Ca mai toată lumea din Liga I, și Eugen Trică este impresionat de jocul Rapidului, adversara de sâmbătă a lui CFR. Mijlocașul crede însă că adevărata valoare a giuleștenilor se va vedea în derby.
Pentru Trică, starul campioanei CFR Cluj, ieri a fost o zi specială: a împlinit 32 de ani. „De ziua mea îmi doresc sănătate și o victorie în Giulești”, a mărturisit decarul la conferința de presă săptămânală la care i-a așteptat pe ziariști cu șampanie și pateuri. Trică este însă convins că lui și colegilor săi nu le va fi ușor sâmbătă, cu Rapid, dar și că abia după derby se va ști dacă trupa lui Peseiro e echipa momentului în Liga I.
Campioana a jucat prost și a învins datorită celor două autogoluri ale buzoienilor. Nu ne vom apăra și vom mânca pământul în Gruia”, anunța Fane Stoica înainte să plece la Cluj, dar cine l-a crezut? Și totuși omul s-a ținut de cuvânt și le-a cerut alor săi să nu stea în tranșee în Gruia, ci să iasă la joc. Buzoienii nu au făcut-o oricum, ci într-un modul 4-1-4-1 importat dinspre sora mai mare din Ghencea, în care Săceanu era Ovidiu Petre, iar Tavares interpreta rolul lui Arthuro. Așezarea le-a dat fiori unor campioni siderați de tupeul Buzăului de a ataca poarta lui Stăncioiu, mai ales pe flancul stâng, acolo unde Pereira a arătat o dată în plus că pe legitimația sa de fotbalist scrie mijlocaș, nu fundaș. Iar dacă Andone mai avea nevoie de o dovadă în plus în acest sens, i-a oferit-o chiar uruguayanul, a cărui centrare șutată l-a obligat pe Diogo să înscrie un autogol de toată frumusețea.
Adrian Anca a fost jucătorul reprezentativ pentru CFR Cluj timp de multe sezoane. Acum s-a despărțit de ardeleni, dar vorbește în continuare frumos despre fosta sa echipă.
„Recunosc că m-au impresionat în pregătiri și cred că vor defila și în acest campionat. Cel mai mult m-a bucurat revenirea lui Didi, care este cel mai bun jucător de la CFR, și mi-a plăcut cum a jucat Ciprian Deac, căruia îi doresc să ajungă titular la naționala mare a României. Eu cred că ei doi vor fi revelațiile echipei în viitorul campionat”, afirmă atacantul, care crede că și Ema Kone, puștiul de la echipa a doua, poate face o figură
Francezul Tony nu este numai inima echipei din Gruia, ci și unul dintre cei mai apropiați colaboratori ai lui Andone.
Una dintre sarcinile pe care Tony și le-a asumat, la rugămintea lui Andone, este să-i ajute pe puștii ivorieni Kone, Viera și Traore să se integreze cât mai repede în echipă. „Tony, eu nu știu franceza, ei nu au învățat încă româna, așa că te rog să mă ajuți să comunic cu ei la antrenamente și la meciuri. Vrei?”, l-a rugat tehnicianul înaintea cantonamentului de la Kossen. „Cu plăcere”, a replicat franco-portughezul, care și-a intrat în rolul de „secund” de la primul antrenament.
Apoi, în repriza a doua a amicalului cu Groclin, când el a rămas pe margine, iar Kone și Viera erau pe teren, Tony s-a comportat ca un antrenor. A gesticulat, a strigat, a vorbit cu Andone și a trimis mesaje în teren. „Fac tot ce e bine pentru club. Suntem o familie și trebuie să ne ajutăm”, a mai spus „secundul” Tony.
Domnule Andone, sunteți mulțumit de modul în care a decurs pregătirea în acest prim cantonament? Din punctul de vedere al pregătirii fizice, da, fiindcă am reușit să fac ceea ce mi-am propus, și anume să-i aduc pe toți jucătorii la nivelul dorit, dar altfel, mai avem mult de lucru. În cele două meciuri amicale am făcut multe greșeli tehnice și tactice, iar acestea trebuie eliminate. Totuși, a fost o perioadă grea, de acumulare, în care am făcut antrenamente preponderent fiÂzice și în care abia spre final am lucrat câte ceva și tactic. În al doilea cantonament ne vom axa pe antrenamente tactice și jocuri și pe închegarea unui prim unsprezece. În mare, cam știu echipa de bază, dar mai am unele dubii.
Ce v-a plăcut cel mai mult la jucătorii dvs. ? M-a impresionat dăruirea pe care au arătat-o și la antrenamente, și în cele două meciuri de verificare, dorința de a nu rata șansa pe care le-am oferit-o. E drept că și concurența e mare, avem pe multe posturi câte trei jucători, la portari chiar patru, și e greu să prinzi un tricou de titular.
Regrete? Că nu am putut să-i folosesc în cele două amicale pe toți jucătorii din lot, deși am folosit patru formule diferite de echipă în cele patru reprize. Am avut 33 de jucători în cantonament și a fost imposibil să joace toți. În al doilea stagiu, de la Abtenau, voi duce însă doar 28 sau 29 de jucători, așa cum am convenit de la început cu domnul Paszkany, patronul echipei.
Tibi, ai văzut meciurile naționalei de la Euro? Am văzut toate partidele turneului, nu numai pe cele ale României, și pot spune că Spania merita să devină campioană europeană. A jucat cel mai bun fotbal, n-a făcut pași greșiți și ar fi fost păcat să nu câștige și finala.
Echipa României ce impresie ți-a lăsat? Mie mi s-a părut că n-a avut putere să câștige, mai ales la ultimul meci, cu Olanda, când o victorie ar fi însemnat și calificarea din grupe. Din păcate, România n-a putut să joace mai ofensiv cu Olanda fiindcă au fost prea puțini jucători de atac în lot. Am impresia că lotul a fost construit de parcă nimeni nu se aștepta ca naționala să aibă nevoie de victorie la ultimul meci din grupă.
Tu te așteptai să ai un loc în lotul pentru Euro? Nu, sincer nu, și nici nu știu dacă era corect din moment ce nu am jucat niciun meci în preliminarii. Pițurcă a spus că te-ai putea număra printre oamenii de bază din campania de calificare la Cupa Mondială din 2010. Eu nu îmi fac planuri, ci îmi văd de treabă la echipa mea de club, unde vreau să joc bine meci de meci.
Sunt sigur că dacă voi fi titular la Dinamo Kiev va veni și telegrama de convocare la națională. Aștept doar o șansă și sper să o fructific. Visez să joc la Mondialul din Africa de Sud.
Mijlocașul lui Dinamo Kiev a analizat prestația tricolorilor la Euro și i-a exprimat dorința de a evolua contra Stelei în grupele Ligii Campionilor.
Apropo de Kiev, circulă un zvon conform căreia ar urma să-l ai coleg pe Dorin Goian.
Fiindcă nu și-a prelungit contractul cu CFR, portughezul poate ajunge în Liga a III-a sau la Steaua Episodul Mioveni”, când Semedo a refuzat să dea mâna cu Andone după ce a fost înlocuit, pare să fi pus cruce definitiv relației de colaborare dintre cei doi, chiar dacă, în urmă cu două săptămâni, tehnicianul se lăuda că s-a împăcat cu portughezul.
Didi (foto), jucătorul căruia CFR-ul i-a resimțit din plin lipsa în sezonul de primăvară, s-a întors în forță în prima echipă a campioanei.
Ai revenit după șase luni. Cum a fost? Bine. Am jucat 45 de minute cu Groclin, am dat și gol, sunt fericit. Recunosc însă că mi-a fost un pic teamă, mai ales că am întâlnit un adversar bun, cu jucători care au pus serios piciorul la minge. Am trecut însă peste asta, fiindcă mi-era dor să joc fotbal.
Cum îți este piciorul la care te-ai accidentat? E ok, deși nu e sută la sută, ca înainte de accidentare. Trag însă tare la antrenamente ca să îmi intru repede în formă, să joc bine în campionat, să înscriu multe goluri și să câștigăm din nou campionatul.
Deac este de părere că principalul obiectiv al lui CFR va fi un nou titlu
Convocarea în lotul lărgit pentru Euro 2008 nu i-a băgat fumuri în cap lui Ciprian Deac. El a rămas la fel de timid și a încercat câteva driblinguri înainte să accepte interviul.
Pregătiți aici primul sezon în Liga Campionilor. Cum crezi că va fi pentru CFR în grupe? Steliștii se laudă că vor face mai multe puncte decât voi. Noi vom vorbi pe teren, nu în ziare sau la televizor. Oricum, pentru CFR este mai important campionatul, și anume câștigarea unui nou titlu, decât participarea în Liga Campionilor. Veți vedea însă că nu ne vom face de râs nici în Europa.
Au venit mulți străini la CFR. Ce părere ai despre ei? E firesc să vină jucători de valoare la CFR, fiindcă e un club mare. După câteva zile de antrenamente alături de ei, pot să spun că nou-veniții sunt fotbaliști de calitate, care ne vor ajuta să formăm o echipă și mai puternică decât anul trecut. Sper să devină și ei campioni cu CFR.
Ai fost șase luni la Oțelul, dar ai revenit și ai spus că vrei să fii titular. Cu Groclin ai jucat însă doar în repriza a doua… E normal să vreau să fiu titular. Sunt sigur că depinde numai de mine dacă voi fi sau nu între primii 11. Dacă voi fi în formă și bine pregătit, sunt convins că voi juca din primul minut.
Te motivează suplimentar faptul că ai fost la echipa națională? Nu, eu am fost acolo mai mult turist. Trag însă tare să prind naționala în preliminariile campionatului mondial și sper să joc la turneul final din Africa de Sud. Ă‚sta e visul care mă motivează zi de zi la antrenamente.
După două săptămâni de tras la galere, campionii au avut ieri-dimineață parte și de un pic de distracție și de relaxare. În locul grimaselor de la antrenamentele tari ale lui Andone, clujenii au zâmbit în fața aparatului foto. Nu, Andone nu l-a copiat pe prietenul Rednic și nu și-a dus jucătorii la rafting pe râul care străbate micuța localitate Kossen, fiindcă nu-și dorește, cu siguranță, să aibă parte de un sezon mizerabil, așa cum a avut Dinamo după ce a luat titlul. De asemenea, clujenii nu au dat nici iama în vreun club, așa cum i-ar fi plăcut lui Fabbiani, și nici în vreun lăcaș cu femei despuiate, distracția preferată a lui Tony în vacanța petrecută la Paris.
Cu 33 de jucători în lot și cu încă unul, Yssouf Kone, așteptat să sosească la Cluj pe 1 august, Ioan Andone are destule bătăi de cap la antrenamente. „Suntem prea mulți!”, a constatat „Fălcosul”, care va trebui să renunțe la câțiva dintre ei.
Primul semnal cu privire la identitatea celor care ar urma să plece l-a dat la amicalul cu Groclin, fiind evident faptul că va alege dintre cei 11 fotbaliști care nu au jucat deloc. Ieri, la ședința foto, a apărut al doilea semn. Imediat după ce s-a făcut poza cu întreg lotul de jucători și urma să se efectueze cea în care apar și antrenorii, Andone i-a scos din cadru pe cinci dintre elevii săi: portarul Țurcaș și jucătorii de câmp Fredy, Sandberg, Traore și Casanave.
Cum deja a anunțat că va ține patru portari în lot, iar puștii Traore și Casanave vor ajunge la echipa a doua, e aproape cert că aventurile lui Fredy și Sandberg în Gruia au ajuns la final. „Nu pot spune acum la cine renunțăm”, a declarat Andone, refuzând să confirme despărțirea de jucători, însă e de așteptat ca niciunul dintre cei doi să nu mai facă parte din lotul pentru al doilea cantonament, de la Salzburg (8-18 iulie).
Brazilianul nu și-a pierdut pofta de gol după grava accidentare suferită în iarnă. Campioana nu a câștigat primul test al verii, dar l-a recâștigat pe Didi, brazilianul care i-a lipsit atât de mult în sezonul de primăvară.
Clujenii, cu două formule diferite în cele două reprize, au arătat o mare poftă de joc contra celor de la Groclin, locul 3 din Polonia în stagiunea trecută. Totuși, geometria din iarbă a ardelenilor nu a fost și eficientă în fața porții. A fost nevoie de o invenție a lui Didi, brazilianul după care Andone a plâns toată primăvara, pentru ca echipa din Gruia să echilibreze și pe tabelă situația de pe teren. O preluare cu spatele la poartă și un șut din întoarcere au adus egalarea, după ce Nuno Claro fusese spectator la un șut al lui Sokolowski de la 30 de metri. „Mă bucur că a marcat Didi după șase luni de absență. Ne-a lipsit mult, îl așteptam și eram curios cum va evolua în primul meci de după accidentare. Sper să-l aduc acum la forma de dinainte”, a spus Andone la finalul partidei.
Iuliu Mureșan a confirmat ieri că mijlocașul este al patrulea transfer Telenovela Alvaro Pereira a ajuns la final, oficialii campioanei CFR Cluj admițând în sfârșit că mijlocașul uruguayan de 22 de ani este al patrulea transfer perfectat în această vară.
La trei săptămâni după ce ProSport, anunța în exclusivitate interesul lui CFR Cluj pentru mijlocașul Alvaro Pereira, de la Argentinos Juniors, președintele Iuliu Mureșan a recunoscut că uruguayanul a fost cumpărat. „Da, el este jucătorul despre care am spus că va ajunge duminică (n.r. – azi) la Kossen. În jurul orei 12:30 va ateriza la Munchen, iar după vreo oră și jumătate va ajunge în cantonament. N-am putut confirma până acum transferul lui, fiindcă așa era înțelegerea cu Argentinos”, a declarat ieri Iuliu Mureșan. Potrivit unor surse, Pereira, care a semnat un contract pe cinci ani, a costat-o pe CFR 2,5 milioane de euro, uruguayanul devenind astfel cel mai scump jucător transferat de gruparea din Gruia.
Eșecul naționalei României la Euro i-a făcut pe oficialii campioanei CFR Cluj să propună o soluție inedită pentru Mircea Sandu și Victor Pițurcă: naturalizarea celor mai buni străini din Liga I. Arpad Paszkany și Iuliu Mureșan au soluția pentru ca echipa națională a României să nu se mai facă de râs la turneele finale ale campionatelor europene și mondiale.
„Cred că ar trebui să facem ceea ce face toată lumea și să naturalizăm câțiva fotbaliști străini care joacă în Liga I și care nu au șanse să fie selecționați la naționalele țărilor lor. Numai la CFR sunt șase jucători străini care ar face față la echipa Ro
Atacantul argentinian are o ofertă tentantă din țara natală, de la independiente avellaneda Dorit de Independiente Avellaneda, atacantul argentinian Cristian Fabbiani nu a luat încă o decizie, iar până se hotărăște trage tare în cantonamentul de la Kossen. După numai un an la CFR Cluj, Fabbiani este gata să-și facă bagajele și să se întoarcă în Argentina, unde este dorit de Independinente Avellaneda, echipă clasată pe locul 5 în Clausura.
Aflat în cantonament la Kossen cu CFR, argentinianul a anunțat că încă nu a luat nicio decizie. „Eu vreau ce e mai bine pentru mine, dar în momentul acesta nu știu ce să aleg. Dacă ar fi să rămân, înseamnă că am luat împreună cu conducerea de la CFR cea mai bună decizie, dar trebuie ca toată lumea să fie mulțumită”, a spus Fabbiani pentru Realitatea Cluj. „Dacă însă aș pleca în Argentina, aș fi mai aproape de familia mea și de fiica mea de două luni. În plus, aș avea mai
Cu toate că a plecat în cantonament cu CFR Cluj, Cristian Fabbiani (foto, în vișiniu) ar putea să joace din toamnă în Argentina, la Independiente, echipa cu cele mai multe trofee Copa Libertadores în palmares, șapte la număr.
Andone și campionii săi au plecat ieri la prânz în primul stagiu de pregătire centralizată din această vară. „Ceferiștii” au ales pentru primul cantonament aceeași locație ca și anul trecut, stațiunea austriacă Kössen, din Tirol.
Domnule Andone, cu ce gânduri plecați la Kössen?
Fotbaliștii antrenați de Ioan Andone au ajuns aseară la Cluj, iar azi vor efectua primul antrenament pregătitor pentru cel mai important sezon competițional din istoria lui CFR Cluj.
Cu o zi înaintea reunirii pentru începerea pregătirilor pentru noul sezon, Iuliu Mureșan a anunțat al treilea transfer perfectat de CFR Cluj, un mijlocaș argentinian care nu a împlinit încă 18 ani. El vrea să finalizeze repede și transferurile lui Alvaro Pereira și Yssouf KonÉ
Fundașii Sandberg, Amoreirinha și Fredy ar urma să-și încheie în câteva zile aventura în Gruia.
După Adrian Anca, Ibe Zito Ogbonna, Pedro Oliveira și Radu Mărginean, care au părăsit-o deja pe CFR Cluj, campioana va pune pe liber încă trei jucători înaintea plecării în primul stagiu din Austria, programată săptămâna viitoare.
Fostul fundaș al lui CFR Cluj Vasile Jula a fost numit președinte al nou promovatei în Liga a III-a.
„Da, așa e, m-a tentat un post de conducere la un club și mă bucur că am început de jos. Vreau să promovez cu Zalăul în B”, a declarat ieri Vasile Jula, care vrea să mai și joace. „Fie aici, fie în altă parte. Oricum, președinte voi fi indiferent unde joc”, a mai spus Jula.
Al doilea șantier de vară din Gruia nu mai dă senzația de anul trecut, de furnicar, când 100 de muncitori roboteau zilnic la schimbarea fațadei stadionului. Ieri, doar o mână de oameni munceau la construcția tribunei a doua.
Cu 40 de zile înainte de anunțata vizită a reprezentanților UEFA, lucrările de la stadionul campioanei sunt în toi, însă ele nu par a se mișca în ritmul dorit, iar emoțiile legate de disputarea la Cluj a partidelor din grupele Ligii Campionilor sunt încă destul de mari. „Dacă toată lucrarea ar fi făcută de olandezii care montează tribuna, n-aș avea nicio emoție, dar așa, cu românii noștri…”
Vicepreședintele FRF Patrițiu Abrudan, fost arbitru-asistent FIFA, este sceptic cu privire la viitorul imediat al arbitrajului românesc. Abrudan nu crede că România va avea un arbitru la următoarea mare competiție fotbalistică, CM din 2010.
„ Sunt sceptic. Nu văd pe nimeni să facă un salt valoric atât de mare într-un timp atât de scurt. Am ratat o șansă când Ion Crăciunescu l-a retras de la un meci oficial pe Sorin Corpodean, fiindcă la acea vreme Corpodean era pe val „, a opinat Abrudan, care știe și cauza decăderii arbitrajului românesc.
Mijlocașul campioanei a povestit în cotidianul argentinian Noticias Mercedinas despre prima sa aventură în Europa, la echipa din Gruia.
Culio le-a spus ziariștilor argentinieni că succesul său la Cluj s-a bazat pe sprijinul familiei și al celorlalți jucători argentinieni din lot. De asemenea, le-a dezvăluit că ar vrea să-și încheie cariera la amatori, în Liga Mercedina.
În campania pentru cucerirea titlului și a Cupei României cu CFR Cluj, Ioan Andone s-a bazat pe un „distrugător”, mijlocașul Dani, pescuit de la Pacos Ferreira și care a explodat chiar sub comanda „Fălcosului”. Lusitanul a jucat mai mult în Liga I decât în prima ligă portugheză
Ivorianul ar costa-o pe campioana României în jur de un milion de euro, deși scandinavii vor mai mult
„Telenovela Kone” a ajuns la un nou episod. Potrivit presei norvegiene, campioana României, CFR Cluj, face presiuni pentru a obține transferul atacantului ivorian încă din această vară.
Mijlocașul Dani pare decis să se așeze la casa lui și dorește să-și întemeieze o familie alături de sora lui Cadu. Cei doi sunt împreună de doi ani și au decis că este timpul să-și unească destinele. „Știu și eu că Dani este prieten cu sora lui Cadu. Mi-a spus, mai în glumă, mai în serios, că o să se însoare după primăvara europeană”, a mărturisit Iuliu Mureșan.
Iuliu Mureșan crede că în fotbalul românesc nu ar strica puțină curățenie, după recentele anchete de la DNA. „Am văzut ce s-a întâmplat în Polonia, unde au retrogradat șapte echipe. Sincer, nu aș vrea să se întâmple asta și în România, dar trebuie făcută puțină curățenie și la noi pentru că așa nu se mai poate”, a declarat Iuliu Mureșan.
După ce i-a refuzat pe francezii de la Toulouse pentru a juca la CFR Cluj, fundașul dreapta al campioanei a spus „Nu” altor trei oferte
Dacă Fabbiani este vedeta, Trică golgheterul, Cadu căpitanul, iar Culio mintea echipei din Gruia, Tony este fără îndoială sufletul acesteia. Și, totodată, cel mai iubit jucător al campioanei.
Ce l-a ajutat să-și câștige un loc aparte în inimile suporterilor vișinii? Felul în care se luptă pe gazon pentru fiecare minge, faptul că nu cedează niciodată și că nu ezită, atunci când e nevoie, să pună și capul în gheată. Și mai este ceva, amănunt deloc de neglijat în relația cu suporterii. Atunci când a fost ofertat de CFR, Tony mai avea pe masă o propunere de la echipa franceză Toulouse. A refuzat însă să meargă la gruparea din sudul Franței, chiar dacă i-ar fi fost mult mai ușor și cu limba, și cu depărtarea de Parisul drag, unde trăiesc părinții săi, pentru o provocare în țara lui Dracula.
După argentinianul Sanchez Prette, cumpărat de la Huracan, și brazilianul Alcantara, transferat de la Belenenses, ivorianul Yssouf Kone, de la Rosenborg, este al treilea jucător acontat de campioana României.
Aflat sub contract cu Rosenborg Trondheim până pe 31 decembrie 2008, Yssouf Kone, atacant născut în Cote d”Ivoire, dar care joacă pentru naționala statului Burkina Faso, a bătut palma cu oficialii lui CFR Cluj și va juca în Gruia. Aproape sigur acest lucru se va petrece încă din startul viitorului sezon, atât CFR, care se va alege cu un jucător cu experiență de Liga Campionilor, cât și Rosenborg, care va încasa o sumă de bani (n.r. – în decembrie îl va pierde pe Kone gratis) au de câștigat.
Hugo da Silva Alcantara e ultima achiziție de Liga Campionilor a lui CFR Cluj. Ardelenii au alergat doi ani după fotbalistul brazilian, care este fericit că a ajuns la o echipă de top, de cupele europene.
De ce ai ales să joci pentru CFR Cluj? În primul rând, fiindcă e campioană și va juca în Champions League, visul oricărui fotbalist. Apoi, am vorbit de mai multe ori cu Cadu, cu care sunt prieten, iar el mi-a descris la modul elogios clubul, campionatul românesc, oamenii de aici. Ce mai, i-a urcat la cer cu vorbele sale! Am ajuns la Cluj de câteva zile și m-am convins că totul e exact așa cum mi-a spus el.
După argentinianul Sanchez Prette, deocamdată singura certitudine la capitolul transferuri, brazilianul Hugo Alcantara ar putea fi a doua achiziție de Liga Campionilor a lui CFR Cluj.
Hugo Alcantara (28 de ani), fundașul central de picior stâng al lui Belenenses, este la final de contract cu echipa din capitala Portugaliei și a refuzat oferta de prelungire. Motivul? Potrivit cotidianului lusitan Record, o ofertă de nerefuzat de la CFR Cluj, campioana României, care și-l dorește în lotul cu care va ataca meciurile din grupele Ligii Campionilor. „E și el pe lista noastră, dar nu pot spune acum dacă vine sau nu.
Intenția FRF de a introduce din sezonul 2008-2009 regula cu cinci jucători români pe foaia de joc a schimbat strategia de achiziții a lui CFR Cluj.
Tocmai de aceea, după ce l-a cumpărat deja pe argentinianul Sanchez Prette, de la Huracan, și l-a antamat pe ivorianul Kone, de la Rosenborg, CFR s-a reorientat spre piața internă. Potrivit unor surse apropiate clubului din Gruia, oficialii clujeni l-au convins să joace din sezonul următor pentru CFR pe rapidistul Marius Constantin (foto – 24 de ani).
Becali îi cere în schimbul vedetei sale pe atacanții celor de la CFR Cluj. Patronul Stelei a dezvăluit aseară la sport.ro că are o ofertă pentru Nicolae Dică de la campioana CFR Cluj. Becali a mai spus că va cere pe decarul său 3 milioane de euro.
Latifundiarul din Pipera a dezvăluit informația în stilu-i caracteristic. „M-a sunat un jurnalist, care m-a întrebat dacă-l dau pe Dică la CFR. L-am sunat apoi pe Mureșan, pe care l-am întrebat și dacă intră în alianța contra Stelei condusă de Iancu de la Timișoara și i-am spu
Ascensiune Acum șase ani, clujenii se băteau cu Minerul Sărmășag pentru un loc în „B”. Istoria de succes a lui CFR Cluj, echipa la modă în Liga I în campionatul recent încheiat, este o copie la indigo a multor povești după care la Hollywood s-au turnat filme de mare succes.
După ce miercuri și-au trecut în palmares primul titlu din istorie, clujenii au încheiat cum nu se poate mai bine săptămâna, reușind să câștige și Cupa.
Paradoxal, deși nu este la prima experiență de acest gen, tehnicianul Ioan Andone a declarat că eventul reușit cu formația din Gruia a fost mai greu decât cel din perioada când era la Dinamo: „Am muncit mult anul acesta și am vrut să demonstrăm că suntem cei mai buni. Eu am mai câștigat un event, dar întotdeauana a fost mai ușor la echipele cu tradiție, cum a fost la Dinamo. Am făcut o partidă bună împotriva unei formații care ne-a pus probleme în acest campionat. Eu spun că am dominat-o, însă spre sfârșit puteam merge în prelungiri. Ei au avut ocazii mai mult din faze fixe pe niște greșeli de marcaj ale noastre cauzate de lipsa de concentrare”.
Cristian Sanchez Prette, cumpărat de la Huracan, Yssouf Kone (foto), achiziționat de la Rosenborg, și Ciprian Deac, care se va întoarce după împrumutul la Oțelul, sunt primele întăriri ale lui CFR pentru Liga Campionilor.
Ca de obicei, CFR Cluj s-a mișcat repede pe piața transferurilor, perfectând deja două mutări din străinătate. Iuliu Mureșan a recunoscut deocamdată doar achiziționarea mijlocașului ofensiv argentinian Cristian Sanchez Prette (23 de ani), de la Huracan, pentru care CFR a plătit 1,1 milioane de dolari.
„Da, el va veni la noi”, a admis președintele din Gruia, care a schimbat subiectul când a fost întrebat dacă Prette e singura achiziție efectuată.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER