Mihai Stoica a lăsat deoparte joi seara documentele de la birou ori interviurile către presă și și-a pus căștile de comentator sportiv. Managerul Stelei a fost unul dintre crainicii partidei, pe care favorita sa, Inter Milano, a disputat-o cu coșmarul Stelei, Napoli.
Antrenat ca analist sportiv pe la alte emisiuni și profitând că fotbalul se află în vacanță, Mihai Stoica a ales să-și analizeze joi seara favoriții de la Inter în duelul lor cu Napoli. Chiar înaintea startului partidei încheiate până la urmă cu scorul de 3-1, managerul stelist a recunoscut că este în continuare obsedat de „bafta” pe care cei de la Napoli o au, în special în minutele de prelungire. „Dacă înscriu din nou, plec cu ambulanța, o să am nevoie de resuscitare”, a glumit Stoica.
N-a fost să fie așa, milanezii au trecut cu ușurință de napoletani, dar Meme Stoica n-a putut să se abțină să compare meciul de joi cu partida pierdută de Steaua în ultimele minute. Altfel, în comentariul său, Meme s-a dovedit un fin cunoscător al fotbalului italian. În afara detaliilor referitoare la jucători, conducerea tehnică și noutățile din Serie A, managerul Stelei a sesizat cu ușurință schimbările de ordin tactic operate de cei doi antrenori.
A invitat telespectatorii pe Facebook Intervențiile sale de crainic au fost întotdeauna oportune, pigmentate cu detalii despre cei aflați pe „Giuseppe Meazza” și deseori l-a lăudat pe Cristi Chivu pentru intervențiile sale. A comparat cel mai tare derby din lume, Independiente – R
E imposibil pentru Lopez Caro să uite de FC Vaslui. Cu toate că poate spune că le-a văzut pe toate în curtea moldovenilor, fostul „galactic” nu poate vorbi de rău echipa care l-a izgonit din România. Caro consideră însă că plecarea sa de la Vaslui s-a produs într-un moment în care echipa se afla pe o pantă ascendentă.
Domnule Caro, din România vă sun! Ooo, bună ziua! Mă bucur că v-ați reamintit de mine! Dați-mi voie să le transmit românilor un An Nou minunat.
Cum vă merge în Spania? Deocamdată bine, mulțumesc! Acum sunt în concediu, mă bucur, în sfârșit, de o vacanță după 23 de ani de muncă încontinuu.
Mai sunteți la curent cu noutățile de la Vaslui? Sigur că da, de când am plecat, am tot urmărit campionatul românesc. Oțelul mi se pare o echipă foarte bună și are toate șansele să câștige campionatul. Și nouă ne mergea bine, dar nu a existat răbdare.
E acesta un alt atac la domnul Porumboiu? Nu. Eu nu sunt ranchiunos și, drept dovadă, i-am trimis mesaj de Crăciun și i-am urat toate cele bune, dar dânsul nu a răspuns. Haideți să vă spun ceva: dacă la Vaslui era liniște, probabil noi am fi fost acum pe locul 1, și nu Oțelul. Dar acolo lipseau din plin stabilitatea, liniștea și, mă repet, răbdarea. Uitați-vă și la Steaua, de ce credeți că se află pe locul 7?
„Nu mă consider vinovat cu nimic”
Dorit cu insistență de Mihai Stoica încă după meciul cu Gaz Metan, Gabriel Matei (20 de ani) a spus ieri „da” Stelei fără să stea pe gânduri vreo secundă. Fundașul dreapta al Pandurilor va juca de la vară în Ghencea, însă până atunci va evolua la echipa antrenată de Grigoraș.
Gabi, te-ai înțeles cu Steaua? Da, iar în acest moment pot să spun că sunt cel mai fericit om de pe pământ. Este o zi minunată pentru mine și sunt sigur că n-am s-o uit niciodată.
Cum au decurs negocierile? Îți dai seama că au mers strună. Atunci când îți dorești să joci la Steaua, nu mai contează prea mult detaliile. Am semnat pe cinci ani, iar salariul nici nu m-a interesat, am spus „da” pe loc. Nici acum nu-mi vine să cred că mi s-a îndeplinit o astfel de dorință.
„Număr zilele până la vară!”
Să înțeleg că ești nerăbdător să vină reunirea lotului… Din păcate voi face trecerea la Steaua abia din vară, dar până atunci voi avea timp suficient să mă pregătesc și mai bine. Crede-mă că abia aștept, o să număr zilele până în vară.
Nu te temi de concurența din defensivă? N-am de ce. Fără concurență nu aș ajunge nicăieri. Știu că nu va fi deloc floare la ureche, dar am certitudinea că voi face tot ce-mi stă în putință să nu dezamăgesc pe nimeni.
CONTRA Meme nu-și ia gândul de la străini Cu toate că patronul său a declarat că Steaua nu va mai investi în jucători străini, Mihai Stoica l-a contrazis ieri pe Gigi Becali. Managerul general al steliștilor a asigurat că are deja câteva ținte pe care speră
Meme Stoica l-a trecut în fruntea listei de achiziții pe Alexandru Chipciu de la Brașov pentru care s-au purtat deja primele discuții
Nici bine nu s-a încheiat anul, că Meme Stoica s-a și pus pe treabă. Pe lângă Junior Moraes, care rămâne o prioritate pentru roș-albaștri, managerul îl dorește la echipă și pe Alexandru Chipciu de la Brașov, jucător vizat și de Dinu Gheorghe pentru Rapid. Dacă la capitolul plecări din Ghencea se preconizează mai multe nume, la cel al venirilor, au fost trecuți câțiva jucători preferați de Mihai Stoica. Managerul Stelei i-a propus deja patronului său, care se pare că este dispus să-i facă pe plac: „Sunt câțiva jucători tineri pe care mi-a spus Meme că sigur îi voi lua”, mărturisea Becali înaintea finalului de campionat. În afară de Moraes jr sau Gabriel Matei, lista lui Meme îl conține și pe Alexandru Chipciu de la Brașov, pe care vrea să i-l sufle unui alt potențial cumpărător, Dinu Gheorghe. Primele semne de interes ale celor din Ghencea au apărut după evoluția foarte bună pe care mijlocașul a avut-o în partida susținută în tur sub Tâmpa cu Rapid, terminată cu 2-0. De atunci s-au purtat trei runde de negocieri între patronul Stelei și finanțatorul Brașovului, Ioan Neculaie, care însă n-a părut deloc dispus să
Dayro Moreno este un alt eșec al Stelei în materie de atacanți. Deși la București a rămas dator mult în ceea ce privește eficacitatea sa, în țara-i de origine, după plecarea sa, columbianul a reușit să-și adjudece premiul pentru cel mai prolific jucător. S-a vorbit adesea despre ina-daptabilitatea columbianului la Steaua, despre postul inadecvat pe care a fost distribuit să joace, dar și despre mofturile unei „vedete neînțelese”. Două lucruri nu-i pot fi însă contestate lui Dayro Moreno: tehnica fină și simțul porții. Aceste calități n-au fost însă suficiente pentru consacrarea lui la Steaua.
Dayro Moreno (26 de ani) este cu siguranță unul dintre cei mai fericiți jucători ai Columbiei. Izgonit de Steaua și trimis la Once Caldas, Dayro traversează cea mai bună perioadă a carierei sale. Sud-americanul a marcat 16 goluri în campionatul Columbiei, fapt care i-a atras de la sine „Gheata de Aur” pentru cel mai bun jucător columbian în 2010. Aflat în vacanță pe o insulă din Columbia, fostul fotbalist al Stelei a mărturisit pentru ProSport că are un mare regret, acela că n-a reușit să obțină un premiu similar și în România. Moreno speră ca într-o zi să revină în Ghencea pentru a-l bucura și pe Gigi Becali cu o astfel de performanță.
Dayro, te-am sunat ca să te felicit pentru premiul pe care l-ai obținut. Vă mulțumesc! Eu mă aflu în concediu și sunt bucuros de surpriza care mi-a fost făcută. Trebuie să nu mai fiu modest și să recunosc că sunt onorat de faptul că am fost numit golgheterul Columbiei.
Cum îți merge acolo? Bine, mulțumesc lui Dumnezeu. Sunt fericit. Prietenii mei au început să facă glume pe seama mea. Cică aș fi cel mai bun jucător din America de Sud (râde). Nu, glumesc acum. Am muncit foarte mult de când am plecat din România, am fost sprijinit de toată lumea, iar acesta este momentul în care le arăt recunoștința mea.
„Regret că n-am ieșit cel mai bun din România”
Vorbești de parcă la Steaua nu te-ai simțit în apele tale… Nu pot să spun asta. Am un mare regret în ceea ce privește Steaua. Acela că n-am reușit să ies cel mai bun și în România, dar aici nu
Aflat în vacanță în Brazilia, unde își petrece vacanța de iarnă, atacantul vasluian Wesley Lopes le-a transmis un mesaj de Crăciun fanilor echipei moldovene și tuturor românilor:
„Un Crăciun de poveste, sănătate, o masă îmbelșugată, iar anul 2011 să vină pentru toti românii cu prosperitate și bucurii.
Bulgarul Stanislav Angelov a fost anunțat de către patronul Gigi Becali că din această iarnă nu va mai juca în Ghencea, din cauza salariului său. Finanțatorul Stelei a precizat că dacă nu va fi vândut, Anghelov va fi împrumutat la o echipă din afara țării, pe o perioadă de cel puțin șase luni.
Cu toate acestea, impresarul fotbalistului bulgar, Toni Stanislav, a declarat că mijlocașul nu vrea să părăsească Steaua și că va veni în ianuarie la București pentru a discuta cu Becali. Stanislav admite faptul că Anghelov este dorit în Germania și Austria.
Rapidul se pregătește în această iarnă să mai aducă un portughez la echipă, pe Bruno Manuel Rodrigues Silva, de la Rio Ave, dar discuțiile se poartă în acest moment la nivelul conducerii celor două cluburi. Cel puțin așa susține pentru ProSport mijlocașul, căruia i se mai spune și Bruno „China”, dar acesta recunoaște că s-a informat deja despre campionatul României și ar accepta transferul în Giulești.
„China” a dezvăluit și cele două motive care l-ar determina să vină în România: banii și grupul vorbitorilor de portugheză. „Am citit în presă despre aceste negocieri, dar eu nu știu foarte multe. Aș veni la Rapid, dacă Rio Ave decide să se despartă de mine, dar trebuie să-mi convină oferta românilor. Am fost coleg și prieten cu mai mulți jucători care acum evoluează în prima ligă din România, printre care Wesley Lopes, Rui Duarte și Cesinha”, a afirmat mijlocașul. Acesta spune că, dacă ar ajunge la Rapid, ar fi cu un pas înaintea rapidiștilor, pentru că Liga Sagres este foarte puțin timp întreruptă. „Până acum eu am jucat toate meciurile oficiale la echipa mea, sunt în formă fizică foarte bună, dar aștept să se vorbească și cu mine”, a concluzionat acesta.
Mihai Răduț va petrece Crăciunul la Slatina, împreună cu familia. De Revelion, va schimba frigul din România pe plajele însorite din Thailanda, acolo unde va da nas în nas cu Ioan Andone. Înainte să plece în vacanță, mijlocașul a acceptat echipele ProSport și Pro TV acasă, pentru o discuție neconvențională de Sărbători!
Tânărul Mihai Răduț poate spune că și-a văzut visul împlinit. La 20 de ani, mijlocașul a fost adus de Victor Pițurcă la Steaua, iar acum nu se plânge că îi lipsește ceva. Locuiește împreună cu iubita sa într-un apartament cu două camere în centrul Capitalei, acolo unde cafenelele de lux sunt mai aglomerate ca hypermarketurile de Sărbători. Odată ajunși în cocheta casă, am descoperit că, deși are o vârstă fragedă, mijlocașul este pasionat de mobilierul clasic.
De la 1 ianuarie, Romeo Surdu (26 de ani) va intra în ultimele șase luni de contract, iar conducerea roș-albastră s-a asigurat că nu-l va pierde gratis, mai ales că de el s-a interesat insistent Mircea Rednic, pentru a-l duce la Khazar Lankaran. Mai mult decât atât, Meme Stoica i-a propus acestuia un contract cu Steaua pentru următorii cinci ani!
După trei ani la Steaua, pe Romeo Surdu au pus ochii acum Mircea Rednic și o echipă din liga secundă germană. Dacă până să revină Meme Stoica la Steaua șefii din Ghencea n-ar fi refuzat nicio ofertă tentantă pentru Surdu, acum lucrurile stau altfel. Managerul Stelei i-a făcut recent o propunere inedită atacantului său favorit: să semneze o nouă înțelegere cu Steaua, valabilă pentru următorii cinci ani!
În ianuarie, japonezii de la Honda vor încheia parteneriatul cu Dinamo, iar mașinile de serviciu ale oamenilor din club vor fi recuperate. Până atunci, primul care a rămas fără automobil este fostul antrenor și jucător al „câinilor”, Cornel Țălnar. Acesta a predat mașina care a ajuns la Adrian Cristea, iar de aici, mai departe, chiar la Bianca Drăgușanu. Fosta „Blondă a lui Bote” ar fi fost văzută la volanul mașinii, chiar dacă, la rândul ei, deține un BMW X6. Actualmente, Cornel Țălnar lucrează în club, asta după ce sezonul trecut a fost principalul roș-albilor.
Adus în Ghencea de Gică Hagi, de la Poli Timișoara, fundașul dreapta și-a demonstrat calitățile, însă, după puțin timp, a început să se confrunte cu probleme medicale grave. Mai întâi au apărut problemele musculare, apoi s-a operat la ambii genunchi, lipsind de pe gazon aproape doi ani. S-a refăcut, a încercat să revină, dar niciodată nu putea duce două meciuri conse
Thomas Villadsen, portarul care astă-iarnă a contribuit la victoria Ceahlăului în Ghencea (3-1), e vizat de roș-albaștri Portarul danez Thomas Villadsen, cel venit în România, la Ceahlăul, din spirit de aventură, e pe cale să semneze cu cel mai titrat club din Liga I: Steaua! Contactat telefonic, danezul a recunoscut că este surprins de interesul roș-albaștrilor, dar că deocamdată așteaptă o ofertă oficială: „M-a sunat tata și mi-a zis că mă dorește Steaua, dar eu încă nu știu prea multe. Ce pot să zic? Sunt onorat că fac parte din obiectivele Stelei și nu neg că mi-ar plăcea să joc în Ghencea”, a spus danezul. Care apoi n-a negat că este fanul lui Helmuth Duckadam încă de când era copil pentru penalty-urile apărate în finala Cupei Campionilor Europeni. „E modelul meu de portar. Steaua se mândrește cu o mare valoare”.
Junior Moraes este un nume aflat pe buzele mai multor șefi din fotbalul românesc, iar acum, în pauza competițională, lupta pentru cooptarea brazilianului a devenit acerbă. Cel puțin două cluburi mari și-l dispută în acest moment: Steaua și Rapid, dar roș-albaștrii au un as în mânecă: promisiunea scrisă a atacantului de la Bistrița că va semna contractul cu Steaua.
Gruparea lui Marius Lăcătuș a reușit să aibă un avantaj poate decisiv în lupta cu Rapid pentru achiziționarea lui Moraes. Atât tatăl atacantului, care-i este impresar, cât și fiul, își doresc un viitor în Ghencea. Surse apropiate Stelei au dezvăluit că atacantul bistrițenilor i-a semnat deja o hârtie lui Gigi Becali, în care și-a luat angajamentul că va evolua la Steaua din această iarnă, rămânând doar ca oficialii celor două cluburi să se înțeleagă în privința sumei de transfer.
Tatăl jucătorului: „Va alege Steaua!” „Dintre toate ofertele pe care Junior le are, el va alege să meargă la Steaua!”, a confirmat tatăl lui Moraes pentru ProSport. Pe de altă parte, giuleștenii încearcă să-i ia fața Stelei apelând la fiul lui Nae Manea, Florin. Acesta din urmă este cunoscut drept un apropiat al Rapidului și a fost mandatat de antrenorul de la Bistrița să negocieze cu Dinu Gheorghe.
Toate drumurile duc în Ghencea Toate bune și frumoase, dar până la capitolul cel mai sensibil: banii. Junior Moraes și-a dat cuvântul în fața lui Gigi Becali că va alege Steaua, dar au mai rămas de pus la punct detaliile financiare. Steaua o
CFR trage cu toți dinții pentru a-l aduce în Gruia pe Wesley în această iarnă. Brazilianul cere același salariu ca la Vaslui, 480.000 de euro pe an, ca să vină liber la CFR. Paszkany îl place pe jucător, dar oferă doar 200.000 de euro pe an plus 300.000 la semnătură!
CFR caută un plus de fantezie în ofensivă, iar șefii din Gruia s-au decis. Vor să aducă un mijlocaș ofensiv sud-american. PaszÂkany și colaboratorii săi au ochit doi brazilieni din Liga I: Lopes Wesley (30 de ani) și Eric de Oliveira. Oficialii din Gruia au demarat negocierile și cu mijlocașul Vasluiului după ce l-au ofertat și pe fotbalistul Mediașului, urmând a se decide în ianuarie pentru unul dintre ei. Adus în iarna lui 2009 de la Leixoes, jucătorul născut în regiunea Espirito Santo (n.r. – Duhul Sfânt) din SE Braziliei devine liber de contract la vară, însă CFR-ul ar vrea să-l aducă încă din această iarnă, mai ales că a „furat” ochii patronului Paszkany.
Porumboiu i-ar da drumul Fotbalistul e încântat de interesul lui CFR, iar Porumboiu l-ar lăsa la Cluj, mai ales că brazilianul l-a anunțat deja că nu mai vrea la Vaslui din vară. Problema majoră e însă salariul cerut de Wesley. Mijlocașul vrea 480.000 de euro pe an, la fel cât are acum la Vaslui, însă oficialii din Gruia nici nu vor să audă. Contract pe trei ani, 300.000 de euro la semnătură și 200.000 de euro salariu stagional e varianta agreată de CFR.
„Mai vreau să aducem doi mijlocași, doi fotbaliști care să dea un plus creației”, Arpad Paszkany, pat
Evoluțiile apreciate ale lui Latovlevici pe banda stângă l-au aruncat pe Pablo Brandan (foto, în galben) pe banca de rezerve. În plus, problemele personale ale fotbalistului (certurile cu soția, care i-a reproșat o serie de infidelități) au făcut ca despărțirea de Steaua să prindă contur. Acum, italienii de la Il Tempo anunță că fotbalistul este dorit de Lazio Roma. Inițial, romanii îl doreau pe Capdevilla, însă fundașul lui Villarreal și-a prelungit contractul cu gruparea ibericii. Imediat, oficialii lui Lazio s-au orientat către jucătorul roș-albaștrilor, Pablo Brandan. Jurnaliștii italieni afirmă că gruparea din capitala Italiei ar oferi aproximativ 1,2 milioane de euro pentru a-și asigura serviciile apărătorului argentinian.
După ce Mihai Stoichiță și-a anunțat intenția de a-l achiziționa pe Marius Bilașco, pe numele vârfului adus de la Unirea Urziceni mai există două oferte considerabile: una din partea chinezilor de la Changchun Yatai și cealaltă de la Kuban Krasnodar. Problema intervine în momentul în care se discută despre modalitatea prin care se încearcă despărțirea de atacantul de 29 de ani.
După un tur slab, șefii din Ghencea caută soluții pentru a face rost de bani și a aduce jucători noi. Gigi Becali este dispus să renunțe temporar la Marius Bilașco, pe care ar dori să-l transfere în străinătate, însă jucătorul și-a exprimat dorința de a părăsi definitiv Ghencea, și nu sub formă de împrumut. Între timp, pe lista doritorilor s-au și înscris trei formații. Mihai Stoichiță a fost primul care și-a anunțat dorința de a-l antrena la formația cipriotă al cărei tehnician este, AEL Limassol. Pe lângă echipa fostului tehnician al Stelei a apărut și interesul celor de la Changchun Yatai, grupare aflată pe locul al nouălea în China.
Cu toate că Gigi Becali s-a lăudat că l-a adus pe Marius Lăcătuș (foto) din Spania pentru un salariu de 10.000 de euro pe lună, tehnicianul Stelei a dezvăluit că acesta câștigă… 8.000 de lei lunar.
Deși se mutase în Spania împreună cu familia, Lăcătuș nu l-a putut refuza pe patronul Stelei atunci când l-a rugat să preia echipa abandonată de Ilie Dumitrescu. Ce nu se știe e faptul că „Fiara” a acceptat ca în contractul său să apară o altă sumă în dreptul salariului, și nu cea reală. Motivul e lesne de imaginat: s-a ales această metodă pentru a evita taxele foarte mari către stat! În înțelegerea tehnicianului cu gruparea din Ghencea este trecută ca remunerație lunară suma de 8.000 de lei, ceea ce înseamnă 24.000 de euro anual, sumă nemaiîntâlnită în contractul vreunui antrenor din Liga I. „80 de milioane iau pe lună de la Steaua. În funcție de performanță, mai iau la final”, a recunoscut Lăcătuș.
Nemulțumit din cauza mai multor jucători care au făcut tușa la Steaua, deși aveau salarii mari, Gigi Becali s-a gândit la o metodă revoluționară în ceea ce privește viitoarele înțelegeri. Le va propune fotbaliștilor actuali, dar și celor ce vor sosi în Ghencea, contracte ce vor avea în prim-plan evoluțiile lor de pe teren. Dacă nu vor confirma, contractele se vor rupe. Jucătorii sunt de acord cu o condiție: dacă salariile se vor și mări. În urmă cu câteva zile, într-un tur al televiziunilor, Gigi Becali s-a dezlănțuit! Sătul să mai plătească salarii de peste 200.000 de euro, iar jucătorii să nu sclipească în evoluții, latifundiarul schimbă placa și dă milităria jos din pod: „O să vedeți că o să se schimbe treaba la Steaua! Eu nu-s fraier să-l las liber pe unul care joacă bine. Dar dacă nu joci, out! Ce să mai cauți la Steaua, dacă nu faci față? Nici nu-s nebun să-i plătesc salariul pe cinci ani unuia care nu face nimic! Dacă tot dau 1,5 milioane de euro pe un jucător, vreau să am dreptul să-l dau afară atunci când vreau eu, să nu-i mai plătesc și salariul degeaba cinci ani!”, a răbufnit Becali.
Dacă patronul Stelei a hotărât să renunțe la nu mai puțin de șase jucători din actualul lot al roș-albaștrilor, el are și câteva nume la care nu vrea să renunțe sub nicio formă. Printre acestea, Ifeanyi Emeghara, pentru care finanțatorul steliștilor a scos din buzunar timp de trei ani aproape două milioane de euro. Iar nigerianul a jucat doar 29 de partide în această perioadă. O cheltuială de 70.000 de euro de meci jucat! Despre Emeghara se poate spune că este cel mai ghinionist jucător din Liga I. Nigerianul adus în 2007 de la FC Timișoara a strâns în cei trei ani doar 29 de meciuri oficiale la Steaua, o accidentare din martie 2008 fiindu-i fatală. Cu toate acestea, Gigi Becali nu vrea să renunțe la fundaș. Motivul? „Eu nu pot să îl dau afară pe Emeghara, pentru că este foarte credincios. Stă în post și rugăciune, iar pentru mine asta contează. E băiat bun! Rugăciunea lui Emeghara a apărat penalty-urile lui Tătărușanu”, a fost anunțul patronului. Care l-a contrazis astfel pe Mihai Stoica, cel care l-ar fi vrut plecat pe nigerian.
Mihai Stoichiță vine astăzi în țară pentru a discuta cu oficialii Stelei câteva transferuri pentru echipa cipriotă pe care o antrenează, AEL Limassol. „Lippi” și-a manifestat interesul față de jucătorii de care roș-albaștrii ar dori să se despartă din această iarnă, în special pentru cei doi atacanți de careu, Pantelis Kapetanos și Marius Bilașco.
Cu toate că grecul Kapetanos a fost golgheterul echipei în sezonul trecut, patronul din Ghencea a anunțat că Steaua va renunța în această iarnă la atacant, având în vedere problemele medicale pe care acesta le are și salariul său destul de ridicat. Gigi Becali e foc și pară pe Pantelis, pe care a dat și vina pentru ratarea calificării în primăvara europeană.
Deși au ratat primăvara europeană, roș-albaștrii nu încetează să se miște pe piața transferurilor! Dacă Anghelov, Kapetanos sau Onofraș se numără printre „măselele stricate” de care steliștii se vor debarasa, la capitolul veniri au apărut fotbaliști cu „sânge proaspăt”: Ionuț Neagu, Gabi Matei și Dorinel Popa sunt țintele managerului Stoica. O altă pauză competițională, o altă față a Stelei! Și cum în fiecare iarnă în gara din Ghencea debarcă o mulțime de jucători și pleacă o alta, și în această iarnă situația este asemănătoare. De plecat, vor pleca cinci fotbaliști. De venit? Deocamdată doar trei, însă aceștia sunt siguri! Ionuț Popa, Gabi Matei și Dorinel Popa sunt țintele principale pe care Mihai Stoica dorește să le aducă sub comanda lui Marius Lăcătuș. Toți trei, fotbaliști de mare valoare, dornici de afirmare, care în retur vor avea statutul de rezerve, cu misiunea de a crește alături de echipă, iar din campionatul următor să fie prezenți constant în primul „11″.
Gabriel Matei (foto, în stânga) este una din țintele roș-albaștrilor din această iarnă. Fundașul dreapta al Pandurilor a recunoscut că își dorește să facă pasul în Ghencea, dar nu acum, ci la vară, pentru a avea timp să se „călească” la Târgu Jiu.
Gabi, numele tău este pe buzele șefilor de la Steaua… Eu sincer nu știu prea multe, sunt în vacanță, dar mă onorează să aflu că fac parte din obiectivele Stelei. Cunosc interesul lor, dar doar din presă.
Aproape o lună de vacanță și-au trecut în cont fotbaliștii roș-albaștrii! Și pentru a se evita problemele cu kilogramele în plus, stafful tehnic a alăcuit jucătorilor un program special. O zi alergări, o zi sală de forță și o altă zi saună, plus piscină. Cum pauza competițională se întinde pe o perioadă destul de lungă, Marius Lăcătuș le-a pregătit elevilor săi un program de antrenament pe care să-l execute fără întrerupere până pe 10 ianuarie. „Vor face într-o zi alergări ușoare, apoi a doua zi să meargă la sala de forță, iar a treia zi să meargă la piscină sau saună. Totul să se repete până la finalul vacanței”, au dezvăluit surse din cadrul clubului.
În ultima vreme, s-a vorbit tot mai des în Ghencea de lipsa unui lider în sânul echipei. Postul de căpitan a rămas vacant prea mult timp, plecarea lui Mirel Rădoi dovedindu-se un handicap vizibil. Acum însă, după evoluția entuziasmantă de la Napoli, Novak Martinovic a devenit soluția potrivită pentru a conduce vestiarul din Ghencea!
Novak Martinovic a fost cel mai bun jucător al Stelei la Napoli, iar oamenii din fotbal n-au ezitat să spună despre acesta că are mentalitatea potrivită pentru a deveni căpitanul roș-albaștrilor. „Martinovic trebuie să devină căpitanul echipei. E un jucător extraordinar. Are mentalitate de învingător, răutate, tot ce-i trebuie”, a fost părerea lui Giovani Becali. Dincolo de impresia lăsată în Italia, sârbul de aproape 26 de ani are și o poveste care vorbește de la sine despre calitățile de lider ale acestuia.
Loviți de blestemul Cavani pentru a doua oară în acest sezon, steliștilor nu le venea să creadă, la sfârșitul meciului cu Napoli, că i-au despărțit doar câteva zeci de secunde de o nouă primăvară europeană. După joc, ei au plâns minute în șir în vestiar, iar Lăcătuș și MM au încercat să le ridice moralul.
Deși a evoluat puțin în Italia, Mihai Răduț a spus că ultimele minute ale partidei cu Napoli îl vor urmări și de Sărbători. „Ne-au stricat Sărbătorile italienii. Asta e, am avut mare ghinion. Dacă înscriam, lucrurile erau rezolvate”, a declarat stelistul. Mijlocașul Stelei a recunoscut că la final vestiarul Stelei intrase într-o puternică depresie, aproape toți jucătorii plângând în hohote din cauză că au pierdut calificarea în ultimele minute: „Toți plângeau în hohote. E normal să se întâmple asta atunci când ți se spulberă un vis aproape realizat. Eu m-am abținut. Dacă îmi dădeam drumul, nu mă mai opream”.
Eliminarea Stelei din Europa și evoluția unor jucători în meciul cu Napoli l-au enervat la culme pe Gigi Becali, care a anunțat o nouă revoluție în Ghencea. Patronul a spus că va da afară șase jucători, iar în capul listei este mijlocașul bulgar Stanislav Anghelov (33 de ani).
Anghelov a intrat decisiv la pauză în penultimul meci din Europa League, cu Liverpool (1-1), pasa sa de gol ducând Steaua foarte aproape de primăvara europeană. Apoi, cu Napoli, bulgarul a avut din nou o prestație destul de bună timp de 60 de minute, dar a sfârșit prin a fi schimbat în minutul 89 cu Răduț.
Restanțele financiare pe care conducerea Stelei le are către jucătorii săi au pus din nou clubul din Ghencea într-o situație limită. Roș-albaștrii au fost la un pas să-l piardă pe Brandan, care dorea să depună memoriu la LPF pentru prima de instalare, dar, puși în fața acestei amenințări, steliștii au făcut eforturi și l-au plătit pe argentinian. În urmă cu o lună, Steaua rezilia contractul cu Iulian Apostol. Motivul era reprezentat de neplata primei de instalare, pentru care mijlocașul se adresase comisiilor LPF și ceruse să fie declarat liber de contract. Vineri, conducerea din Ghencea a fost pusă în fața unui caz similar, dar a redresat rapid situația.
De ieri, Robinson Zapata nu mai este jucătorul Stelei. Portarul columbian și-a încheiat pe cale amiabilă colaborarea cu roș-albaștrii, fiind convins de patron să renunțe la contractul său contra salariului pe luna octombrie, plus trei bilete de avion către țara sa natală. Forma bună în care se află Ciprian Tătărușanu, dar și faptul că nu a mai intrat în grațiile patronului, și ale staffului tehnic au făcut din Robinson Zapata un renegat. Intrat în ultimele șase luni de contract, Zapata a primit o ofertă consistentă din Bulgaria, însă portarul a refuzat transferul său către Levski Sofia. Motivul a fost suficient pentru a-i scoate din sărite pe șefii de la Steaua, care plăteau anual 180.000 de euro pentru salariul acestuia. Roș-albaștrii se înțeleseseră cu gruparea bulgară, însă columbianul a vrut să aștepte finalul campionatului pentru a pleca liber de contract și a-și putea negocia singur remunerația.
Dacă transferul la Galatasaray a intrat în impas, pentru Bogdan Stancu a apărut acum o altă destinație. Gruparea napoletană a urmărit îndeaproape evoluțiile atacantului din acest retur, iar meciul de mâine poate fi decisiv în privința transferului. Un alt argument îl reprezintă și deplasarea în Italia a agenților Ioan și Victor Becali, cei care-l reprezintă pe jucător în eventualitatea unui transfer.
Bari, Cesena și Atalanta au venit în Ghencea să-l urmărească pe Stancu, însă s-au împotmolit când au auzit prețul: peste 4 milioane de euro solicită patronul Gigi Becali! În tribunele stadionului din Ghencea au fost prezenți și emisari ai lui Napoli, care au fost surprinși de evoluțiile vârfului de 23 de ani. Nici prețul nu este considerat prea mare, mai ales că în vară, președintele De Laurentiis l-a achiziționat pe Cavani de la Palermo pentru 16 milioane de euro.
Lăcătuș a pregătit atent meciul de mâine cu Napoli. Din cele aflate de ProSport, reiese clar că primul „11″ e făcut 100% din ideile actualului tehnician, care, așa cum spun fotbaliștii, „preferă să moară pe mâna lui, nu a altuia”. Dar, poate că soluția lui Lăcătuș, aceea de a se apăra la Napoli, va fi cea care va aduce Steaua în primăvara europeană.
După o săptămână în care și-a spionat adversarii pe mai multe DVD-uri și după ce a discutat cu managerul Stoica, Lăcătuș a decis cum va aborda meciul cu Napoli.
Roberto De Zerbi, mijlocașul CFR-ului care a evoluat și la trupa de la poalele Vezuviului, merge pe mâna foștilor colegi în confruntarea cu Steaua de mâine-seară. Italianul nu le-a dat prea multe șanse roș-albaștrilor, dar nu ezită să le ofere românilor câteva sfaturi utile pentru jocul de la Napoli: „Lavezzi e cel mai mare pericol. Păziți-l bine!”
Roberto, te-am sunat să te întreb de meciul Stelei cu Napoli….
Bănel Nicoliță nu vrea să audă de tatăl său! Cel puțin așa susține părintele jucătorului de la Steaua într-un reportaj prezentat ieri de „Adevărul”. Marian Nicoliță muncește cu ziua și trăiește din mila oamenilor.
La Făurei, toată familia lui Bănel se pregătește să se mute în casă nouă, adăpost la care stelistul a contribuit cu bani pentru a înlocui casa de chirpici în care a copilărit. Mai puțin cunoscută este însă viața pe care tatăl fotbalistului o duce de câțiva ani încoace. Marian Nicoliță a plecat de acasă în urmă cu cinci ani, iar de atunci Bănel nici n-a vrut să mai audă de soarta părintelui său. Bărbatul în vârstă de 53 de ani muncește pe unde apucă și doarme la țiganii mai înstăriți, cărora li se face milă de munca pe care o prestează.
Aflat în vizorul mai multor formații de top din Liga I, Junior Moraes și-a exprimat punctul de vedere în ceea ce privește transferul său din această iarnă de la Bistrița. Moraes Jr își dorește să vină în Ghencea și speră ca timpul să îi îndeplinească dorința.
În timp ce Steaua n-a putut să vândă decât 120 de bilete pentru meciul cu Napoli, gruparea italiană a dat deja 30.000 de tichete.
Întrucât suporterii români care vor face deplasarea în Italia nu s-au organizat într-un grup, ProSport s-a gândit să le ofere acestora câteva informații. Printre acestea se află și acela despre prețul unui bilet de avion
Imediat după finalul meciului cu Napoli, roș-albaștrii vor începe negocierile pentru Junior Moraes. Pădureanu solicită un milion de euro, bani de care Gigi Becali va face rost fără probleme, mai ales că șansele ca Bogdan Stancu să fie transferat sunt destul de mari.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER