„3, 2, 1… Ziar” și „LUPU$$$” – iată două repere ale ziarului cu numărul doi din istoria ProSport.
„Nu mă așteptam, nu m-am simțit în halul ăsta de puternic”, a fost prima declarație a lui Daniel Martin, singurul înotător român medaliat la Campionatele Europene de Juniori de la Netanya, din Israel, luni, la revenirea în țară, scrie DigiSport.
La 20 de ani de la debutul ProSport, marii sportivi ai României au venit alături de publicația în ale cărei rânduri s-au regăsit de-a lungul ultimilor două decade. Dubla campioană olimpică Sandra Izbașa a avut un mesaj special pentru ziua în care ProSport a împlinit 20 de ani.
„Tenisul la 20 de ani este foarte frumos, pentru că eu sunt tânăr și am tot viitorul în față. Este un sport pe care iubesc să îl practic de când eram mic și îmi doresc să ajung cât mai departe cu el”, spune Bogdan Borza. Este născut pe 5 aprilie 1997, cu 87 de zile înainte de „momentul zero” din existența ProSport. Bogdan Borza este al șaselea român în clasamentul ATP, pe poziția 758, și pariul României pentru a trimite în premieră un stângaci în prima sută mondială.
Surpriză mare pe tabloul de dublu feminin: Sorana Cîrstea revine în competiția care i-a compromis participarea de la simplu în turneul de la Roland Garros.
Marcos Baghdatis (32 ani, 79 ATP) a dat semne de slăbiciune fizică de-a lungul întregii partide cu japonezul Yuichi Sugita (66 ATP): se clătina în scaun la schimburile de teren, cu două prosoape cu gheață puse pe cap.
România a înregistrat o performanță importantă la Campionatele Europene de sărituri în apă pentru juniori de la Bergen, din Norvegia.
Naționala de baschet 3×3 a României s-a reunit în formula completă în care a cucerit anul trecut medaliile de argint la Campionatele Europene și va juca în acest weekend la turneul Băneasa Streetball, care începe în această seară în Băneasa Shopping City.
Ediția cu numărul 131 a turneului de la Wimbledon și-a stabilit distribuția tablourilor principale, vineri, de la ora 12:00. Parcursul la Wimbledon 2017 începe cu adversari accesibili pentru Simona Halep, Monica Niculescu, Irina Begu, Ana Bogdan și Marius Copil, Sorana Cîrstea fiind singura care va avea de înfruntat un cap de serie încă de la primul meci. România va avea patru reprezentanți în concurs luni (Copil, Halep, Begu, Bogdan) și doi – marți (Cîrstea și Niculescu).
Irina Begu (69 WTA) a revenit în această săptămână, după o pauză de trei ani, în circuitul ITF, în căutarea unor meciuri pe iarbă care să o ajute în vederea Wimbledonului, iar joi a reușit o victorie de moral în fața unei foste jucătoare de Top 10.
După două turnee ITF câștigate consecutiv și un prim succes în calificările de la Wimbledon, seria de invincibilitate a Mihaelei Buzărnescu a ajuns la final. Croata Petra Martic, aflată cu 79 de poziții mai sus în clasament față de româncă, a învins-o cu 7-6(4), 6-3, într-o oră și 35 de minute.
România va avea în sezonul competițional 2017 / 2018 o singură reprezentantă în cea de-a doua ediție a nou-înființatei Baketball Champions League, după ce în acest an a trimis două echipe (campioana și câștigătoarea Cupei).
Kim Clijsters (33 ani) merge la Wimbledon din postura de antrenoare.
Alexandra Dulgheru a câștigat, duminică, al 12-lea trofeu al carierei, la simplu. Jucătoarea de 28 de ani s-a impus în circuitul ITF pentru a zecea oară, la turneul de 25.000 de dolari plus ospitalitate de la Montpellier, după o finală cu reprezentanta gazdelor, Sherazad Reix, adjudecată cu 6-2, 6-2. Ultimul succes în circuit al artistei din echipa de Fed Cup a României se înregistrase în vara lui 2015, tot în Franța, la Contrexeville (ITF 100.000 de dolari).
Marius Copil (85 ATP) are acces, în premieră, direct pe tabloul principal de la Wimbledon. Arădeanul pune la punct la București, ultimele detalii înainte de plecarea spre Londra, pe zgură, alături de antrenorul Andrei Mlendea, cel care a stat la retur în cadrul unei provocări ProSport și a explicat șapte aspecte ale jocului pe iarbă
Petra Kvitova (12 WTA) a luat o decizie importantă în gestiunea sezonului pe iarbă: revenită în circuit cu titlu la Birmingham, la șase luni după ce a fost atacată în propria casă cu un cuțit […]
Marius Copil (85 ATP) și-a găsit timp pentru a o scurtă sesiune de gătit. Cum gătește jucătorul de tenis numărul unu al României? Cu gândul tot la antrenamentele intense. În timp ce în tigaie se frăgezesc calamarii, Marius repetă mișcările alerte de încălzire. „Happy feet”, mai ceva ca spaniolul Rafael Nadal în demarajul lui intimidant din startul partidelor.
Roger Federer se anunță, la 35 de ani, principalul favorit la Wimbledon 2017. Elvețianul sfidează încă o dată rațiunea și arată tenisului cum se poate domina sportul alb la nivel mondial, în mijlocul sezonului competițional, după ce ai spus „pas” la întreg circuitului de zgură.
A patra rachetă a României în clasamentul ATP, Nicolae Frunză are, la 19 ani, un 2017 straniu.
Ziua Olimpică este o oportunitate de a împărtăși valorile olimpice și de a-i aduce mai aproape de spiritul celor cinci cercuri pe oamenii de pretutindeni, o zi în care fiecare ar trebui să facă puțină mișcare, puțin sport, să se implice și să simtă energia Jocurilor – este esența mesajului transmis de Comitetul Olimpic Internațional. ProSport răspunde provocării „Get Active” și vă prezintă o colecție de imagini cu cele 22 de medalii olimpice câștigate de România în ultimul deceniu.
Organizatorii turneului de la Eastbourne au efectuat, sâmbătă la prânz, tragerea la sorți pentru competiția care aduce la start, pentru un ultim test înaintea Wimbledon-ului, opt dintre primele zece jucătoare din clasamentul WTA. Simona Halep […]
Olandezul Robin Haase (30 de ani, numărul 42 ATP) a reușit lovitura zilei de vineri în tenisul mondial, în sfertul de finală pierdut în fața francezului Richard Gasquet, scor 1-6, 6-3, 1-6.
Marius Copil (83 ATP) a risipit emoțiile legate de participarea sa la Wimbledon. După ce săptămâna trecută a fost nevoit să abandoneze după un singur set semifinala turneului Challenger de la Nottingham din cauza unor dureri la umăr, pauza de refacere și decizia de a nu mai juca la Eastbourne l-au ajutat pe arădean să fie pregătit pentru primul său turneu de Mare Șlem la care are asigurat direct accesul pe tabloul principal.
Angel Santana are lipici la edițiile inaugurale: după ce a câștigat aurul la primul Campionat European de baschet 3×3 și după ce a fost primul număr 1 mondial în clasamentul FIBA 3×3, acum a luat locul întâi și la Veranda 3×3 League by Fitbit, prima ligă europeană de 3×3.
La 17 ani, Georgia este deja o fată înaltă, cu siluetă de invidiat: la 1,80 m, o întrece la înălțime cu șapte centimetri pe Virginia Ruzici, cu cinci centimetri pe Irina Spîrlea, și este la un centimetru în urma Irinei Begu. Și-a transformat serviciul în arma numărul unu, așa cum îi place să spună, iubește jocul agresiv, a luat notițe și a tras concluzii după turneul senzațional făcut de Jelena Ostapenko la Roland Garros și visează la prima sută mondială și la titluri de Mare Șlem. Ea, eleva de clasa a 12-a a unui liceu cu profil sportiv, dar la clasă de atletism. Pentru că „tenis nu există” la Liceul cu program sportiv Brăila.
Prezent în studioul ProSport LIVE, antrenorul cu portarii Florin Tene a răspuns provocării „Totul despre colegii mei”, rubrica în care foști și actuali jucători din Liga 1 sunt invitați să-și caracterizeze foștii colegi.
Prezent, marți, în complexul Dinu Pescariu, cu ocazia turneului F4 Futures de la București, Firicel Tomai, antrenorul ultimului jucător român care a atins Top 30 ATP (Victor Hănescu) a analizat pentru ProSport și finala de la Paris a fostei sale eleve, și viitorul arădeanului care a readus România în Top 100 ATP.
„Am făcut un documentar, undeva, la periferia Londrei, cu un tip care vine constant, din ”90 până acum, și organizează tabere pentru copiii din România. Îi învață engleza. A fost super-interesant. Am filmat ceva în Anglia despre un englez care vine în România! Super-tare! Mi s-a părut wow”, povestește fiul antrenorului cu portarii de la FCSB, Florin Tene.
Germanul Dustin Brown poate face spectacol pe orice suprafață: a demonstrat-o din plin la Paris, pe zgura roșie de la Roland Garros, într-un meci ireal cu Gael Monfils. Iarba, pe care „DreddyTennis” – cum se prezintă pe Twitter – a reușit victoria carierei la Wimbledon în fața lui Rafael Nadal (2015), este însă suprafața care îi face să strălucească la maximum.
La 17 ani, Georgia Crăciun se face remarcată în tenisul românesc: în weekend, a câștigat turneul ITF de 15.000 de dolari de la Curtea de Argeș, reușind pentru a doua oară în acest an o dublă greu de realizat – titlu la simplu și la dublu în același concurs. Georgia a încheiat cu o super-evoluție turneul de pe teren propriu, cu un 6-1, 6-1 în fața sportivei din India – Riya Bhatia.
În această săptămână, bucureșteanca de 27 de ani se află pe poziția 171 și staționează acolo unde a ajuns în urmă cu șapte zile, după finala turneului WTA din seria-suport 125 K de la Bol (Croația).
Invitat special la Castorii Suceava Streetball by Iulius Mall, Dorin Goian s-a integrat perfect în jocul de sub panou și a marcat coș după coș în meciul vedetelor care a avut loc duminică. Evenimentul a adus pentru două zile baschetul 3×3, noua disciplină olimpică, în Suceava, oraș care a intrat în premieră în acest an în circuitul național Sport Arena Streetball Tour.
Tenisul feminin este predispus la surprize, însă când vine vorba despre sezonul pe iarbă și Wimbledon există un singur lucru care nu se schimbă: Wilson câștigă. Mai exact, în ultimele zece ediții de la All England Club, de nouă ori s-au impus jucătoare care folosesc rachete ale producătorului american. Excepția ultimilor ani: franțuzoaica Marion Bartoli, cea care a câștigat titlul în 2013 cu o rachetă fabricată de Prince.
Ana Maria Popescu (fostă Brânză) a făcut o reverență sămbătă pe-nserat, în fața noului cvartet de spadă al României, medaliat cu bronz la Campionatele Europene de la Tbilisi. Sâmbătă, spune campioana olimpică și fostul număr unu de la spadă, a fost „ziua în care s-a născut o nouă echipă”. O echipă formată din Amalia Tătăran (CS Dinamo), Greta Vereș (CSA Steaua), Raluca Sbîrcia (CSU Craiova) și Adela Danciu (CSU Craiova).
Prezența lui Marius Copil la turneul Challenger de la Nottingham s-a încheiat prin abandon în semifinală, în fața lui Dudi Sela, la scorul de 7-6 (4), 1-0 în favoarea israelianului.
„Ar fi trebuit să învăț să lovesc reverul cu două mâini când eram mai tânăr”, este declarația surprinzătoare a unui veteren din circuitul ATP.
Natalia Vikhlyantseva face, la 20 de ani, pași mari către prim-planul tenisului. Comparată instantaneu cu Maria Șarapova, datorită unui fizic extrem de plăcut ochiului, dar și prin prisma faptului că tănâra rusoaică este o fană declarată a conaționalei cu set complet de turnee de Mare Șlem în palmares, Natalia și-a asigurat sâmbătă, pe iarba de la s’Hertogenbosch, prima prezență într-o finală de turneu WTA, după o victorie clară în fața unei adversare mai tinere, dar mai cunoscute în circuit – croata Ana Konjuh, scor 6-3, 7-5.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER