Pe lângă pelicanii din Deltă, ursul brun, ciobănescul mioritic, România s-a pomenit cu încă o nestemată, pe care trebuie s-o prețuiască necondiționat. Opera lui Brâncuși? Nicidecum. Muzica lui Enescu? Vedeți-vă de treabă! Vreun olimpic care-și dă masteratul la Harvard? Nici măcar. E vorba de fluierul și de flerul marelui arbitru Ovidiu Hațegan.

Sosirea unui miliardar de la Răsărit în România a mobilizat energia televiziunilor avide de polițiști care se sinucid cu arma din dotare și de fetițe care nasc la 11 ani, dar le-a și dat o lecție. Nu doar televiziunilor, ci și privitorilor care-și doreau să vadă altceva decât li s-a înfățișat. În locul unui nabab care probabil că era așteptat să spargă pahare, să facă derapaje cu mașina, să dea bani cerșetorilor și să vină înconjurat de șifoniere făcute din mușchi umani, din avionul privat a descins un tip elegant, măsurat, cumpănit la vorbă. Un om puternic, fără îndoială, care în timpul întregii sale șederi duminicale la București a lăsat senzația că a venit la căpătâiul suferinței unui prieten, nu să-și facă lobby vizitându-și formal un angajat.
Nici ca avere, zice-se vreo 16 miliarde, nici ca vorbă, nici ca port, Ahmetov nu aduce în vreun fel cu infatuații, policromii și gălăgioșii săi omologi dâmbovițeni. Repetăm, avem în față un om care nu provine nicidecum din Elveția, din Marea Britanie sau din vreo țară care ne poate da lecții de decență. El vine din Ucraina, duce după sine umbrele unui trecut măcar enigmatic, dar se poartă ca un occidental față de fotbalul care i-a adus celebritatea pe care alt­minteri ar fi dobândit-o mult mai greu. Nu evită întrebările, doar le ignoră pe cele stupide, care nu pot avea răspuns. Vorbește limba maternă, nu folosește un idiom pe care nu-l stăpînește suficient doar pentru a dovedi românilor cât e el de cult. Lasă

Așadar, concert! Așa a zis fabricantul de evenimente Paszkany! CFR – „U” va fi concert, de aceea are biletele atât de scumpe, la concurență cu recenta descindere a lui Iron Maiden în locația sa proprie. Ținută obligatorie: geacă de piele, tricou negru, ciocate, blugi strâmți. Pe teren, Bruce Dickinson – Cadu, Steve Harris – Sougou, Adrian Smith – Beto sau Dave Murray – Nuno Diogo, dacă l-o mai băga „compozitorul” Jorge Costa după falsetele din meciul cu Dinamo.

Azvârlit la coșul de gunoi de un sistem superficial și eronat, Adrian Mititelu muncește de patru luni să-și refacă imaginea, să-și recâștige drepturile și să-și reechilibreze bugetul distrus că așa au vrut unii. Fiecare zi care trece ne arată că nu e nimic legal în excluderea Craiovei, apar cărămizi care se dărâmă una pe alta, scoțând la iveală că Universitatea ar trebui să existe, așa retrogradată cum a fixat-o clasamentul, dar cu toate drepturile unei echipe de fotbal aflate în viață, indiferent de divizie.

Să zicem că Răzvan Raț ar fi înscris de la punctul cu var. Sau, dacă nu el, atunci poate că ar fi făcut-o Tănase, Torje, Mazilu sau Daniel Niculae, cu toții mai îndreptățiți decât fundașul stânga să execute penalty-ul.

Am ratat calificarea la tineret pentru că valoarea nu ne dădea dreptul s-o pretindem în fața Franței. Nu-l arătați cu degetul pe Emil Săndoi, e greu de crezut că putea face mai mult decât acest sec și dureros 0-3 cu Franța. În clipa de față, cam asta e diferența care separă speranțele noastre de speranțele fotbalului mare. 0-5 per total, două goluri luate luna trecută la Piatra-Neamț, trei acum la Nantes, niciunul marcat. În fața unui adversar cu oameni în lotul lui Real Madrid și cu titulari la Lyon,

Bergodi a jucat cu Onicaș titular, Bicfalvi a înscris un gol superb sub comanda lui Hagi, Olăroiu l-a pus să bată penalty într-un meci internațional oficial pe minorul Ochiroșii, Țiți Dumitriu, în scurtul său mandat, l-a aruncat în luptă pe foarte tânărul Simion. Toate aceste debuturi curajoase au fost aplaudate și susținute de public, oamenii din tribună simțeau cum, sub ochii lor, unul tânăr de-al lor ia viața în piept.

E o legătură de aproape patru decenii, începută undeva în fiordul norvegian Skien și continuată până astăzi. Atunci, în 1975, fetița de 13 ani și jumătate subjuga Europa gimnasticii, ceea ce însemna că domina totul. America și Asia descoperiseră bârna și paralelele doar la modul empiric, puterea se împărțea pe axa Moscova-Berlin-Praga, iar o vagă terminație ducea și spre București, mai precis spre Onești, care în vremea aceea se numea Municipiul Gheorghe Gheorghiu Dej, în onoarea ceferistului care condusese partidul și țara.

Pentru cine n-a auzit bine, mai spunem o dată. Președintele FRF, ditamai președintele, a intrat la televizor și a explicat de ce FIFA și UEFA sunt, pardon de exprimare, căcăcioase. Sunt căcăcioase, ca să vă fie clar, stimați telespectatori, pentru că nu intervin în ancheta DNA priv

Etapa viitoare, fotbaliștii din Liga I vor purta pe brațe banderole albe, în semn de protest față de abuzurile contractuale la care îi supun patronii de cluburi, dar și din cauza modului în care Comisiile LPF le soluționează problemele de natură financiară cu aceștia.

Deși suntem contemporani cu Nicolae Badea, Arpad Paszkany cheamă specialiștii în IT să studieze traiectoria acelui balon pretins că ar fi intrat în poarta dinamovistă.
Bill Gates-ii de Feleac s-au pus numaidecât pe treabă, au dus perpendiculare pe sol, l-au consultat pe Google, au luat legătura cu Mozilla, au raportat totul la latitudine, temperatură, accelerație gravitațională și au raportat victorioși: da, șefu”, a fost gol! O analiză complexă, demnă de epoca tehnologizată în care trăim. Totuși, aceleași firme de IT or fi calculat vreodată câte arbitraje favorabile au adus CFR-ului două titluri, trei Cupe și nenumărate Supercupe?

Stăm și rafinăm tehnologia mileniului trei, timp în care la noi se arbitrează ca în feudalism. De când Țerbea e la recluziune, Târgu Mureșului i se taie capul sistematic, indiferent de adversar. Băieții cu fluierul cred că, dacă dau un aut pentru mureșeni, pot fi bănuiți de legături cu lumea de dincolo, adică de dincolo de gratii. Și-atunci, mai bine nu dau nimic, așa cum nu s-a dat penalty la hențul cât casa al lui Marcos Antonio. Dacă se continuă așa, FCM-ul se va duce triumfător la matineu, pentru că noi, românii, știm să îndreptăm un rău doar cu ajutorul altui rău.

După cum n-are nicio legătură cu IT-ul făcut de Colțescu la Mediaș. Mai degrabă pot fi făcute conexiuni cu SF-ul sau cu ET, acel extraterestru al lui Spielberg. Ce s-a întâmplat acolo vine din registrul horror, cu tot cu declarațiile lui Adrian Porumboiu de după meci, care l-a făcu

Dodel, ca rostire, ca pronunțare, ca expresie, are ceva peiorativ. Nu e diminutiv, pentru că nu vine de la nimic, ci exprimă mai degrabă răsfățul, neîmplinirea, maturitatea încă neatinsă, chiar copilăria întârziată. Un fel de domnul Goe care ține biletul spre consacrare la panglica pălăriei de marinel. Cristi are altă rezonanță, un diminutiv de la un nume de om serios, e ceva comun și puternic, serios și aplicat.

Universitatea Cluj a învins, duminică, în deplasare, cu scorul de 4-2 (1-1), echipa Sportul Studențesc, într-un meci din etapa a XIII-a a Ligii I, în care gazdele au evoluat în inferioritate numerică din minutul 19 și centralul Dragoș Istrate a acordat două penaltiuri.

E povestea nefardată a unui copil care și-a dorit să ajungă sus prin puterile sale. Astăzi, Gabi Torje e cel mai în formă fotbalist român. Mâine, într-un mâine apropiat, își propune să joace la unul dintre cluburile mari ale lumii.