O zi, două și gata, Craiova poate deja să-ți șteargă lacrimile și să nu-ți mai bocească de milă. Undeva, există, trebuie să existe și pentru Craiova un soi de Bragadiru și un Iancu. Adică o variantă, o structură de conducere de import care să-i pună degrabă Craiovei pe tavă o revenire în elită. Fie vorba între noi, nici pe vremea Craiovei Maxima Știința nu se putea

Una dintre marile echipe ale României dispare din cauza încăpățânării prostești a unui personaj obscur. Mititelu a călcat în picioare istoria „Campioanei unei mari iubiri” numai ca să-și satisfacă orgoliul nemăsurat. Câțiva pași înapoi în nenumăratele conflicte pe care le-a avut și vânzarea unor jucători, anul trecut, pentru acoperirea datoriilor, ar fi salvat

E cel puțin bizară țâfna cu care Mircea Sandu se cramponează de cuplajele din viitorul sezon. Ca un puști răsfățat, a bătut apăsat cu piciorul în podea la ultimul Comitet Executiv și era gata-gata să mai facă o nefăcută. Doar a sunat gongul premierelor în fotbalul nostru. Au promovat din B nu mai puțin de 5 echipe, un record absolut al campionatelor postbelice, de ce să nu avem

Fără Ghencea, fără un locșor căruia să-i spună acasă, Steaua e copilul nimănui. Păstrând proporțiile, pe vremuri comuniștii mizau tocmai pe mistuitorul dor de casă al celor alungați în exil, interziși pentru totdeauna să-și revadă căminul. Cei mai mulți nu-și aflau rostul niciunde, o viață întreagă. Neamul lui Becali a trăit pe propria piele dezrădăcinarea.

Aproape că nici nu mai contează decizia Comitetului Executiv al FRF de luni. Dacă îi întinde ori nu lui Poli un colac de salvare inventând regulamente, inventând păreri, nuanțe și virgule. Răul a fost deja săvârșit. Nici Craiova nu arăta într-atât de pustiită în iarnă după ce Pițurcă a pârjolit totul în urma sa. Mai tot ce a fost de rasă în bătătura lui Poli s-a

Cu Brazilia jucăm pe bani. Cu Paraguay așijderea. Nu sunt niște reciprocități din vremea Tratatului de la Varșovia, când politrucii mai puneau de un amical în RDG toamna și o revanșă la București primăvara. Nu, Brazilia și Paraguay plătesc ca să primească vizita tricolorilor. Cum sună… Brazilia dă bani ca să joace cu România… Cu secretomania federală, doar putem bănui

Jocul de-a vacanța al lui Olăroiu și Cupa câștigată doar ca să nu moară de plictiseală trei săptămâni, până se întoarce în Golf, au pus sare pe o rană încă deschisă în fotbalul nostru. Cu câteva excepții, vârfurile unor generații, antrenorii noștri nu fac cine știe ce parale. Oli nu e un magician cu joben și iepuraș, dar noul look al Stelei din finala cu Dinamo a

În loc de motto: „Hai, dom’le, vedeți-vă de treabă. Mâine, poimâine izbucnește un alt scandal și nimeni n-o să-și mai aducă aminte că Oțelul a câștigat la masa verde”. Așa a aruncat în derizoriu Mitică Dragomir dezbaterea pe marginea neprogramării Pandurilor. Dragomir a avut dreptate. Așa a curs tot sezonul. Scandalul din această săptămână l-a îngropat pe cel de

Abia dacă a însăilat 90 de minute din trei partide oficiale și Maicon e deja o castană încinsă care-i frige pe mulți la palme. Pe Becali, pe Cârțu, pe Mihai Stoica, pe senatorii din primul unsprezece. Maicon a picat la răscrucea multor interese. Declarativ, e un atacant interesant. La fel de interesant cum a fost înaintea dublei de la Chișinău și nu debutase încă oficial. Maicon

Parcă nici n-a fost vreodată. Azi, într-un moment în care actuala generație trage și de un prăpădit de meci cu Luxemburg în derbyul codașelor grupei, cine să te mai creadă că tot într-o seară de 16 aprilie naționala punea pe butuci o campioană mondială în pâine? Italia lui Rossi, Antognoni și Zoff, matadorii Mundialului spaniol. 16 aprilie ’83, 1-0 cu squadra lui Bearzot. A

În destule situații Marian Iancu a lăsat impresia unui inamic al compromisului, al jumătăților de măsură. Acum, când Steaua a cocoțat-o pe Poli nou lider, patronul timișorenilor a propus însă doar o jumătate de fair-play. Cea care țintește direct în trupa lui Uhrin. „Suntem un lider nemeritat”. Jocul cu frâna de mână trasă din ultimele partide sare acum în ochi mai abitir

Oarece har, câteva sclipiri răzlețe, dar care țin loc de hamac în mai multe meciuri, o imagine ocrotită constant de patronul care încă mai visează că odată și odată își va vinde marfa, întotdeauna foarte vocal când își reclamă drepturile, victimă a unor accidentări amisterioase, cu șarm și hachițe ca orice jucător care s-a văzut măcar o dată pe prima pagină… În

Mircea Lucescu a semnat sentința feciorului. De-acum e război total între clanurile Lucescu și Becali… Frații Becali i-au îngropat lui Hagi cariera de antrenor cu transferurile pe care i le-au vârât pe gât la Bursa și la Galata… Declarația iscată aproape din senin – Raț e doar pretextul – va dinamita jilțul selecționerului care și așa abia se mai ținea într-o rână

Lui Ilyes probabil că i s-a stricat televizorul sau cu ritmul etapelor din aprilie nu mai apucă să vadă și alte meciuri. Altminteri e mai greu de argumentat autodenunțul pripit după meciul cu Dinamo. Oricum ai rândui etapa pe pachete calitative, mai la modă ca oricând într-o ligă cu Sportul și Brănești, acest Dinamo n-a fost nici pe departe vuvuzela rundei sau pe acolo. Așa după

Mitică Dragomir e iritat, contrariat, ceea ce nu i se întâmplă prea des. Dar mai ales e incapabil să priceapă de ce e condus la pauză în meciul pentru drepturile TV. Le-am văzut intervențiile televizate. Nimeni nu va izbuti să le scoată din cap lui Dragomir, lui Iancu, lui Porumboiu, lui Șiman și celorlalți președinți de club că au o marfă vandabilă și totuși au rămas

Dacă întrebi pe vreunul dintre corifeii arbitrajului, bunăoară pe Crăciunescu sau pe Porumboiu precum la emisiunile TV, și se dă în cap cu o asemenea părere. Biblia arbitrilor refuză ipoteza unui penalty care se putea da, dar la fel de bine putea și să nu se dea. Ca la Timișoara, sâmbătă.

Băieții au ajuns nervoși cu nervii. Mișună gărgăunii tocmai scăpați din borcanul pe care e scris astenie de primăvară. Marius Constantin, Szekely, Șumudică… Parcă s-au smintit toți, așa, din senin. Unul slobozește limbajul birjăresc pe un staff medical de parcă i s-ar fi tăiat din eroare un picior, ceilalți își înfig cocoșește brațele în glande pe păreri alimentate

Așa nu mai ajungem nicăieri. Ne învârtim în jurul cozii dacă încă nu ne-am decis unde încadrăm un meci cu Luxemburg. Dacă ne lăsăm străpunși de fiorul unei partide care ar fi părut mult mai senine cu Chivu pe teren atunci nu suntem prea departe s-o luăm razna. Am avut toate motivele să taxăm lecțiile de patriotism clamate de selecționer sau replicile bășcălioase ale lui

Cam cât de anchilozat la creiere trebuie să fie un antrenor căruia nu-i iese jocul o dată, de trei ori, de nouă ori și el să o tot țină langa cu același modul de echipă, același calapod?! Din sărăcie și din spaima eșecului, cineva a brevetat acum câțiva ani că e musai să se joace cu cel puțin un închizător și doi mijlocași de bandă, smurd-ul fundașilor laterali, dacă

Rădoi ne-a scos din ceață. Încet, nu vom mai orbecăi după frânturi din răspunsul la întrebarea cum de s-a lipit de națională o singură calificare într-un deceniu, cum de-am ajuns în urna a patra valorică… Din motive de câțiva Rădoi vanitoși, fiecare cu orgoliul său, cu țâfna și capriciile sale împinse până acolo încât chiar și banderola de căpitan ajunsese un cal de

Cât suntem de amnezici! Ca să vezi, am și uitat deja de ce a revenit Mutu la națională după aproape un an și jumătate. Plutește cumva senzația printre kroluri și titluri din ziare că mulți, începând chiar cu selecționerul, au închis ochii la boacănele din trecutul recent al lui Mutu, că i se face o uriașă favoare. „Ultima șansă a lui Mutu”. Cu alte cuvinte, a venit sorocul

Rămâne încă un mister cum de Steaua numără la fiecare meci câte două-trei mâini moarte. Moarte de-a binelea, nu jucători care o mai bălmăjesc și cu câte o sclipire pe partidă care mai îndulcește amarul. Tănase și Dică împotriva Brașovului, Ricardo, Szekely și Bonfim cu Vaslui. Steaua s-a învățat să joace cu handicap, în opt jucători, în nouă după caz. Pentru toate

E scandalos. Sau cum se scria în Sportul pe vremea când Victoria București mai era ciupită de câte un arbitraj în cupele europene, cu majuscule îngroșate, verzale aldine. E SCAN-DA-LOS. Dumitru Dragomir, tartorele de la Ligă, azvârle în stânga și-n dreapta cu amenzi. 10 milioane lui Iancu, 100 de milioane lui Iancu, 50 de milioane lui Mititelu, alt miliard lui Iancu, încă o sută de

Am auzit teoria asta melodramatică țâșnind și de pe alte buze, nu doar cele ale lui Bărboianu și Găman. Trebuie să avem grijă de noi acum, când suntem în activitate, pentru că viața de fotbalist e scurtă. Și după, ce faceți, fraților, vă spânzurați după 35 de ani cu cravata căreia n-ați învățat să-i faceți nod în cantonamente? Vă puteți imagina  cât de speriat de

Mititelu se îndreaptă apăsat și țanțoș către dezastru. De-acum poate să aibă toată dreptatea de pe lume, prin toate tribunalele, nimic nu-l mai salvează în cealaltă lume paralelă, cea a fotbalului. După săpuneala de la Timișoara, Mititelu a mai semnat o hârtie în alb. Dezlegarea la propriul laț. Din clipa în care patronul Științei a avertizat că va deschide procese civile

Dacă lista repatrierilor e închisă o vreme, ca la angajările bugetarilor, de numele lui Vlad Munteanu, atunci Dinamo mai poate spera să-și plămădească o echipă de soi. Semnele unei primăveri în Groapă au făcut cu ochiul chiar sâmbătă la derbyul din Giulești. Unde, recunoștea fair și Pancu, „Dinamo a trecut pe lângă victorie”.

Marius Constantin a rămas unul dintre misterele nedeslușite încă din fotbalul nostru. De ani buni, e un fel de Găman, ca să luăm un reper la modă acum, dar numai atât. E cel mai interesant, e cel mai promițător fundaș central, însă nimic mai mult și n-a mai rămas cine știe ce până să fie și cel mai plafonat dintre toți promițătorii de mai ieri. Sărit deja de 26 de ani, în

Destinul m-a răsfățat cu multe contacte jurnalistice cu greii conducătorilor de club de la noi. Multora le-am constatat ascensiunea în timp real, etapă de etapă, campionat după campionat. Niciunul n-a crescut însă într-un an precum alții în zece, ca-n basme. Dacă vă vine să credeți, nici măcar Mitică Dragomir, care a așteptat ani buni de la prima  negociere – cu Rapid pentru

Prin comparație cu Porumboiu, Șumudică nu e nici pe departe o autoritate în materie de arbitraj, probabil are doar habar cine și când l-a fluierat și dacă i-a dezavantajat echipa. După Galați, Șumi a călcat pe urmele lui Porumboiu și, oricât de novice, a ajuns la concluzia vasluianului care și acum un an tânjea la titlu, pe-atunci cu CFR favorită. Arbitrajul influențează lupta.

Până la un punct, garagața dintre Lupu și Lupescu parcă și-ar propune să reînvie contrele de până mai ieri dintre Lucescu și Dinu. Tot dinamoviști cu blazon și cu sânge clocotind care abia dacă își mai aduc aminte acum ce a stârnit toată sfada. Tot o hârjoană puștească. Și azi, jarul e ațâțat tot de acuze grave și mistuitoare din categoria cine a dat mai multe pase cu

Câteodată, ca să iasă până la urmă bine, mai trebuie să ții și cu ursul din banc. Cu Gaziantep, spre exemplu. O eliminare a Galatei din Cupă ar scurta agonia lui Hagi din cel de al doilea mandat la Stambul. Oricât i-ar fi mers Galatei vestea de devoratoare de antrenori, totuși Hagi a dansat pe sârmă încă de la al treilea sau al patrulea meci de la instalare, cam de când s-au

Încă un gol de colecție marca Mirel Rădoi. Devine deja plictisitor. Cu ritm de metronom parcă, la câte două-trei săptămâni știrile sportive sunt sparte de o imagine-șablon din Golf. Gol de generic cu o torpilă de la 25 m ornată cu un plonjon disperat al portarului, probabil ca să dea faza cât mai bine pe ecran. O secvență-clișeu care poate să ne scoată din galoși pe toți cei

Simetrie aproape perfectă. Pandurii au început atât turul, cât și returul campionatului la iarmaroc, cu ochii pofticioși fixați pe mercurial. În vară, gruparea gorjeană și-a mai cumpărat o dată locul de primă divizie, acum de la Curtea de Argeș, încât îți vine să juri că echipa lui Condescu joacă în NBA, acolo unde nu retrogradează nimeni, și nicidecum în Liga lui

„Ce rău v-am făcut” e titlul uneia dintre cărțile lui Titi Teașcă. Piticul se războia cu toată lumea. Cu sistemul, cu dinamoviștii, cu steliștii săi, cu prim-secretarii, cu generalii, cu bucătăreasa, cu Dobrin, cu Liță Dumitru, cu toți. Poate că Dani Coman nu are veleități de scriitor – capitol la care Teașcă dădea pe dinafară -, dar măcar o întrebare ar putea pune

Numai un miracol o mai poate salva pe Craiova. S-au pus toți, deodată, pe capul Științei, o toacă mărunt. Toți de parcă ar fi vorbiți. Și Dragomir, și comisiile lui Dragomir, și Pițurcă, și Găman, și primăria, acum chiar și jandarmeria, ultima pe listă, care propune ca meciul cu Steaua să se joace cu porțile închise. Au dispărut niște cabluri, s-au aburit lentilele de la

Cine a descoperit, doar printr-un miracol, o fărâmă de logică în campania de transferuri a Stelei din această iarnă să ne dea și nouă, nedumiriților, un semn și să ne lumineze. Nu de alta, dar răspunsurile și-au tras iarăși basca pe ochi, se ascund. Mucles s-a întors în vestiar și-n birourile din Ghencea, e iar silenzio stampa. Probabil că de pe vremea lui Meazza și Piola,

La cum o tot dă pe după cireș atunci când Mititelu aduce vorba despre socoteli, probabil că Victor Pițurcă a umflat vârtos suma cu care pretinde că a sosit în vară la Craiova. Un milion și jumătate de euro. Probabil că Pițurcă a rotunjit cifrele, le-a adus din condei ca băiatul de prăvălie când stăpânul mai trage câte un pui de somn la amiază. Pițurcă n-a inventat însă