Președintele Traian Băsescu și premierul Emil Boc sunt foarte supărați pe Mircea Sandu! Motivul nu e reprezentat doar de modul în care a fost cântat imnul la meciul cu Franța, așa cum ProSport a scris ieri, ci și de apropierea șefului FRF de primarul Bucureștiului, Sorin Oprescu.
În plină anchetă a DNA, Mircea Sandu dă afară doi oameni din Departamentul juridic al FRF! Lor li se vor adăuga alți nouă angajați de la diferite secții ale federației.
Pentru fotbaliștii din Serie A urmează cea mai grea lună din cariera lor! Sfidând temperaturile scăzute, Federația italiană a stabilit un program foarte încărcat în competițiile din „Cizmă”, iar microbiștii vor fi „răsfățați” cu meciuri zi de zi până pe data de 21 decembrie. Fanii sunt însă nemulțumiți: „N-avem bani pentru atâtea bilete!”.
Partida Farul – Snagov, în care oaspeții au egalat la 3 după ce au fost conduși cu 3-0, pare a fi fost catalizatorul unei reacții în lanț din partea conducătorilor de cluburi din Liga a II-a. După ce p
Speranțele Sionului de a reveni în Europa League scad pe zi ce trece. Ieri, un tribunal civil elvețian a menținut decizia UEFA, iar echipa lui Ogăraru mai are doar o șansă: răspunsul TAS de pe 24 noiembrie.
Sion a fost exclusă din Europa League după ce a folosit șase jucători ineligibili în play-off-ul cu Celtic, fotbaliști legitimați, deși elvețienii aveau interdicție la transferuri. Decizia nu a fost acceptată de Sion și clubul a dat în judecată FIFA și Federația elvețiană, iar două tribunale locale i-au dat dreptate. Ieri, însă, un tribunal elvețian superior a judecat apelul făcut de FIFA, forul mondial și cel elvețian ieșind câștigătoare. Sentința i-a luat prin surprindere pe oficialii lui Sion, care nu mai au acum decât o singură speranță. Pe 24 noiembrie, Tribunalul de Arbitraj Sportiv va anunța decizia finală în acest caz. Este greu de crezut însă că Sion va avea câștig de cauză.
Recunosc, sunt o privilegiată! Aseară am intrat gratis pe „Ilie Oană”, alături de bunica, prietena, copiii sau mama jucătorilor de la Petrolul, ale vecinilor lor ori ale vecinilor vecinilor lor.
Am văzut la poartă biberoane pe care nu aveau voie mămicile să le introducă în stadion, am văzut penare ori pixuri interzise și ele. Așa e când vii la meci direct de la școală. Apoi a început meciul. De fapt, meciurile. Cel de pe teren a fost interesant, cred, doar pentru mine. În sensul că trebuia să găsesc știri pentru ziar la u
Gigi Becali a dezvăluit în această seară că e gata să mai lase un jucător să plece la rivala Rapid, la „super ofertă”. Este vorba de muntenegreanul Stefan Nikolic, împrumutat de Steaua de la Poli Timișoara până la finalul sezonului, pentru 200.000 de euro. Becali spune că atacantul nu va mai continua la Steaua și din retur și se arată dispus să-l cedeze rivalei pentru 50.000, cu o singură condiție: s
Pe teren, timișorenii au un sezon aproape perfect. Și-au asigurat un loc promovabil peste iarnă, iar în Cupă au eliminat două echipe din prima ligă și sunt la un pas de semifinale. „Recompensa” este o întârziere tot mai mare a lefurilor.
Maurizio Trombetta, instalat antrenor la Târgu Mureș acum două săptămâni, a fost anunțat cu patru ore înainte de meciul cu Petrolul că nu poate sta pe bancă! Astfel, italianul a urmărit meciul de la lojă, deși la partida cu Rapid, din etapa trecută, a luat loc pe bancă. „FRF nu recunoaște diploma de la Coverciano, lucru pe care ni l-a comunicat azi, la ora 14:00, dar sperăm să rezolvăm problema”, a declarat Aurelian Băbuțan, directorul general al mureșenilor.
Bayern München este de departe echipa cu cei mai fideli suporteri din Germania. De patru ani, Bayern joacă în 1.Bundesliga având casa închisă meci de meci, iar scenariul se va repeta la derby-ul cu Borussia Dortmund, de azi (19:30, Eurosport 2).
Primele două clasate din 1.Bundesliga se vor întâlni azi în derby-ul campionatului Germaniei, ambele formații fiind recunoscute pentru numărul mare de simpatizanți pe care îi au.
Imaginile prezintă un bărbat de 21 de ani care ajuns la o clinică din Germania cu răni pe piept cauzate de abuzul de substanțe anabolizante.
Asta a fost însă c
Danijel Subotic a înscris golul victoriei, scor 1-0, pentru FCM Târgu Mureș în partida disputată în deplasare în fața Petrolului și spune că cele trei puncte câștigate au o valoare și mai mare în condițiile în care au fost obținute în fața unei contracandidate din lupta pentru evitarea retrogradării.
Atacantul venit de la Craiova l-a învins pe Mircea Bornescu în minutul 39 al partidei, cu o execuție superbă, din unghi, dar spune că reușita sa nu a fost „specială”.
„Practic e o victorie de 6 puncte. Aveam nevoie de ea ca de aer. Golul meu n-a fost cine știe ce, poate doar frumos. Se văd schimbările aduse de domnul Trombetta”, a declarat Danijel Subotic la finalul partidei.
Fotbaliștii din Liga I au intrat în „grevă japoneză”, însă LPF încearcă să „sufoce” protestele jucătorilor prin amenințări la adresa președinților formațiilor din Liga I.
Principala nemulțumire a fostbaliștilor este tratamentul de care se „bucură” fotbaliștii din partea comisiilor: este vorba în special despre Comisia pentru Soluționarea Litigiilor, condusă de Valentin Cocea
Antrenorul formației Gaz Metan Mediaș, Cristi Pustai, speră ca formația sa să plece neînvinsă din Giulești, chiar dacă se confruntă cu anumite probleme de lot pentru meciul cu Rapid, din etapa a XIV-a a Ligii I.
„Rapid este o echipă cu un lot foarte bun și echilibrat valoric, antrenat de un tehnician pe care nici nu mai are rost să-l gratulez. Vom merge în Giulești cu gândul să prestăm un joc grupat și bun, la fel c
După câteva zile în care au luat în calcul ca derby-ul cu Steaua să se joace pe „Național Arena”, șefii dinamoviști au hotărât ca partida să se dispute în „Ștefan cel Mare”, decizie lăudată de primarul Sorin Oprescu.
Acesta se bucură că gazonul va avea mai mult timp de „refacere” și îi transmite lui Gigi Becali că se așteaptă să o vadă pe Steaua jucând pe „Național Arena” și finala Europa League programată pentru luna mai a anului viitor.
„E o decizie înțeleaptă că Dinamo – Steaua nu se va juca pe Național Arena. Astfel s
Cluburile din Est pregătesc de câțiva ani o alternativă pentru Liga Campionilor, din care formațiile cu nume din această zona a Europei să-și sporească veniturile, iar proiectul „gândit” de conducătorii formațiilor ȚSKA Sofia și Steaua Roșie Belgrad pare acum mai aproape decât oricând de a se realiza.
Presa din Bulgaria analizează ultima întâlnire avută de cei doi și susțin că aceștia au accelerat negocierile cu mai multe cluburi din Balcani, după ce au ratat Europa în acest sezon.
Partida Petrolul – FCM Târgu Mureș a adus și o premieră pentru stadioanele din România: la meci au avut voie să asiste doar femeile și copiii sub 14 ani, ca urmare a suspendării primite de Petrolul, după incidentele dure din timpul partidei cu Steaua.
La meci au asistat aproape 2000 de spectatori, însă „formula” cel puțin ciudată pentru o partidă din Liga I a generat momente de amuzament involuntar. Fanele prezente pe „Ilie Oană” au uitat de meci în momentul în care oficiali ai gazdelor au împărțit materiale promoționale în culorile clubului, motib pentru care intrarea jucătorilor pe gazon
Mijlocașul echipei Bristol Rovers, Jordan Goddard, este anchetat de propriul club pentru că ar fi urinat în fața suporterilor adversarei Corby Town, sâmbăta trecută, la un meci de pe teren propriu, din primul tur al Cupei Angliei, informează The Sun. „Nu am mai văzut niciodată așa ceva” Potrivit sursei citate, Goddard ar fi urinat pe steagul din corner, în fața a aproximativ 500 de fani oaspeți, în timp ce se încălzea pentru a intra în joc. Incidentul se pare că a avut loc cu puțin înainte d
Clubul Manchester City, primul loc în clasamentul Premier League, a anunțat pierderi de 194,9 milioane de lire sterline (227,1 milioane de euro) în exercițiul financiar 2010-2011, acestea fiind cele mai mari înregistrate vreodată de o grupare engleză.
Aceste pierderi se explică prin investițiile mas
Clubul elvețian FC Sion a pierdut recursul intentat de FIFA în cazul folosirii în play-off-ul Europa League a șase jucători care nu ar fi avut drept de transfer.
Sion câștigase în prealabil două procese în civil cu forul internațional, însă FIFA a primit câștig de cauză în urma recursului.
După ce negocierile cu Florian Walter pentru aducerea lui Adrian Cristea au intrat temporar în impas, eforturile roș-albaștrilor se orientează către un mijlocaș ofensiv din curtea unei rivale din București.
Ilie Stan a avut la dispoziție două săptămâni ca să pună la punct lucrurile legate de echipă. A organizat un cantonament unde a chemat șase juniori și a jucat un amical cu Argeșul Mihăilești. Totuși, principala problemă a tehnicianului stelist este să îl reinventeze pe Florin Costea, jucător cu un randament destul de scăzut în acest sezon.
Peta Todd a anuntat ca pictorialul ei nud din Zoo Magazine va fi ultimul din cariera. Peta e nascuta pe 8 decembrie 1986 si a devenit cunoscuta ca una dintre cele mai reusite F
Pentru meciul cu Ceahlăul, Ilie Stan se va putea baza pe serviciile lui Tibi Bălan (foto, în galben), jucător care a acuzat probleme musculare la meciul cu Maccabi Haifa. Fotbalistul și-a reluat astăzi pregătirea alături de colegii săi, chiar dacă nu a putut face antrenamente normale în această pauză competițională. El a urmat un program special pus la punct de medicul echipei, Radu Paligora, la care a mai participat și Florin Gardoș.
Lucian Bute, campion mondial la box la supermijlocie în versiune IBF, a declarat, în cadrul unei conferințe de presă susținută la Galați, că se pregătește să devină cetățean canadian, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Până la sfârșitul acestui an voi da acel examen pentru a lua cetățenia canadiană. Mă pregătesc, învățând dintr-un manual lucruri legate de istoria, geografia sau politica din C
Selecția făcută de Victor Pițurcă pentru amicalele cu Belgia și Grecia a stârnit un nou val de critici și nemulțumiri la adresa tehnicianului echipei naționale, iar Piți a decis să facă lămuriri în acest sens.
„Am încercat mai mulți jucători noi, am vrut să văd cum reacționează în partide cu adversari puternici. Când să-i bag, dacă nu acum, în amicale.
Voi începe meciul cu Bălgrădean, să aibă și el un m
Scenele reprobabile din timpul meciului Petrolul – Steaua, când un fan a intrat pe teren, l-a lovit cu bestialitate pe Galamaz, după care a fost bătut de jucătorii Stelei, au avut și un „actor” ce a părut impasibil.
Steaua l-a dorit prima, Rapid a intrat pe fir, dar transferul întârzie să se concretizeze
Adrian Mititelu pierde un aliat în războiul cu Mitică Dragomir, după ce Gigi Becali a promis în direct că nu va mai „complota” împotriva președintelui LPF. Patronul Stelei spune că a fost impresionat de modul în care s-a apărat Dragomir la TV și că nu va mai încerca să-l doboare.
Meciul Portugalia – Bosnia, din barajul retur pentru calificarea la Euro-2012, va fi „foarte strâns”, a anunțat, luni, selecționerul Portugaliei, Paulo Bento, care s-a declarat convins că jucătorii săi vor ști să se impună, informează AFP.
„Ne așteptăm să fie un meci strâns, dar
Gigi Becali a confirmat astăzi că Ciprian Tătărușanu nu a semnat un contrat de reprezentare cu verii săi, care s-au arătat dispuși să-l ajute să prindă un contract în străinătate, dar e sigur că acest lucru se va întâmpla până la urmă. ProSport a dezvăluit astăzi că portarul va fi reprezentat de un avocat din Italia și că patronul Stelei a încercat să-l constrângă să semneze cu firma lui Ioan și Victor Becali.
„Dacă a semnat cu alții, să fie sănătos. Eu nu cred totuși. Am auzit că a semnat cu un străin, dar că s-a terminat contractul. Mie nu mi-a spus. Victor mi-a zis să îl las în pace, dacă e adevărat. A zis că îi punem oferta pe masă și o să semneze atunci.
În orice formă ar fi Bălgrădean, nu poate niciodată să-i ia fața lui Tătărușanu.
O să vedeți că Pițurcă nu-l va băga nici pe Tătărușanu, dacă va pleca și nu prinde echipa, cum se întâmplă acum cu Tătărușanu”, a declarat Gigi Becali.
Scandalul privind legalitatea în care funcționează LPF a luat amploare, Gigi Becali și Adrian Mititelu dorind îndepărtarea lui Dumitru Dragomir din fruntea Ligii.
Valoarea celui mai ieftin tichet de intrare la derby-ul Clujului reprezintă 10 la sută din salariul mediu pe economie în România și 22 la sută din salariul minim.
Aceste procente rivalizează cu costurile celor mai tari derby-uri din Europa. La Real – Barcelona, cel mai ieftin bilet costă 327 de euro, adică 14 la sută din salariul mediu din Spania. Italienii vor plăti la
Brazilianul Neymar este considerat cel mai bun produs al fotbalului brazilan din ultimii ani și următoarea sa destinație va fi cu siguranță cu club de top din Europa.
Interesul manifestat în mod agresiv de Barcelona și Real Madrid a făcut celelalte cluburi de top să-și ia gândul de la atacant, așa că pentru toată lumea a devenit clar că puștiul va ajunge la una din cele două forțe a
Echipele naționale ale Angliei și Irlandei s-ar putea întâlni, în primăvara anului 2012, într-o partidă amicală pentru prima oară din 1995, când un meci între cele două formații a fost oprit după doar 27 de minute din cauza conflictelor dintre fani, informează presa insulară.
Selecționerul Turciei, Guus Hiddink, a cărui soartă părea pecetluită de înfrângerea cu scorul de 3-0 din meciul cu Croația, le-a spus apropiaților săi că nu demisionează.
Clubul Oțelul Galați a postat pe pagina de facebook o imagine de colecție surprinsă în urmă cu 15 ani, la finalul unui meci de old-boys și își provoacă fanii să recunoască cât mai mulți jucători.
Printre fotbaliști apar însă
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER