La 54 de ani, Sharon Stone, femeia cu cel mai mare IQ de la Hollywood, rămâne un sex-simbol. Drept dovadă ultimul film al celebrei actrițe, care se toarnă în aceste săptămâni la New York, intitulat Fading Gigolo.
Paparazzii au reușit să surprindă câteva imagini din cadrul filmărilor, acolo unde celebra actriță și Sofia Vergara participă la un threesome, alături de unul dintre actorii principali, anunță dailymail.co.uk.
Bucuria paparazzilor nu s-a oprit, însă, aici. La ieșirea din Carlyle Hotel, Sharon Stone a fost surprinsă într-o ținută extrem de provocatoare, toți întrebându-se dacă poartă lenjerie intimă sau a oferit o nouă imagine gen „Basic Instinct”.
Victor Becali a vorbit deschis despre despărțirea lui Raul Rusescu de Sevilla. Cu prea puține șanse primite în prima echipă, atacantul ar agrea un împrumut pentru perioada returului, iar Victor Becali lasă să se înțeleagă că și clubul andaluz gândește în aceeași direcție.
Doar 8 minute în Primera
Totuși varianta Steaua are acum șanse mici să se concretizeze, în condițiile în care, spune Becali, Raul Rusescu ar prefera să rămână în campionatul spaniol, pentru a se adapta mai ușor cerințelor de la Sevilla. Becali consideră că un împrumut de șase luni l-ar ajuta pe Rusescu, care ar reveni cu un alt suflu la fo
Dorit în vară de Laurențiu Reghecampf la Steaua, Denis Alibec a ajuns în cele din urmă la Bologna, însă alegerea făcută în urmă cu câteva luni nu pare foarte insiprată.
În condițiie în care Alibec nu a apucat să joace nici măcar câteva minute în Serie A, în tricoul Bolognei, deși a scăpat de problemele medicale care l-au ținut pe bară în septembrie, iarna ar putea însemna o nouă mutare pentru atacantul ce aparține de Inter.
Cotat la 600.000 de euro, vârful de 22 de ani ar p
Fotbalul românesc oferă situații din ce în ce mai ciudate, în urma cărora fotbaliștii și antrenorii au cel mai mult de suferit. Înaintea meciului dintre Săgeata Năvodari și Dinamo, care va avea loc sâmbătă, de la ora 21:00, antrenorul „câinilor”, Flavius Stoican, s-a plâns de faptul că suprafața de joc a arenei de la malul mării nu se va prezenta în cele mai bune condiții și a lăsat de înțeles că ar agrea amânarea celor două etape din retur pentru primăvara anului 2014.
Yoan Gourcuff a marcat unul din cele mai frumoase goluri ale sezonului în disputa Olympique Lyon – Betis Sevilla, scor 1-0.
Mijlocașul francez a trimis balonul în plasă de la centrul terenului, cu o execuție perfectă, însă reușita a fost anulată. Arbitrul apucase să fluiere un falut la coefchipierul lui Gourcuff, Bafetimbi Gomis. Din păcate, centralul a considerat inutil si lasă „avantaj” pentru gazde, în condițiile în care faza nu părea una care să pună în pericol poarta adversă și a fluierat fault.
Aflați la Constanța, unde Dinamo va juca, astăzi, Săgeata Năvodari, într-o partidă contând pentru etapa a 16-a a Ligii 1, jucătorii antrenați de Flavius Stoican au participat la o acțiune a unuia dintre sponsorii clubului și s-au întâlnit cu fanii dinamoviști din zona Dobrogei.
Petrolul vine în Ghencea decisă să câștige în fața Stelei și să plece cu toate cele trei puncte puse în joc în meciul de duminică seară (21:00).
Tehnicianul Cosmin Contra spune că ploieștenii ar păstra șanse să ocupe primul loc chiar și cu o înfrângere, dar recunoaște că ar avea nevoie de o minune pentru câștigarea titlului.
„Guriță” anunță că va juca ofensiv cu Steaua și e convins că obie
Steaua și Petrolul se întâlnesc în derby-ul etapei, duminică, de la 21:00.
Aflată la egalitate de puncte cu Steaua, dar și cu trei meciuri în plus, Petrolul și-a depus candidatura la totilu prin transferul lui Adrian Mutu, însă până atunci oamenii lui Contra și-au propus să nu piardă contactul cu trupa roș-albastră. În cazul unei înfrângeri, Petrolul ar rămâne la trei puncte în spate, diferența putând să crească pănă la 12 puncte, daca Steaua va câștiga toate restanțele.
Veste extrem de proastă primită de fanii și staff-ul lui Schalke 04, după ce un alt jucător a suferit o accidentare gravă ce îl va ține mult timp în afara gazonului.
Fundașul stânga Dennis Aogo va fi scos din joc până la finalul sezonului, după ce s-a „rupt” la ultimul antrenament al „minerilor”.
Luna noiembrie a fost una perfectă pentru Real Madrid, galacticii reușind cinci victorii și o singură remiză în șase partide, marcând un total de 26 de goluri!
Sub titlul „Mardid își arată mușchii”, cotidianul spaniol Marca notează că oamenii lui Carlo Ancelotti s-au descătușat după înfrângerea cu Barcelona, din campionat și în partidele disputate de atunci au reușit o medie incredibilă de 4.34 goluri pe meci!
Astra a trecut cu bine și de meciul cu ACS Poli, câștigat cu 2-1, în deplasare, iar giurgiuvenii rămân lider în Liga 1, cu 35 de puncte.
La finalul partidei din Banat, patronul Ioan Niculae a anunțat că are în vizor „șase, șapte jucători” și e pregătit să aducă cel puțin doi noi jucători în iarnă, pentru a întări echipa în vederea câștigării campionatului.
Lider în Liga 1, dar și cu trei meciuri în plus față de Steaua (luăm în calcul și disputa roș-
Nu a fost nevoită niciodată să-și facă probleme pentru silueta ei, însă în ultimul timp a început să strângă critici la abdomenului „tot mai puțin lucrat” și a decis să ia măsuri înainte de perioada sărbătorilor, când oricum se așteaptă să pună câteva kilograme.
Devenită cunoscută în MJarea Britanie inițial ca fotomodel, iar ulterior ca vedetă a reality show-ului The Only Way Is Essex (TOWIE), care în 2011 cucerea un premiu BAFTA, Sam Faiers e acum o prezenț
Tottenham o va întâlni pe Manchester United, duminică, de la 14:00, iar românul Vlad Chiricheș are toate șansele să fie titluar în disputa cu deținătoarea titlului din Premier League.
E de așteptat ca tehnicianul Andre Villas-Boas să facă mai multe schimbări în primul 11, după înfrângerea usturătoare suferită în weekend-ul trecut pe terenul lui Manchester City, scor 0-6, iar Chiricheș are toate șansele să joace din primul minut în partida cu oamenii lui David Moyes.
Fostul stelist e vedeta centrală a programului de meci editat de Spurs pentru această dum
Titularizat de tehnicianul Andre Villas-Boas în partida Tromso – Tottenham, din Europa League, Vlad Chiricheș a avut o evoluție bună și a fost la un pas să marcheze primul gol de la transferul în Anglia.
Fundașul român a jucat un rol decisiv în deschiderea scorului, în minutul 63 al patidei, când a încercat să devieze în poartă centrarea lui Gilfy Sigurdsson, din lovitură liberă. Românul a ratat contactul cu mingea, însă fundașul advers Adnan ĂŒauÅ¡eviÇ a deviat în proprie poartă de lângă fostul stelist. Chiricheș a fost felicitat de colegi ca și cum el ar fi marcat, iar UEFA l-a creditat inițial pe jucătorul român
Vlad Chiricheș a fost din nou titular la Tottenham, în partida disputată de londonezi în Europa League, în compana norvegienilor de la Tromso. Lăsat pe bancă de Andre Villas-Boas în înfrângerea usturătoare suferită de Spurs în campionat, în fața lui City, scor 0-6, fostul stelist a jucat din primul minut în Europa League și a făcut pereche în defensivă cu Michael Dawson.
Jeremy Bokila a fost una din revelațiile sezonului 2012-2013 în Liga 1, când evoluțiile sale de la Petrolul l-au transformat peste noapte într-unul din cei mai buni jucători străini care au evoluat în România.
Ajuns la Ploiești în vara lui 2012 și cotat la doar 450.000 de euro, Bokila a reușit 22 de goluri pentru trupa prahoveană (16 în campionat și 6 în Cupă), devenind aproape instant o țintă importantă pe piața transferurilor.
Într-un inreviu acordat revistei „Closer”, Sylvie van der Vaart a recunoscut pentru prima dată că l-a înșelat pe Rafael van der Vaart în timpul mariajului. Motivul invocat de frumoasa olandeză e cancerul la sân, boală pe care a învins-o în 2010.
Steaua a ratat calificarea în primăvara europeană, după ce a obținut doar o remiză pe teren propriu cu Schalke, scor 0-0, în timp ce Basel s-a impus din nou în fața lui Chelsea, 1-0. Cu trei puncte stârnse în cinci etape, campioana României rămâne ultima în grupa E a Champions League, fără șanse să mai urce în clasament și privește deja spre viitoarea ediție a competiției.
Laurențiu Reghecampf a declarat imediat după meci că obiectivul său e obținerea unei noi calificări în grupele Ligii, mesajul său fiind preluat și de majoritatea jucătorilor.
Philippe Mexes are toate șansele să urce pe primul loc într-un top al accidetărilor ciudate din fotbal.
Fundașul francez de la AC Milan a ratat ultimele două partide din fotbal, fiind diagnosticat cu retinopatie (o afecțiune a retinei) de staff-ul medical al clubului milanez.
Conform Tuttosport, afecțiunea starului francez a fost provocată d
Stelistul Alex Bourceanu va pleca aproape sigur din Ghencea la finalul acestui sezon.
Intrat în ultimele șase luni de contract cu gruparea roș-albastră, „închizătorul” poate negocia fără acceptul clubului cu orice formație interesată de serviciile sale și are deja mai multe variante de transfer.
Steaua poate acuza neacordarea unei lovituri de la 11 metri, în minutul 68 al partidei, când italianul Federico Piovaccari a fost doborât în careu de portarul advers.
Vârful Stelei a câștigat un duel aerian și a apucat să lovească balonul cu capul, după care goalkeeper-ul Ralf Fährmann, ieșit târziu din poartă, l-a lovit cu pumnul în față, în încercarea de a boxa.
În urmă cu nici un sezon, Ovidiu Herea era considerat unul din cei mai buni jucători din Liga 1, iar cota sa de piață reflecta statutul său de „vedetă” a campionatului intern.
În perioada „Rapid”, mijlocașul ofensiv ajunsese să fie cotat de Transfermarkt la 2.5 milioane de euro și era așteptat să se transforme într-un jucător important pentru echipa națională și să prindă un contract în străinătate pe o sumă consistentă.
Deși rezultatele obținute de Dinamo în acest sezon al Ligii 1 au fost fluctuante, oficialii din Ștefan cel Mare văd deja primele roade ale proiectului „New Dinamo”.
Promovat în acest an în prima echipă, tânărul Dorin Rotariu a avut evoluții apreciate la 18 ani e văzut ca unul din cele mai bune produse ale fotbalului românesc din ultimii ani.
Conform agentului Ioan Becali, mijlocașul ofensiv al lui Dinamo a re
Steaua a remizat cu Schalke, scor 0-0, rezultat insuficient pentru ca roș-albaștrii să continue cursa în Europa. Trupa lui Reghe a lăsat o bună impresie în meciul retur cu formația din Germania, iar jucătorii lui Jens Keller au remarcat prestația campionilor României.
Fundașul Felipe Santana s-a arătat impresionat în mod special de Florin Gardoș, fundaș despre care s-a scris în ultimul timp că ar fi în vederile Borussiei Dortmund, și a precizat că, în opinia sa, și Alexandru Bourceanu ar putea face față fără probleme în Bundesliga.
„Știam că va fi o partidă dificilă, pentru Steaua era ultima șansă de a se califica, însă am avut noroc și ne-am putut face datoria pe teren. Am avut multe ocazii, în special cea a lui Draxler, din final, dar am ratat mult. Ne rămâne meciul cu Basel, care este foarte important, vrem să ajungem foarte departe în această competiție.
Steaua a obținut doar o remiză cu Schalke 04, scor 0-0, și este eliminată din Europa înainte de ultimul meci din grupele Ligii, cu Chelsea. Cu trei puncte după cinci partide, elevii lui Laurențiu Reghecampf nu mai au șanse să prindă nici locul trei, care ar fi asigurat prezența în primăvara Europa League.
Steaua părăsește Europa, după 0-0 cu Schalke, însă a reușit să șteargă impresia lăsată în primele partide din Champions League, după un meci bun în fața adversarilor din Germania.
Laurențiu Reghecampf se declară convins că roș-albaștrii ar fi putut obține cele trei puncte, dacă Piovaccari și colegii săi din ofensivă ar fi reușit să fructifice măcar una din ocaziile avute în această seară.
Tehnicianul campioanei spune că acum Steaua se va concentra pe „războiul” din campionat și va încerca realizarea eventului în acest sezon.
Deși fanii Stelei nu s-au înghesuit la meciul cu Schalke, campioana României fiind susținută de doar 15.000 de oameni la partida de pe Arena Națională, roș-albaștrii au avut parte de un suporter „de gală”.
În tribune și-a făcut apariția deja celebrul Ghiță Ciobanul, fan declarat al trupei lui Reghe. „Echipat” adecvat pentru vremea de afară, Ghiță a atras toate privirile și a pozat alături de mai mulți suporteri ai Stelei.
Lăsat de Laurențiu Reghecampf pe banca de rezerve la meciul cu Schalke, Daniel Georgievski nu a părut deloc afectat. Tehnicianul Stelei a preferat să joace cu Andrei Prepeliță în flancul drept al defensivei, iar Georgievski a fost doar rezervă.
Mereu pus pe glume, macedoneanul și-a distrat colegii lăsați în afara echipei de start și a oferit cadre amuzante în momentul în care a văzut fotoreporterii de la stadion.
Cel poreclit „Cangurul” datorită originilor sale australiene a pozat pentru a pozat alături de Fernando Varela și de Gabi Iancu (vezi foto).
UEFA a decist ca victimele taifunului Haiyan, care a făcut peste 5.200 de victime în Filipine, să fie comemorate înaintea meciurilor din etapa a V-a a grupelor Ligii Campionilor, iar jucătorii Stelei și cei ai lui Schalke au afișat astăzi mesajul „Hindi Kayo Nagiisa, Pilipinas” (n.r. „Filipine, nu sunteți singuri”).
„Întreaga familie a fotbalului european se va uni în teren în această săptămână pentru a-și exprima profunda solidaritate cu poporul filipinez. Filipinezii trebui să continue să fie puternici pentru a înfrunta problemele cauzate de această tragedie”, declara președintele UEFA, Michel Platini, înainte de această etapă a Ligii.
Finanțatorul FC Vaslui, Adrian Porumboiu, patronul AFC Astra Giurgiu, Ioan Niculae, și președintele Astrei, Dinu Gheorghe, vor fi judecați de membrii Comisiei de Disciplină a Ligii Profesioniste de Fotbal ca urmare a jignirilor și acuzelor pe care și le-au adus reciproc în mass-media.
Naționala de rugby a suferit sâmbătă, la București, unicul eșec din 2013, în meciul test cu Fiji, scor 7-26 (7-16), dar căpitanul Mihai Macovei susține că „stejarii” s-au exprimat la un nivel mai ridicat față de victoriile cu Tonga și Canada
Macovei (St. Nazaire, Franța) explică de ce avem șanse mari să ajungem la o nouă ediție a Cupei Mondiale.
În minutul 35 (7-10) nu ne-a fost validat un eseu.
Vremea de afară a făcut ca în tribunele stadionului din „Ștefan cel Mare” să nu fie decât aproximativ 2.700 de fani la partida Dinamo – Gaz Metan Mediaș, însă printre cei care și-au făcut curaj să iasă din casă pe ploaia de afară s-au numărat și câțiva susținători ai echipei germane Schalke 04.
Fanii dinamoviști au afișat la meciul cu Gaz Metan un banner în memoria lui Lică Nunweiller, fost mare fotbalist al formației din „Ștefan cel Mare”, decedat pe 8 noiembrie.
Meciul cu trupa din Mediaș a fost primul disputat pe teren propriu de echipa roș-albă după trecerea în neființă a lui Lică Nunweiller, iar fanii „câinilor” au marcat momentul cu un mesaj emoționant.
„Din cei ce-au scris istoria echipei noastre mai rămân puțini! Ne-
Flavius Stoican a împlinit astăzi 37 de ani, iar tânărul tehnician al lui Dinamo a avut parte de o surpriză plăcută înainte de startul partidei cu Gaz Metan Mediaș.
Fostul internațional român a primit un cadou din partea familiei Barbu. Maria și Mircea Barbu, în vârstă de 83 și 84 de ani poartă titlul onorific de „cei mai loiali fani ai lui Dinamo”, fiind susținători ai grupării „roș-albe” încă de la înființare. Cei doi au fost vizitați la începutul lunii noiembrie de mai mulți componenți ai echipei din „Ștefan cel Mare”, care le-au oferit mai multe cadouri cu însemnele clubului.
În ciuda vremii de afară, cei doi au ținut să fie prezenți la stadionul din „Ștefan cel M
Florentin Matei a reușit astăzi primul său gol din carieră la nivel de seniori, după ce a marcat golul doi al lui Volyn Lutsk în remiza obținută pe terenul Tavriei Simferopol, scor 2-2.
Mijlocașul de 20 de ani a ratat și o lovitură de la 11 în finalul partidei, în minutul 82.
Emma Frain e soție de fotbaist însă se poate mâdri cu faptul că a reușit să ajungă mai celebră decât partenerul ei de viață, grație pictorialelor mai mult decât îndrăzneție.
Frumoasa șatenă are o relație cu mijlocașul scoțian Michael McIndoe (33), care evoluează în liga secundă din Anglia.
Poreclită „Profesoara topless””, pentru nenumăratele apariții fără lengerie intimă în revistele destinate bărbaților din Marea Britanie, Emma a „lovit” din nou cu un pictorial fierbinte.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER