În condițiile în care abia duminică vor pune mâna pe trofeul pentru câștigarea campionatului, cei de la CFR au avut totuși parte de o surpriză plăcută după partida cu Universitatea Cluj. Singura festivitate de premiere a fost organizată de ProSport, în cadrul evenimentului ardelenii primind „Inelele de campioni”. Această inițiativă a ProSport i-a încântat pe Panin (foto) și colegii săi.
Unul dintre cei mai fericiți fotbaliști din lotul ardelenilor a fost Adrian Anca. Cel mai vechi jucător din lotul lui Andone și simbol al formației vișinii a trăit intens clipele de după câștigarea campionatului. El a ținut să mulțumească ProSport.
„Nici nu vă închipuiți cât ne-am bucurat pentru aceste inele! Eu unul am lăsat verigheta acasă! Numai la meciuri o dădeam jos, dar acum i-am zis soției: «Sunt campion, port inelul de campion!»”, ne-a spus atacantul.
Paszkany (foto) nu a uitat că selecționerul a spus despre străinii de la CFR că sunt de mâna a doua. Finanțatorul campioanei nu-l iartă pe Pițurcă nici pentru faptul că românii Clujului nu au fost convocați la națională.
„Sunt foarte mulțumit de raportul investiție – rezultat la noi, fiindcă nu e puțin lucru ca în șase ani și jumătate să ajungi din Divizia C în Liga Campionilor. De asemenea, sunt fericit că jucători despre care unii de la București au spus că sunt de mâna a doua, deci că n-ar avea valoare, au luat titlul.
Am mai spus și repet, cluburile generează fenomenul fotbalistic, iar naționala este doar un efect al fotbalului de club”, a spus Paszkany. Deși nu admite, patronul campioanei pare deranjat că formația sa nu are oameni la națională.
Mult așteptatul meci „U” – CFR a fost întruchiparea perfectă a proverbului cu pomul lăudat sau, dacă vreți, a definit exact sportul ce se joacă în Liga lui Mitică: multă gargară, puțin fotbal.
În prima repriză, poate și din cauza mizei, poate și a căldurii, cele două echipe clujene au oferit un spectacol jalnic. Dacă de la echipa gazdă, deja retrogradată, pretențiile nu puteau fi prea mari, oaspeții erau obligați să arate și ceva fotbal.
Derby-ul clujean de mâine a devenit peste noapte cel mai important meci din actualul sezon, unul cu o miză de 10 milioane de euro, premiul de Liga Campionilor pentru campioana României, care ar putea fi CFR Cluj.
Argumente pro-blat
-Relațiile bune dintre șefii celor două cluburi, în Cluj fiind de notorietate vizitele dese pe care i le-a făcut Toni Doboș lui Iuliu Mureșan după ce a devenit șef la Universitatea. De asemenea, Sorin Vădana, directorul sportiv al lui „U”, a fost angajat al Regionalei CFR până în ianuarie 2007 și este un apropiat al grupării din Gruia
-În această primăvară, cei de la CFR le-au permis celor de la „U”, înaintea partidelor importante, să se antreneze de mai multe ori pe baza de la CMC, aflată în custodia liderului
-Fotbaliștii lui „U” nu au motivație, fiind neplătiți de două luni; de asemenea, majoritatea va părăsi echipa la finalul campionatului
Cu două etape înaintea căderii cortinei peste campionatul intern, CFR Cluj are două puncte în spatele Stelei, după ce, pe 24 februarie, avea un avans de 11 puncte. Clujenii susțin că avantajul s-a risipit și din cauza arbitrilor.
Amoreirinha și Dorsin reprezintă cele mai mari dezamăgiri din Gruia
Arpad Paszkany și ceilalți acționari de la CFR Cluj au cheltuit până acum mai bine de 50 de milioane de euro pentru a construi o echipă de top. O parte din acești bani s-a dus în transferuri eșuate.
Prima mare țeapă luată de echipa din Gruia a fost transferul internaționalului bolivian Gualberto Mojica, pentru care CFR a plătit 400.000 de dolari clubului Blooming Santa Cruz, în vara lui 2006. Titular în naționala țării sale, Mojica nu s-a impus la CFR nici cu Dorinel, nici cu Bergodi și nici cu Andone, aventura lui la Cluj luând sfârșit în decembrie 2007, când a fost cedat gratis echipei de la care a fost transferat. În aceeași vară a ajuns la Cluj, de la Dinamo, atacantul Octavian Chihaia, însă nici acesta nu a reușit să-și câștige un loc în primul unsprezece, iar un an mai târziu Andone a renunțat la el.
Meciurile CFR Cluj – Gloria Bistrița și Dinamo – Steaua din acest weekend vor stabili aproape cert numele noii campioane a României. Gigi Becali este însă sigur că roș-albaștrii vor sărbători titlul la finalul partidei din Gruia.
„Dintre cele patru meciuri pe care le mai avem de jucat, cel mai mult mă tem de cel cu Bistrița”, spunea Iuliu Mureșan, președintele lui CFR Cluj, înaintea partidei cu FC Vaslui. „Voi fi campion înainte de meciul cu Dinamo, fiindcă Bistrița o va încurca pe CFR. Poate că vor juca și bistrițenii pe o primă de 30.000-40.000 de euro”, a anunțat încă de luni seara Gigi Becali.
Steaua și CFR mai au câte două meciuri de jucat și doar două puncte de recuperat sau de menținut, în condițiile în care weekendul decisiv ne așteaptă cu incandescența eternului derby. Deci, matematic, o infinitate de ipoteze.
Brazilianul Didi, după care Andone a plâns toată iarna și primăvara, s-a refăcut după accidentarea suferită la Timișoara și s-a întors ieri de la Bologna, fiind așteptat la aeroport de directorul executiv Răzvan Zamfir
Didi, ești gata să intri pe teren și să lupți pentru titlu? Da, eu sunt pregătit să joc, poate nu sută la sută, dar dacă voi fi sau nu în echipă, asta numai antrenorul Andone decide. În ce mă privește, recunosc că îmi este un pic frică după accidentarea suferită.
În urma unui contact mai dur cu un adversar, lusitanul s-a ales cu o comoție cerebrală care l-a trimis direct la spital, unde a fost ținut sub observație o noapte. Verdictul medicilor, șapte zile de pauză de efort, îi dă dureri de cap lui Andone.
CFR a redevenit lider, la golaveraj, poziție pierdută după remiza de la Urziceni. Andone se plânge însă de programul infernal din această lună. Deși echipa sa a învins cu 1-0 pe FC Vaslui, Ioan Andone are destule motive de îngrijorare înaintea ultimelor trei etape
În plină criză a echipei sale, Ioan Andone a găsit soluția salvatoare: Diego Ruiz (foto) în locul lui Cristian Fabbiani. Împrumutat pentru șase luni de la echipa chiliană Huachipato, Diego Ruiz i-a făcut pe oficialii din Gruia, prin evoluțiile sale, să se gândească la un transfer definitiv.
Omul decisiv al ardelenilor a fost din nou atacantul argentinian Diego Ruiz
Cuminte pe teren propriu cu Steaua, echipa lui Porumboiu a săpat tranșee în Gruia, ridicând tensiunea meciului la cote apropiate de cele din Kosovo, acolo unde sârbii și albanezii se iubesc ca șoarecele cu pisica.
În primele 45 de minute, clujenii au arătat pentru a „n”-a oară că nu știu să joace sub presiune. Remiza de marți, din Ghencea, a părut că le-a făcut și rău, nu numai bine, astfel încât oamenii lui Andone n-au găsit ac de cojocul unei defensive supraaglomerate, în componența căreia fostul fundaș Săndoi a pus cinci apărători, dar și doi închizători.
„Obrazul subțire cu cheltuială se ține” este o zicală care se potrivește de minune cu ceea ce se întâmplă în acest sezon la CFR Cluj. Oamenii cu bani din Gruia au băgat adânc mâna în conturi pentru a susține financiar o campanie aproape fără precedent în fotbalul românesc, și anume transformarea unei echipe mici de provincie în prima forță a campionatului.
După 0-1 la Iași, înfrângere care a ascuțit și mai mult bătălia pentru titlu, Mureșan este convins că echipa sa mai păstrează șanse la câștigarea campionatului, dar nu cu prestații precum cele de la Iași.
Grație victoriei de pe „Moina”, campioana a urcat pe podiumul Ligii I, la un punct în spatele marii rivale din Ghencea Alungat de pe „Ion Moina”, Gigi Mulțescu a fost insensibil la bezelele din tribună dintre fanii celor două echipe și a ucis ieri speranțele „șepcilor roșii” de a juca și anul viitor în Liga I.
După ce Deaconu a retezat brusc visurile ardelenilor de a aborda meciul de la Iași cu opt puncte în fața Rapidului și cu nouă în fața Stelei, vișiniii au început să facă iar calcule. Toate pornesc de la premiza că Steaua va câștiga meciurile rămase până la finalul sezonului, dar și derby-ul cu Rapid la masa verde.
Deși echipa sa a învins-o destul de lejer pe Gloria Buzău, Ioan Andone a găsit destule hibe jocului practicat de elevii săi. Andone a fost mulțumit de victoria cu Gloria, însă nu și de joc. „Nu pot spune că a fost un joc greu, nu pot spune nici că mi-a plăcut meciul. A fost o partidă fără istoric, împotriva unei echipe care s-a apărat cu nouă oameni”, a spus tehnicianul liderului la finalul partidei, după care a pus tunurile pe jucătorii săi.
CFR și Steaua nu se menajează deloc în duelul psihologic din bătălia pentru titlu. Ultimul front s-a deschis după ce Iuliu Mureșan, șeful lui CFR, a criticat delegarea lui Sebastian Colțescu la meciul Pandurii – Steaua. Clujenii nu-și uită dușmanii, mai ales pe arbitrul craiovean Sebastian Colțescu, care le-a refuzat două penalty-uri în ultimele două deplasări din „Ștefan cel Mare”, rezultatele finale favorizând-o, în cele din urmă, pe Steaua.
Febra „importării” de jucători începe să afecteze tot mai mult echipele din primul eșalon. CFR și Universitatea Craiova au întărit această afirmație. Aseară, din cei 22 de jucători titularizați, doar opt au fost români! Liderul și-a păstrat renumele de selecționată a stranierilor și l-a trimis pe teren doar pe Trică drept reprezentant
CFR și-a mărit avansul față de locul doi. Liderul și-a atins scopul aseară, obținerea celor trei puncte, însă jocul prestat de elevii lui Ioan Andone mai are nevoie de îmbunătățiri. Cu două dintre achizițiile iernii pe teren, Hirschfeld și Dorsin, ultimul un adevărat pericol public pe flancul stâng pentru colegii săi, echipa din Gruia a avut norocul să dea peste un adversar naiv,
În plin scandal în care Ionuț Lupescu, directorul general al FRF, este acuzat de Marian Iancu, patronul lui Poli, de implicare în „mafia pariurilor”, a mai apărut un „focar”. Clujeanul Claudiu Rusu, arbitru din lotul B, este angajat la Astra Sport Bets, casa de pariuri căreia Ionuț Lupescu îi face reclamă pe posturile tv. Informația a fost confirmată chiar de centralul în cauză. „Da, așa este, dar care-i problema? Eu am declarat în fișa de la CCA unde lucrez”, a admis Claudiu Rusu, director regional pe Transilvania al respectivei case de pariuri.
Șefii lui CFR Cluj au infirmat ieri informațiile potrivit cărora ar exista o răceală față de antrenorul Ioan Andone. De altfel, pentru a întări declarațiile făcute, patronul Arpad Paszkany a ținut să fie alături de antrenor și de președintele Iuliu Mureșan la întâlnirea de ieri cu presa.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER