Simona Halep a plecat, sâmbătă dimineață, spre Statele Unite ale Americii, acolo unde urmează să joace dubla Indian Wells – Miami, cunoscută în lumea tenisului drept „Sunshine double”.
Roger Federer și Stefanos Tsitsipas se înfruntă în finala turneului ATP 500 de la Dubai. Elvețianul țintește titlul cu numărul 100 al carierei – o performanță atinsă în trecut doar de americanul Jimmy Connors, în timp ce tânărul reprezentant al Greciei ar deveni primul jucător cu două trofee câștigate în acest sezon. Partida se joacă sâmbătă, de la ora 17:00 (ora României) și este în transmisiune directă pe Digi Sport.
Horia Tecău și Jean-Julien Rojer s-au oprit în semifinalele turneului ATP 500 de la Dubai, fiind învinși de perechea cap de serie numărul patru, Rajeev Ram / Joe Salisburry cu scorul 7-6(4), 6-3.
Meciul și controversa pentru Nick Kyrgios. Australianul și-a asigurat revenirea în Top 50, după ce a reușit să îi elimine, mai întâi pe Rafa Nadal, apoi pe Stan Wawrinka în drumul spre semifinalele turneului de la Dubai, dar la finalul partidei din sferturi i-a șicanat pe spectatori, șocând, din nou, pe toată lumea: „de fapt, joc mai bine când publicul este împotriva mea. Iubesc situația asta, mă duce mai departe”.
Roger Federer își continuă cursa pentru câștigarea titlului cu numărul 100 al carierei, cu o calificare muncită în semifinalele turneului de 500 de puncte de la Dubai. Elvețianul a trecut, joi seară, de Marton Fucsovic, scor 7-6(6), 6-4, iar vineri îl va înfrunta pentru un loc în finală pe favoritul 6 al tabloului, Borna Coric, învingător în ultimele două partide directe.
Americanii surprind cu un „clasament al adevărului” în tenisul feminin în care Serena Williams e lider, iar Osaka și Halep nu sunt pe podium.
Cursa pentru numărul 1 WTA: ce trebuie să facă Halep pentru a-și recâștiga primul loc în lume, la Indian Wells
Agenția France-Presse anunță verdictul Consiliului Presei din Australia în cazul acuzațiilor de rasism aduse caricaturistului Mark Knight și publicației Melbourne Herald Sun: nu s-a comis un abuz.
Rafael Nadal a impresionat la primul meci jucat după finala de la Australian Open: 25 winners, 14 greșeli neforțate și o ploaie de passinguri.
Turneul de la Acapulco le-a servit fanilor români ai tenisului una caldă, una rece, la miezul nopții, marți spre miercuri.
Mihaela Buzărnescu (31 WTA) a spart gheața la Acapulco, în noaptea de marți spre miercuri, reușind o primă victorie în sezon, 6-4, 6-2 în fața Dariei Gavrilova (48 WTA, Australia).
Marius Copil și Mihaela Buzărnescu debutează în această noapte, la Acapulco, fiecare având parte de adversari tari.
„Reclama Nike merită un Oscar.”
Simona Halep a ajuns între primele opt în „Race to Shenzhen”, clasamentul punctelor pe 2019 care decide sportivele calificate la Turneul Campioanelor.
În aprilie 2018, viitoarea adversară a Soranei Cîrstea își trăia momentul de glorie, învingând-o pe campioana din 2011 de la US Open, Sam Stosur.
La ce vă duce cu gândul numele „Ravensburg”? La puzzle-urile colorate cu 12, până la 3000 de piese? Chiar în orașul celebrelor jocuri Ravensburger, Marius Negrea și Julia Sauter au muncit și au tot muncit, iar la finalul lunii ianuarie a venit cea mai bună performanță a patinajului artistic românesc în proba feminină – un loc 14 în finala Campionatului European. Lucrurile s-au îmbinat armonios la Minsk, în Belarus. Despre puzzle-ul acestui rezultat a vorbit pentru ProSport Marius Negrea.
Radu Albot ne cucerește, Tsitsipas dă prima lovitură post-Australian Open, frații Bryan au câștigat din nou, doar Del Potro are parte de mai multă suferință.
Franța a ales pe ce suprafață joacă semifinala Fed Cup cu România.
Sorana Cîrstea a promovat pe lista capilor de serie pentru turneul Challenger 125K de la Indian Wells.
Serena Williams este, potrivit Asociației Jucătoarelor Profesioniste de Tenis, prima reprezentantă a sportului alb căreia îi revine onoarea de a urca pe scenă la Gala Premiilor Oscar pentru a prezenta un câștigător. Duminică noapte, americanca […]
Dacă sunteți pasionați de baschet, probabil că ați remarcat momentele în care tribuna strigă din toți plămânii „Dragoste!”.
Semifinala Fed Cup Franța – România se va disputa la Rouen, în weekendul 20-21 aprilie, suprafața de joc urmând a fi anunțată luni, 25 februarie, de către Federația Franceză de Tenis.
Crina Pintea a reușit două goluri în victoria Gyor-ului în fața echipei CSM București, scor 27-25, în Sala Polivalentă din capitală. Jucătoarea în vârstă de 28 de ani a fost impresionată de primirea avută, în ciuda faptului că a evoluat pentru campioana Ungariei.
În 2020, mulți tineri ar putea afla că, de fapt, de ani buni, practică un sport olimpic!
Ziua de vineri a fost cea în care româncele au încheiat conturile cu proba de simplu a turneului de la Budapesta.
Austriacul Niki Lauda, una dintre marile personalități ale Formulei 1, împlinește, vineri, 22 februarie, 70 de ani. Triplu campion mondial în competiția supremă a motorsportului (1975, 1977 și 1984), Andreas Nikolaus Lauda s-a născut la Viena, a debutat la 22 de ani în F1 și a obținut 25 de victorii, din 171 de starturi.
Irina Begu a pierdut în sferturi la Budapesta. Marketa Vondrousova a revenit de la 0-1 la seturi.
„Femeia asta este cea mai bună parte a tenisului în fiecare februarie”, a scris jurnalistul New York Times, Ben Rothenberg, pe rețelele de socializare.
România va pierde turneul feminin de categorie International pe care l-a găzduit timp de cinci ani, din 2014 până în 2018.
România se pregătește pentru o semifinală dificilă cu Franța, în deplasare, în weekend-ul 20-21 aprilie. ProSport a luat legătura cu una dintre jurnalistele celei mai importante publicații de profil din Hexagon, Clementine Blondet. Cu peste zece ani în redacția L’Equipe, semnătura interlocutoarei noastre poate fi regăsită pe articolele cele mai recente despre echipa de Fed Cup a viitoarei noastre gazde.
Irina Begu, victorie în peste două ore de joc în primul tur la Budapesta.
Dacă ești în tribune la meciul Simonei, ai grijă ce strigi. Te va auzi!
Simona Halep a trecut de Lesia Tsurenko, în optimi, la Dubai, în minimum de seturi.
Petrecerea a picat la țanc!
Elina Svitolina are o motivație uriașă în turneul Premier 5 de la Dubai. Sportiva din Ucraina a avut de depășit un moment dificil în startul partidei din turul doi, cu Ons Jabeur (Tunisia), iar la […]
Simona Halep (2 WTA) – Eugenie Bouchard (79 WTA), în turul doi la Dubai, marți, în jurul orei 13:30. Partida este în format LIVE BLOG pe www.prosport.ro.
În 2019, Turneul Campioanelor intră într-o nouă eră, mutându-se la Shenzhen, după cinci ani la Singapore. China a primit organizarea turneului-sinteză al sezonului pentru zece ani. Calificată la toate edițiile organizate la Singapore, Simona Halep s-a apropiat acum de Top 10 în „Race” și are, la Dubai, o șansă importantă de a-și trece numele pe lista provizorie a sportivelor care se află pe poziții calificante la Turneul Campioanelor.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER