A devenit deja o obisnuință ca, după încheierea fiecărei ediții E3, să aruncăm o privire la nominalizările realizate de Game Critics Awards, un grup al celor mai importante publicații de gaming din America de Nord. Momentan, avem parte doar de nominalizări, câștigătorii urmând să fie anuntați în curând.
Konami a așteptat până ce febra E3-ului a trecut pentru a dezvălui Pro Evolution Soccer 2015, viitorul joc al seriei anuale de simulatoare sportive realizate de japonezi. Din păcate, anunțul propriu-zis este destul de sărac în detalii, nefiind încă oferite detalii despre ce îmbunătățiri vor fi aduse de ediția PES din acest an. Teoretic, în cursul săptămânii viitoare vom primi mai multe informații în acest sens.
V-ați întrebat vreodată cum ar arăta un joc al seriei Grand Theft Auto privit din perspectivă first person, precum mai toate shooterele moderne? Ei bine, o echipă de modderi nu a mai avut rabdăre până când Rockstar Games se va hotărî să implementeze o astfel de opțiune în jocurile sale și a trecut la treaba.
Blizzard Entertainment a confirmat că va participa la Gamescom 2014, cel mai important târg european de jocuri, ce va avea loc în Koln, în perioada 13-17 august 2014. Dintre jocurile pe care Blizzard intenționează să le expună nu vor lipsi World of Warcraft: Warlords of Draenor, Heroes of the Storm, Hearthstone: Heroes of Warcraft și Diablo III: Reaper of Souls – Ultimate Evil Edition.
Deep Silver și 4A Games au anunțat data de lansare pentru colecția Metro Redux: pachetul va fi disponibil începând cu 26 august 2014 (Statele Unite ale Americii) și 29 august 2014 (în Europa). Metro Redux va oferi cele două jocuri Metro 2033 și Metro: Last Light, remasterizate pentru PC și consolele de nouă generație.
Întârzierea lansării versiunilor pentru PC ale jocurilor Assassin’s Creed a devenit o obișnuință pentru publisher-ul Ubisoft. Ce-i drept, perioadele de timp petrecute între aparițiile pe piață ale edițiilor pentru console ale jocurilor Assassin’s Creed și lansările versiunilor pentru PC s-au diminuat mult în ultimii ani.
Blizzard Entertainment a oferit o serie de imagini noi din Diablo III: Reaper of Souls – Ultimate Evil Edition, ediția pentru console a expansion pack-ului lansat în această primăvară pe PC și Mac. Le puteți admira în galeria atașată.
Oddworld Inhabitants și Just Add Water au avut un E3 aglomerat, prezentând o versiune de preview a jocului Oddworld: Abe’s Oddysee New ‘n’ Tasty, remake-ul HD al clasicului Oddworld: Abe’s Oddysee (1997). Nu a lipsit nici trailerul nou și nici imaginile proaspete din New ‘n’ Tasty, ce se regăsesc în galeria atașată.
Konami a ales să prezinte în întregime demonstrația de gameplay a jocului Metal Gear Solid V: The Phantom Pain, realizată cu ocazia E3 2014.
Colegilor de la VG247 li s-a permis, în cadrul E3 2014, să încerce o versiune jucabilă a lui Far Cry 4, să captureze materialul video și apoi să-l prezinte mai departe. Astfel, mai jos puteți urmări un montaj interesant cu aceste secvențe de gameplay, prezentând mai multe metode de a cuceri o bază inamică din joc, fie bazate pe forța brută, fie pe stealth.
Nu a trecut foarte mult timp de când am scris despre The Elder Scrolls Online, un joc așteptat de mulți, un MMO care nu doar că se voia diferit, ci se voia de-a dreptul inovator. De atunci, vânzările foarte slabe, concedierile a circa 300 de oameni de la Zenimax, studioul responsabil de „comiterea” jocului, și tăcerea publisher-ului Bethesda demonstrează că jocul a făcut la fel de mult zgomot precum căderea unei crengi într-o pădure nepopulată. Tot între timp a apărut și un alt MMORPG, care a pornit la drum fără să aibă în spate vreo franciză încercată, dar care s-a înarmat cu un conținut bogat, cu un gameplay captivant, cu PvE și PvP, cu raiduri, cu donjoane și chiar și cu spații proprii pe care să le numești cămine virtuale. Cu alte cuvinte, Wildstar și-a făcut temele și oferă câte ceva pentru toate gusturile.
Ubisoft a lansat un nou developer diary pentru Valiant Hearts: The Great War, noul proiect al studioului Ubisoft Montpellier. Valiant Hearts: The Great War încearcă să redea drama primului Război Mondial, fiind unul dintre puținele jocuri inspirate de acest eveniment nefericit din istoria omenirii.
Valve a dat startul promoției „Summer Sale” pe Steam, numeroase jocuri urmând a fi oferite la reducere în intervalul 19 – 30 iunie 2014.
Preview video Go4games: primele impresii despre GRID: Autosport, înainte de lansarea oficială a jocului, filmate și comentate de Cosmin Aioniță, redactor Go4games.
Desi 2K Games nu au avut o conferință de presă proprie la E3 2014, publisher-ul a prezentat cel mai nou trailer din shooter-ul multiplayer Evolve în cadrul evenimentului organizat de Microsoft.
Warner Bros. Interactive Entertainment si studioul Techland nu au ratat ocazia oferită de E3 2014, prezentând un nou trailer din Dying Light, noi imagini din joc, alături de posibilitatea de a încerca un demo la fața locului.
Chiar dacă a dedicat un spațiu important unor titluri precum Far Cry 4, Tom Clancy’s The Division sau Assassin’s Creed: Unity, Ubisoft nu a uitat de The Crew, oferind poate cea mai importantă informație despre acest joc: The Crew va fi lansat pe 11 noiembrie 2014. Pe lângă data apariției, am primit și un nou trailer, precum și imagini suplimentare din The Crew.
Dragon Age: Inquisition a fost fără urmă de îndoială unul dintre cele mai mediatizate jocuri de la E3 2014, fiind prezent atât în conferința de presă a celor de la Microsoft cât și, mai târziu, în show-ul similar al celor de la Electronic Arts. Iată trailerele prezentate la E3 2014.
Încă de la marele anunț conform căruia Grand Theft Auto V urmează să fie relansat pentru PC, PlayStation 4 și Xbox One un semn de întrebare a planat mai tot timpul asupra noii versiuni a jocului celor de la Rockstar.
Konami a ales E3 2014 pentru a prezenta un nou trailer pentru Metal Gear Solid V: The Phantom Pain, precum și imagini nemaivpzute din noua creație a lui Hideo Kojima.
Warner Bros. Interactive Entertainment și Monolith continua seria de trailere de gameplay pentru Middle-earth: Shadow of Mordor. Noul material se concentrează pe prezentarea Nemesis System. Este vorba despre un sistem ce va permite crearea procedurală a monștrilor întâlniți, în funcție de acțiunile și deciziile jucătorului. Fiecare inamic pe care Talion îl va înfrunta va fi unic, diferențiat de personalitatea sa, de punctele sale forte sau de slăbiciuni.
E3 2014 a fost bogat în prezentări de jocuri, demo-uri de gameplay sau informații noi legate de titluri despre care știam deja că există. Au lipsit din păcate surprizele, majoritatea covârșitoare a jocurilor prezentate fiind anunțate înainte de convenția din Los Angeles. Nu și Little Big Planet 3, joc ce a debutat pe scena conferinței celor de la Sony.
The Order: 1886, joc aflat în dezvoltare în cadrul echipei de la Ready at Dawn, a fost unul dintre titlurile pe care Sony a ales să le prezinte în timpul conferinței sale de la E3 2014. Mai mult, jocul celor de la Ready at Dawn a avut parte de o demonstrație de gameplay, pe care o puteți urmări în continuare.
Orice gamer care se respectă ar trebui să știe ce este Watch Dogs. Din momentul dezvăluirii sale de la E3 2012 și până în prezent, jocul celor de la Ubisoft s-a aflat pe buzele tuturor, comunități întregi vorbind fie despre cum Watch Dogs va revoluționa genul open world, fie despre cum grafica actuală este mai slabă decât ce am vazut în secvențele inițiale.
Conferința celor de la Sony de la E3 2014 a fost ocazia perfectă pentru ca Warner Bros. și Rocksteady să prezinte primul clip de gameplay din Batman: Arkham Knight. În secvențele de mai jos putem admira noul Gotham City și putem vedea Batmobilul în acțiune.
NetherRealm Studios a ales E3 2014 drept ocazie perfectă pentru a prezenta Mortal Kombat X, viitorul joc al uneia dintre cele mai populare serii de fighting games. Ed Boon a fost prezent la fața locului, oferind primele secvențe de gameplay din noul joc, precum și câteva detalii despre povestea din Mortal Kombat X și personajele ce-și vor face apariția în poveste.
E3 2014 a fost ocazia perfectă pentru ca Sony să scoată din joben iepurele alb pe care îl aștepta toată comunitatea de fani PlayStation: cel de-al patrulea titlu al seriei Uncharted. Astfel, am aflat că noul joc se va numi Uncharted 4: A Thief’s End și, după cum sugerează și titlul, vom avea parte de ceea ce pare a fi ultima aventură a neobositului Nathan Drake.
Astăzi începe Campionatul Mondial de Fotbal Brazilia 2014, competiție la care, din păcate, naționala României iar nu s-a calificat. Sătuli de insuccesele echipei naționale din ziua de azi, am hotărât să retrăim unul dintre momentele de glorie ale României de la un campionat mondial: meciul România – Argentina din optimile competiției de acum 20 de ani, reluat însă cu echipele actuale.
Iată că Bethesda a hotărât să dezvăluie în sfârșit noul joc al seriei DOOM, cunoscut până acum drept DOOM 4. Cel mai probabil, dacă ar fi să ne luăm după comunicatele de presă și trailerul de mai jos, noul titlu se va numi simplu DOOM, denumire ce indică probabil un nou reboot al seriei (DOOM 3, la rândul său, nu a fost o continuare directă pentru DOOM 1 și 2).
Ubisoft a avut o prezență consistentă la E3 2014, pe lângă titluri precum Rainbow Six: Siege sau Assassin’s Creed: Unity făcându-se remarcat și Far Cry 4, shooter-ul cu care compania franceză speră să cucerească topurile de vânzări în această toamnă. De altfel, conferința de presă Ubiosft a fost deschisă cu prezentarea secvenței introductive din Far Cry 4, pe care o puteți urmări în continuare.
Mai țineți minte Rainbow Six: Patriots? După ce a trecut prin mai multe stagii de dezvoltare, cei de la Ubisoft au hotărât să abandoneze proiectul și să folosească resursele construite pentru a da viață unui nou titlu al seriei Rainbow Six. Este vorba despre Rainbow Six: Siege, surpriza păstrată de Ubisoft pentru finalul propriei conferințe de presă de la E3 2014.
Activision și Bungie doresc să facă o surpriză celor care așteaptă lansarea lui Destiny din această toamnă, oferindu-le ocazia să încerce jocul chiar în cursul acestei săptămâni. Astfel, doritorii au ocazia de a participa în cadrul testului alpha public pentru Destiny, care se va desfășura în intervalul joi, 12 iunie, ora 22:00, până duminică, 15 iunie, la aceeași oră.
Unul dintre cele mai mediatizate jocuri de la E3 2014 a fost fără urmă de îndoială Assassin’s Creed: Unity, cel mai nou titlu al seriei realizate de Ubisoft Montreal regăsindu-se atât pe scena celor de la Microsoft, cât și în prezentarea realizată de Ubisoft.
Una dintre surprizele veritabile ce au fost dezvăluite în cadrul conferinței Microsoft de la E3 2014 a fost Rise of The Tomb Raider, continuarea aventurile Larei Croft din reboot-ul seriei Tomb Raider.
Chiar daca Electronic Arts nu a avut parte de cea mai reușită conferință de presă de la E3 2014, studiourile din cadrul EA Sports au reușit să salveze cât de cât situația. Bineînțeles, vedeta a fost FIFA 15, joc ce a primit un prim trailer de gameplay, precum și vești excelente legate de versiunea sa pentru PC.
În cadrul conferinței de presă ținute de Sony cu ocazia E3 2014, a fost confirmat faptul că Grand Theft Auto V va fi lansat în această toamnă, într-o ediție remasterizată grafic, pentru PlayStation 4. Apoi, Rockstar Games a confirmat că noua versiune de GTAV va fi disponibilă și pentru Xbox One și PC.
Nu știu câți dintre voi mai țin minte impactul pe care l-a avut Wolfenstein 3-D la momentul lansării sale de la începutul anilor ’90. Astăzi genul first person shooter a devenit aproape banal, zeci de jocuri de acest tip fiind lansate anual; în schimb, în 1992, am avut parte de o revelație: primul astfel de titlu lansat de id Software a revoluționat industria și a pus bazele probabil celui mai popular gen de jocuri din zilele noastre.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER