Jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent reporter special și realizatorul emisiunii EXCLUSIV DINAMO de la ProSport.
Ziarist acreditat la clubul Dinamo București încă din anul 2004, Cătălin Mureşanu este autorul a mii de articole, interviuri, reportaje, cronici pe care le-a scris pentru instituții din presa sportivă precum ProSport, Sport Total, Fanatik sau Playsport.ro.
A inițiat primul produs media specializat din presa românească, o emisiune online dedicată clubului Dinamo București și suporterilor săi.
Niculae a acceptat cu greu să dea un interviu. A specificat că nu vrea să vorbească despre gestul său de a renunța la bani pentru a rămâne la Dinamo, dar a oferit multe alte subiecte de discuție. Unul dintre ele, rivalitatea de la distanță cu prietenul Jorge Costa, fost adversar la FC Porto, actual antrenor la CFR.
„Suntem aceiași!”, au spus dinamoviștii la plecarea în cantonament. Nu a fost chiar așa, asta pentru că în Austria a mers și o figură nouă pentru fotbaliști. Este vorba de socrul lu
Mai mult ca sigur, Alexe și Torje vor începe sezonul în tricoul lui Dinamo. Șefii au discutat cu Liviu Ciobotariu și i-au prezentat obiectivul începutului de sezon. Acesta este calificarea în grupele Europa League și, implicit, cele patru milioane de euro pe care clubul le-ar încasa. Pentru asta, șefii nu vor să vândă cele două „motoare” ale echipe
Liviu Ciobotariu este de ieri și pe hârtie antrenorul lui Dinamo. La întoarcerea din Austria, șefii l-au așteptat cu contractul pe masă, iar pentru a-i arăta că au totală încredere în el, înțelegerea propusă de acționari este una pe trei sezoane, atât pentru Ciobi, cât și pentru colaboratorii săi.
Dacă pe alte stadioane este greu să intri și pentru a face o fotografie, în „Ștefan cel Mare” în schimbul a doar doi lei poți să alergi pe pista de atletism! La cerere, se eliberează și chitanță.
Dinamoviștii au terminat pregătirea din Austria și au revenit ieri, la primele ore ale dimineții, în țară. Nu toți, pentru că unii dintre elevii lui Ciobotariu i-au cerut voie antrenorului pentru a mai rămâne două zile la Viena. Tehnicianul a fost de acord, mai ales că le-a dat trei zile libere jucătorilor. Mărgăritescu, Scarlatache, Liviu Ganea și Cătălin Munteanu au rămas în capitala Austriei și vor reveni miercuri la București. Împreună cu ei vor fi prietenele și soțiile lor, doamnele și domnișoarele venind din țară special pentru minivacanța la Viena. Ieri, aceștia se distrau de minune în celebrul parc de distracții Prater!
Marius Niculae a revenit, de câteva zile, la Dinamo, se pregătește sub comanda lui Ciobotariu în Austria și este pariul lui Cristi Borcea pentru noul sezon. Un pariu foarte costisitor însă, salariul atacantului fiind de 350 de mii de euro pe sezon, o sumă imensă pentru criza financiară din „Ștefan cel Mare”.
Dinamoviștii au disputat ieri penultimul amical din cantonament, adversari fiindu-le o formație de mâna a doua, SK Anif, divizionară C. Chiar dacă scorul pare strâns, „câinii” s-au impus lejer, după ce au ratat o sumedenie de ocazii. La roș-albi a debutat și Tobă, care a jucat 55 de minute și a făcut-o destul de bine.
Georgian Tobă l-a avut profesor la centrări pe Beckham, a învățat să tragă la poartă de la Roberto Carlos și să dribleze de la Ronaldinho. Nu este un scenariu SF, ci experiența noului dinamovist din urmă cu cinci ani, atunci când a câștigat un concurs al companiei Pepsi.
Marius Alexe va pleca zilele viitoare în Italia, la Cesena, acolo unde va fi coleg cu Adrian Mutu, iar șefii din „Ștefan cel Mare” au adus în locul lui un alt tânăr talentat cu aceleași calități ca ale decarului. Georgian Tobă (22 de ani), recomandat de viteza sa, a ajuns miercuri seara în cantonamentul „câinilor” din Austria.
După ce Liviu Ciobotariu a anunțat că nu ține morțiș să se insiste pe campania de achiziții, fiind mulțumit de omogenitatea lotului, șefii „câinilor” i-au făcut o surpriză antrenorului.
Mijlocașul Universității Cluj, Georgian Tobă, este prima achiziție din această vară a grupării din Ștefan cel Mare. Fotbalistul în vârstă de 22 de ani este considerat unul dintre cele mai bune produse ale clubului ardelean din ultimii ani și va fi împrumutat doar pentru un sezon la Dinamo.
Tobă și-a făcut junioratul la Școala de Fotbal Gică Popescu și a mai evoluat la FC Drobeta Turnu Severin, UTA și Unirea Urziceni.
Hristu Chiacu, acum în vârstă de 25 de ani, s-a reîntors în această vară la Dinamo după expirarea împrumutului la Lankaran. Iar come-back-ul poate candida la „cea mai nedorită întoarcere din fotbalul românesc”, mai ales că pare doar o eroare contractuală, nu un lucru benefic pentru jucător sau pentru echipă.
Nicolae Badea și Ioan Andone și-au strâns aseară mâinile, iar tehnicianul a plecat oficial de la echipă. Interesant este faptul că înainte ca acest lucru să fie făcut public, Ando oferise mai multe declarații prin care spunea că poate reveni la echipă de la o oră la alta.
Șefii dinamoviști au pe masă CV-ul lui Franc Veliu (foto, în stânga), un stoper care se pliază perfect pe cerințele clubului din „Ștefan cel Mare”. Este fundaș central, liber de contract, are 22 de ani și a bifat deja două meciuri pentru naționala țării sale.
Dinamo a terminat al doilea an consecutiv pe locul 6. Investiții în transferuri nu s-au făcut deloc în acest sezon, iar în ultima vreme, majoritatea știrilor despre roș-albi sunt despre datorii, probleme financiare sau restanțe salariale. Acesta este contextul în care fanii au decis să se revolte împotriva modului în care este condus clubul.
La 11 ani de la prima ceartă și la aproape patru de la împăcare, Gigi Becali și vărul său Giovani sunt din nou pe poziții de forță. Cei doi nu-și mai vorbesc de aproximativ o lună și jumătate, iar conflictul se adân
Ionel Ganea își găsise liniștea la grupa de juniori A. I-a pregătit pe puști aproape jumătate de an, a pus presiune și a calificat echipa la turneul semifinal, însă fără nicio explicație a fost anunțat că nu va mai conduce lotul mai departe. Fostul internațional arată cu degetul spre Ion Moldovan, șeful Centrului de Copii și Juniori. „Ganezul” vrea să continue munca de antrenor începută cu puștii, se uită lung spre colegii săi din „Generația de Aur” care au reușit în această meserie și spune că ar accepta și o ofertă din Liga a III-a.
Tergiversarea alegerii celui care îl va înlocui pe Ioan Andone pe banca lui Dinamo pare a fi aproape de final. Șefii lui Dinamo s-au întrunit la finele săptămânii trecute într-o ședință maraton și au ales, se pare, noul tehnician al „câinilor”.
Nu doar naționala României va disputa un amical de gală la începutul lunii august, atunci când Argentina va sosi la București pentru a inaugura Național Arena. Universitatea Cluj a antamat deja o partidă de pregătire pentru acea perioadă, urmând ca pe 5 sau 6 august să joace împotriva echipei spaniole Valencia, ocupanta locului 3 în stagiunea precedentă din Primera Division.
Partida se va juca în Anglia, într-o localitate ce nu a fost încă stabilită, însă cel mai probabil meciul va avea loc pe arena unei echipe din diviziile inferioare engleze. Clujenii mai încearcă și perfectarea a încă unui amical cu o formație de eșalon secund din Anglia.
Acționarii au anunțat că Dinamo are antrenor, pe Liviu Ciobotariu, însă nici ei nu știu dacă fostul stoper este interimar sau va începe campionatul pe banca roș-albilor. Un singur lucru au specificat însă: în cazul în care vor aduce un alt om la conducerea echipei, „Ciobi” va fi păstrat în staff. Tehnicianul și oamenii alături de care lucrează acum sunt însă deciși să plece dacă altcineva va veni peste capul lor.
Dezvăluirea făcută ieri referitoare la negocierile purtate între Ioan Niculae și acționariatul dinamovist pentru cumpărarea a minim 67% din Dinamo contra a șapte milioane de euro plus achitarea datoriilor clubului a stârnit valuri. Fanii „câinilor”, foștii jucători, dar și oameni care au făcut parte din conducerea clubului au dezbătut problema pentru ProSport.
Stoperul Teușan, mijlocașul de bandă Tobă și portughezul Helder Castro au fost propuși în „Groapă”. Dinamoviștii nu au dat încă un răspuns, dar este posibil să accepte propunerea „fraților” de la Cluj. Dacă până acum Dinamo era echipa care trimitea fotbaliști la „U”, în acest an se pare că s-a schimbat roata.
Acționariatul lui Dinamo va rămâne mai pustiu. După ce, în iarnă, Vasile Turcu a renunțat la acțiunile sale, același lucru l-a făcut acum și Florian Walter. Omul de afaceri s-a înțeles cu cei trei mari care au rămas în conducerea clubului pentru a-și ceda partea sa din acțiuni cu care mai rămăsese, printr-un interpus, în „Ștefan cel Mare”.
„Câinii” încearcă iar marea cu degetul și se aventurează din nou la drum cu un antrenor italian.Federico Giunti (foto), necunoscut ca tehnician, dar campion al Italiei cu Milan ca jucător, este alegerea lui Dinamo pentru banca tehnică. „Macaronarul” de 39 de ani a antrenat doar o dată, în Serie C1, dar a fost recomandat de Mircea Lucescu.
Azi, la ora 12:00, Dinamo are programată reunirea lotului. Nu va fi prezent însă și un tehncian confirmat pentru sezonul viitor pentru că Dănciulescu și compania se vor antrena sub comanda lui Liviu Ciobotariu. Antrenorul venit de la cârma echipei a II-a, are totuși șanse serioase să fie antrenorul lui Dinamo în sezonul viitor.
Andone a plecat de la Dinamo doar la nivel declarativ, pentru că situația sa pe hârtie este clară, „Fălcosul” fiind în continuare antrenorul celor din „Ștefan cel Mare”. Acționarii așteaptă să vadă dacă acesta se prezintă la reunirea lotului, altfel îi pregătesc o amendă maximă de 25% din contract, deși tehnicianul mai are de primit trei luni de contract. Plus, ca „bonus”, postul de antrenor de la Dinamo II!
Dario Bonetti e „curtat” de Nicolae Badea pentru a reveni la Dinamo. Problema este că readucerea italianului nu este foarte ușoară. Pro Sport vă prezintă pașii pe care președintele CA trebuie să-i urmeze pentru ca fostul fundaș al lui Juventus și Milan să fie instalat pe banca celor din „Ștefan cel Mare”.
Luni, șefii dinamoviști vor să organizeze o nouă ședință a Consiliului de Administrație. În premieră, la această întâlnire au fost chemați și doi fotbaliști, Valeriu Bordeanu și Emilian Dolha.
Șefii ar vrea ca ajutorul lui Liviu Ciobotariu să fie un tehnician străin, însă numai unul latin și care să nu ceară mulți bani. Un italian, un spaniol și un portughez sunt pe lista șefilor, însă decizia finală se lasă așteptată.
Șefii dinamoviști s-au întâlnit și au pus pe hârtie mai multe nume de antrenori, Liviu Ciobotariu va începe pregătirea de luni, dar acționarii doresc să întărească banca tehnică și să aducă un alt tehnician, care să facă
Apropierea reunirii lotului, programată pentru luni, 13 iunie, dar și absența unui antrenor confirmat pentru sezonul viitor îi pun pe conducătorii lui Dinamo într-o postură delicată. Soluția de avarie se numește Liviu Ciobotariu, care va conduce antrenamentele primei echipe până când „câinii” vor ajunge la o înțelegere cu un alt antrenor principal.
Întâlnirea dintre cei trei acționari de marți seară a avut ca subiect, printre altele, criza financiară prin care trece clubul. Chiar dacă amenințarea pierderii locului în cupele europene planează, șefii lui Dinamo nu au ajuns la un numitor comun în privința aportului financiar.
Badea, Borcea și Săvulescu s-au întâlnit marți seara și pentru a-și organiza ofensiva cu care vor ataca țintele pe care le-au ales ca să-l înlocuiască pe Ioan Andone. Cel care a trecut în fruntea listei „câinilor” este Tibor Selymes, iar dacă el nu va veni, atunci va fi adus un străin.
După un an plin de insatisfacții, jucătorii dinamoviști sunt chemați la „decont”. Elevii lui Ioan Andone vor afla chiar de la Consiliul de Administrație cât le-a fost reținut din salariu pentru „evenimentele” de peste an: clasarea pe locul 6 și ratarea Cupei României și a grupelor Europa League!
Florian Walter se află în mijlocul unor mișcări interesante în „Ștefan cel Mare” și nu numai. Încă acționar la Dinamo, cu o cotă de aproape 11%, patronul de la Universitatea Cluj se pregătește să-i vândă partea sa lui Cristi Borcea. Mai mult, șeful de la Romprest se află în fața mutării verii în Liga I: acesta seDupă ce Badea a cumpărat de la Turcu, președintele executiv s-a repliat și va achiziționa acțiunile lui Flor gândește să renunțe la Universitatea Cluj și să preia nou-promovata Petrolul!
Este clar că Ioan Andone nu va mai continua la Dinamo. La întoarcerea din vacanța din Spania, antrenorul își va prezenta demisia. Rămâne doar ca aceasta să fie acceptată de către acționari, iar atunci despărțirea va fi oficială. „Fălcosul” se pare că are în buzunar și posibilitatea unui transfer la Metalurg Donețk, echipă care a încercat să-l aducă și pe Răzvan Lucescu.
Plecarea lui Gabi Torje de la Dinamo devine certitudine, iar transferul a intrat în linie dreaptă. Roș-albii își pot rezolva gravele probleme financiare în cel mai scurt timp, odată cu cedarea lui „Torjinho”. Prima opțiune o au
Intenția lui Dumitru Dragomir de a modifica Regulamentul de Organizare a Activității Fotbalistice (ROAF), astfel încât FC Timișoara și Gloria Bistrița să rămână în Liga I, chiar dacă nu au primit licența, se poate întoarce ca un bumerang împotriva șefului LPF.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER