Starea lui Mircea Lucescu e mai bună cu fiecare zi trecută, iar tehnicianul lui Șahtior Donețk are șanse mari să fie externat în timpul săptămânii viitoare.
Site-ul oficial al lui Șahtior a publicat imagini de la întâlnirea pe care „Il Luce” a avut-o astăzi cu patronul Rinat Ahmetov și detalii din timpul întrevederii, la finalul căreia Ahmetov l-a anunțat pe Lucescu că are de gând să ajute Spitalul Universitar din punct de vedere financiar.
„Mister și-a întâmpinat oaspeții (n.r. Rinat Ahmetov și Boris Kole
Starea lui Mircea Lucescu este bună, i-au fost scoase ambele tuburi de dren, nu mai are sânge în cavitatea toracică, iar echipa pluridisciplinară ar putea lua în calcul, după examenul complex la care va fi supus luni, externarea în cursul săptămânii viitoare, a spus purtătorul de cuvânt al SUUB.
După ratarea transferului lui Paul Pârvulescu, Dinamo a declanșat o adevărată furtună pe piața transferurilor, a adus până acum 5 jucători, iar acum se pregătește să dea o nouă lovitură.
„Câinii” vor să rezolve problema fundașului s
Barcelona s-a calificat în sferturile Cupei Spaniei, unde va da piept cu Real Madrid, pe 18 și 25 ianuarie, iar Pep Guardiola a început deja să-și facă griji pentru meciurile cu liderul din Primera Division.
Tehnicianul Barcelonei are mari probleme de lot și, pentru meciul cu Betis din campionat se poate baza doar pe 15 jucători, iar situația va rămâne la fel de urâtă și la meciul cu Real Madrid, de pe Santiago Bernabeu.
Autoritatea Națională pentru Tineret și Sport a dat publicității bugetele federațiilor naționale pentru anul 2012. Deși forurile naționale solicitaseră în total aproape 145 de milioane de lei (35 de milioane de euro), ANST a aprobat doar 65,6 milioane de lei. Dintre cele 67 de federații, patru nu au solicitat al ocație de la buget (fotbal, go, sport columbofil și table).
Helmuth Duckadam spune că meciurile cu Twente sunt cele mai importante pentru Steaua în această primăvară și speră că suportul celor 50.000 de fani care vor fi în tribunele „Național Arena” să fie decisiv pentru calificarea în optimile competiției.
După Iuliu Mureșan, și jucătorii formației clujene au declarat că nu se tem de Steaua în lupta pentru titlu.
„Principalele rivale sunt Dinamo și Rapid. Nu ne e teamă de Steaua. De șase ani tot fac transfeuri numeroase și nu au luat niciun titlu. Noi vom fi mult mai puternici după ce vom omogeniza relațiile de joc. Becali a spus că nu intră la meciul cu CFR dacă nu vor fi arbitri străini? Cred că nici nu va avea motiv să intre deoarece noi ne dorim să fim campioni până atunci”, a declarat Ricardo Cadu, la vizita medicală din acestă dimineață.
CFR se va duela cu Steaua în ulti
Helmuth Duckadam este invitatul lui Dan Filoti la „Ora de ProSport”. De la 14:00, LIVE pe www.prosport.ro și Sport.ro, președintele de imagine al Stelei vorbește despre planurile Stelei în 2012.
Mai vine Wesley? Pleacă Latovlevici? Cine prinde „lista UEFA” și ce ținte mai au roș-albaștrii în această iarnă? Ce șanse are Steaua cu Twente? Află totul de la Helmuth Duckadam, de la 14:00, pe www.prosport.ro.
Rapidul mută din nou pe piața transferurilor. După ce ieri a anunțat împrumutul pe șase luni al atacantului Alexandru Ioniță de la FC Koln, giuleștenii au rezolvat astăzi și transferul lui Novica Maksimovic.
În vârstă de 23 de ani, Maksimovic joacă pe postul de „închizător” și a evoluat ultima dată la Hajduk Kula. Maksimovic va lupta pentru un post de titular la Rapid cu Dan Alexa și Nicolae Grigore.
După mai multe situații în care Becali s-a despărțit de jucători ce nu au dat randament la Steaua, dar care au explodat imediat după ce au plecat, în această iarnă roș-albaștrii au fost la un pas să vadă cum Maicon, jucător ce putea fi acum sub comanda lui Stan pentru 800.000 euro, pleacă din Ucraina penru 4 milioane de euro.
Dinamo vrea să-l repatrieze pe Iulian Tameș, iar Poli Timișoara pare să le dea „câinilor” o mână de ajutor. Marian Iancu a anunțat astăzi că i-a propus mijlocașului rezilierea contractului, deși „îl apreciază enorm”. Iancu a explicat că pe același post cu Tameș, Vali Velcea are varianta folosirii unui fotbalist tânar. Echipele din Liga a II-a sunt obligate de regulament să folosească cel puțin doi jucători U21 în fiecare etapă, iar Tameș e victima acestei reguli.
ProSport a anunțat astăzi în ediția tipărită că, după transferul lui Ioniță, Rapidul își concentrează eforturile pentru aducerea lui Lucian sânmărtean, de la Vaslui, iar transferul mijlocașului ar reprezenta o adevărată lovitură dată de giuleșteni.
Fundașul orădenilor, Abdoulaye Diarra, ar putea să-i ia locul lui Pârvulescu la Gaz Metan Mediaș. Jucătorul de culoare al Bihorului se află în pregătiri de două zile cu formația pregătită de Cristi Pustai și în condițiile în care medieșenii l-au cedat la Steaua pe Pârvulescu, Diarra ar putea fi o soluție pentru înlocuirea acestuia.
Barcelona a trecut și în retur de Osasuna, scor 2-1, grație golurilor marcate de Alexis Sanchez (46) și Sergi Roberto (72), iar microbiștii de peste tot se vor bucura de o nouă „dublă” Real Madrid – Barca, jucată pe viață și pe moarte.
Contractul lui Cristi Chivu cu Inter expiră în vară, iar fostul internațional român a devenit rapid o țintă importantă pentru mai multe cluburi din Europa, care îl pot lua gratis.
Cluburile Paris Saint-Germain și AC Milan au ajuns la un acord în privința transferului atacantului Alexandre Pato la gruparea franceză în schimbul sumei de aproximativ 35 de milioane de euro, brazilianul urmând să semneze un contract pe trei ani și jumătate, informează AFP.
Brazilianul Wesley e ultima țintă a Stelei în această iarnă, iar Gigi Becali așteaptă întlnirea tete-a-tete cu jucătorul pentru a-l convinge să semneze cu Steaua.
Președintele de imagine al roș-albaștrilor, Helmuth Duckadam, spune că brazilianul se poate dovedi deci
Rapidul a dat lovitura iernii prin aducerea sub formă de împrumut a atacantului Alexandru Ioniță, de la FC Koln, iar Florin Motroc consideră că acest transfer le permite giuleștenilor să spere la titlu. Fostul jucător al grupării din Giulești spune că parcursul formației lui Lucescu Jr în Liga I ar fi putut fi și mai simplu, dacă jucători precum Costin Lazăr și Juliano Spadacio nu ar fi fost lăsați să plece.
Universitatea Cluj i-a prezentat oficial azi pe Mircea Bornescu, George Galamaz și Dorinel Popa. Primii doi au semnat contracte pe doi ani și jumătate, iar pentru Popa se discută în continuare o cedare definitivă. Clujenii face eforturi să îi înregimenteze încă din această iarnă și pe mijlocașii Ovidiu Hoban și Marian Cristescu, cu care au semnat precontracte.
Atacantul echipei FC Koln Alexandru Ioniță a fost împrumutat la FC Rapid până la 30 iunie 2012, gruparea giuleșteană având apoi opțiunea de a-l cumpăra definitiv pe fotbalist, a anunțat, joi, într-o conferință de presă, președintele CA al grupării giuleștene, Ion Taban.
Florin Motroc este invitatul lui Dan Filoti la „Ora de ProSpot”. De la 14:00, LIVE pe Sport.ro și www.prosport.ro, tehnicianul vorbește despre ultimele mutări din fotbalul românesc. Fostul jucător al Rapidului va analiza campania de transferuri a rivalelor Steaua și Dinamo și va încerca să prefațeze lupta pentru titlu din retur.
Gigi Becali a anunțat că își propune să cumpere toți jucătorii promițători de sub 23 de ani din Liga I, iar planul său capătă contur chiar din acest retur. După ce au fost aduși Chipciu, Pârvulescu sau Chiricheș, Steaua poate alinia un prim 11 cu media de vârstă sub 23 de ani și cu o valoare de piață impresionantă: 17.5 milioane de euro, cu do
Echipele feminine de gimnastică ale Italiei, Canadei, Franței și Braziliei au obținut ultimele locuri calificante la JO din 2012, în cadrul turneului preolimpic de la Londra, care a început marți.
La turneul preolimpic au participat echipele clasate pe locurile 9-16, la CM din 2010, competiție la care Româ
Gheorghe Comăneci, tatăl fostei campioane olimpice la gimnastică Nadia Comăneci, a murit joi, la Spitalul Universitar de Urgență București, unde era internat din 26 decembrie, din cauza unei ciroze decompensate, au declarat pentru MEDIAFAX surse medicale.
Tratativele dintre jucător și clubul roș-albastru au început din luna decembrie, însă semnarea actelor s-a amânat deoarece, alarmat de o potențială problemă la genunchi a jucătorului, Becali ar fi vrut ca acesta să semneze doar pe șase luni, pentru a evita o situație similară cu cea a lui Emeghara, care a stat mai mult accidentat la Steaua.
O parte dintre jucătorii Universității Cluj au efectuat în această dimineață vizita medicală. Marinescu a ținut să remarce că formația sa este mai tare după ultimele transferuri și a ținut să-l laude pe fostul stelist George Galamaz. Cei doi au fost colegi la Steaua și la Unirea Urziceni. Alături de Galamaz, de la Steaua a fost transferat în această iarnă și „închizăto
Transferul său la Steaua a intrat în impas în momentul în care Becali a aflat că trebuie să plătească 1.5 milioane euro pentru el.
Meseria de majoretă pare una lipsită de stres și de riscuri majore, însă imaginile din playerul video arată că nu e chiar așa.
Steliștii au început pregătirile pentru retur, iar astăzi Bourceanu, Brandan și ceilalți jucători din echipa pregătită de Ilie Stan au avut parte de cel mai tare antrenament al anului.
Fundașul de 32 de ani revine în liga care l-a propulsat spre fotbalul mare, după 15 ani petrecuți în strâinătate, în care a jucat pentru cluburi din Europa.
Steaua a transferat cinci jucători în această iarnă, însă poate trece doar trei nume noi pe lista uefa pentru partidele din primăvară. Alături de Chipciu, Chiricheș, Dănănae, Pârvulescu și Machado, în cursă pentru un loc în lotul de 25 intră și Tibi Bălan, jucător adus prea târziu în toamnă pentru a mai putea fi trecut pe lista „UEFA”.
Dinamoviștii s-au reunit luni și au dat startul pregătirilor pentru un retur în care speră să aducă al 19 titlu de campioană din vitrina clubului. Jucătorii liderului au intrat imediat într-un cantonament de o săptămână la Săftica, după care vor pleca în Antalya pentru un stagiu de pregătire.
Pleacă din Liga I după o perioadă în care nu a reușit să se impună, dar e primit la noua echipă ca un adevărat star.
Gigi Becali a vorbit din nou despre lista UEFA și l-a anunțat pe „Adrian Ilie” care sunt jucătorii ce nu trebuie să lipsească de pe lista ce le permite să joace în Europa League.
Atenționat de jurnaliștii prezenți că numele antrenorului Stelei e Ilie Stan, nu Adrian Ilie, Becali a oferit o explicație cel puțin amuzantă pentru eroarea sa: „mereu îi confund”.
Aflată pe poziția a doua în clasament, la doar un punct în spatele liderului Dinamo, CFR primește ajutoare neașteptate.
Împrumutat până la sfârșitul sezonului la FCM Târgu Mureș, puștiul minune al clujenilor, Sergiu Buș, promite să îi ajute pe foștii și viitorii colegi în lupta pentru titlu.
După ce a achiziționat 5 jucători în această iarnă, Dinamo continuă să caute întăriri, iar Liviu Ciobotariu îl va avea sub comandă de astăzi și pe sârbul Sinisa Babic.
Simpatizanții Stelei au votat cel mai bun prim 11 din istoria clubului, majoritari fiind cei care au ridicat deasupra capului Cupa Campionilor în 1986, dar și doi din echipa din 2006: Mihăiță Neșu și Mirel Rădoi
Suporterii roș-albaștrilor au avut ocazia să voteze cea mai bună echipă
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER