Dinamo a încheiat stagiul de pregătire din Austria cu o victorie la scor, 17-0, în fața celor de la FC Kossen. Liviu Ciobotariu s-a declarat mulțumit de ce au arătat elevii săi și spune că, în cazul în care
Pauza competițională din Rusia a fost un bun prilej pentru Dan Petrescu de a încerca să corecteze din greșelile pe care elevii săi le-au făcut în prima parte a campionatului. „Super Dan” și-a dus fotbaliștii în cantonament în Germania, la Bad Reichenhall.
Adrian Diaconu a declarat că se aștepta ca Lucian Bute să câștige prin KO meciul cu Jean Paul Mendy, însă a subliniat că nu a crezut că acest lucru se va întâmpla atât de repede, în repriza a patra.
Lucian Bute și-a păstrat pentru a opta oară titlul modial IBF la supermijlocie, după ce l-a făcut K.O. pe Jean Paul Mendy, în runda a patra.
Bute s-a declarat foarte emoționat la finalul confruntării și le-a promis românilor că anul viitor va face unificarea centurilor.
Steaua s-a întărit cu 6 jucători în această vară, însă, după plecarea lui Bilașco în China, este foarte probabil ca roș-albaștrii să mai aducă un atacant.
Bogdan Dinu a câștigat prin KO meciul de la categoria grea, disputat în compania tanzanianului Awadh Mohamed Tamim, la gala „Campion pentru România”, în care main-eventul este întâlnirea dintre Lucian Bute și Jean Paul Mendy.
Rapid a învins-o cu 2-1 pe campioana Belgiei, Genk, și a câștigat „Estonian Football Association Cup 2011”, după ce giuleștenii reușiseră să treacă și de campioana Poloniei, Wisla Cracovia, cu 2-0.
Rutierul portughez al echipei Movistar, Rui Costa, a câștigat etapa a opta a Turul Franței, desfășurată, sâmbătă, între Aigurande și Super-Besse, la finalul căreia norvegianul Thor Hushovd și-a păstrat tricoul de lider al clasamentului general.
Formația Pandurii Târgu Jiu a învins, sâmbătă, cu scorul de 11-0, echipa austriacă de amatori SK Lezing, într-un meci de pregătire din cadrul stagiului din Austria.
Atacantul Edinson Cavani a suferit o entorsă la genunchi la meciul cu Chile de vineri seară, scor 1-1, și nu va juca în partida cu Mexic, de marți, din grupa C de la Copa America, a anunțat antrenorul Uruguayului, Oscar Tabarez.
Steaua a reușit să facă 6 achiziții în această vară, însă roș-albaștrii susțin că vor mai veni întăriri. După G. Matei, Băjenaru, D. Popa, Rusescu, M. Costea și Tatu, trupa lui Levi ar mai putea să aducă un jucător.
Dinamo a terminat stagiul de pregătire din Austria cu o victorie care cu siguranță le va ridica moralul elevilor lui Ciobotariu. Chiar dacă adversarul a fost modest, scorul de 17-0 reușit de „câini” este un motiv de optimism înaintea noului sezon.
Dinamo a încheiat stagiul de pregătire din Austria, cu o victorie la scor, 17-0, în fața celor de la FC Kossen.
Liviu Ciobotariu s-a arătat mulțumit de prestația elevilor săi, în ciuda faptului că adversarul a fost modest.
Mutu a plecat de la Fiorentina după 5 ani petrecuți pe „Artemio Franchi”. Atacantul a semnat pe doi ani cu Cesena, unul dintre motive fiind și că astfel rămâne în Italia, alături de familie.
ProSport a publicat, în ediția tipărită de sâmbătă, un amplu interviu cu MM Stoica. Managerul Stelei a dezvăluit că au fost zeci de jucători care au vrut să îmbrace tricoul roș-albastru, însă pe care i-a refuzat.
Pilotul australian Mark Webber (Red Bull) va ocupa prima poziție pe grila de start a Grand Prix-ului Marii Britanii, a noua etapă a Campionatului Mondial de Formula 1, care va avea loc, duminică, pe circuitul de la Silverstone.
Plecarea lui Gabi Mureșan de la CFR începe să devină o telenovelă. Mijlocașul și-a dat acceptul să se transfere în China, acolo unde ar fi câștigat 1.700.000 de euro în trei ani la Changchun Yatai, dar mutarea a căzut din cauza unor clauze contractuale. Mai exact, chinezii au trecut în contract că mijlocașul nu poate să conteste la niciun for intern sau internațional eventualele amenzi care ar fi fost dictate împotriva lui.
Cu o săptămână înainte de plecarea la CM din Shanghai, căpitanul naționalei, Cosmin Radu (30 de ani, foto), a semnat cu Mladost Zagreb, una dintre echipele de tradiție ale poloului mondial, de zece ori campioană a Croației.
Marian Iancu spune că nu este implicat în niciun fel în scandalul „Șpagă pentru titlu” și afirmă că este dispus să dea declarații la DNA, în cazul în care va fi citat ca martor.
Dinamo a remizat ieri cu selecționata Emiratelor Arabe Unite, scor 1-1, în al cincilea amical din cantonamentul din Austria. Golul dinamoviștilor a fost marcat de Țucudean, care a egalat după un șut al lui Marius Niculae, respins greșit de portar. De la revenirea sa la echipă, „Săgeată” este la al doilea assist în două meciuri.
După două victorii identice, scor 2-1, împotriva campioanelor din Elveția și Israel, „câinii” au dat de o națională. Selecționata Emiratelor Arabe Unite, o formație cu media de înălțime a unei clase de-a VIII-a, însă cu tehnică parcă luată pe semnătură din America de Sud. „Ciobi” a trimis de la început „11″-le tip, cu o singură absență, Pulhac, fundaș înlocuit cu Zie Diabate. De fapt, nu a fost o absență ci mai degrabă o lipsă, asta pentru că ivorianul și-a arătat din nou limitele. Pe sfâ
Gigi Becali a declarat că a primit și el o citație ca martor la Direcția Națională Anticorupție (DNA), dar se va prezenta numai când va dori și nu le va spune nimic procurorilor anticorupție.
Mirel Rădoi l-a urmat pe Cosmin Olăroiu la Al Ain și va colabora pentru a treia oară cu antrenorul român, după experiențele de la Steaua și Al Hilal.
Mai multe formații au fost interesate de serviciile lui Cristi Chivu în această vară. Pe listă s-au aflat Valencia, Liverpool și Napoli, însă doar prima formație a făcut o ofertă concretă.
A debutat la Steaua la 17 ani și e considerat unul dintre cele mai mari talente pe care roș-albaștrii le au în curte. ProSport a stat de vorbă cu
Suporterii echipei Politehnica Timișoara organizează la 11 iulie un nou miting pentru a protesta față de retrogradarea formației bănățene.
În vârstă de 24 ani, Batin a mai evoluat până acum la formațiile FC Baia Mare și UTA Arad. În ediția 2010-2011, atacantul a evoluat într-un singur meci pentru CFR Cluj.
Miss Toursim România 2011, Andreea Rotaru, și-a exprimat preferințele în materie de fotbaliști.
Complexul Buftea a găzduit finala campionatului de juniori C dintre Sportul Studențesc și ACU Arad. Cu o galerie mult mai pătimașă decât cea care îi susține pe Tiberiu Bălan sau Costin Curelea în Liga I, „studenții” mici au dominat partida, dar fără să reușească să înscrie.
FC Petrolul a pasit cu dreptul in stagiul din Austria, castigand meciul disputat in aceasta dupa-amiaza, la Neunkirchen, cu SK Trepca (Kosovo, Liga I). „Lupii” s-au impus cu scorul de 2-1, dupa ce la pauza conduceau cu 1-0, golurile fiind marcate de catre catre Djurovic (35) si Negru (83).
Slabele performanțe obținute de cluburile din „Cizmă” în ultimul an au făcut ca Federația Italiană de Fotbal să ia măsuri.
Astfel, începând de azi, fiecare grupare din Serie A va putea
Una caldă și una rece pentru stafful medical al Stelei. Dacă Gabi Matei s-a antrenat normal pentru prima dată de când a ajuns la Steaua, Ciprian Tătărușanu (foto) dă semne că ar putea fi accidentat.
Dorel Stoica, instalat la conducerea tehnică de către finanțatorul Adrian Mititelu, a declarat, marți, că își dorește să ajute și mai mult Universitatea Craiova din noua postură, cea de antrenor.
Răsturnare de situație în cazul numirii lui Ionel Gane în funcția de antrenor al Universității. Cu toate că încă de acum o lună s-a discutat despre posibila sa sosire și ieri atât el cât și Adrian Mititelu confirmaseră că au ajuns la un acord, astăzi lucrurile s-au schimbat radical.
Gigi Becali spune că va renunța la comercializarea tricourilor pentru fani,
Steaua se va despărți în această vară de cel mai vechi jucător din lot, singurul supraviețuitor al echipei UEFAntastice din 2006. Așa cum ProSport a anunțat în exclusivitate în ediția tipărită de marți, Bănel Nicoliță va pleca în Turcia, la Samsunspor.
Serialul despre blaturile fotbalului românesc a ajuns într‑un punct de unde încrengătura care transformă acest sport în escrocherie începe să îmbine trecutul cu prezentul. Vorbim despre întâmplări petrecute acum 23 de ani, dar personajele de atunci vă sunt foarte cunoscute.
Gigi Becali caută în continuare un stadion unde Steaua să organizeze meciurile de pe teren propriu din noul sezon, după ce nu a reușit să ajungă la un numitor comun cu reprezentanții MApN în ceea ce privește chiria pe care o are de plătit la arena din Ghencea.
Dacă variantele Chiajna și Buzău au picat, Becali s-a reorientat repede și a declarat că vrea ca Steaua să joace meciurile de „acasă” la Pitești.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER