Pentru al doilea an consecutiv, reprezentanta României în grupele Ligii Campionilor (în proporție de 95 la sută Unirea Urziceni) pornește din ultima urnă a capilor de serie.
Pe 27 august, la Monte Carlo, totul va sta la mâna sorților. Chiar dacă și-ar putea alege adversarii, trupa lui Dan Petrescu nu poate evita un nume mare, din primele opt ale Europei. În schimb, șansa poate ajuta campioana Ligii I la urnele 2 și 3. Una e să joci cu Real Madrid și Juventus și cu totul altceva este să-ți măsori forțele cu AZ Alkmaar sau Beșiktaș. Ce culoar ar fi către ieșirea din grupe! La fel de adevărat este faptul că, într-o grupă cu trei granzi ai Europei, ialomițenii ar putea ieși șifonați rău din confruntarea cu elita continentală.
Revenirea printre „tricolori” a fost de bun augur pentru mijlocașul lui Dinamo Kiev, care a marcat al nouălea său gol stagional.
În luna mai, Tiberiu Ghioane a adus de unul singur șase puncte în contul proaspetei campioane a Ucrainei. 1-0 la Lugansk în urmă cu două runde, 1-0 ieri, în deplasarea de la Lvov, cu FK. De această dată cu o „liberă” de la 20 de metri, una din veștile bune primite de selecționerul Răzvan Lucescu la sfârșitul acestei săptămâni. Mai mult, Ghioane, din 2001 la Kiev, a purtat banderola de căpitan al lui Dinamo după accidentarea veteranului Nesmașnîi din minutul 13.
Prima ligă din Belgia domină Europa în ceea ce privește dramatismul, fiind singurul campionat în care titlul se decide printr-o dublă de baraj.
Standardul antrenat de Laszlo Boloni are însă de ce să regrete faptul că n-a reușit să se desprindă de Anderlecht în cele 34 de etape din sezonul regulat. Ieri, echipa din Liege, deși juca în deplasare, a demonstrat cine merită să ia laurii. Debut de meci fulminant, cu două „bare” semnate Dalmat și De Camargo, plus alte câteva mari ocazii, „albaștrii” din Bruxelles fiind surclasați chiar pe propria arenă.
„Decisivul” se joacă duminică
Dacă eram la box, Standard ar fi câștigat înainte de limită, prin inferioritatea adversarului. La fotbal însă impresia artistică nu se punctează. Contează golurile, chia
Doar Manchester United o mai poate stopa pe Barcelona în drumul către „tripla coroană”.
Cu titlul de campioană în buzunar, catalanii au pus mâna și pe Cupa Regelui. O atmosferă teribilă la Valencia, creată în primul rând de fanii lui Bilbao. O apărare improvizată, cu Toure central și Puyol pe stânga. Plus absențe grele, gen Iniesta și Henry. Peste toate, un debut de meci catastrofal (1-0 pentru basci în minutul 9), la fel ca pe „Stamford Bridge”, cu Chelsea. Erau motive pentru ca adversarii Barcelonei să creadă în defectarea mașinii de fotbal pilotată de Messi.
„Necunoscutele” privind campioanele din Spania, Anglia și Italia au șanse mari să se rezolve încă de la sfârșitul acestei săptămâni.
Barcelona, Manchester United și Inter Milano s-au aflat însă mai mereu în fruntea clasamentelor. Dominația categorică a acestora este oarecum surprinzătoare, în condițiile în care Primera Division, Premier League și Serie A sunt clasate pe primele trei locuri în ierarhia UEFA, fiind recunoscute ca cele mai puternice competiții din Europa.
Barcelona, o formalitate!
Cu trei etape înainte de final, catalanii au distanțat-o pe Real Madrid la opt puncte. Astfel, doar un miracol, adică înfrângeri în serie cu Mallorca, Osasuna și La Coruna, mai poate opri echipa lui Guardiola din drumul către primul titlu după 2006. În condițiile în care nici madrilenii nu pot pierde locul doi, pasionantă se anunță lupta pentru locurile trei și patru, de Liga Campionilor, candidate fiind Sevilla, Valencia, Atletico Madrid, La Coruna și Villarreal.
„Diavolii”, tot cu Arsenal!
Manchester s-a calificat în finala Ligii Campionilor după o dublă manșă cu echipa lui Wenger și ar putea să devină matematic campioană tot după o confruntare cu londonezii. Meciul Manchester – Arsenal este programat mâine, o victorie a gazdelor sau un egal aducând un nou titlu pe „Old Trafford”. Al treilea consecutiv! În rest, ierarhia în Premier League este aproape definitivată, semne de întrebare planând asupra ultimului loc de Europa League, precum și la retrogradare, unde Newcastle și Mi
Nicio surpriză în antepenultima etapă din 1.Bundesliga, primele trei clasate obținând victorii la pas. Pe „Allianz Arena”, Bayern nu avea voie să piardă puncte contra lui Leverkusen, o echipă fără obiectiv în 1.Bundesliga, care se antrenează pentru finala Cupei. Surprinzător, „farmaciștii” au dominat tactic prima repriză și ar fi meritat cel puțin un penalty. Și cine știe cum ar fi decurs partea secundă dacă Luca Toni nu ar fi găsit un culoar spre gol care a schimbat total fața meciului…Astfel, Bayern s-a dezlănțuit și s-a pornit să recupereze deficitul de golaveraj față de cei de la Wolfsburg. Fără succes însă! Pentru că „lupii” Dzeko și Grafit
În această seară, la Valencia, Barcelona începe cursa pentru „tripla coroană” (Cupă, campionat și Liga Campionilor), în timp ce Athletic Bilbao este la un pas de un nou trofeu, primul după 1984.
După West Ham – Liverpool 0-2, derby-ul orașului Manchester, programat astăzi între United și City, va decide în mare măsură soarta titlului în Premier League.
La prima vedere, deplasarea de la West Ham se anunța dificilă pentru Liverpool, „ciocănarii” lui Zola aflându-se în lupta pentru UEFA. În realitate, jocul a curs lin către o victorie la pas a oaspeților, Steven Gerrard punându-și semnătura pe ambele reușite. Cu aceste trei puncte, echipa lui Rafa Benitez a revenit momentan pe primul loc, depășind-o la golaveraj pe Manchester. Toate bune și frumoase, numai că „diavolii” au două restanțe: cu rivala locală City, astăzi, și cu Wigan, la mijlocul săptămânii viitoare.
Printre oaspeții de seamă ai derby-ului de aseară s-a numărat și directorul tehnic al celor de la AEK Atena, Stelios Manolas.
Acesta, fost coleg cu Toni Doboș în defensiva lui AEK din anii ”90, și-a petrecut întreaga carieră la formația din capitala Greciei, pentru care a disputat 700 de partide între 1976 și 2000. Motivul prezenței sale la București? Conducătorii de la AEK Atena sunt interesați de transferul mai multor jucători din Liga I, iar printre cei monitorizați se află și trei dintre fotbaliștii care au evoluat aseară în „clasicul” campionatului românesc: stelistul Bogdan Stancu și dinamoviștii Mari
Finala visată dintre Barcelona și Manchester se va juca la Roma pe 27 mai, însă regretele lui Chelsea se vor simți mult timp de-acum înainte.
Golurile memorabile se înscriu în Champions League! În 2005, transferul lui Essien l-a costat pe Abramovic mai mult decât „afacerea Drogba”, încheiată cu un an înainte. Un paradox al fotbalului? Răspunsul a venit aseară, când ne-am dat seama cu toții de ce e în stare ghanezul: un voleu năucitor de la 25 de metri, furat din colecția de „perle” a lui Zidane. Fanii Barcelonei au tras aer în piept, cu gândul la „masacrul” (6-2) de pe
Revenirea lui Real Madrid în fruntea Spaniei și a Europei depinde în mare parte de alegerile „prezidențiale” de pe 14 iunie.
Marele favorit este Florentino Perez, fost număr 1 pe „Bernabeu” în perioada 2000 – 2006. Omul de afaceri spaniol este cel care a introdus termenul de „galactici” în dicționarul fotbalistic. Prima schimbare din noua eră „Perez” este anunțată chiar pe banca tehnică, acolo unde Juande Ramos, fără vreun trofeu câștigat în acest sezon, va fi înlocuit, scrie presa iberică, ori de Arsene Wenger, ori de Carlo Ancelotti.
Cine să-i oprească pe „diavoli” în drumul către a treia finală de Ligă în ultimii zece ani, a doua consecutivă?
Eșuaseră pe rând italienii lui Mourinho și colonia latino de la Porto. A venit rândul „grădiniței” lui Wenger, însă tinerețea jucătorilor lui Arsenal s-a transformat subit dintr-un atu într-o piatră de moară. S-a văzut în debutul meciului de aseară de pe „Old Trafford”, când junele fundaș stânga Gibbs a fost terorizat de acțiunile în viteză purtate pe axa Ronaldo – Fletcher – O”Shea. Almunia a salvat in extremis în două rânduri, însă a cedat la „directa” din apropiere a lui O”Shea, irlandezul aducându-și aminte că în trecut era folosit de Alex Ferguson chiar pe postul de atacant. Cadoul ideal pentru cei 28 de ani pe care fundașul lui Manchester îi împlinește chiar astăzi!
Favorită la ocuparea locului patru, calificant în Liga Campionilor, Fiorentina va beneficia de serviciile lui Adrian Mutu doar pentru ultimele trei etape.
Deși revenirea „Briliantului” era anunțată pe 10 mai, contra Cataniei, se pare că fanii „viola” vor mai aștepta o săptămână pentru a vedea un Adi Mutu la capacitate maximă. „Mă întorc în primul «11» peste trei săptămâni”, a anunțat chiar internaționalul român cu ocazia derby-ului de Liga Campionilor pe care Fiorentina l-a câștigat cu 4-1 contra Romei. Etapă perfectă pentru Mutu și coechipierii lui, care au urcat pe locul patru în Serie A, beneficiind și de eșecul rivalilor de la Genoa în deplasarea de la Bologna. Astfel, cu un punct avans și un program accesibil în ultimele cinci etape, Fiorentina are șanse mari să joace pentru al doilea an consecutiv în
„Tripla” căpitanului lui Real în 4-2 la Sevilla păstrează șansele la titlu ale madrilenilor, obligați să câștige în marele derby de duminică.
„Galacticii” știau că nu vor avea viață ușoară pe „Sanchez Pizjuan”, acolo unde fanii Sevillei l-au întâmpinat cu ostilitate pe „JuanDolar” (Juande Ramos), fostul lor tehnician, ajuns pe banca Realului. Dorința de răzbunare din tribune s-a transferat și în teren, oaspeții fiind supuși la o presiune uriașă în prima jumătate de oră. Din fericire pentru madrileni, Sevilla n-a marcat decât o dată, prin Renato. După care s-a trezit „legenda” Raul (foto)!
Cu Sepsi integralist, Racing Santander a distrus-o în ultima etapă din Primera pe Atletico Madrid, o echipă de Liga Campionilor, scor 5-1.
„Poate că scorul e prea dur, însă am meritat victoria”, a spus pentru ProSport cel care i-a blocat pe Aguero, Forlan, Simao și compania. Neglijat în prima parte a sezonului, Sepsi a profitat de fiecare șansă oferită de antrenorul Lopez Muniz, devenind extrem de apreciat în Cantabria.
Fanii catalani l-au uitat pentru o seară pe Leo Messi și au admirat prestația „optarului” Iniesta.
Minimum șase etape de suspendare va primi Pepe, care a provocat un penalty, i-a înjurat pe arbitri și a agresat doi coechipieri ai lui Cosmin Contra.
Lucescu și Raț (foto, în centru) au intrat în careul de ași al Cupei UEFA și se vor bate pentru un loc în finala germano – ucraineană de la Istanbul.
Presiune imensă pe umerii lui Șahtior în debutul meciului de la Marsilia. Mai întâi prin fanatismul publicului de pe „Velodrome”, apoi prin entuziamul gazdelor, pornite în recuperarea celor două „boabe” încasate la Donețk. „Il Luce” a răspuns cu două linii în apărare și cu brazilienii la pândă. Așa a picat golul lui Fernandinho, care a găsit un unghi imposibil cu ajutorul contrei lui Kabore. La prima ocazie a lui Șahtior!
Puțini sunt cei care au ajuns în Londra și nu au admirat impunătoarea „Roată a mileniului” („London Eye”), deschisă publicului în mod simbolic în anul 2000. De marți seara, capitala Angliei se poate mândri cu o nouă capodoperă a ultimilor zece ani. Cel mai pasionant duel din istoria Ligii Campionilor. Pe scurt, „meciul mileniului”, un Chelsea – Liverpool care ne va urmări mult timp de‑acum înainte. Din păcate, turiștii vor fi privați de emoțiile trăite live pe Stamford Bridge sau în fața ecranelor TV. Ne vom putea doar aminti:
Din 2003, rusul Roman Abramovici (foto) a investit la Chelsea aproape un miliard de euro, transÂformând „Stamford Bridge” într-un adevărat paradis al fotbaliștilor.
Ultimii doi ani au însemnat însă un recul din acest punct de vedere, una dintre cauze fiind criza economică mondială. „Este pregătit să investească din nou la vară pentru a cumpăra jucătorii de care avem nevoie. Singura condiție este ca prețurile să fie în concordanță cu piața”, a dezvăluit Bruce Buck, președintele londonezilor. Semn că Abramovici și-a recuperat motivația după calificarea dramatică împotriva lui Liverpool.
Cu calificarea în semifinalele Ligii pe masă, Liverpool și Chelsea au marcat opt goluri într-un meci pentru istoria fotbalului.
Gerrard, nici măcar rezervă! Lovit la aductori, talismanul „cormoranilor” nu a putut fi recuperat și a luat loc în tribune. Ce lovitură pentru Rafa Benitez, nevoit să forțeze calificarea cu „închizătorul” Lucas pe post de „regizor”! Cel puțin în prima repriză, miracolul nu a părăsit-o pe Liverpool, cuibărindu-se în gheata lui Fabio Aurelio.
„Cine e această femeiușcă slăbănoagă?”, întrebau ironic suporterii de pe „Anfield” pe 29 noiembrie 1998, în finalul unui meci cu Blackburn.
A fost singura dată când Steven Gerrard a fost ignorat de celebra tribună „Kop”. De atunci, flăcăul trimis la încălzire de Gerrard Houllier s-a transformat în căpitanul și jucătorul emblematic al „cormoranilor”. Mai mult, de fiecare dată când Liverpool are nevoie de un miracol, fanii sunt cu ochii pe Gerrard.
Lumea fotbalului este la picioarele lui Messi, după ce în urmă cu câteva luni se „închina” în fața portughezului Cristiano Ronaldo.
Argentinianul a pierdut lupta pentru cel mai bun jucător al planetei în 2008, însă a promis revanșa. Într-un an fără turnee finale majore, Liga va face diferența. Iar Messi a demonstrat încă o dată cine este șeful. Barcelona nu și-a găsit încă un adversar pe măsură în Europa, și meritul principal îi revine argentinianului. În turul sferturilor, Messi a „descălțat-o” pe Bayern, cu două goluri și un „assist” la Eto”o, în doar 45 de minute, devenind golgheterul Ligii, cu opt reușite. Comparativ, cu o seară înainte, Ronaldo se zbătea în mediocritate contra lui Săpunaru. „Coroana” lui Cristiano se clatină!
După Fabbiani, un alt jucător aflat în proprietatea lui CFR Cluj ține prima pagină a ziarelor din Argentina.
Transferat în urmă cu un an de la Huracan în schimbul a 1,5 milioane de dolari, Cristian Sanchez Prette n-a apucat să joace decât două meciuri în prima ligă din România. Unul singur ca titular, într-un CFR Cluj – Vaslui 1-2, în august 2008. Pentru că nu și-a găsit locul în linia de mijloc a ardelenilor, oficialii clujeni au luat decizia de a-l împrumuta pe Prette la Estudiantes La Plata.
Cu un gol și o pasă de gol, Wayne Rooney a fost singurul jucător de la Manchester care s-a pus în calea „dragonilor” sud-americani.
Greu a digerat Sir Alex Ferguson prima repriză a meciului de aseară, când „diavolii” lui Manchester s-au transformat în „mielușei” chiar pe „Old Trafford”. Iar ca meniul să fie complet, portughezii au venit cu „Ceapă” la ei. Este supranumele uruguayanului Cristiano Rodriguez, cel care a pedepsit defensiva adormită a gazdelor încă din minutul 4, totul după o pasă greșită a lui Cristiano Ronaldo! Surpriză? Nu prea, ținând cont de lecția de fotbal care a urmat, tridentul ofensiv Lisandro – Hulk – Rodriguez zburdând pe lângă Vidic și compania. Norocul englezilor s-a numit însă Bruno Alves, care l-a „servit” ideal pe „tăticul” Rooney (n.r. – soția sa, Colleen, a anunțat că este însărcinată chiar în ziua meciului) pentru 1-1. Ce soartă pentru stoperul lusitan, curtat insistent de Barcelona și Real Madrid…!
Fostul stelist a înscris în prelungirile meciului cu Al-Ahli, aducând trei puncte de aur lui Al-Hilal în tentativa de a ieși din grupe.
Ce n-a izbutit în Europa, a reușit în Asia! Mirel Rădoi a jucat cu Steaua trei ani la rând în grupele Ligii Campionilor, însă a lipsit de pe teren la singura victorie a roș-albaștrilor, acel 4-1 de la Kiev. Și-a încercat norocul pe continentul „galben”, însă blestemul părea să continue, Al-Hilal terminând la egalitate, 1-1, primele două meciuri din grupă. Tot 1-1 era scorul în minutul 93 al partidei de ieri cu Al-Ahli din Emi-rate, când saudiții au primit un penalty. În timp ce prinții se rugau, Rădoi a luat mingea și a marcat elegant, declanșând bucuria la Riyadh. Pentru fostul stelist urmează derby-ul de duminică cu Al-Ittihad, când Al-Hilal are nevoie de o victorie pentru a deveni campioană.
Fanii naționalei României au un motiv în plus să regrete absența „căpitanului” Chivu în „dubla” cu Serbia și Austria.
Poate că erorile defensive ale lui Dorel Stoica și Tamaș n-ar fi existat dacă în centrul apărării noastre ar fi fost „Il Principe”. Este supranumele pe care Chivu l-a primit din partea lui Roberto Scarponi, comentatorul postului de televiziune al campioanei Italiei. „Ultimele șapte secunde. Centrare Isla, mingea intră în careu. «Il Principe» respinge până la «Munta». Apoi «Ibra». Și gata, s-a terminat! Inter câștigă pe Friuli, o victorie muncită”, a fost comentariul de final al meciului Udinese – Inter 0-1, sugestiv pentru evoluția exactă a internaționalului român.
Absent în „dubla” cu Serbia și Austria, Chivu a avut ieri o evoluție bună în succesul cu Udinese, scor 1-0, dar a și dat emoții staff-ului medical după o oră de joc, când a acuzat dureri la piciorul stâng.
După ce în ultima lună nu a bifat, din cauza problemelor la aductori, decât 45 de minute pe teren, în partida cu Fiorentina, atunci când a forțat pentru a juca, Chivu a fost titularizat aseară de Jose Mourinho ca fundaș central. La două minute după primul fluier, Cristi a impulsionat primul atac al echipei sale, pornind o acțiune din propriul careu. Apoi, peste alte câteva minute, s-a întors „la bază” și a făcut perfect pasul la ofsaid la
Ieri, Liverpool a fost cu gândul mai mult la „dubla” cu Chelsea din Liga Campionilor.„Cormoranii” erau avertizați de isprăvile lui Fulham, care o bătuse etapa trecută pe Manchester cu un sec 2-0 chiar pe „Craven Cottage”, micuțul stadion londonez care a găzduit ieri „armada” lui Benitez. Pentru a face economie de resurse, Gerrard și Torres au început meciul în forță, încercând să-și adjudece cele trei puncte încă de la pauză. Iar dacă prima repriză s-ar fi terminat cu 4-0 pentru Liverpool, gazdele ar fi trebuit să se declare mulțumite, ținând cont de cele patru „bare” la poarta lui Schwarzer.
La revenirea de la cabine, „furia roșie” s-a diluat și se părea că Fulham se va transforma în sperietoarea granzilor. Ca pe „Bernabeu” în Liga Campionilor, salvarea lui Benitez a venit din inspirația lui Benayoun, care a marcat golul victoriei în minutul 90. Și a plasat-o pe Liverpool în fotoliul de lider, cu două puncte peste Manchester, care joacă azi cu Aston Villa.
„Iau titlul și plec!”, a fost mesajul transmis de Mircea Rednic (foto, în dreapta) acționarilor de la Dinamo în urmă cu două săptămâni. Deranjat că acționarii din „Ștefan cel Mare” i-au pus la îndoială calitățile, „Puriul” începuse să tatoneze varianta unei plecări în Belgia, vorbindu-se chiar de semnarea unui precontract cu Club Brugge. Ideea începe să prindă contur, cu atât mai mult cu cât Jacky Mathijssen, actualul antrenor al belgienilor, a anunțat ieri că va părăsi echipa la finalul sezonului.
„E o decizie logică și corectă. Locul trei pe care îl ocupăm în prezent este sub pretențiile clubului”, a anunțat Mathijssen, tehnicianul celor de la Bruges în ultimele două stagiuni. Pentru Rednic ar fi varianta ideală de continuare a carierei, în special din cauza faptului că familia sa e stabilită de mulți ani în Belgia. „Rednic vrea să plece în Belgia, acolo se simte cel mai bine pentru că e împreună cu familia, dar sunt convins că el va conduce echipa în Liga Campionilor”, preciza Vasile Turcu în urmă cu ceva vreme.
4 ani au trecut de când Club Brugge a câștigat ultima dată campionatul Belgiei, în sezonul 2004-2005
Bayern München și Real Madrid au aflat cât ar trebui să plătească în vară pentru a obține semnătura lui Mutu. Clauza de reziliere a acestuia este una accesibilă. Este vorba de clauzele de reziliere pe care Pantaleo Corvino, directorul sportiv al formației „viola”, vrea să le introducă în contractele jucătorilor la finalul acestui sezon. „S-ar evita negocierile ascunse și loviturile sub centură din perioada de mercato”, scrie presa italiană, care a aflat și sumele la care vor fi cotați fotbaliștii lui Prandelli. „Gilardino și Montolivo vor avea clauzele de reziliere cele mai mari, maximum 25 de milioane de euro. În schimb, Mutu va putea pleca pentru 18 milioane. În urma românului sunt Frey, Melo și Gamberini”, scrie site-ul tuttomercatoweb, preluând un articol din „La Nazione”. Mutu este sub contract cu Fiorentina până în 2012, însă marile echipe ale Europei îi fac cu ochiul. Inclusiv Bayern München, care vrea să refacă cuplul Toni – Mutu. Prețul? 18 milioane de euro!
Golgheterul lui Lyon a înscris singurele sale două goluri oficiale pentru Franța într-un meci cu Insulele Feroe.
Victoria din Lituania nu a liniștit apele în sânul adversarilor noștri din grupa a 7-a. Evoluția de ansamblu a echipei lui Domenech este contestată în continuare, puțini fiind „cocoșii” care au primit note de trecere în meciul de la Kaunas. Cel mai vânat este în aceste zile Karim Benzema, atacantul cotat de OL la 100 de milioane de euro. „Nejustificat!”, afirmă opinia publică din Hexagon. Considerat vârful noii generații de jucători francezi, Benzema a dezamăgit crunt la națională, reușind doar două goluri oficiale pentru „Les Bleus”, și acelea într-un meci cu Feroe din trecutele preliminarii.
La felul cum arată clasamentul grupei a 9-a, tricolorii au șanse mari să prindă „barajul” în cazul în care s-ar clasa la finalul preliminariilor pe locul 2. Ne intersectăm din nou cu Olanda, adversara noastră din ultimele două campanii! De această dată, parcursul fără greșeală al batavilor ar putea ajuta indirect naționala României. Cum? Victoriile în serie ale „Portocalei Mecanice” vor spulbera speranțele de „baraj” ale Islandei, Scoției, Macedoniei și Norvegiei și vor acorda o ultimă șansă locurilor doi din celelalte serii (conform regulamentului, doar opt din cele nouă grupe își vor trimite pozițiile secunde la baraj, pe baza unei ierarhii care va ține cont de rezultatele cu echipele clasate pe locurile 1, 3, 4 și 5). Până acum, grupa noastră era prima vizată să trimită doar câștigătoarea la Mondiale, principala cauză fiind echilibrul dintre primele clasate și punctele irosite în meciuri precum România – Lituania 0-3 sau Austria – Franța 3-1.
Să ajungi să joci în îndepărtata și exotica Republică a Insulelor Maldive nu este deloc o bilă albă pentru CV-ul unui fotbalist.
Mai ales în condițiile în care, la un moment dat, erai coleg de echipă cu jucători precum Figo, Xavi, Luis Enrique și Guardiola sau participai cu naționala Nigeriei la Olimpiada din 2000 și la Cupa Africii pe Națiuni în același an. „Performerul” este Samuel Okunowo, transferat în acest an la liderul campionatului din Maldive, VB Sports Club. Ajuns la 30 de ani, fundașul nigerian este exemplul perfect pentru felul în care se poate rata o carieră de fotbalist.
Gafele de începător comise de Artur Boruc în meciul de sâmbătă contra Irlandei de Nord au o explicație religioasă.
„The Holy Goalie” (n.r. – portarul sfânt) este supranumele cu care polonezul este alintat de către fanii lui Celtic, reprezentanții catolicismului în Scoția. Inamicii tradiționali ai acestora, atât din punct de vedere sportiv, cât și religios, sunt protestanții, suporterii lui Rangers, cealaltă formație din Glasgow. Iar dușmanul numărul 1 pe „Ibrox Park” este chiar Artur Boruc. Din 2006, polonezul a intrat în conflict cu confesiunea protestantă (unul din cele trei mari curente existente în creștinism, alături de cel ortodox și cel catolic), fiind chiar anchetat de poliție pentru gesturile ofensatoare și provocatoare făcute la adresa fanilor lui Rangers.
La Klagenfurt, împotriva tricolorilor, austriecii vor fi conduși pe teren de „englezii” Pogatetz (foto) și Scharner.
Schimbările sunt la modă în tabăra rivalilor noștri. Plecarea lui Bruckner și instalarea ca selecționer a lui Didi Constantini au fost urmate de mazilirea „veteranului” Ivanschitz, dar și de un lanț nesfârșit de accidentări ale unor jucători importanți. Era nevoie de un nou lider, care să salveze o reprezentativă aflată în derivă. Oarecum previzibil, responsabilitatea „banderolei” a picat pe umerii lui Emanuel Pogatetz.
Șase milioane de euro pentru zece luni este suma cu care compania alimentară Batavo și-a cumpărat dreptul de a-și afișa numele pe tricourile echipei lui Ronaldo.
Echipă de tradiție în „Èšara cafelei”, cu peste 20 de milioane de fani, Corinthians nu trece prin cea mai fericită perioadă din punct de vedere sportiv, alb-negrii fiind nevoiți să joace în 2008 în divizia secundă a Braziliei. Însă, în ceea ce privește marketingul, Corinthians se află în top, reușind să scoată bani din piatră seacă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER