Dosarul „Gala Bute”, în care fostul ministru al Turismului Elena Udrea este acuzată de abuz în serviciu, se apropie de final, la termenul de miercuri fiind audiat Felix Tătaru, existând posibilitatea ca în aceeași zi instanța să rămână în pronunțare.
Ministrul Apărării Naționale, Gabriel-Beniamin Leș, a anunțat că a cerut Corpului de Control să demareze verificări cu privire la modul în care a fost gestionată situația generată de revenirea în patrimoniul Clubului Sportiv al Armatei a mărcii „Steaua București”.
Magistrații Tribunalului București au decis, luni, ca George Becali să îi plătească 3.000 de euro daune morale colonelului Florin Talpan, juristul Clubului Sportiv al Armatei (CSA), decizia nefiind definitivă.
Omul de afaceri Ioan Becali a fost dus miercuri din arest la Judecătoria Sectorului 4 unde s-a judecat o nouă cerere de eliberare condiționată, în fața judecătorilor Becali precizând că are probleme de sănătate și că nu vrea să moară în penitenciar.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER