Trupa lui Viorel Hizo are aranjate deja trei partide amicale pentru stagiul de pregătire din Antalya. Moldovenii se vor reuni pe 15 ianuarie, urmând ca trei zile mai târziu să plece în Turcia unde vor participa la „Sultan Cup”.
Surse apropiate clubului spun însă că jucătorul, care a intrat deja în ultimele șase luni de contract, ezită să dea un răspuns pentru că are oferte de la mai multe echipe.
Accidentat grav încă din vară, căpitanul vasluienilor, Gabriel Cânu se pregătește de reîntoarcerea pe teren. Fundașul va fi luat de către Viorel Hizo în cantonamentul din Antalya, acolo unde va urma un program special de recuperare. Cânu speră astfel ca până la începerea returului să fie apt de joc, atunci când și celălalt jucător al Vasluiului accidentat la fel de grav, Richard Annang, să fie vindecat: „Am lipsit mult de pe teren, sper să revin cât mai repede. Îmi doresc enorm acest lucru”, a spus Cânu în presa locală.
La câteva ore după ce poposise în Poiana Brașov, acolo unde și-a petrecut ultimele zile din 2011, Gigi Becali anunța că Wesley Lopes, brazilianul Vasluiului, a refuzat propunerea de a îmbrăca tricoul Stelei.
Înainte să plece în vacanță la Dubai, Liviu Ciobotariu a avut o întâlnire cu Nicolae Badea pentru a stabili lista de cumpărături. Antrenorul a bifat mai multe variante pentru posturile dorite, iar președintele CA a promis că va face tot posibilul, ca la reunirea lotului, cel puțin unii dintre jucătorii scriși pe foaie de technician să fie prezenți în „Ștefan cel Mare”.
Banii câștigați pentru accesul în grupele Ligii Campionilor (100.000 de euro de om) le-a schimbat viața multor jucători de la Oțelul. Cel puțin din
Oțelul a rezolvat în mare parte situația contractelor jucătorilor aflați în ultimele luni de contract. Din cei șase fotbaliști care sunt în această situație,
Laurențiu Buș va trebui să petreacă Sărbătorile de iarnă fără permisul de conducere. Mijlocașul Oțelului a fost prins de radar într-o localitate buzoiană
Becali vrea să-l cumpere pe brazilianul de la „U”, dar încă nu s-a decis dacă îl va păstra ori nu pe Nikolic. În căutările pentru găsirea vârfului de careu atât de dorit la Steaua a apărut un nume surpriză. Gabriel Machado, de la „U” Cluj, este foarte aproape să treacă la Steaua din această iarnă, Gigi Becali înțelegându-se cu patronul clujenilor pentru un împrumut pe un an.
Antrenorii români par să fie la mare căutare în Europa, după ultimele rezultate obținute de tehnicieni ca Mircea Lucescu, Ladislau Boloni sau Dan Petrescu.
„Bursucul” chiar este solicitat în aceste zile să revină în Polonia, acolo unde a avut rezultate deosebite la cârma formației Wisla Cracovia în sezonul 2005-2006. Lech Poznan se va despărți în proporție de 90 la sută de spaniolul Jose Maria Bakero, iar Petrescu se afla în fruntea listei cu posibilii înlocuitori ai ibericului. Cum este greu de crezut că polonezii i-ar putea oferi un salariu care să-l concureze pe cel pe care îl are în acest moment la Kuban Krasnodar, două milioane de euro anual, șefii lui Poznan s-au orientat către un alt român din Generația de Aur care a făcut senzație în ultimul an.
Dorinel Munteanu a atras atenția leșilor după ce a reușit să cucerească titlul de campion în România cu Oțelul Galați, chiar dacă participarea în Champions League ce a urmat acestei performanțe a fost mult sub așteptări. Jurnaliștii polonezi își exprimă, însă, încrederea că „Munti” poate avea rezultate pe banca lui Lech: „Bakero nu mai este dorit de fani! Va fi Dorinel Munteanu noul Dan Petrescu?” scriu cei de la sport.pl.
Ultimul derby din acest an, cel dintre FC Vaslui și Rapid, pune față în față două echipe cu reale probleme de lot. Dacă Viorel Hizo are o dilemă în a-l trimite sau nu pe Vytautas Cerniauskas în poartă, Răzvan Lucescu trage tare de Dani Coman (foto), accidentat grav la cap în partida cu Eindhoven.
Fotbalistul s-a pregătit o săptămână sub comanda lui Viorel Hizo, dar din cauza problemelor pe care vasluienii le aveau la FIFA, acesta nu a primit cartea verde și nu a putut să evolueze niciun meci în tricoul moldovenilor.
Evoluțiile foarte bune din Europa League l-au făcut pe Paul Papp să sară în ochii marilor cluburi europene. Una din echipele care se interesează de serviciile sale este ultim
Dorinel Munteanu (foto) este foc și pară pe elevii săi după 0-1 cu FC Vaslui și le-a promis că Sărbătorile de Iarnă și le vor petrece în cantonament. „Vor sta cu mine până de Sfântul Ion”, a spus Dorinel înainte de jocul cu Benfica, din Liga Campionilor, care poate fi ultimul al unei echipe românești în Liga Campionilor pentru mulți ani de acum înainte.
Cei doi mari foști arbitri s-au contrat cu o zi înaintea meciului, Adrian Porumboiu reproșându-i lui Ion Crăciunescu că va fi din nou arbitrat de Adrian Vidan , un asistent de care s-a plâns în nenumărate rânduri.
Rătăcind în derivă, pe undeva pe la mijlocul clasamentului, chiar vecine de rubrică, cele două EURO-teamuri s-au întâlnit totuși din posturi diferite.
În vară, Steaua și-a completat pe alocuri golurile din lot, însă postul care le dă și acum cele mai multe bătăi de cap este cel de fundaș dreapta. Și pentru că Gigi Becali are de curând un nou impresar care are misiunea să găsească cei mai indicați jucători, pe nume Florin Manea, Stelei i-a fost propus un fost
Patronul Stelei a anunțat că va face transferuri în iarnă în funcție de rezultatele pe care echipa sa le va avea în partidele care au mai rămas de jucat din acest an. Mihai Costea a fost din nou slab, astfel că el a fost victim sigură pentru Gigi Becali după partida cu Schalke.
„E fricos”
George Copos l-a convins cu greu pe Ovidiu Herea să semneze prelungirea contractului cu Rapid, iar acum trebuie s-o ia de la capăt cu negocierile cu un alt fotbalist. Rui Duarte se pregătește să intre în ultimele șase luni cu formația giuleșteană și, deși a primit de curând o nouă propunere din partea bossului din Giulești, acesta are dubii dacă să continue sau nu la Rapid.
Wesley Lopez a fost dorit și acum zece luni de Steaua, însă, la acea vreme, Mihai Stoica s-a opus vehement, spunând despre brazilian că are probleme disciplinare.
Vaslui joacă mâine-seară, la Piatra-Neamț, un meci foarte important cu Lazio, iar în cazul în care va câștiga, poate obține o calificare în premieră în primăvara europeană. Partida va fi condusă de o brigadă din Serbia, care nu este străină de fotbalul din România.
Alungat de la Steaua în 2007 pentru că patronul nu l-a mai agreat pe Mihai Stoica și implicit pe jucătorii aduși de acesta în Ghencea, fotbalistul se gândește din nou la fosta sa echipă.
Echipamentul cu care Oțelul a evoluat în partida cu „U” Cluj, cel roșu cu inserturi albe și albastre, va fi scos la vânzare pe site-ul clubului. Acesta este al treilea model de echipament, rezervat inițial pentru Liga Campionilor, dar care n-a mai fost folosit. Prețul unui tricou este 110 lei și, în plus, gălățenii pot, de săptămâna viitoare, să viziteze și noul muzeu al clubului.
Îmbrăcate la patru ace, personalitățile din fotbalul românesc, în frunte cu primarul Capitalei, și reprezentanți de seamă ai UEFA au dezvăluit aseară care va fi logoul, dar și cum arată și cât costă un bilet de acces la finala din primăvară.
Trupa lui Adrian Porumboiu se judecă prin tribunale în opt procese intentate de jucători ori impresari, iar acum, pe listă a mai apărut un nume care își revendică drepturile: impresarul lui Wesley, Alcidez Diaz, cel care se plânge că este dus cu vorba încă din vară de către șeful vasluienilor.
Participarea Oțelului în Liga Campionilor poate fi trecută cu ușurință la orice capitol legat de „performanțe” negative. Înfrângerea de marți înseamnă totoÂdată și unul din cele mai dureroase recorduri bifate de o echipă românească în grupele Ligii: zero puncte după cinci meciuri.
Fostul jucător al vasluienilor, Ozeia Maciel, a trăit poate una dintre cele mai neobișnuite experiențe în România. De fapt, fundașul brazilian în vârstă de 29 de ani n-a apucat nici măcar să fie trecut în dreptul rezervelor pe o foaie de joc. S-a accidentat după primele antrenamente, pentru ca mai apoi să îi fie interzis dreptul de joc, împreună cu Marius Constantin, Massimo Zappino și Nicolae Stanciu, din cauza neînțelegerilor clubului moldovean cu FIFA.
Oțelul Galați a fost eliminată aseară din cupele europene după un eșec clar la București, scor 2-3 (0-3), în partida cu FC Basel, din Grupa C a Ligii Campionilor. Cu zero puncte după cinci etape disputate, moldovenii pregătiți de Dorinel Munteanu bifează cea mai slabă prestație a echipelor noastre în istoria participărilor din grupele Ligii Campionilor și, totodată, recordul negativ al numărului de spectatori în această competiție.
Gazonul de pe Național Arena rămâne în continuare un subiect aprins. După ce a fost aspru criticat la meciul României cu Franța și schimbat de urgență pentru partidele Oțelului din Ligă, acesta a cedat din nou aseară, astfel că la aproape fiecare contact mai dur la sol s-au putut observa mai peste tot bucăți consistente de gazon împrăștiate. La pauză însă, cei care se ocupă cu îngrijirea lui au apărut imediat pe teren pentru a cârpi suprafața de joc sau a culege toate brazdele sărite.
După ce la meciul de anul trecut, tot cu Basel, CFR a strâns 9.593 de spectatori, aseară doar 4.500 au fost prezenți în tribune, acesta fiind primul meci cu cea mai mică cifră de audiență a participării unei echipe românești în grupele Ligii. În plus, Oțelul – FC Basel a întrecut aseară celălalt record privind audiența slabă de pe Național Arena, cel de la meciul cu Benfica (6.824 de suporteri).
Conducerea Oțelului e în stare de aproape orice pentru a aduce mai multă lume la stadion la meciul de diseară cu FC Basel, din Grupa C a Ligii Campionilor. Ultima decizie: femeile și copiii până în 14 ani au intrarea liberă!
Recunosc, sunt o privilegiată! Aseară am intrat gratis pe „Ilie Oană”, alături de bunica, prietena, copiii sau mama jucătorilor de la Petrolul, ale vecinilor lor ori ale vecinilor vecinilor lor.
Am văzut la poartă biberoane pe care nu aveau voie mămicile să le introducă în stadion, am văzut penare ori pixuri interzise și ele. Așa e când vii la meci direct de la școală. Apoi a început meciul. De fapt, meciurile. Cel de pe teren a fost interesant, cred, doar pentru mine. În sensul că trebuia să găsesc știri pentru ziar la u
Petrolul a pierdut acasă și cu Târgu Mureș și pe ploieșteni îi așteaptă viață grea! Deși au jucat minute bune în superioritate, Oprița și ai lui au terminat cu doi oameni eliminați.
Tg. Mureș a câștigat la Petrolul acasă prin eurogolul lui Subotic și a stricat sărbătoarea doamnelor din tribune.
Sancțiunea primită
„Favela” e o realitate specifică tuturor marilor orașe din Brazilia, nu doar lui Rio de Janeiro. Cele mai multe, ca număr, potrivit recensământului din 2010, sunt în Sao Paulo, cel mai mare oraș din Brazilia. Născut în Santos, la 79 de kilometri de gigantica metropolă, Junior Moraes, atacantul lui ȚSKA Sofia, are ceva cunoștințe despre realitatea dură a mahalalelor braziliene.
Povestea lui Jose Murcia seamănă cu cea a lui Materazzi sau a lui Napoli la Brașov, Bonetti și Vigo la Dinamo, Lopez Caro la Vaslui sau a lui Bergodi la Steaua. Toți sunt străini veniți să antreneze în Liga I, toți au plecat mai repede decât s-au așteptat. Și nu au făcut-o oricum, ci umiliți de patroni, de acționari și chiar de secunzi sau de medicii de la echipă.
Pedepsit cu o retrogradare în Liga a III-a după meciul cu Benfica Lisabona, fundașul dreapta al gălățenilor, Samoel Cojoc a fost reprimit la prima echipă.
„Cojoc a fost iertat la cererea antrenorului Dorinel Munteanu, așa cum a fost și cazul lui Liviu Antal. Sper să nu fie cazul de vreo recidivă”, a comentat Marius Stan.
Samoel Cojoc și Liviu Antal au fost pedepsiți acum mai bine de o lună pentru că au încălcat regulamentul de ordine interioară, însă Antal a fost chemat la lotul de seniori mai repede decât colegul său de suferință.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER