateze de sus. Chiar dacă nu se antrena și nu transpira la antrenamente, Dayro era mereu titular, iar când era pe bancă, strica toată atmosfera din vestiar!” Bergodi a luat în seamă vorbele elevilor săi: „Suntem o familie și așa trebuie să rămânem. Din acest motiv am cerut și părerea voastră, pentru mine contează foarte mult cum gândiți și voi, deciziile trebuie să le luăm împreună, am început o muncă aici și trebuie să fim alături unul de celălalt. Am nevoie de caractere puternice și de jucători înțelegători!”.
După finalul ședinței, italianul și oficialii au decis că Moreno ar fi bine să evolueze în continuare la Steaua II, dacă nu va reuși să se transfere în străinătate.
Criza financiară a afectat și clubul din Ghencea. Campania de achiziții suferă complet, salariile sunt diminuate semnificativ, iar plata ratelor contractuale întârzie.
În câteva zile, fotbaliștii vor depăși pragul de 62 de zile în care munca nu le-a fost răsplătită, motiv pentru care Cristiano Bergodi l-a băgat în ședință pe Valeriu Argăseală și i-a cerut să rezolve cât mai urgent problema.
Bergodi: „Nu-i pot motiva!”
„Trebuie să rezolvăm problema banilor. Nu pot accepta să nu clarificăm asta, nu pot accepta ca banii să vină cu întârziere. Este munca lor, pentru asta se antrenează, au o familie de întreținut. Gândul lor stă doar la neplata ratelor, nu-i pot motiva dacă nu le asigurăm toate condițiile. Nu poți face treaba cu un jucător neplătit, nu-l poți face să se concetreze, nu poți lucra cu el”, s-a plâns antrenorul. Oficialul stelist a înțeles perfect, și, după ce a lămurit situația lui Kapetanos, l-a asigurat pe antrenorul de 44 de ani că îi va îndeplini toate condițiile prielnice pentru a face performanță: „Au existat și mai există și acum ceva probleme cu banii, trebuie doar să fim înțelegători, e doar o chestiune de zile, însă totul se va remedia rapid. Patronul nostru nu a putut interveni să plătească pentru că nici el nu dispune de respectiva sumă. Puțină răbdare! Te asigur că vom depăși acest obstacol, nu va dura mai mult de câteva zile până fotbaliștii vor avea salariile în cont!” Surse din cadrul clubului au dezvăluit că, imediat după finalul turneului de pr
Prețurile mici au determinat două din echipele importante ale Ligii I să testeze piața din Serbia. Ținta? Un atacant din Uganda, în vârsta de 26 de ani, cu 9 goluri în returul campionatului sârb, evaluat la 150.000 de euro. Suma este perfectă având în vedere că formația din Giulești este vizibil afectată de criza financiară,, iar Argăseală a primit din partea lui Becali un buget de doar 200.000 de euro pentru a achiziționa un vârf de careu, pentru a ajuta la îndeplinirea obiectivelor pe tehnicianul Cristiano Bergodi.
„Mai bun decât Kapetanos!”
Agentul vârfului ugandez, Maric Darko, dezvăluie că știe de oferta celor două formații din Liga I și afirmă că a fost contactat deja de oficialii români: „Știu că Steaua și Rapid se interesează de Eugene Sepuya, vă asigur că acest atacant este mai bun decât Kapetanos și Djalovic, și nu e nici foarte scump. Steaua și-ar putea rezolva probleme din atac prin aducerea lui Eugene, aceeași situație e valabilă și pentru Rapid. Sepuya este și el interesat de oferta celor două grupări și își dorește să evolueze în campionatul din România!”
Plecat în Austria pentru a se consulta cu tehnicianul Bergodi în privința achiziționării unui vîrf, Valeriu Argăseală a lămurit și problema lui fostului jucător al lui AEK Atena. Kapetanos amenințase în urmă cu cîteva zile că nu va mai continua în Ghencea, dacă contractul său va fi diminuat, așa cum anunțase Gigi Becali.
„Nu te lăsăm să pleci!”
Considerat unul dintre fotbaliștii care au dus greul în returul campionatului trecut, Kapetanos a fost luat imediat în „marcaj” de către Argăseală: „Nu ai cum să pleci! Nu te vom lăsa noi! Munca ta va fi răsplătită, însă trebuie să înțelegi că salariul tău este prea mare pentru noi, nu mai putem acorda contracte așa mari. Nu trebuie să uiți că Steaua ți-a întins o mînă, cum și noi recunoaștem că am prins Europa și datorită golurilor tale”. Finalul întâlnirii i-a găsit pe cei doi steliști foarte zâmbitori, semn că pentru această problemă s-a găsit rezolvare.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER