Cirpian Tătărușanu (37 de ani) a rămas liber de contract după plecarea de la AC Milan, însă fotbalistul român și-a găsit rapid un nou club la care să joace. Ciprian Tătărușanu a semnat cu noul […]
„Omul ghiulea”, Nei, ar putea deveni coleg la Unirea cu Nicola Vujadinovic, cei doi fiind în trecut campioni cu ȚSKA Sofia
Frăția dintre CFR și Alba merge mai departe. După ce au pus mâna în această iarnă pe un fost ceferist, fundașul Andre de Sousa, șefii de pe Cetate mai vor un jucător din curtea celor din Gruia, atacantul Claudinei Aparecido Nei (29 de ani). „Este posibil ca săptămâna viitoare și Nei și Ruiz să se alăture lotului în Antalya. Suntem în tratative și sper să-i convingem. Sper să reușim să-i împrumutăm, avem nevoie de două vârfuri”, a recunoscut Marian Sarmeș, președintele CA de la Unirea.
Cum CFR nu mai vrea să renunțe la Kone deși i-a adus în linia de atac pe Dică și Bud, Nei are șanse minime să mai joace în retur pentru ardeleni. Șefii de la Cluj sunt astfel dispuși să cadă la pace cu oficialii echipei antrenate de Adrian Falub dar spun că decizia finală o pot da doar arabii de la Al-Shabab. „Nei este împrumutat la noi pentru un an. Noi la rândul nostru nu putem să-l împrumutăm la Alba Iulia. Trebuie să se discute cu clubul de unde vine. Nu este ușor să se realizeze acest împrumut. Mai multe nu vreau să vorbesc”, a spus ieri președintele Iuliu Mureșan.
2 goluri a marcat Nei pentru CFR Cluj în turul Ligii I în 14 meciuri
Dorit de câteva echipe din străinătate, dar și de Steaua și Rapid, mijlocașul stânga al Unirii Alba Iulia, Călin Cristea (foto), a intrat și în vizorul lui Dinamo.
La propunerea lui Țălnar, Borcea i-a contactat deja pe oficialii ardelenilor pentru a-l cere pe fotbalist în „Ștefan cel Mare”. Tehnicianul dinamovist, care îl cunoaște bine pe Cristea din perioada în care acesta era junior la Alba Iulia, are nevoie de un mijlocaș stânga, post considerat deficitar în lotul roș-albilor. Un avantaj în favoarea dinamoviștilor poate fi și faptul că mijlocașul este un simpatizant al „câinilor” încă de când era mic. Aflat cu Unirea Alba Iulia în Antalya, unde ar putea face joncțiunea cu roș-albii, Călin Cristea se arată încântat de interesul „câinilor”. „În momentul în care va veni o ofertă avantajoasă și pentru mine, și pentru club, aș pleca. Mi-aș dori să încerc o experiență nouă. Sunt onorat de interesul lui Dinamo, aș vrea să joc acolo. Doar că șefii nu mi-au spus nimic oficial. Momentan sunt mândru că am pus umărul la promovarea echipei și sper din suflet ca Alba să rămână în Liga I”, a declarat Cristea.
17 partide are Călin Cristea în Liga I, dintre care 16 în turul acestei ediții. În tur a fost titular de 16 ori
„Câini” înzăpeziți La revenirea din cantonamentul de la Poiana Brașov, „câinii” au trecut prin „Ștefan cel Mare” pentru a-și recupera mașinile. Gabriel Torje (foto) și Francisco Molinero nu au putut pleca atât de ușor, din cauza zăpezii care s-a depus în aceste zile.
Vă puteți imagina un fotbalist român altfel decât ascultând manele la volanul „aspiratorului de femei”, scurgându-i-se ochii după pițipoance sau citind etichete prin cluburi la ore mici? Puteți crede că nu există doar jucători tolomaci, ci și unii pasionați de limbile străine? Sau că un fotbalist român ar putea renunța la dreptunghiul verde pentru a se dedica studiului la facultate? Dacă puteți toate acestea, pătrundeți împreună cu ProSport în cele mai tainice unghere ale vestiarului nou promovatei Unirea Alba Iulia și aflați cele mai intime amănunte din viața alb-negrilor.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER