După câteva zile petrecute în România, Lucian Sânmărtean a plecat spre Arabia Saudită, unde va relua pregătirile sub comanda lui Victor Pițurcă pentru a doua parte a sezonului. Într-un interviu difuzat de Dolce Sport, coordonatorul de joc în vârstă de 35 de ani recunoaște că gândurile sale se îndreaptă deja spre turneul final al Campionatului European și speră ca evoluțiile sale din 2016 să-l convingă pe Anghel Iordănescu că merită să fie și în lotul care va reprezenta România în Franța.
Judecătoria Sectorului 4 a decis, luni, că Mihai Stoica îndeplinește condițiile pentru a fi eliberat condiționat, admițând astfel propunerea formulată de Comisia de la Penitenciarul Jilava, care a concluzionat că fostul manager al FC Steaua […]
Dat ca sigur la Manchester City din sezonul viitor, Pep Guardiola a recunoscut în premieră că pleacă de la Bayern Munchen pentru a antrena în Premier League, însă a negat că s-ar fi înțeles cu […]
„FC Barcelona negociază transferul atacantului Andrei Ivan„, notează cotidianul catalan Sport în ediția de astăzi, anunțând ceea ce ar putea fi cel mai spectaculos transfer realizat de o echipă din Liga 1 în ultimii ani. […]
Transferat de Real Madrid în 2014 pentru 80 de milioane de euro, James Rodriguez nu are acum parte de cel mai bun sezon, nereușind să-l convingă încă pe Rafa Benitez că merită să fie titular […]
Alin Toșca reprezintă una din surprizele plăcute ale Stelei în anlul 2015, fundașul format în curtea clubului roș-albastru reușind să-și câștige locul de titular după ce a fost mutat în centrul defensivei de Costel Gâlcă.
Transferat de Steaua în 2008 pentru aproape două milioane de euro, Dayro Moreno rămâne și acum, la aproape opt ani distanță, cel mai scump transfer din istoria grupării patronate de Gigi Becali.
Unul dintre cei mai în formă stranieri pe care îi are în acest moment fotbalul românesc, Florentin Matei a încheiat foarte bine prima parte a campionatului în Ucraina. Echipa sa, Volyn Luțk, e pe locul cinci în campionat, mijlocașul român contribuind în acest sezon cu opt goluri și șase pase de gol la evoluția echipei. Totuși, contractul lui Matei cu ucrainenii expiră în vara acestui an, iar fotbalistul a mărturisit că ia în calcul o plecare încă de acum, din iarnă, pentru ca Volyn să mai poată încasa bani în schimbul său.
Dumitru Dragomir are o explicație inedită pentru eșecul lui Mirel Rădoi la prima sa experiență ca antrenor. Conform fostului șef al LPF, au existat două cauze principale pentru care fostul căpitan al Stelei nu a […]
Sona Muellerova (26 de ani) a fost condamnată la opt luni de închisoare, după ce a fost prinsă de poliția din Cehia conducând cu 220 de kilometri pe oră, în timp ce se afla sub […]
Mijlocașul Janos Szekely a fost transferat de Steaua în vara lui 2008 pentru o sumă uriașă. Clubul finanțat de Gigi Becali plătea la acea vreme 1,5 milioane de euro Oțelului Galați pentru Szekely și lăsa gălățenilor și 15% din suma pe care Steaua ar fi încasat-o în cazul unui transfer în străinătate. Mijlocașul era văzut drept un adevărat urmaș al lui Marius Lăcătuș în Ghencea, un fotbalist valoros, cu personalitate, unul care ar fi putut să devină un lider al echipei. Totuși, aventura lui Janos Szekely la Steaua nu a avut efectul scontat, iar mijlocașul și-a reziliat contractul în prima parte a lui 2011 după un sezon foarte slab.
Dumitru Dragomir confirmă negocierile cu primarul din Voluntari pentru a deveni noul președinte al grupării din Liga 1 și spune că a cerut timp de gândire până la finalul lunii ianuarie. Cel mai probabil, decizia […]
Antrenorul Louis van Gaal a declarat, sâmbătă, că ar putea demisiona de la conducerea tehnică a echipei Manchester United, dar ar lua o astfel de decizie numai după ce ar discuta cu conducerea clubului, cu stfaul său și cu jucătorii, nu cu presa, informează bbc.co.uk.
Prețurile carburanților continuă să scadă în România în finalul anului 2015, acestea atingând noi cote „de minim” pentru ultimii ani. După ce prețul litrului de motorină scăzuse sub 5 lei la mijlocul lui decembrie, acum […]
Claudiu Keșeru visează să îmbrace tricoul României la Euro 2016 și să marcheze la turneul final din Franța, pentru a ajuta naționala să iasă din grupă. Tricolorii sunt în Grupa A a Europeanului, alături de […]
Unul dintre cei mai cunoscuți fani ai lui Brooklyn Nets, Bruce Reznick, supranumit Mr. Whammy, a fost oprit cu greu de forțele de ordine să-i încurce pe baschetabliștii formației Washington Wizzards să arunce la coș […]
Cristina Neagu a încheiat 2015 cu o nouă performanță – medalie de bronz cu România la Campionatul Mondial de handbal feminin – după ce în primăvară cucerise Liga Campionilor cu Buducnost și consideră că a […]
La 16 ani după ce Realul îl fura pe Luis Figo de la Barcelona, plătind clauza de reziliere a portughezului în valoare de 60 de milioane de dolari și stabilind un record la acea vreme, […]
Transferat la Manchester United în vara lui 2015 pentru 30 de milioane de euro, olandezul Memphis Depay nu a reușit încă să se adapteze la fotbalul din Premier League și chiar și-a pierdut locul de […]
Venit după un start de sezon dezastruos la Chelsea, care i-a adus într-un final și demiterea, Jose Mourinho rămâne unul dintre cei mai apreciați antrenori din lumea fotbalului și cu siguranță nu va sta foarte mult departe de gazon.
Arsenal a ratat șansa să urce pe primul loc în Premier League, fiind învinsă la scor, 4-0, de formația românului Florin Gardoș, Southampton, în etapa de Boxing Day.
La aproape cinci ani de la groaznica accidentare care l-a lăsat paralizat, Mihai Neșu primește noi speranțe că va putea să meargă în viitor. Conform Libertatea, dosarul fostului fotbalist de 32 de ani a ajuns […]
Cu două victorii în primele două partide ca tehnician al lui Espanyol, Costel Gălcă se pregătește acum de o serie cu adevărat de „foc”: are cinci partide programate în doar două săptămâni, trei dintre acestea fiind împotriva rivalilor de la FC Barcelona, care tocmai au câștigat Campionatul Modial al Cluburilor (3-0 în finala cu River Plate).
Gabi Iancu a vorbit despre experiența sa la Steaua și a dezvăluit motivele care l-au făcut să plece de la campioana României. Jucătorul de 21 de ani spune că decizia i-a aparținut și a luat-o […]
Fotbaliștii din campionatul intern au o pauză lungă la dispoziție, stranierii doar câteva zile. Însă toți au tratat la fel sărbătoarea Crăciunului, iar pozele postate de ei în social media stau mărturie. Fie că au petrecut în țară, fie că au rămas sau au călătorit în străinătate, cei mai activi jucători ai noștri de pe rețelele de socializare au ținut să împartă cu fanii din bucuria Crăciunului.
Sezonul 2015 în MotoGP a fost unul dintre cele mai încinse întreceri din istoria recentă a motociclismului viteză mondial. Jorge Lorenzo și Valentino Rossi, colegi la Yamaha Racing, au făcut deliciul publicului cu o dispută care s-a consumat până în ultima etapă, la Valencia. Primul a reușit să câștige titlul mondial, însă fanii MotoGP au rămas cu un gust amar după ceea ce i s-a întâmplat lui Rossi, cel care a fost nevoit să plece de pe ultima poziție în grila de start a cursei finale din pricina incidentului cu Marc Marquez de la Sepang.
Simona Halep se pregătește pentru noul sezon, după un an 2015 în care a reușit să se claseze foarte sus în clasamentul WTA (locul 2), dar nu a reușit să-și atingă unul dintre obiective: câștigarea […]
Transferat de Real Madrid la începutul lui 2015, de la Stomsgodset, pentru 3 milioane de euro, cu posibilitatea ca suma să ajungă la aproximativ 8 milioane, în funcție de viitoarele performanțe, puștiul Martin Odegaard (17 […]
Liverpool s-a despărțit în vara lui 2015 de legendarul Steven Gerrard, care își continua cariera în Major League Soccer, la LA Galaxy. Cormoranii resimt încă plecarea omului care a condus din teren echipa timp de […]
Steaua încearcă transferul lui Constantin Budescu în această iarnă, însă golgheterul Astrei pare în acest moment mult mai aproape de Al Ahli Doha, formația din Qatar fiind în poziția de a-i oferi acestuia un salariu mult mai mare decât trupa lui Gigi Becali.
Transferat la Napoli după o experiență mai puțin reușită în Premier League, la Tottehnam, Vlad Chiricheș revine ușor, ușor, la forma care îl transforma în urmă cu doi ani în cel mai bine cotat jucător […]
Lauren Goodger, fosta iubită a fotbalistului Mark Wright, este protagonista uneia dintre cele mai spectaculoase transformări ale anului din punct de vedere fizic, după ce a ajuns la o siluetă perfectă, deși la finalul lui […]
Mirel Rădoi nu e descurajat de faptul că prima sa experiență ca antrenor a constituit un eșec, fiind nevoit să se despartă de Steaua după doar câteva luni după ce preluase echipa. Fostul căpitan al roș-albaștrilor e determinat să-li demonstreze valoarea ca antrenor și intenționează să revină la echipa unde și-a petrecut majoritatea carierei de fotbalist, după ce își va termina studiile pentru licența Pro.
Gheorghe Hagi culege roadele muncii depuse la Viitorul în ultimii ani și, dincolo de traseul impresionant al constănțenilor în Liga 1 (locul 2 la finalul lui 2015 la doar 3 puncte de liderul Astra), fostul […]
Pauza din Liga 1 a venit într-un moment în care sunt deja cunoscute echipele care se vor bate pe fronturi separate începând din primăvară. Dacă nu se întâmplă lucruri ieșite din comun, Astra, Viitorul, Dinamo, Steaua și Pandurii se pregătesc de bătălia pentru titlu, în timp ce ASA Tg. Mureș și CSMS Iași vor lupta pentru ultimul loc care permite accederea în play-off. În aceste condiții, din ianuarie începe un alt duel important: cel al transferurilor. Într-un campionat măcinat de probleme cu banii, dar în care mai mulți fotbaliști au reușit să se remarce din plin în primele 23 de etape, cluburile vor purta o bătălie dură pentru a se întări cu resurse financiare limitate.
2015 este anul în care Ianis Hagi a făcut pasul spre prima echipă a Viitorului, unde în actualul sezon a reușit să devină titular, primind și banderola de căpitan din partea tatălui său, Gheorghe Hagi. […]
Manchester City se reinventează începând cu sezonul 2016-2017. „Cetățenii” au ajuns la o înțelegere cu cel mai bun antrenor din lume, Josep Guardiola, însă surprizele pentru fani nu se opresc aici.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER