După un sezon în care s-au luptat să evite retrogradarea, iată că cei de la Oțelul s-au mișcat rapid și i-au prelungit contractul pe încă un sezon vetereanului Sergiu Costin.
Pecanha s-a despărțit de Rapid. Surse din cadrul clubului susțin că rapidiștii au ajuns la un acord cu portarul brazilian, astfel că goalkee
Absent de la toate activitățile Oțelului din ultima lună, din cauza intervenției chirurgicale suferite la inimă, Petre Grigoraș se simte mult mai bine, astfel că a luat hotărârea de a participa la meciul pe care elevii săi îl vor susține în această seară, cu Dinamo. Tehnicianul gălățenilor nu va sta însă la marginea terenului, ci va lua loc în lojă, alături de conducerea clubului. De alt-fel, viitorul lui Grig la Oțelul rămâne în continuare sub semnul întrebării, antrenorul solicitând conducerii, în repetate rânduri, garanția unui proiect de durată la formația de pe malul Dunării.
Administratorul judiciar i-a vizitat pe jucătorii Rapidului la antrenamentul de ieri, pentru a le explica motivele pentru care planul de reorganizare nu a fost aprobat de judecătorul sindic. Cristina Andronache le-a spus fotbaliștilor că și ei au o parte de vină, pentru că au depus contestații, sfătuiți de avocați. În acel moment, Daniel Pancu, Mihai Roman și Nicolae Grigore s-au ridicat și au părăsit sala. Astfel, majoritatea jucătorilor vor rămâne captivi în Giulești, cel puțin până în septembrie, și nu pot pleca decât cu acordul clubului. Aceștia nu-și pot depune memorii la LPF din cauza legii insolvenței. Singurii care în vară vor pleca sunt Pancu și Roman, cărora li se termină contractul, plus Emil Dică și Ștefan Mardare, care au semnat înțelegeri până la finalul campionatului.
Tehnicianul oltean a încercat să salveze Iașiul din drumul spre matineu, însă în acest moment „Sorinacio” este foarte aprope să-și mai pună o retrogradare în CV, „palmares” care mai consemnează alte patru evenimente similare
Iașiul continuă lupta pentru salvare, după victoria mare de la Cluj. Moldovenii primesc vizita celor de la Mediaș, lipsiți de griji în finalul de sezon. Cîrțu a declarat că va lupta până în ultima clipă, dar planurile ieșenilor par să fie date peste cap de victoria surprinzătoare a Viitorului în Ghencea.
Câinele e cel mai bun prieten al omului. Se știe! Dar pentru Bruno Icobeț, câștigătorul de la „Românii au talent”, zicala noastră românească pare că a întrecut deja orice graniță. Pentru el, Ozzy, Blue și Jay sunt mai mult decât prieteni, sunt echipa lui, ființele în care are cea mai mare încre
Românca a renunțat la turneul de la Bruxelles, unde a făcut finală în 2012, să-și refacă forțele pentru Roland Garros, Grand Slam care debutează duminică
Prestațiile din ultima perioadă ale lui Ricardo Machado au trezit interesul
Oțelul se pregătește să sărbătorească doi ani de la câștigarea titlului de campioană, pe 15 mai. Gălățenii au hotărât ca acest moment să fie celebrat așa cum se cuvine.
Steaua a negociat marți seara pentru Yazalde, dar oficialii grupării din Ghencea n-au ajuns la un acord cu omologii de la Sporting Braga. Portughezii vor
Oțelul Galați se pregătește să sărbătorească doi ani de la câștigarea titlului de campioană, pe 15 mai, astfel că gălățenii au hotărât că acest moment trebuie celebrat așa cum se cuvine.
Tehnicianul în vârstă de 66 de ani a mai antrenat Ceahlăul în sezoanele 1998-2000, 2003-2004 și 2007-2008
Dacă nu e Vaslui, e Ceahlăul. Sau invers. Nu mai contează ordinea, ci faptul că Viorel Hizo (foto) ar putea sta mereu liniștit la gândul că, dacă va rămâne fără echipă, poate găsi întotdeauna sprijin la una din cele două formații moldovene. Așa s-a întâmplat și acum, când Gheorghe Ștefan a
Carlos Fernandes (31 de ani), fostul portar al Stelei, a vorbit deschis pentru ProSport, atât despre perioada petrecută în România, cât și despre oamenii cu care încă mai ține legătura din țara noastră.
Asemenea goalkeeperului congolez, Dayro Moreno a spus de curând că jucătorii de la Steaua ar fi urmărit să-l saboteze
Carlos Fernandes, portarul Stelei din 2006, rememorează clipele petrecute în Ghencea și spune că declarațiile patronului roș-albaștrilor l-au împiedicat pe acesta să mai prindă un transfer bun în Europa
Din fosta campioană din 2011 se poate alege praful în doar câteva zile. Chiar dacă a încasat milioane de euro din participarea în Liga Campionilor, Oțelul poate începe sezonul viitor în Liga a II-a. Și asta nu din cauza prestației de pe teren.
Venirea lui Daniel Stanciu la Steaua a declanșat un adevărat scandal, managerul roș-albaștrilor și Anamaria Prodan punând tunurile pe acesta și acuzându-l de faptul că în perioada în care a activat la Vaslui l-a determinat pe Adrian Porumboiu să renunțe la serviciile lui Augusto Inacio.
Campioana de acum doi ani a Ligii I, Oțelul Galați, întâmpină tot mai multe greutăți. Pe lângă vestea opririi finanțării clubului de la bugetul local și interminabilele disensiuni dintre Marius Stan și Dan Adamescu, acum, moldovenii au mai primit o lovitură grea.
Oțelul Galați a aflat marți că nu va primi licența pentru sezonul 2013-2014 al Ligii I. Gălățenii mai pot ataca însă decizia dată de Comisia de Licențiere până joi, apelul urmând a fi judecat pe 7 mai.
În doar trei luni, Marius Pena s-a transformat într-unul din cei mai iubiți jucători ce evoluează în Azerbaidjan.
Atmosfera de la Oțelul Galați tinde să se tensioneze cu fiecare zi care se scurge. După succesul obținut în fața Concordiei Chiajna (2-1), jucătorii lui petre Grigoraș au aflat că patronul dan Adamescu nu le va plăti nici de această dată primele promise pentru victorie la începutul sezonului de primăvară, astfel că plănuiesc să organizeze un protest la meciul cu Astra, din etapa viitoare.
Pentru prima dată după mulți ani, Oțelul nu se află pe lista cluburilor susținute financiar de Consiliul Local Galați, efect al conflictului dintre primarul Marius Stan și patronul Dan Adamescu. Cei doi se contrează de mai mult timp, banii fiind principalul motiv al disensiunii
Antrenorul gălățenilor a suferit o intervenție chirugicală la inimă, unde i-a fost pus un stimulator. Ieri a fost externat
Nemțenii au învins pe U. Cluj, scor 2-1 și fac un pas uriaș în salvarea de la retrogradare
Antrenorul Petre Grigoraș (foto) a văzut meciul de luni cu FC Brașov (2-3) de pe patul de spital, după ce a fost internat într-o clinică privată în orașul de sub Tâmpa din cauza unei hipertensiuni. Ieri, în urma unor analize, doctorii au decis că Grigoraș trebuie operat azi pentru a-i monta un stimulator cardiac. Acesta este un dispozitiv care emite impulsuri electrice cu scopul de a regulariza bătăile inimii și de a asigura un ritm cardiac normal. Cutiuța stimulatorului este îngropată într-un buzunar „subcutanat”, între pielea toracelui și mușchiul mare pectoral, operația necesitând o spitalizare de câteva zile.
Oțelul Voluntari și Viitorul Galați, din toamnă, în Liga I. Așa se pot numi actualele echipe ale Galațiului și Constanței, începând cu sezonul viitor, dacă relațiile dintre Marius Stan și Dan Adamescu nu ajung la normalitate. Fitilul dintre cei doi a fost aprins încă din iarnă, când au existat discuții despre banii din Liga Campionilor din conturile clubului, iar acum, Oțelul are șanse mari să se mute din sezonul viitor în alt oraș. Patronul Dan Adamescu este deranjat de lipsa sprijinului primăriei Galați, condusă de Marius Stan, și vrea să caute ajutor în orice altă localitate care are un primar dispus să investească bani publici într-o formație de Liga I.
Wesley Lopes este cu siguranță cea mai bună achiziție pentru Al Hilal
Petre Grigoraș n-a stat aseară pe bancă, motivele invocate fiind probleme neprevăzute de sănătate.
Probleme pentru Petre Grigoraș. Antrenorul Oțelului nu va sta pe bancă la meciul cu FC Brașov,
Lacrimile Silviei Navarro de la sfârșitul meciului Györ – Oltchim (24-25 / 24-22 în tur), în urma căruia Vâlcea a fost eliminată din Liga Campionilor, au făcut înconjurul României.
Petre Grigoraș l-a iertat pe Cosmin Contra pentru gestul său din meciul Oțelul-Petrolul
Geraldo a acceptat să acorde un interviu în exclusivitate pentru ziarul nostru, dar cu rugămintea să nu vorbească prea mult de fosta lui echipă, Steaua.
La fel ca și în cealaltă semifinală a Cupei României, CFR Cluj-Astra, și partida din această seară,
Gabi Balint promite că, în timpul mandatului său, trupa moldoveană va arăta complet diferit față de cum a evoluat până acum
Marius Pena devine ușor-ușor unul din cei mai iubiți jucători de la FK Baku și asta după ce, astăzi, a reușit să aducă victoria echipei sale, în prima manșă a semifinalelor Cupei Azerbaidjan, contra Kazar Lankaran, scor 1-0.
Adus în vara lui 2012, Bruce Inkango a fost văzut o bună perioadă drept înlocuitorul perfect al lui Liviu Antal, plecat la Vaslui. Francezul de origine senegaleză a reușit să marcheze pentru Oțelul patru goluri, în turul campionatului și câștigase deja simpatia suporterilor roș-alb-albaștrii.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER