Nadia Comăneci este încrezătoare în șansele echipei naționale de gimnastică, cu o lună înainte de Campionatele Mondiale, din China, chiar dacă lotul național va fi incomplet. „Va fi dificil la Monidale, mai ales pentru că Diana este accidentată. Ea trebuie să se refacă și sperăm că va reveni în timp pentru Rio. Dar cred că putem lua medalie chiar și la echipe. Noi mergem acolo să facem treaba ca lumea, iar dacă totul merge bine, eu zic că avem șanse. Larisa Iordache este liderul incontestabil al echipei iar toate celelalte vin după ea. Orice Campionat Mondial este dificil, însă cel mai important este cel de anul viitor, chiar înainte de Rio”, a prefațat Nadia Comăneci Campionatele Mondiale de Gimnastică de la Nanjing, la lansarea proiectului „10 pentru gimnastică”. Diana Bulimar s-a accidentat la genunchi, înainte de Campionatele Naționale și este indisponibilă pentru competiția lumii, programată în perioada 3-12 octombrie.
Angel Santana, Cătălin Vlaicu, Bogdan Popescu și Vasile Ștefan au câștigat duminică, în Piața Universității primul titlu european din istoria baschetului românesc, după ce la începutul lunii iulie, Santana aducea și cea dintâi coroană mondială în palmaresul Federației Române de Baschet, în concursul de aruncări libere de la Moscova. În 2014, România este cea mai bună echipă a Europei la baschet 3×3, varianta mai dinamică, mai rapidă și mai dură a jocului de sub panou – un sport în ascensiune, guvernat de o logică a spectacolului și a sp
România este campioană europeană la baschet 3×3. Prima din istorie. „Este visul oricărui baschetbalist”, a spus Cătălin Vlaicu, pentru Pro Sport, în așteptareamedaliilor de campioni. „A meritat să ratez nu una, ci trei vacanțe pentru acest titlu”, a adăugat și Vasile Ștefan. „Nici măcar nu cred că am visat cu adevărat că voi ajunge aici” recunoaște Bogdan Popescu, cu tricolorul după gât. România a câștigat o finală frumoasă, tensionată, în care adversarii au trecut la conducefe, cu două puncte pe tabelă, după patru lovituri de pedeapsă dictate la o singură fază.
Prima zi a Campionatul European de baschet 3×3 a adus victorii pe linie pentru echipele României. Cătălin Vlaicu, Angel Santana, Bogdan Popescu și Ștefan Vasile și-au asigurat matematic prezența în sferturi, cu două victorii în grupă (16-13 cu Italia și 15-8 cu Azerbaijan), iar sâmbătă vor juca, de la ora 18:50, pentru prima poziție în grupă, împotriva Sloveniei, tot cu două victorii în ziua de debut a întrecerii continentale. În concursul feminin, Andra Haas, Alina Crăciun, Gabriela Mărginean și Anca Șipoș au învins Irlanda (17-12) și Ucraina (20-17) și sunt cu un pas în sferturile de finală ale competiției organizate în perioada 5-7 septembrie în Piața Universității. „Sâmbătă este ziua cea mai importantă” anunță Bogdan Popescu.
Cei mai în formă dunkeri ai Europei se întâlnesc la București, în cadrul primei ediții a CE de baschet 3×3. Sunt tineri, se recomandă ca „dunkeri profesioniști”, fiecare având propriile rețete de succes și demonstrează cu fiecare reprezentație că albii chiar știu să zboare sub panou. ProSport a selectat trei detalii inedite despre fiecare dintre cei patru „magnifici” care sfidează gravitația și completează show-ul din acest week-end, din Piața Universității.
„Am plecat de acasă de la 17 ani, în Statele Unite. Din Las Palmas de Gran Canaria – un paradis, toată lumea mă întreabă de ce am plecat de acolo! Am primit bursă. Și mi-a plăcut foarte mult atmosfera de sport și școală, pentru că acolo ambele se fac foarte serios. În Europa, cred că nu se poate așa. Ori faci școală, ori faci baschet. Dar în State, le faci împreună și este frumos. Am făcut un an de liceu și patru ani de facultate. A fost super”. Așa începe povestea lui Angel Santana, spaniolul care s-a îndrăgostit de o româncă, și pentru familie, a lăsat America și Europa în spate.
Prima ediția a Campionatelor Europene, organizată în Piața Universității din București, în perioada 5-7 septembrie 2014, este o mică parte a strategiei și a eforturilor făcute de FIBA pentru a face acest vis olimpic posibil, la seniori, așa cum se întâmplă încă din 2010, la Jocurile Olimpice de Tineret. „Această competiție este momentul de vârf al unui proiect de patru ani. va fi fixa un standard pentru viitor”, spune Robert Rieblinger, șeful divizei de baschet 3 la 3 din cadrul FIBA Europe. Chiar dacă competiția este aspră, România vizează medaliile, prin Cătălin Vlaicu, Angel Santana, Bogdan Popescu și Ștefan Vasile, în concursul masculin și Anca Șipoș, Gabriela Mărginean, Alina Crăciun și Andra Haas, pe tabloul feminin.
În perioada 5-7 septembrie, București-ul dă ora exactă în baschetul 3 la 3. După repetiția generală de la Raiffaissesn Bank Bucharest Challenger, spectacolul dinamic de sub panou revine la Kilometrul Zero al capitalei cu super-elita Europei,atât la masculin, cât și la feminin, la primul Campionat European de baschet 3X3. Serbia vine în România cu cea mai puternică echipă în concursul băieților, construită pe scheletul celor de la Novi Sad, formație calificată asemeni cvartetului din București condus de Cătălin Vlaicu și Angel Santana în finala mondială de la Tokio.
Bucharest Night Run într-un cuvânt? Mișto, super, frumos, challenging, perfect, reconfortant, palpitant. La trecerea liniei de sosire, concurenții cu broboane mari de sudoare, răsuflare sacadată și o diplomă în mâini, care să le amintească mereu de ultima alergare din vara lui 2014, în București, nu au avut nevoie de prea mult timp de gândire pentru a descrie inedita întrecere de pe cel mai lat pod hobanat din Europa, servită de ProSport drept provocare de sâmbătă seară, după asfințit. Fie că au căutat să se îndrăgostească de cursele de alergare, la prima „încercare”, fie că au legat încă o za în lunga serie de concursuri din bagajul de experiențe, fie au făcut un antrenament pentru o viitoare cursă de maraton sau semimaraton, cei 500 5de participanți au avut parte de o noapte nebună.
Forul suprem al tenisului profesionist feminin analizează posibilitatea lansării unei competiții proprii pe echipe, care să concureze actuala Fed Cup, o întrecere ocolită de cele mai multe ori de numele importante ale circuitului, precum Serena […]
Eliza Samara (25 de ani) a câștigat duminică Open-ul Cehiei, cu trei victorii în fața unor jucătoare din Top 15 mondial, la tenis de masă. Într-un turneu în care sportivele au folosit în premieră noile mingi din plastic, întroduse obligatoriu în toate marile competiții începând din această toamnă, românca a învins-o în semifinale pe principala favorită a competiției, Kasumi Ishikawa (Japonia), cu un categoric scor de 4-1, în timp ce în finală, a trecut cu 4-3 de o altă japoneză, Ai Fukuhar (a 14-a tenismenă a lumii).
Brad Gilbert, fostul antrenor al americanului Andre Agassi a comentat înfrângerile în lanț ale favoritelor la US Open. Cibulkova (cap de serie numărul 12) a dat „startul” marilor surprize de pe tabloul feminin, marți, ștafeta fiind preluată de Sloane Stephens (favorită 21) și poloneza Agniezska Radwanska (favorită 4) care au cedat miercuri, apoi de Ana Ivanovic (cotată cu a opta șansă la trofeu), eliminată joi și mai departe, vineri de Simona Halep (favorită 2) și Angelique Kerber (cap de serie 6), învinse la jumătatea zilei a cincea.
La două săptămâni după accidentul de motocicletă în care a fost implicat, Alexandru Dedu, președintele Federației Române de Handbal, a trecut cu bine peste a doua operație la spitalul Clinic de Urgență Floreasca. Intervenția, programată inițial pentru ziua de marți, a trebuit amânată, din cauza faptului că, în noaptea dinainte, șeful handbalului românesc a făcut febră. Joi, plasticienii au lucrat mai bine de șapte ore și jumătate, iar peste o săptămână, urmează o a treia operație, tot la piciorul drept.
Cătălin Câmpeanu a încheiat joi seară, prima cursă de 100 de metri alergată în cadrul unei etape de Diamond League, în Elveția, la Zurich, în 10,31 secunde, un timp la trei sutimi de recordul său […]
Sorana Cîrstea a ales să își schimbe racheta chiar înainte de US Open, iar meciul din primul tur al româncei a arătat că a fost o decizie inspirată, în ciuda unei mari doze de risc. […]
România a atins totalul țintit la plecarea spre China de șase medalii la Jocurile Olimpice de Tineret, cu ajutorul unei medalii „internaționale” de aur aduse de Ioana Teodora Gheorghe în cadrul unei inedite ștafete de 8X100 de metri. Delegația tricoloră a adunat doar medalii de aur și argint, printr-o dublă la canotaj – echipajele de dublu rame feminin și masculin și trei clasări pe poziția secundă, la judo, prin Ștefania Dobre, la categoria 63 de kilograme, Alexandru Novac, la aruncarea suliței și Andrei Rareș Toader, la aruncaea greutății. Miercuri, tricolorii și-au completat palmaresul de la a doua ediție a Jocurilor Olimpice de Tineret cu un al patrulea loc patru, prin Ana Luiza Filiorianu, în concursul individual compus de la gimnastică ritmică.
Statistica arată că Simona Halep are șanse minime de a câștiga în acest an primul său turneu de Mare Șlem. În anii 2000, nicio jucătoare care a triumfat la US Open nu a pierdut set […]
Simona Halep își poate îndeplini la New York cel mai important obiectiv al sezonului: calificarea la WTA Finals – competiția celor mai bune opt jucătoare de tenis ale anului. Românca ocupă în prezent poziția a doua în clasamentul punctelor câștigate în 2014, la 275 de puncte în spatele Mariei Șarapova, cea care a învins-o în finala turneului de la Roland Garros. Wtatennis.com, site-ul oficial al circuitul feminin profesionist, a publicat pe site-ul oficial scenariile care le califică pe primele patru jucătoare din „Cursa pentru Singapore”. Simona trebuie să își depășească cea mai bună performanță a carierei la ultimul turneu de Mare Șlem al anului și să ajungă în careul de ași al turneului de la US Open.
Înainte de începutul noului sezon competițional de scrimă, dar și de primul clopoțel al anului școlar 2014-2015, cei mai buni scrimeri ai României trag în medii neconvenționale – în piețe sau în teatre -, într-o […]
Simona Halep a trecut cu emoții în primul tur de la US Open de o jucătoare fără clasament în circuitul feminin, scor 6-7(2), 6-1, 6-2 cu Danielle Collins. Adversara Simonei, campioană universitară în Statele Unite, într-o competiție care reprezintă principala bază de selecție și începutul traseului obișnuit al tenismenilor americani, a tras un semnal de alarmă în primul set, după ce a reușit să o scoată din mână pe constănțeancă și să o facă să își arate frustrarea pe teren.
Zsolt Feher (17 ani) a fost primul reprezentat al României la arte marțiale la o ediție Jocurilor Olimpice de Tineret. Se antrenează la București, fiind legitimat al clubului Steaua. A intrat în sală la cinci […]
Echipa masculină de handbal sub 18 ani a României s-a făcut de râs la Campionatul European din Polonia, unde a încheiat competiția pe ultimul loc, rezultat care constrastează puternic cu parcursul reprezentativei similare feminine, care, […]
Andrei Rareș Bitan a confirmat evoluția bună din calificări, aducând duminică prima medalie a delegației României în probele atletice, la aruncarea greutății, cu o încercare de fix 21 de metri (ultima aruncare, deși avea medalia de argint asigurată și cu rezultatul celei de-a doua încercări, de 20,83 metri). Sportivul de 17 ani a terminat al doilea în finală, în spatele polonezului Konrad Bukowiecki (23,17 metri), pe aceeași poziție pe care s-a aflat și la capătul grupei care a stabilit cei opt atleți care au intrat în lupta pentru medalii. Nu același lucru a fost valabil însă și în cazul săritorului în lungime Gabriel Bitan. Românul a reușit în finală o săritură care a măsurat 7,32 metri, după o bătaie perfect calculată și un prag de zero milimetri, care a adăugat 10 centimetri rezultatului care l-a plasat pe podiumul provizoriu al calificărilor. Cu toate acestea, lui Bitan i-au lipsit șase centimetri pentru a urca pe podium, în condițiile în care aurul i-a revenit rusului Anatoly Ryapolov, cel care a avut o singură săritură valabilă, de 7,54 metri, din prima încercare, un rezultat mai slab decât cel obținut în calificări.
Tudor Cucu a fost unicul reprezentant al României la Nanjing, în concursul de scrimă, la sabie, obținând două clasări în Top 10: locul nouă la individual și poziția a șasea într-o inedită întrecere pe echipe, gândită special pentru Jocurilor Olimpice de Tineret, în care șase scrimeri din tot atâtea țări (câte un băiat și o fată pentru fiecare dintre cele trei arme – spadă, sabie, floretă) și-au unit forțele pe planșă.
România va fi reprezentată de Team Bucharest în finala mondială de la Tokyo, la baschet 3×3, tricolorii asigurându-și calificarea duminică, după cu meci cu final de poveste în semifinala turneului Master din centrul istoric al orașului Praga. Team Bucharest a pierdut finala turneului din Praga, 14-16 cu sârbii de la Novi Sad, echipa celor mai buni trei jucători de baschet 3×3 ai momentului.
Andrei Rareș Toader (17 ani) a câștigat duminică, în ziua a opta a Jocurilor Olimpice de Tineret de la Nanjing, medalia de argint în finala de la aruncarea greutății, cu o încercare care a măsurat 21 de metri. Ordinea finală pe podium s-a stabilit încă de la finalul seriei a doua de aruncări. După o primă încercare depășită, Andrei Toader a aruncat solid, cu un rezultat oficial de 20,83 metri, care l-a plasat pe poziția a doua, provizorie. Primii trei atleți și-au menținut până la final pozițiile, românul reușind la ultima încercare doar să își corecteze rezultatul, pentru un final în stil de mare campion și fără emoții.
Carla Francesca Sescu (aruncarea discului) și Laura Jurca (gimnastică) au evoluat în finalele sâmbătă, în a șaptea zi de întreceri a Jocurilor Olimpice de Tineret de la Nanjing, sub potențialul arătat în calificări, ratând șansa unei a patra prezențe pe podium pentru delegația României. În schimb, Nicoleta Lungu a reușit în cursa de 5 kilometri marș să își corecteze cel mai bun timp al carierei, oprind cronometrul după 25 de minute, 49 secunde și 3 sutimi, rezultat care a plasat-o pe poziția a 13-a în clasamentul general al cursei câștigate de chinezoaica Zhenxia Ma (22 min, 22 sec, 08 sutimi).
Team Bucharest, formată din Cătălin Vlaicu, Angel Santana, Vasile Ștefan și Cătălin Bordei a început sâmbătă, în Praga, Cehia, asaltul sub panou pentru a-și asigura calificarea la finala mondială de baschet 3×3, găzduită de Tokyo, în perioada 11-12 octombrie. Echipa României a câștigat grupa B a turneului FIBA 3X3 WORLD TOUR cu 12 formații la start, după două victorii lejere împotriva echipei poloneze Kolobrzeg, scor 16-12 și a turcilor de la Samsun, scor 19-13. Astfel, a doua favorită a turneului prin prisma punctelor din clasamentul general mondial, având în componență doi jucători clasați între primii 15 din lume (Cătălin Vlaicu – locul 11 și Angel Santana – locul 14), Team Bucharest și-a asigurat prezența în fazele eliminatorii ale turneului ceh, de duminică.
Alexandru Mihăiță Novac (17 ani) a avut vineri cea mai bună prestație tricoloră în ziua a șasea a Jocurilor OIlimpice de Tineret de la Nanjing. Sportivul legitimat de CSM Bacău, campion național de Juniori 2 […]
Spiritul olimpic, de la povești frumoase, la „gafe” de proporții. Reprezentantul Insulelor Solomon a concurat în proba a doua din cadrul triatlonului pe bicicleta personală a antrenorul american Ian Murray. „Acesta este spiritul olimpic”, și-a explicat gestul antrenorul care i-a cedat pe loc bicicleta sa sportivului de culoare în momentul în care Borris Teddy încerca să pornească în șaua unei vechi biciclete, îndoită și total nepotrivită pentru o întrecere contra-cronometru, relatează site-ul oficial al competiției. În același timp, Jocurile Olimpice de Tineret programează o serie de întreceri pe echipe „continentale”, pentru ca majoritatea sportivilor să își poată găsi coechipieri. Pentru un moldovean de peste Prut, această aventură s-a încheiat însă prost. Ion Aric s-a trezit singur în arenă la începutul sfertului de finală din concursul de tir. Coechipiera lui, din Ucraina, s-a trezit târziu iar șoferul de taxi care ar fi trebuit să o ducă rapid la complexul sportiv s-a rătăcit, ea nemaiajungând la timp în poligonul de tragere. Visul olimpic al moldoveanului care în concursul individual s-a oprit în calificări, terminând al 13-lea, s-a încheiat astfel cu un abandon și un rezultat oficial „nu au tras”.
Atleții români au obținut joi două calificări cu rezultate bune, de podium provizoriu, în finalele de la săritura în lungime, prin Gabriel Bitan, și respectiv aruncarea greutății, prin Andrei Rareș Toader. Gabriel Bitan (16 ani) s-a calificat în finala de la lungime cu o săritură de 7 metri și 22 de centrimetri, din a patra încercare, la capătul unui concurs cu o evoluție constantă (trei din patru sărituri reușite, 7,10 din prima încercare, 7,09 din a doua, ratare și apoi 7,20). Colegul său Rareș Toader (17 ani) a încheiat calificările pe locul secund, cu o aruncare de 20 de metri și 63 de centimetri, ultima sa încercare valabilă din concurs, următoarele două fiind depășite. Toader a fost depășit doar de polonezul Konrad Bukowiecki, cu o reușită de 22,34 metri. Ambele finale se vor disputa duminică, 24 august.
Alexandru Dedu rămâne internat la terapie internsivă, la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca din București, la cinci zile după accidentul de motocicletă suferit vineri seară, pe DN2, în dreptul localității Poșta Câlnău, în apropiere de Râmnicu Sărat. „Astăzi este mai bine decât ieri, dar rămâne sub supraveghere la terapie intensivă”, a declarat miercuri, pentru ProSport, Mihai Bocan, secretar General al Federației Române de Handbal.
Max Verstappen, fiul lui „Jos the Boss” Verstappen a semnat la începutul acestei săptămâni primul contract cu o echipă din competiția de elită a motorsportului, la doar 16 ani, „scurtcircuitând” șase ani de pregătiri, comparativ cu tatăl său – cel mai de succes olandez din Formula 1. Toro Rosso l-a confirmat pe Max ca pilot oficial în 2015, alături de rusul Daniil Kvyat (20 de ani), duo-ul echipei cu sediul oficial în Italia fiind cel mai tânăr cuplu de piloți deja validat pentru viitorul sezon competițional. În martie, Max îi va sufla titlul de cel mai tânăr pilot din Formula 1 ibericului Jamie Alguersuari, spulberând cu aproape doi ani recordul primul pilot născut în anii ’90 din Formula 1
România rămâne cu singura medalie de argint câștigată de judoka Ștefania Dobre, la categoria 63 de kilograme, la capătul primelor trei zile de întreceri ale celei de-a doua ediții a Jocurilor Olimpice de Tineret, de la Nanjing. Adina Diaconu nu a reușit marți să depășească handicapul de 4 ani de experiență la nivel înalt în fața celei mai bune jucătoare de tenis de masă, categoria 18 ani, decât preț de un set, la debutul partidei din sferturi împotriva asiaticei Kei Hom Doo. Robert Glință s-a remarcat cu al doilea timp de record național de juniori reușit în cadrul întrecerii olimpice a tinerilor atleți. Echipa feminină de baschet 3X3 a reușit două victorii în grupe.
Canadienii au vrut să o prezinte pe
România a obținut luni prima dintre cele șase medalii impuse ca obiectiv la a doua ediție a Jocurilor Olimpice de Tineret, de la Nanjing, China. Judoka Ștefania Adelina Dobre (18 ani), legitimată la CSM U Cluj/Dinamo a ajuns pe podiumul olimpic al categoriei 63 de kilograme prin victorii succesive în fața unor sportive cu un an mai mici decât ea. Ștefania, care la Nanjing a schimbat categoria, ea fiind dublă campioană europeană la 57 de kg, a cedat în finală în fața Szabinei Gercsák, din Ungaria. Tot în a doua zi a Olimpiadei tinerilor sportivi, Laura Jurca a reușit calificarea, cu al treilea punctaj în finala concursului de individual compus, sportiva care în 2015 va face pasul spre competițiile senioarelor având șanse reale de a aduce noi medalii delegației tricolore, ea câștigându-și dreptul de participare în toate cele patru finale pe aparate.
Simona Halep revine la turneul american de la New Haven pentru a-și apăra titlul. A doua jucătoare a lumii pare în largul ei pe
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER