Daily Mail prezintă astăzi cazul lui Jack Marsh, un tânăr din Marea Britanie care s-a transformat total după ce a început să meargă la sală.
Anorexic în adolescență, Jack și-a înfrânt teama de mâncare după ce a devenit tot mai pasionat de mersul la sală și a realizat că nu poate progresa dacă nu primește suficient „combustibil” din alimentele consumate.
Steaua a terminat sezonul neînvinsă după dubla cu liderul Astra. Roș-albaștrii au obținut patru puncte din dubla cu Astra și se apropie de locul 1.
Roș-albaștrii mai au două restanțe, cu Universitatea Cluj și Concordia Chiaja, meciuri ce vor avea loc în 2014.
Dovadă incredibilă de atașament oferită de fanii lui Cardiff City după înfrângerea suferită de favoriți în fața lui Liverpool, scor 1-3, pe Anfileld.
Cei peste 3.000 de suporterii galezi care au făcut deplasarea la Liverpool au mai rămas pe stadion încă 20 de minute pentru a-și arăta susținerea față de tehnicianul Malky Mackay, care fusese anunțat în timpul săptămânii de patronul Vincent Ta
Perioada de grație pentru Costel Pantilimon la Manchester City pare să se fi încheiat, după o serie de șapte partide în care românul a fost titular în Premier League.
Deși „cetățenii” au pierdut o singură partidă din cele în care românul a fost titluar (0-1 cu Sunderland, în deplasare), iar Pellegrini nu-i poate reproșa lui Panti vreo eroare majoră, tehnicianul chilian a decis să-l folosească pe Joe Hart în meciul cu Fulham, câștigat de City, scor 4-2.
Steaua a încheiat anul 2013 cu o remiză obținută pe terenul Astrei Giurgiu, scor 1-1 și intră în vacanța de iarnă pe locul trei, cu trei puncte în spatele liderului, dar și cu două meciuri disputate în minus.
Cele patru puncte obținute de campioană în „dubla” cu Astra îi mulțumesc pe oficialii Stelei, care și-au îndeplinit obiectivul stabilit înainte de partidele cu trupa giurgiuveană.
Iar imaginile surprinse de fotoreporterii ProSport la finalul partidei sunt elocvente în acest sens. Laurențiu Reghecampf și Mihai Stoica au „sărbătorit”
Astra și Steaua au remizat, scor 1-1, în ultima partidă a anului din Liga 1, iar giurgiuvenii își păstrează avansul de trei puncte față de trupa roș-albastră până la startul sezonului de primăvară.
Scene incredibile la Giurgiu, unde Laurențiu Reghecampf a vrut să iasă de pe teren în momentul golului înscris de Gabriel Enache în minutul 34.
Enervat de faptul că Istvan Kovacs nu a acordat fault în fază premergătoare golului Astrei, când italianul Federico Piovaccari a căzut în marginea careului advers, Reghecampf și-a aruncat acreditarea și s-a îndreptat spre zona vestiarelor.
Tehnicianul Stelei a fost întors din drum de managerul echipei, însă imediat după Istvan Kovacs a decis să-l trimită în tribune. Reghecampf s-a conformat și a urcat în mijlocul galeriei, de unde a urmărit în continuare partida.
Moment incredibil petrecut în partida Fulham – Manchester City, din etapa a 17-a a Premier League. Conduși cu 2-0 după prima repriză, londonezii au revenit pe tabelă în repriza scecundă, golul 2 primit de Joe Hart fiind unul cu adevărat memorabil.
Titularizat de Manuel Pellegrini în detrimentul lui Costel Pantilimon, după o serie de 7 partide în care românul fusese integralist în Premier League, Hart a primit un gol penibil chiar de la căpitanul lui City, Vincent Kompany.
Internaționalul belgian și-a trimis baloul în propria poartă cu o execuție greu de repetat. Acesta a încercat să respingă mingea din careu, însă a ratat execuția și l-a lobat pe Joe Hart, care a privit neputincios cum balonul întră în plasă.
UPDATE: Burcea Silviu, 31 ani, Bucuresti va merge la Ischgl intr-o excursie de 7 nopți pentru 2 persoane la un hotel de 4 stele cu demipensiune inclusă, avand la dispozitie un abonament de schi de 6 zile pentru întreaga regiune (Silvretta Skipass).Inca 10 useri au castigat cate un set format dintr-o sapca si un rucsac Ischgl potrivit pentru orice tip de excursie.
Partida Botoșani – Gaz Metan Medias, scor 2-2, contând pentru etapa a 19-a a Ligii 1, a fost una plină de evenimente.
Accidentarea gravă suferită de Dan Roman a lăsat în umbră una din cele mai frumoase reușite ale acestui sezon al Ligii 1.
Accidentarea cumplită suferită de Dan Roman la Botoșani a sensibilizat lumea fotbalului din România. Atacantul lui Gaz Metan Mediaș a suferit o fractură de tibie în minutul 38 al partidei Botoșani – Gaz Metan, scor 2-2, și va lipsi mai multe luni de pe gazon.
Coleg cu Dan Roman la Mediaș, Cristi Bud îi transmite acestuia să nu-și piardă încrederea în perioada în care va sta pe bară.
Accidentare îngrozitoare pentru Dan Roman în minutul 39 al partidei Botoșani – Gaz Metan Mediaș, contând pentru etapa 19 a Ligii 1.
Atacantul medieșenilor a suferit o dublă fractură de tibie și peroneu, după un duel cu cu Ciprian Dinu la marginea careului advers. Centralul Adrian Comănescu i-a arătat inițial cartonașul galben lui Dinu, după care, văzând gravitatea accidentării, l-a eliminat pe acesta.
Anghel Iordănescu a confirmat în cadrul unei conferințe de presă că va prelua funcția de director tehnic al FRF. Fostul selecționer a precizat că nu și-a pus în niciun moment problema să candideze și chiar i-a promis lui Gică Popescu și echipei sale că nu va face acest lucru. „Am suferit împreună, ne-am bucurat împreună… nu puteam acum să le fiu adversar”, a spus Iordănescu, care a explicat și cum vede colaborarea sa cu FRF în perioada următoare.
Unul din principalele obie
Transferat la Tottenham la finalul lunii august, Vlad Chiricheș e considerat deja una din cele mai bune mutări ale verii pentru formația de pe White Hart Lane și, în ultima perioadă, doar o accidentare a reușit să-l scoată din prima echipă a londonezilor.
Dacă fostul stelist s-a adaptat deja la rigorile fotbalului englez, se pare ca și comentatorii din Angl
Tragedie petrecută pe un stadion din India, unde o peluză plină cu fani s-a prăbușit pur și simplu, cu puțin timp înainte de partida Saban Kottakkal – Mohammadans Mouval, ce urma să deschidă un turneu amical în Bekal.
Peste 100 de persoane au fost rănite și intervenția rapidă a pompierilor și a oamenilor de ordine prezenți la eveniment a făcut ca situația să nu capete accente și mai dramatice.
Cotidianul El Pais a intrat în posesia declarațiilor pe care le-a dat Lionel Messi în fața anchetatorilor cu privire la acest scandal.
Brazilianul Arthuro Bernhardt e gata de o revenire spectaculoasă în fotbalul mare. Numele fostului atacant al Stelei e pe lista de transferuri a formației Estoril Praia, care în acest sezon a evoluat în grupele Europa League.
Steaua are de ce să se teamă pentru partida din această seară cu Astra. Echipa antrenată de Daniel Isăilă este o adevărată sperietoare pentru echipele-gazdă, reușind să câștige nu mai puțin de șase meciuri din cele opt jucate pe teren străin în această ediție de campionat (a mai obținut un egal și a pierdut o singură dată, la Chiajna, 1-3).
Arsenal – Bayern e, fără îndoială, una din cele mai tari „duble” propuse de optimile Champions League în acest sezon, însă părerea nu e împărtășită și de goalkeeper-ul Manuel Neuer. Sau cel puțin așa a lăsat internaționalul german să se înțeleagă prin reacția avută în momentul în care Bayern și-a aflat adversara.
Vlad Chiricheș are șanse mari să revină printre titularii lui Tottenham în partida pe care trupa de pe white Hart Lane o va disputa în această seară, de la 21:45, împortriva lui West Ham, în Cupa Ligii.
Cu Jan Vertonghen accidentat și Michael Dawson suspendat, Tim Sherwood a dezvăluit că fundașul român are șanse să revină pe teren, după ce a ratat ultimele partide ale londonezilor din cauza unei accidentări la genunchi.
Considerat urmașul lui Gianluigi Buffon la Juventus, portarul român Laurențiu Brănescu ar putea face un pas important în carieră în această iarnă. Titularul selecționatei U21 a României ar putea ajunge în Bundesliga, unde e dorit de Werder Bremen, sub formă de împrumut.
Împrumutat de Juventus la Juve Stabia (Serie B), Laurențiu Brănescu ar putea ajunge în această iarnă în Bundesliga. Goalkeeper-ul de 19 ani a fost urmărit de scouterii formației Werder Bremen în partida România – Germania, din preliminariile Campionatului European U21, și a reușit să impresioneze.
Conform Daily Mail, Liverpool intenționează să-i ofere o nouă înțelegere atacantului care tocmai a fost declarat „Jucatorul Anului în Premier League” de Federația Suporterilor din Anglia și să îl transforme în cel mai bine plătit jucător din istoria clubului.
Suarez își prelungise contractul în august 2012, însă forma incredibilă atinsă de uruguayan în acest sezon (a înscris deja 17 goluri în 11 meciuri) i-a făcut pe oficialii „cormoranilor” să-i pregătească acestuia un nou contract.
Suarez câștigă în prezent aproximativ 100.000 de lire pe săptămână (6.2 milioane de euro anual), iar sursa citată anunță că vârfului îi va fi propusă o înțelegere substanțial mărită.
În vârstă de 26 de ani, Suarez a ratat primele 5 etape din acest sezon după ce a primit o suspendare de 10 meciuri în finalul campionatului trecut, după ce l-a mușcat pe fundașul Branislav Ivanovic (Chelsea).
Într-un inreviu acordat revistei „Closer”, Sylvie van der Vaart a recunoscut pentru prima dată că l-a înșelat pe Rafael van der Vaart în timpul mariajului. Motivul invocat de frumoasa olandeză e cancerul la sân, boală pe care a învins-o în 2010.
Înfrângerea umilitoare cu Liverpool, scor 0-5, i-a fost fatală lui Andre Villas-Boas, care a fost demis astăzi din funcția de antrenor principal al lui Tottenham.
Anunțul a fost făcut în urmă cu scurt timp pe site-ul oficial al clubului din Nordul Londrei, iar în acest moment presa din Anglia vorbește deja despre posibili înlocuitori: Fabio Capello, Glenn Hoddle și Michael Laudrup (Swansea).
Mircea Sandu a anunțat astăzi că Anghel Iordănescu va fi noul director tehnic al Federației Române de Fotbal, iar fostul selecționer al Generației de Aur a confirmat pentru ProSport că a ajuns la un acord verbal cu șeful FRF.
Iordănescu spune că va pune la punct detaliile colaborării sale cu FRF în momentul revenirii în România (în prezent este în Grecia, pentru un meci demonstrativ).
„Si eu ce fac, Mircea?”, se întreba în urmă cu aproape 15 ani Dumitru Dumitriu, în momentul în care afla în direct la „Procesul Etapei” de la un fals Mircea Lucescu că „Il Luce” își dorea să revină în Giulești după doar câteva luni petrecute la Inter Milano. Din fericire pentru fostul tehnician al Stelei și al Rapidului totul s-a dovedit a fi o farsă. În cazul lui Chiricheș, despărțirea lui de omul care l-a adus în Anglia și l-a promovat în prima echipă pare iminentă.
Moment bizar petrecut în timpul partidei Kasimpasa – Besiktas, scor 2-1, disputată, în weekend, în prima ligă din Turcia.
Olandezul Ryan Donk a fost protagonistul unei faze care a produs rumoare și cu siguranță nu are corespondent în regulamentul de fotbal.
Accidentat în victoria obținută de Manchester City în fața liderului Arsenal, scor 6-3, argentinianul Sergio Aguero ar putea lipsi de pe teren până în luna februarie, anunță Daily Star.
Vedeta „cetățenilor” a ieșit de pe teren în minutul 47 al partidei din weekend, acuzând dureri în zona gambei și a gleznei, și acum așteaptă verdictul medicilor pentru a afla cât va fi nevoit să stea pe bară.
Costel Pantilimon e în al nouălea cer, după o serie excelentă de meciuri în poarta lui Manchester City. Românul a prins echipa ultimei etape din Premier League, în viziunea BBC, după o partidă bună făcută în fața liderului Arsenal.
Astfel, Panti apare într-un prim „11” plin de vedete, din care nu lipsesc Sergio Aguero, Luis Suarez, Wayne Rooney sau Pablo Zabaleta.
Bogdan Stancu a marcat din nou pentru Genclerbirligi, de această dată chiar în fața fostei sale echipe, Galatasaray.
Titularizat de tehnicianul Mehmet Ozdilek, Stancu a deschis scorul în minutul 6 al partidei, după ce a reluat în plasa lui Muslera centrarea lui Petrovic.
Transferat la începutul acestui sezon la Genclerbirligi, Stancu a ajuns la cota „7” în clasamentul golgheterilor.
Zilele lui Julian Draxler la Schalke 04 par numărate, după ce mijlocașul de 20 de ani a reușit să impresioneze în partidele jucate în acest sezon în grupele Champions League.
Și așa considerat unul din cei mai promițători jucători ai generației sale, Draxler a marcat de trei ori în competiția numărul unu a Europei și intrat pe radarul granzilor din Premier League.
Așteptarea a meritat pentru Costel Pantilimon. Titularizat în Premier League după o serie de gafe făcute de Joe Hart, românul a fost pe teren în două din cele mai spectaculoase victorii din istoria „cetățenilor”.
Manchester City a trecut cu scoruri neverosimile de cele două rivale din lupta pentru titlu, echipe care înainte de meciurile de pe „Etihad” aveau cele mai bune defensive din Premier League.
După un set alb cu Tottenham (6-0), în partida disputat pe 14 decembrie la Manchester, City a „închis” meciul cu formațiile din Nordul Londrei cu un alt scor desprins mai degrabă din tenis (6-3). În primele 15 etape ale sezonzului Arsenal primise do
Sezonul european 2013-2014 s-a încheiat oficial pentru România în această seară.
Steaua și Pandurii au părăsit Champions League, respectiv Europa League, după ce au terminat pe ultimul loc în grupele în care au fost repartizate, iar România rămâne cu 6.875 puncte acumulate în clasamentul coeficienților.
Deși „zestrea” strânsă de Steaua, Pandurii, Astra și Petrolul în acest sezon e cea mai mare din ultimii 5 ani (puțin peste performanța din sezonul 2011-2012: 6.800 puncte), România nu a reușit să urce su
Steaua se pregătește de curățenia de iarnă, iar pe lista jucătorilor de care campioana s-ar putea despărți în următoarea perioadă se află deja câteva nume certe. E vorba de Gabi Matei, Mihai Costea, Stefan Nikolic sau Mihai Răduț, jucători care fie nu au reușit să confirme, fie s-au făcut remarcați mai mult prin viața extrasportivă.
Pe lista „plecărilor” ar putea apărea însă și Adrian Cristea, jucător venit în aceast
ProSport l-a vizitat pe Răzvan Raț la Londra, iar fundașul lui West Ham a acceptat, în premieră după ratarea barajului de calificare la CM 2014, o discuție deschisă despre echipa națională.
Fundașul de bandă stângă a atins în timpul discuției și problema „căpitanului naționalei”.
„Îți spun sincer, în momentul de față nu știu cine e căpitanul echipei naționale! Da, așa e… Selecționerul a spus că suntem un grup de jucători care oricând putem avea această onoare.
Nu am primit o explicație clară de ce nu am mai purtat eu banderola la ultimele meciuri”, spune Raț, evident deranjat de situația în care a fost pus.
Triplusaltistul Marian Oprea (31 de ani), desemnat atletul anului la Gala FRA de la Marriott, a vorbit fără perdea despre atletismul din România la ora actuală. În 2013, „Struțul” a ocupat locul 6 la CM de la Moscova, cea mai bună performanță a lotului condus de președintele Ion Sandu, omul care a promis că vor curge laptele și mierea în sportul sporturilor
Cunoscut pentru rolurile sale din The Dark Knight, American Psycho sau The Fighter, Christian Bale și-a dus pasiunea la extrem pentru rolul din Mașinistul, în 2004.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER