Din ciclul „v-ați plictisit cumva de gafele lui Tamaș ori Moți?”: dacă nu era un pârlit de amical cu Cipru, ci unul oficial, chiar cu Bosnia să zicem, Dragoș Grigore era demult sfârtecat în bucățele. Norocul debutantului: a gafat într-un meci care nu se pune nicăieri. În plus, câte un pocinog de acest tip a colorat și carierele unor monștri sacri precum Dinu sau Ștefănescu, ba

Oare prin ce mocirlă ne-am fi bălăcit acum dacă Răzvan Lucescu nu pregătea ca la carte meciurile, după cum a întărit cu umor involuntar unul dintre tricolori?! Din două, una: ori ei, jucătorii, cochetează cu plezirismul tălâmb de nu se lipește nimic de ei din ce-i luminează selecționerul la tabla cu magneți, ori vestiarul naționalei ne ia de tâmpiți pe toți… Nu mai e decât

Undeva pe la începutul anilor ’70 apar prin filme și primele imagini cu computerele vremurilor. Niște măgăoaie cât șifonierul. Cu tot cu accesorii ar fi ocupat jumătate de sufragerie. În miniseria cu „Jandarmul”, ca să poată fi montat un calculator a fost mutată toată secția lui Louis de Funes într-o altă încăpere. Pe atunci, la noi probabil că proporția era de un astfel de

Știrea sfârșitului de săptămână e propusă de Timișoara. Poli se întoarce, în sfârșit, acasă. A reușit să se smulgă din colții  hienei Zambon. După ani de procese ale italianului cu toată lumea, de recursuri și reclamații la TAS pentru culori, pentru că Poli își spunea chiar Poli, pentru orice. Dacă Nicu Covaci și Țăndărică n-ar fi azi într-atât de grizonați ar

Gata, la Bari, Chivu s-a făcut într-adevăr fotbalist. Fără ironie. Până acum, căpitanul naționalei parcă era un boț de mămăligă care nu exploda niciodată, moale, ascultător și sfios ca un băiețandru în pantaloni scurți pe care unde-l pui acolo încremenește, flebețea mătușilor obsedate de ciugulitul obrajilor. Lugu, lugu… Până joi, Chivu a fost singurul fundaș

Știrea despre Steaua e atât de imbecilă încât nu simte nimeni nevoia s-o comenteze pentru simplul motiv că nu crede o iotă din ea. E ca pe vremea lui Ceaușescu. Cu cât era mai stufos și mai gogonat zvonul azvârlit peste umăr la coadă la lapte cu atât merita mai puțină atenție. Ei bine, Steaua și-a decapitat propriul centru de copii și juniori. Academia, cum îi place lui

Torje pare un bun actor. Știe să braveze și o face cu stil. Pe chip nu-l trădează nicio fibră, e relaxat, aproape indiferent atunci când cineva aduce vorba de un transfer la Hamburg, de parcă ar fi invitat să comenteze cotația bambusului la bursa de la Tokyo.

Marcel Răducanu le-a scos peri albi tuturor antrenorilor pe care i-a avut. Lui Teașcă, lui Ienei, lui Valentin Stănescu ori lui Piști Covaci, la Steaua sau la națională. Tuturor le stătea inima în loc la fiecare pătrundere în careu a lui Marcel. Un dribling, doi fundași dați cap în cap, încă o fentă, o pendulare și un răcnet de pe bancă „trageeeee!” Apoi încă un dribling,

Adunăm de fapt mere cu pere atunci când tragem linie la transferul lui Bogdan Stancu și ne ies dintr-un condei șase milioane de euro. Suma dolofănită zdravăn dă bine la imaginea Stelei, de unde de regulă se pleacă fie liber de contract, fie pe te miri ce, și e mai degrabă un pretext de comparații pentru chibiții din Cișmigiu. S-a plătit peste Ștefan Radu? Dar oare și peste

Hodoronc-tronc, acum și Latovlevici. Filiera Poli – Steaua chiar pare blestemată. De ceva ani, de când cele două tot fac schimb de prizonieri, n-a fost sezon pe care să nu-l rateze complet măcar unul dintre cei proaspăt transferați. Le-a venit rândul când lui Ovidiu Petre, când lui Pleșan, când lui Emeghara. Doar Nicoliță parcă s-a accidentat mai ca omul… Două-trei

Exercițiu de retorică pentru Adrian Mititelu: oare marii jucători ai Craiovei Maxima pot fi azi stigmatizați ca trădători pentru că la un moment dat și-au continuat carierele la alte cluburi? Multe rivale la titlu. Ce vremuri… Balaci, Cămătaru, Crișan, Țicleanu sau Lung, bunăoară. Odinioară, Știința împânzea harta primei divizii și cu jucători, și cu antrenori, ba chiar și

Poate că nu e numai o impresie din fugă, dar parcă demersul lui Emil Săndoi are în afară de câteva picături de țâfnă și ceva superficial în el, printre rânduri parcă plutește formalismul neaoșului „am făcut-o și p-asta ca să nu ni se reproșeze că n-am  făcut-o”. Săndoi l-ar vrea la lot pe Dumitru Cardozo. O spune însă vreo tragere de inimă, cu jumătate de gură, mai

La fotbal nu e tocmai ca la cârnățărie. Nu m-a lăsat măcelarul să-mi aleg fleica ori nu mi-a dat-o pe datorie, a doua zi deschid vizavi o carmangerie, unde vând mai ieftin și-i fur peste noapte concurenței toți mușterii. La fotbal e altcumva. Nu poți să împingi suporterii să aleagă între Universitatea și Știința. În două fraze, atât, în numai două fraze, Pițurcă a

Ce-ați spune dacă azi și mâine ați citi în ProSport avancronica unui meci amical al naționalei, cu formații probabile, cu palmares direct, cu indiscreții din tabere? Un meci cu Spania, să zicem. Campioana lumii. Ați spune probabil că a înnebunit Mircea Sandu. Sau că doar acum aveți confirmarea că Răzvan Lucescu e într-adevăr un sinucigaș acceptând un joc la mijloc de ianuarie,

…Auzi, dragă, tu tot de la soacră-ta ai luat bani ca să faci Sărbătorile? Cam în acest registru trebuie să fi curs dialogul dintre nevasta lui Spadacio și cea a lui Cassio până să pună de o telenovelă sud-americană la Rapid chiar la început de an. Da, poate că a venit deja vremea  să fie dezumflată această gogoașă cu criza mondială care abia mai lasă fotbalul de la noi

În conferința de presă de după mătrășirea de la Fiorentina, Mutu parcă încerca un karaoke pentru următoarea escapadă într-un club de noapte. „Mă așteptam la mai multă recunoștință din partea Fiorentinei”. Nu, nu erau vorbele lui Mutu, nu puteau fi. La mai multă recunoștință decât un salariu onorat, fie și de numai un milion de euro după reducerea fără legătură cu

Mircea Lucescu mai degrabă își înghițea vorbele. Deunăzi îi pregătea terenul lui Mutu pentru o revenire la națională. Că e mai deștept decât ne-am putea noi închipui, că niciun antrenor nu i-a descoperit până acum sensibilitățile, probabil bine dosite. Nici Mourinho, nici Prandelli, nimeni. Lucescu și-a pus obrazul pentru Mutu, albindu-i CV-ul ca de nou-născut. Oare cum o fi

Mititelu și Pițurcă stau fund în fund, nu-și vorbesc. De unde și balamucul de-acum din Bănie. În schimb, Becali și Lăcătuș nu sunt certați, dar lasă senzația că ar fi. Își vorbesc, presupunem fără nicio dovadă, dar vorbesc limbi cu totul diferite.     Nimic, dar absolut nimic nu mai aduce azi cu scânteia de odinioară a lui Lăcătuș la pasa cu exteriorul în adâncime a

De câte ori nu l-ați auzit pe Dumitru Dragomir numindu-i niște ciurucuri pe jucătorii străini ademeniți de campionatul nostru? Ce și-a tot dorit jupânul de la LPF, o Ligă defrișată de cioturi din import, pare să-i aducă Moșul în 2011…Zapata, Tony, Kapetanos, Alcantara, Semedo și, iată, ultimul pe listă, Spadacio.

Așa ar fi fost politicos după tradiție: să ne luăm rămas bun de la 2010 cu o urare adresată celor care au ținut măcar un titlu pe ediție de ziar. Cu bune și cu rele. Lui Bogdan Stancu, lui Torje, lui Lăcă, Prințului, lui Piți, toți pomeniți zilnic în media de o sută, de o mie de ori. Toți mai au vreme de așteptat, așa că măcar o dată pe an să le cedăm spațiul și

Cât de simplu pare totul… Enervant de simplu. Inter a schimbat la pauză. Fără convulsii, fără prejudecăți, fără resentimente. A ieșit Benitez, a intrat Leonardo, nota bene, unul dintre simbolurile Milanului. Tot trecutul brazilianului în il calcio e vopsit în dungi roșii și negre. În cei peste zece ani la Milan a parcurs toate etapele. Jucător, scouter – i-a adus pe Kaka și

„I se face o mare nedreptate lui Bucșaru. Ați sărit toți pe el pentru că vrea să vândă câțiva jucători. Voi merge în continuare la meciurile Unirii, chiar dacă nu va mai fi campioană sau dacă, Doamne ferește, va pica în B. Ca mine gândește majoritatea fanilor din Urziceni”. Am încercat să reproduc cât mai fidel replica unui suporter al Unirii la un editorial în care lui

Secvențe de pe aeroport cu întoarcerea steliștilor de la Napoli. Bat la ochi câteva cărucioare strivite de munții de baloți. Exact ca atunci când cineva se mută. Erau bagajele lui Zapata, care chiar se muta. Se muta acasă, după ce tocmai reziliase contractul cu Steaua. Când eram toți de-o șchioapă, vă aduceți aminte, mamele ne alungau momentele de uluială la vederea unui cunoscut

Poate că până la urmă Cavani i-a făcut Stelei mai mult bine decât rău. O primăvară europeană ar fi gâdilat vanitatea patronului, pe Steaua însă mai mult o încurca. Ca un făcut, din vară încoace în Ghencea mai toate lucrurile s-au încropit pe grabă. Așa a fost să fie, azi pleca Pițurcă, mâine parca autocarul Unirii cu aproape o echipă, în altă zi revenea Mihai Stoica.

Nimic nu e mai îndărătnic în fotbalul nostru de-acum decât găunoasa remarcă „da, dom’le, dar băieții noștri n-au încă atâta experiență în cupele europene”. Așa mai ia Steaua încă o dată un meci, acum returul cu Napoli, sub umbrela protectoare „e încă o formație crudă”. Un caraghioslâc, pe deasupra și păgubos, în condițiile în care Bogdan Stancu, Surdu ori Ricardo

Trist, dureros. Parcă absent, poate că și resemnat, Hagi privea în gol la scaunele care decolau din tribună. 0-2 cu Gencler sâmbătă. Un stadion înțesat, altădată stadionul care făcea mătănii la picioarele sale, îi cerea acum înfuriat demisia. Lui Gică nu i se clintea niciun mușchi pe față. Chipul parcă turnat în bronz ascundea uluiala. Cât de scurt poate fi drumul de la „I

Finalul meciului de la Cluj. Jucătorii CFR-ului se îndreaptă către tunelul ce dă la vestiare. Cu arbitrii se retrag și oamenii de ordine. Undeva în cercul de la centrul terenului Traore rămăsese stingher, împietrit, cu capul în pământ. Știa prea bine ce era de făcut, dar nu avea curajul să meargă singur să ceară scuze galeriei. Câțiva colegi au simțit momentul apăsător al

O echipă pe care pe nedrept am cam uitat-o în ultima vreme. Sportul Studențesc. E marea deziluzie a acestei prime jumătăți de campionat. Un soi de surpriză din categoria Oțelul, dar în sens invers. Dintre toate noile promovate Sportul era creditat cu cea mai bună clasare. Lot legat și cu ceva experiență, gemenii golului Curelea și Ferfelea abia așteptau explozia, Varga și Bălan

Craiova clocotește iarăși. A mai pierdut un meci pe mâna înlemnită a unui tușier. Poate că nu sunt chiar atâtea puncte scoase din buzunarul Științei de arbitraje veninoase precum pretinde Silvian Cristescu. Vreo 12. Cu siguranță că exagerează. Fie și numai dacă înjumătățești acest bilanț amar și tot te ia o durere de cap. Cum și echipa gâfâie când abia a pus bocancul

Probabil că Mircea Sandu nu s-a trezit lăudându-se, așa, dintr-odată. Cu siguranță că a tras ceva sfori pe la colegii de la UEFA pentru ca Stelei să nu-i fie suspendat terenul la meciul cu Liverpool. […]

Cui îi servește până la urmă această sfadă dintre Coman și galeria vișinie stârnită aproape din senin? Lui Coman? Fanilor? Lui Bornescu? La cât de razna o ia gâlceava cu fiecare meci în care apără Coman ai putea să juri că miza e cel puțin jumătate din Imperiul britanic. Când colo, la mijloc e doar orgoliul gonflat cât să pară un zeppelin atât de-o parte, cât și de

Un subiect care nu avea de ce să facă ochi în aceste zile. Vasile Maftei la Steaua? N-a fost o fantezie a presei, tema a fost propusă chiar de către managerul Mihai Stoica. De manager, să reținem, nu de vreun alt amploaiat de la Steaua, care aude cum crește gazonul sau promovează napolitanele cu însemnele clubului.

Veți revedea zilele acestea imagini cu, vorba unui hâtru, primul român care a spart o bancă elvețiană. Cu Sorin Cârțu. Îndreptați-vă însă atenția și către un alt personaj de pe bancă. Silviu Lung. E încremenit, fără nicio reacție, privește și refuză parcă să creadă ceea ce vede, are gura întredeschisă, dar nu poate articula vreun sunet. Lung a rămas blocat chiar și

Era bătător la ochi la conferința de presă de luni a lui MM. Atunci se lipiseră pozele. Abia acum contrastele erau izbitoare, stridente. Abia acum poate că developăm fotografia nemișcată a lui Helmuth Duckadam. La revenirea lui Mihai Stoica. În cele câteva luni de la instalare, nici nu ne-am dat seama când ne-a cucerit discursul civilizat al lui Duckadam. Ni s-a părut într-atât de

Replierea lui Boloni în relația cu Gigi Becali a deschis larg evantaiul tuturor trăirilor și patimilor. Câte puțin din fiecare. Din mâhnire amestecată cu stupefacție, din resemnare îndulcită cu un strop de speranță că, poate, Boloni nu va semna totuși prea curând cu Steaua încă a lui Lăcătuș. În fond, la Rapid chiar verificase și oalele din bucătăria cantonamentului și

Amicalul cu Italia ne-a trimis încă o dată la albumul cu amintiri pe care nu-l ștergem de praf cu atâta sârg precum cel cu care lustruim plasmele sau playerele. Pe mulți dintre noi această tarantelă unu la unu ne-a întors la pozele când zbenguiam în pantaloni scurți ca Pistruiatul. Vremea copilăriei cu mingea mereu umflată cu pompa de la bicicletă și barele porților din

Oare chiar a fost necesară arderea pe rug în piața publică a lui Răduță după eșecul de la Tg. Mureș? Nu mai era loc nici măcar de o picătură, paharul nemulțumirilor dădea pe dinafară demult. Acum, poate că nici măcar un rapidist dintr-o mie nu se mai încăpățânează să creadă în viitorul vișiniu al lui Răduță. Ce picaj! Anul trecut, cam pe vremea asta, cuplul Ioniță