Cea mai spectaculoasă campanie de transferuri din ultimele sezoane a fost realizată de Steaua în această vară. Gigi
Delev este principalul pericol menționat de către steliști, dar el este și o viitoare țintă de transfer. Ce nu se știa despre bulgar era faptul că acesta are și o viață extrasportivă tumultoasă.
Trupa galben-verde a lui Adrian Porumboiu s-a deplasat la Chiajna cu o zestre de om al străzii nefiresc de săracă pentru o formație cu veleități la piscurile clasamentului. Niciun gol marcat, zero victorii și un lot diluat cel puțin numeric.
Antrenorul echipei FCM Târgu Mureș, Ioan Ovidiu Sabău, a declarat că meciul din deplasare cu Voința Sibiu, din etapa a III-a a Ligii I, va fi greu, dar elevii săi sunt pregătiți să îl câștige.
Plecarea lui Antonio Conceicao i-a determinat pe brașoveni să caute un „profesor de tiki-taka”, astfel că s-au orientat către fostul tehnician al lui Atletico Madrid, Jose Murcia Gonzalez. Încântat de noua sa echipă, spaniolul în vârstă de 46 de ani le promite fanilor că va duce numele Brașovului peste hotare.
Deși Adrian Porumboiu susținea că Dușan Kuciak a semnat cu Legia Varșovia fără acordul lui FC Vaslui, portarul slovac a primit luni cartea verde provizorie după ce FIFA a decis acest lucru și va avea dreptul de a evolua pentru noua sa formație.
„Luni m-au anunțat cei de la Legia că pot să joc, că am primit cartea verde de la FIFA. Ei deja m-au legitimat pentru meciurile din campionat, dar pentru UEFA încă mai sunt unele probleme pentru că eu încă sunt suspendat o etapă după eliminarea de la Lille.
Eu am avut o relație bună cu Porumboiu, dar au mai fost și momente când nu a mers chiar totul bine. Cei patru ani petrecuți la Vaslui au fost foarte buni pentru mine, campionatul României este unul foarte puternic și m-a ajutat să cresc din punct de vedere valoric”, a declarat Adrian Porumboiu pentru ProSport.
De cealaltă parte, Adrian Porumboiu și-a schimbat discursul, spunând că Dușan Kuciak poate evolua într-adevăr pentru Legia, dar că toate consecințele aferente acestei mutări vor trebui suportate de clubul polonez:
„Cineva trebuie să răspundă pentru aceste nereguli, iar responsabili în acest caz sunt polonezii. Acest caz este similar cu cel în care sunt implicați și Moraes și Eric. Probabil că și ei au cartea verde”.
Steaua a prins gustul transferurilor și pare că nu vrea să se oprească. Cu atât mai mult cu cât se pregătește de duelul cu
Viitorul brazilianului Weldon la CFR Cluj nu sună deloc bine. Atacantul a căzut la mijloc într-un scandal între Benfica și CFR după ce portughezii ar fi refuzat să-i elibereze acestuia certificatul internațional pentru un transfer la formația din Cluj.
Jucătorul nu a plecat însă definitiv, ci contra unui împrumut pentru un an de zile. Pentru mijlocașul care deține două titluri de campion (unul cu Steaua și celălalt cu Oțelul) au fost și câteva discuții peste hotare, în Italia sau în Azerbaidjan, însă tranzacțiile au picat de fiecare dată pe ultima sută de metri.
Echipa FC Porto, cu românul Cristian Săpunaru integralist, a câștigat Supercupa Portugaliei, după ce a învins, duminică seară, cu scorul de 2-1, formația Vitoria Guimaraes,
Spadacio i-a uimit pe toți atunci când și-a făcut bagajele și a plecat definitiv de la Rapid. Sătul, după cum spune, de lunile jucate pe gratis în Giulești, fostul mijlocaș al alb-vișiniilor rupe acum tăcerea și povestește cum a fost perioada petrecută în România.
Junior Moraes nu știe dacă să se bucure sau să se întristeze pentru faptul că echipa sa a picat cu Steaua, formația la care se presupune că va ajunge.
Eșecul calificării în Liga Campionilor a adus și multe frustrări în curtea trupei lui Viorel Hizo. Iar acuzele aduse de Porumboiu la finalul meciului tur nu au rămas fără ecou. Acum, poate pentru prima oară, omul cu banii de la Vaslui are parte și de câteva reproșuri.
Și acestea sună cam așa: Kuci
Am luat inițiativa ca în drumul nostru spre Galați, unde „oțelarii” au jucat cu Chiajna, să poposim și în orașul natal al mijlocașului. După un drum de tip slalom printre gropile din metru în metru ale Făureiului și mult praf, cu greu am găsit casa lui Bănel Nicoliță.
Pentru prima dată în istoria arenei din Piatra Neamț s-a auzit imnul Ligii Campionilor, la meciul din FC Vaslui și Twente Enschede de ieri, din turul III preliminar. Din păcate, cel puțin anul acesta, sub Pietricica nu se vor mai juca meciuri de Ligă după ce s-a terminat 0-0. În tur a fost 2-0 pentru olandezi.
Dinamo caută stoper, iar Pablo Pereira (foto stânga) e soluția pe care Ciobotariu o testează. De asemenea, „câinii” au în probe și un alt uruguayan, portarul Nicolas Vikonis (dreapta – ambii 26 ani).
Atacantul la care Steaua a renunțat cu ușurință face spectacol în Ucraina. Maicon Pereira de Oliveira a marcat deja toate cele patru goluri ale ucrainenilor în acest sezon. Brazilianul nu regretă că steliștii l-au trimis acasă, însă spune că aceștia trebuie să-i achite cât mai repede restanțele salariale de trei luni, altfel va da clubul roș-albastru în judecată la FIFA.
Ghinion curat pentru Prepeliță. Cei de la Finanțe nu sunt de acord ca el să devină liber de contract, chiar dacă Universitatea Craiova nu mai există. ANAF vrea să-și recupereze banii de pe orice jucător pe care l-a deținut Mititelu.
Lucrările la „Național Arena” au intrat pe ultima sută de metri. Astfel, azi a început montarea gazonului, iar în această seară a fost aprinsă pentru prima dată nocturna noului stadion.
În timp ce Steaua se chinuie să dea gol în acest debut de sezon, fiind mai degrabă preocupată să nu primească, un fost atacant al roș-albaștrilor pare de nestăvilit în campionatul Ucrainei. După ce în etapa precedentă a marcat două goluri pentru Volin Luțk în meciul cu Tavria Simferopol (2-2), atacantul brazilian Maicon de Oliveira a recidivat în această rundă, înscriind încă o „dublă” în partida cu Dnepr Dnepropetrovsk (2-1). Sud-americanul a ajuns la cota 4 goluri marcate de la revenirea în Ucraina.
Spania rămâne imprevizibilă în tot ceea ce înseamnă fenomenul fotbal. Jonas Ramalho, unul dintre fotbaliștii naționalei U19 a ibericilor, a spart tiparele celei mai riguroase regiuni din Europa, Țara Bascilor, devenind singurul jucător de culoare din istoria de 110 ani a lui Athletic Bilbao, club care n-a retrogradat niciodată în istoria Primera Division.
FC Brașov nu pare să le priască antrenorilor străini, iar ultimul exemplu, Antonio Conceicao, vine parcă în ajutorul acestei idei. Din Portugalia, tehnicianul le transmite steliștilor că este dispus oricând să ofere o mân
A doua partidă din grupa A, Grecia-Irlanda, s-a jucat la Buftea pe o ploaie sâcâitoare și a fost la discreția irlandezilor, care au dominat tot meciul. Elevii lui Paul Doolin au început jocul tare și au deschis scorul la prima fază de poartă în minutul 2 prin fundașul central O”Connor, însă grecii au egalat patru minute mai târziu prin Katidis.
După pauză, tot „verzii” au fost la cârma meciului, iar în minutul 51 au marcat golul doi prin Carruthers. Irlandezii au practicat un joc frumos, fiind surpriza plăcută a grupei, iar victoria de
Bucuros că n-a plecat la Steaua, Wesley (foto) este nerăbdător să debuteze în Ligă. Brazilianul nu se teme de Twente și crede că echipa care le poate pune probleme sezonul acesta este Rapid.
Prezent de la început, alături de Sergiu Costin, în proiectul noii echipe gândite de Marius Stan, Gabriel Paraschiv se consideră un jucător împlinit. Mijlocașul de 33 de ani vrea să mai joace două sezoane, după care vrea să-i ia locul lui Marius Stan!
Gabi, felicitări, un nou trofeu în vitrină! Mulțumesc, e ceva extraordinar că în mai puțin de două luni am făcut dintr-o formație necunoscută să fie campioană și supercampioană. Avem echipa cea mai bună din țară și vreau să nu ne oprim aici.
Ce le răspunzi acum contestatarilor? Trebuie să le demonstrăm tuturor că nu a fost doar un simplu foc de paie. Mă deranjează în schimb că se spune că Steaua a pierdut Supercupa, nu că noi am câștigat-o. Nu este posibil asta, noi am câștigat lejer acest sezon, noi merităm toată atenția.
Ai 33 de ani, iar după cinci ani în Liga I ai adunat toate laudele. Cât mai ai de gând să joci? Cel puțin doi ani. Mereu am știut că pot să joc în Liga I, dar am fost urmărit de câteva ghinioane. De când am ajuns la Galați, cariera mea s-a schimbat radical. Acum, că am câștigat aceste două trofee, nu pot să spun decât că meseria de fotbalist este inegalabil de frumoasă.
„În viață nu trebuie să alergi după bani” Te-ai gândit să urmezi exemplul lui Marius Stan și să preiei o funcție de conducere la Oțelul? De ce? Își dă demisia? (râde). Nu mi-a propus încă, dar de ce să mă ascund după deget sau să fiu ipocrit s
Supercupa a dat ieri startul forfotei în Piatra‑Neamț. Sosirea Stelei și a campioanei Oțelul în oraș a fost prilejul ideal de plimbare a locuitorilor, care au ieșit parcă special din case să-i vadă pe proaspeții oaspeți. Devenită deja un obicei, plimbarea din dimineața partidei a fost printre punctele de interes ale zilei, zeci de nemțeni adunându-se în locurile în care Steaua și Oțelul au ales să se relaxeze. Dis-de-dimineață, moldovenii s-au adunat în fața Hotelului Ceahlăul, hotel în care steliștii au fost cazați, așteptând cu nerăbdare ca Bănel ori Tănase să-și facă apariția din moment în moment. Roș-albaștrii nu s-au lăsat așteptați prea mult și au coborât din camere în jurul orei 11:00, iar în timp ce Roni Levi și Gabriel Caramarin își făceau deja promenada matinală, aceștia s-au îndreptat către o sală de biliard.
Vestea că trupa lui Levi a sosit la localul Laguna a adunat rapid alte câteva zeci de suporteri de toate vârstele, care au găsit chiar și metode inedite pentru a-i întâmpina pe favoriții lor, alegând, de exemplu, o gâscă drept „mascotă” (foto jos). Singurii care n-au avut liber la distracție au fost Mihai Costea și Mihai Răduț, care au fost trimiși de urgență la preparatorul fizic pentru antrenamente separate.
„S-o bateți pe Steaua, vă roagă toată familia mea!” De cealaltă parte, campioana României a avut parte de ceva mai multă liniște, spre de
Proaspăt instalat președinte la FC Vaslui, Constantin Zotta, a analizat viitorul adversar al moldovenilor din turul trei preliminar al Ligii Campionilor, acolo unde vor da piept cu olandezii de la FC Twente Enschede.
FC Twente e un club din orașul Enschede ce activează în prima ligă olandeză. A fost fondat în anul 1965, iar cea mai mare performanță din istorie au realizat-o în urmă cu un sezon când au reușit să câștige titlul în Olanda.
Cel mai curtat jucător din această vară, brazilianul Neymar, s-a înțeles în cele din urmă pentru un transfer la Real Madrid.
Haos este cuvântul care poate descrie modul în care se organizează în prezent stafful Stelei. Cele 2.000 de bilete la Supercupă rezervate pentru suporterii roș-albaștri fac mare vâlvă, și asta din cauză că nimeni din cadrul clubului din Ghencea nu s-a interesat de acestea! În consecință, organizatorii au dat deja un ultimatum: ori steliștii achită azi prețul și vin să le ridice, ori sunt scoase la vânzare în Piatra-Neamț! Mai sunt doar două zile până la Supercupă, însă stafful Stelei n-a reușit nici până acum să se ocupe de problemele suporterilor legate de tichetele de intrare la meci.
Au rămas mai puțin de zece zile până la startul noului campionat, însă steliștii speră ca până la debut să se poată baza pe alte câteva nume noi pe teren. În această vară s-a vehiculat o întreagă listă d
Oțelul se pregătește pentru noul sezon cu Supercupa României, ce contează pentru sezonul trecut. Dorinel Munteanu n-are emoții pentru meciul de duminică, de la Piatra-Neamț, ba mai mult, susține că Steaua, echipă de care nu mai vrea să audă, nu este capabilă în acest moment să-i producă o mare surpriză.
Șansele ca Bănel Nicoliță să-și vadă visul îndeplinit, acela de a juca peste graniță, au scăzut din nou considerabil. În ciuda eforturilor celor de la Samsunspor de a-l achiziționa pe mijlocaș și a celor câtorva oferte trimise pe adresa Stelei, patronul din Ghencea pare că vrea cu orice preț să nu-l lase să plece. Mai rău este că, dacă Bănel va continua să insiste, îl poate paște chiar și un bilet dus către Steaua II.
Steliștii s-au întărit în această vară cu câteva nume noi. Nume nu foarte impresionante din punctul de vedere a doi dintre foștii antrenori ai roș‑albaștrilor.
Dacă la începutul celor două perioade de pregătire din Austria stafful Stelei anunțase câteva amicale tari pentru roș-albaștri, treptat, spre finalul ultimului cantonament, programul jocurilor de pregătire a suferit modificări drastice. Patru din cele șapte amicale importante au fost anulate, fiind înlocuite cu altele mult mai slabe, iar surse apropiate clubului susțin că s-ar fi luat aceste decizii și de frica lui Gigi Becali.
ProSport a vizitat ieri arena roș-albaștrilor, iar imaginile pot ține oricând locul concluziilor. Invadată de gunoaie sau câini vagabonzi, Ghencea a devenit victimă într-un război murdar al diverselor interese.
„Templul fotbalului românesc” se transformă încet, dar sigur, într-un templu al nimănui. Prins într-un război al orgoliilor și intereselor financiare imobiliare, stadionul Steaua parcă pierde și meciul cu timpul. Ieri, la ora prânzului, doar culorile roșu și albastru mai aminteau de vremurile
Șansele lui Bănel Nicoliță de a pleca în străinătate au crescut iarăși simțitor în ultimele zile. Samsunspor se ține tare și nu pare dispusă să renunțe ușor la cel mai vechi om din lotul roș-albaștrilor, conducătorii turcilor trimițându-i din nou șefului din Ghencea o ofertă pentru mijlocaș. 200.000 de euro este ultima sumă oferită pentru împrumutul lui Nicoliță.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER