Pasiunea pentru fotbal, dobândită încă de la o vârstă fragedă, nu i-a putut purta pașii spre o carieră în sportul pe care l-a îndrăgit dintotdeauna, însă l-a făcut să aleagă jurnalismul sportiv.
Absolvent al Colegiului Național „Mihai Eminescu” din București, Christian Luță a finalizat studiile de licență în cadrul Facultății de Științe Economice din Universitatea Titu Maiorescu. Actualmente, urmează programul de master Management și Marketing în Structuri, Evenimente și Activități Sportive, oferit de UNEFS.
Începând cu anul 2022, a ales să urmeze calea presei sportive și semnează articole în ProSport.
Lovitură de teatru pe final de sezon! CSA Steaua a cerut suspendarea barajului de promovare în Liga 1. „Militarii” i-au acționat în judecată pe cei de la FRF la Tribunalul de Arbitraj Sportiv, iar decizia […]
Cu o zi înaintea barajului pentru menținerea în Liga 1, pe site-ul FRF au fost anunțati arbitri celor două confruntări. Astfel, Marcel Bîrsan va fi la centru la Concordia Chiajna – Chindia Târgoviște, iar Cătălin […]
În urma finalei pierdute joi seară, FC Voluntari a ratat prezența în cupele europene în sezonul următor. Cu toate acestea, ilfovenii au avut cel mai bun parcurs din istorie în acest sezon și se află […]
Bucuria celor de la CFR Cluj în urma câștigării unui nou campionat a pornit un adevărat scandal în fotbalul românesc. După reacția patronului FCSB, dar și a lui Gheorghe Mustață, care s-au arătat dezamăgiți de […]
După anunțul că Gigi Becali i-a oferit prelungirea contractului lui Toni Petrea, în ciuda ratării unui nou campionat, toată suflarea roș-albastră aștepta deznodământul acestui demers. O situație aproape identică a avut loc și în sezonul […]
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER