SkyBox Labs, studioul canadian ce îi asistă pe cei de la 343 Industries la crearea noului Halo Infinite, dar care și-a adus aportul și la portarea lui Minecraft Bedrock Edition pe Nintendo Switch, a dezvăluit că lucrează la un nou joc original.
Microsoft își continuă campania de revitalizare a segmentul de gaming pe PC al companiei, confirmând că studioul 343 Industries urmează să lanseze întregul pachet Halo: The Master Chief Collection, disponibil exclusiv pe Xbox One până acum, și pentru PC-urile echipate cu Windows 10.
Control, noul joc aflat în dezvoltare în cadrul studioului Remedy Entertainment este vedeta actualului număr al revistei GameInformer, publicația publicând și o serie de materiale video despre noua creație a părinților seriilor Max Payne și Alan Wake, pe care le puteți urmări în continuare.
Bethesda a publicat un nou trailer pentru RAGE 2, realizat în cel mai pur stil al serialelor din anii ”80, personajul principal din joc având chiar și același nume cu un alt erou al filmelor de acțiune (interpretat de nimeni altul decât Chuck Norris): Walker, ultimul Ranger din Vineland. Evident, jocul nu se ia în serios și nici trailer-ul nu o face, dezvăluind totuși o serie de arme pe care Walker le va putea folosi în aventura sa: Grav-Dart Launcher, Firestorm Revolver, Hyper Cannon și, bineînțeles, nelipsitul Wingstick.
Cu mai bine de o săptămână rămasă până la apariția jocului, Activision a lansat trailer-ul final pentru Sekiro: Shadows Die Twice, cel mai recent titlu al respectatului studio japonez From Software (Demon”s Souls, seria Dark Souls, Bloodborne). De asemenea, au fost publicate două clipuri noi din Sekiro: Shadows Die Twice, înfățișând încă doi dintre boșii pe care va trebui să-i înfruntăm în joc: Chained Ogre și Great Serpent.
Vă mai amintiți de filmul DOOM din 2005, cu Dwayne Johnson și Karl Urban în rolurile principale? În caz afirmativ, știți deja că această adaptare pentru marele ecran a faimoasei serii de first person shootere de la id Software nu a fost tocmai inspirată, fiind trecută deja în raftul cu amintiri neplăcute de către majoritatea fanilor DOOM.
Cei de la 3D Realms continuă să se adreseze în primul rând nostalgicilor, după Ion Maiden (un first person shooter realizat cu ajutorul motorului grafic Build, folosit și în jocuri clasice ale anilor ´90 precum Duke Nukem 3D, Shadow Warrior sau Blood) aceștia recidivând cu Wrath: Aeon of Ruin, un nou shooter old school construit, de această dată, pe engine-ul primului titlu din seria Quake.
Ce-i drept, Electronic Arts a renunțat de câțiva ani la participarea la E3, preferând să-și organizeze propriul eveniment – EA Play -, programat însă în preajma fiecărei ediții a târgului anual de la Los Angeles. Astfel, deși conferința de presă pe care cei de la Electronic Arts o susțineau nu făcea parte din E3-ul propriu-zis, aceasta era preluată și inclusă în programul neoficial al transmisiunilor live susținute cu această ocazie.
Prin intermediul contului oficial de Twitter al studioului, echipa de la Bend Studio a confirmat că procesul de producție a jocului Days Gone a fost finalizat, acesta atingând stadiul Gold (pregătit pentru a fi livrat către fabrică pentru a fi multiplicat). Astfel se încheie un drum lung pentru cei de la Bend Studio, care lucrează la acest titlu exclusiv pentru PlayStation 4 de mai bine de șase ani.
Warner Bros. Interactive Entertainment și Nerdist continuă mini-seria numită „The Science of Mortal Kombat”, cel de-al doilea episod propunându-și să recreeze fatalitatea personajului Skarlet în care aceasta folosește sângele oponentului învins pentru a-l ucide definitiv.
În urma unui eveniment de preview susținut de Activision pentru Sekiro: Shadows Die Twice, și-au făcut apariția online o sumedenie de secvențe de gameplay din cel mai recent titlu de actiune dezvoltat de From Software, acestea fiind grupate în clipurile de mai jos. De asemenea, puteți admira și cele mai noi imagini din Sekiro: Shadows Die Twice în următoarea galerie.
SEGA a anunțat data de lansare pentru Judgement, versiunea dedicată teritoriilor vestice a titlului exclusiv pentru PlayStation 4 lansat în Japonia sub denumirea Judge Eyes: Shinigami no Yuigon. Astfel, Judgement va fi disponibil în America de Nord și Europa începând cu 21 iunie 2019, pentru variantele digitale, și 25 iunie 2019, pentru cele fizice, în exclusivitate pentru PS4.
Studioul finlandez Frozenbyte și publisher-ul Modus Games au dezvăluit primele detalii oficiale despre noul joc al seriei Trine, care a primit titulatura Trine 4: The Nightmare Prince. Astfel, în acest al patrulea capitol al seriei, cei trei eroi – vrăjitorul Amadeus, cavalerul Pontius și hoața Zoya – vor fi chemați din nou la datorie de Astral Academy, cu misiunea de a-l găsi pe Prințul Selius, ale cărui coșmaruri întunecate au început să se materializeze în lumea reală, amenințând integritatea acesteia.
Warner Bros. Interactive Entertainment au publicat un nou trailer pentru viitorul Mortal Kombat 11, acesta axându-se pe prezentarea unei părți a poveștii din joc, precum și a câtorva dintre personajele ce-și vor face apariția în acest Story Mode. În secvențele de mai jos, îi putem recunoaște pe Kotal Kahn (apărut pentru prima dată în Mortal Kombat X), Shao Kahn, Cassie Cage (fiica cuplului Johnny Cage și Sonya Blade), Jacqui Briggs (fiica lui Jax) și Erron Black (personaj ce e debutat, de asemenea, în precedentul joc al seriei).
Producătorii de jocuri video sunt, în general, foarte ambițioși, reușind să împingă de foarte multe ori „granițele posibilului”, improvizând și folosind tot felul de trucuri pentru a depăși limitările impuse de hardware-ul dedicat acestui mediu de divertisment. Cei de la 4A Games reprezintă un astfel de studio îndrăzneț, seria de jocuri Metro (2033 și Last Light) devenind notorie și grație avansurilor tehnologice propuse de aceste două titluri, inovative la vremea lor (vă mai aduceți aminte că Metro 2033 a fost unul dintre primele jocuri ce au oferit suport pentru DirectX 11 sau 3D Vision?).
Chiar dacă nu dețineți o consolă PlayStation, nume precum Naughty Dog sau Santa Monica Studio nu vă pot fi indiferente, aceste studiouri deținute de Sony marcând istoria recentă prin lansarea unora dintre cele mai apreciate jocuri video ale ultimilor ani. Tot în curtea celor de la Sony se află și Bend Studio, o echipă însă mult mai „discretă”, a cărei ultimă creație notabilă – Uncharted: Golden Abyss – și-a făcut apariția acum mai bine de șapte ani, odată cu lansarea consolei PlayStation Vita. Cu ce și-au umplut timpul cei de la Bend în toată perioada scursă de atunci? Tocmai asta am fost invitați să vedem la Madrid, în cursul săptămânii trecute, Go4games fiind din nou singura publicație din România ce a participat la evenimentul de prezentare a noului joc Days Gone.
După cum am fost obișnuiți în ultimii ani, Devil May Cry 5 și-a primit, din partea celor de la Capcom, trailer-ul final înainte de lansare. Fiți foarte atenți însă înainte de a-l urmări, secvențele de mai jos dezvăluind un așa-zis „spoiler” important din joc!
Ubisoft aduce o veste mare pentru gamerii din România: Tom Clancy”s The Division 2, următorul joc important al companiei, va fi tradus și în limba română. Astfel, jucătorii din țară noastră vor avea ocazia de a opta, pe întregul parcurs al jocului, pentru dialoguri subtitrate în limba română, după cum puteți vedea și în următoarea imagine.
NetherRealm Studios s-a folosit de un nou livestream dedicat viitorului joc Mortal Kombat 11 pentru a dezvălui revenirea unui alt personaj clasic. Este vorba despre Johnny Cage, unul dintre eroii inițiali ai seriei, ce a făcut parte din distribuția originală a primului Mortal Kombat (1992). Cage a fost o prezență constantă și în titlurile recente ale seriei, făcându-și apariția atât în Mortal Kombat (2011), cât și în Mortal Kombat X.
Sony Interactive Entertainment a dezvăluit jocurile ce vor fi oferite gratuit abonaților PlayStation Plus în cursul lunii martie 2019. Vă reamintim că, începând din această lună, abonamentul PlayStation Plus nu va mai include decât două titluri gratuite pentru familia de console PlayStation 4.
Microsoft a dezvăluit jocurile ce vor fi oferite gratuit utilizatorilor care dețin un abonament Xbox Live Gold activ în cursul lunii martie 2019. Ca de obicei, avem parte de două jocuri pentru Xbox One și două jocuri pentru Xbox 360, acestea din urmă putând fi jucate și pe Xbox One prin intermediul funcției de backwards compatibility.
Dezvoltarea unui joc video „cu bătăi”, care să îmbine cele mai populare francize anime este o provocare titanică. Cum reușești să combini luptătorii proveniți din lumi atât de diferite? Raportul de forțe este incomparabil, având baze și termeni de comparație diferiți. Sarcina nu este însă imposibilă, iar cel mai nou joc publicat de Bandai Namco Entertainment – Jump Force – este exemplul perfect în acest sens: cel puțin în teorie, se poate obține un echilibru între diferiții eroi. Atingerea acestei armonii nu garantează însă un rezultat final reușit.
Dead or Alive este o serie de jocuri cu lupte care s-a remarcat, de-a lungul timpului, grație simulării realiste a mișcărilor… sânilor luptătoarelor. Și, având în vedere că Dead or Alive 6 va sosi și pentru PC, nu puțini au fost cei care s-au întrebat de ce configurație ar fi nevoie pentru a simula corect mișcările… dârzelor participante la luptă. Răspunsul vine chiar de la Koei Tecmo Games, care, prin intermediul paginii oficiale de Steam a jocului, a publicat cerințele de sistem necesare pentru Dead or Alive 6.
Se pare că platforma de distribuție digitală GOG (Good Old Games), deținută de CD Projekt, are probleme financiare, compania fiind nevoită să disponibilizeze o parte din personal. Este vorba despre concedierea a aproximativ 12 persoane, mișcarea fiind deja confirmată de către cei de la GOG pentru publicația Kotaku.
Ubisoft a anunțat că va aduce o serie de noutăți și modificări versiunii Open Beta a jocului Tom Clancy”s The Division 2 în comparație cu cea pe care jucătorii au avut ocazia să o testeze în cadrul sesiunii Private Beta.
După succesul înregistrat de recentul Resident Evil 2, Capcom are de gând să aducă seria pe cât mai multe platforme, confirmând că nu mai puțin de trei titluri Resident Evil mai vechi își vor face debutul, foarte curând, și pe consola Nintendo Switch.
Studioul independent White Paper Games a dezvăluit data de lansare pentru noul său joc The Occupation: adventure-ul first person va fi disponibil începând cu 5 martie 2019, atât pe PC, cât și pe console. Cu această ocazie, a fost dezvăluit și un trailer extins de gameplay din The Occupation, pe care îl puteți viziona mai jos.
Se pare că Anthem se înscrie, la rândul său, pe lista de jocuri dezamăgitoare ale acestui început de an, noul shared-world shooter cu elemente de RPG de la studioul BioWare reușind contraperformanța de a înregistra o medie a notelor obținute în review-uri de numai 61 (conform agregărilor realizate de Metacritic).
Prin intermediul paginii oficiale de Steam a jocului, Square Enix a dezvăluit cerințele de sistem necesare pentru a rula corespunzător versiunea de PC a jocului Left Alive. De asemenea, cu această ocazie, a fost dezvăluit și un nou clip din Left Alive, ce prezintă un sfert de oră de gameplay din acest titlu, inspirat, fără îndoială, din seria Metal Gear Solid.
Nu mai este o surpriză pentru nimeni că Fallout 76 nu s-a ridicat la nivelul așteptat de fani: primul titlu al seriei Fallout gândit special pentru a fi jucat online a dezamăgit, oferind o lume de joc golașă, o lipsă acută de activități și NPC-uri și numeroase probleme de stabilitate și performanță. Din fericire, Bethesda pare să-și asume aceste greșeli, misiunea producătorilor fiind de face tot posibilul pentru a depăși impresia lăsată de media ridicolă a notelor obținute în review-uri (numai 53, conform Metacritic).
Cum devine cu adevărat memorabil un RPG din Țara Soarelui Răsare? Poate datorită poveștilor care nu se mai termină? Poate prin personajele cu adevărat adorabile? Sau poate grație unui sistem de lupte care reușește să ofere noi provocări fără să devină frustrant? Dar ce ați zice de toate aceste elemente combinate într-un singur joc nemuritor?
12 ani reprezintă o perioadă îndelungată, mai ales în cazul jocurilor video. Jucătorii pot uita de o serie mult mai repede de atât, chiar și în cazurile unor titluri legendare. Probabil că ar fi fost nevoie de un Ace Combat 7 mult mai devreme, dar producătorii nu s-au grăbit deloc să ne aducă un nou episod numerotat al seriei. Putem spune însă că acești 12 ani au fost bine folosiți, noul Ace Combat făcându-ne din nou să ne simțim ca Maverick sau Iceman din Top Gun.
Scriitorul Jay Falconer, autorul unora dintre cele mai bine vândute romane SF din ultimii ani, se opune încercării celor de la ZeniMax Media, compania-mamă de care aparține Bethesda, de a înregistra numele „Redfall”. Presupusul subtitlu al viitorului The Elder Scrolls VI, „Redfall” este și titlul a două romane deja publicate de Falconer prin editura BookBreeze.
Ubisoft a lansat un nou trailer pentru Tom Clancy”s The Division 2, prezentând astfel câteva dintre activitățile pe care jucătorii le vor putea aborda după finalizarea poveștii principale (endgame content, în termeni de specialitate), atunci când vor fi atacați de o nouă facțiune – Black Tusk – înzestrată cu armament și echipamente impresionante, precum drone armate sau câini robotizați.
Deep Learning Super Sampling este una dintre tehnologiile ce stă la baza actualei game de plăci video NVIDIA GeForce RTX, promițând aportul inteligenței artificiale pentru a obține reconstrucția în 4K a unor imagini renderizate intern la rezoluții mai mici, resursele astfel eliberate fiind investite în alte efecte grafice sau în creșterea performanței. Pentru mai multe detalii referitoare la DLSS, vă recomandăm acest articol, publicat de colegii de la Go4it.
În încercarea de a ataca poziția de lider în domeniul distribuției digitale de jocuri, în continuare ocupată de Steam, Epic Games a decis să ofere, periodic, jocuri gratuite prin intermediul proaspăt lansatului Epic Games Store. Astfel, până pe 7 martie 2019, veți putea descărca, gratuit, jocul de aventură Thimbleweed Park, de la studioul independent Terrible Toybox.
Capcom a dezvăluit colaborarea cu Hyde, numele de scenă al muzicianului japonez Hideto Takarai. În vârstă de 50 de ani, Takarai este un artist deosebit de apreciat pe meleagurile nipone, fiind, încă de la începutul anilor ”90, solistul vocal al trupei L’Arc-en-Ciel. De asemenea, sub titulatura Hyde, Takarai a lansat nu mai puțin de patru albume solo, precum și opt single-uri. Cel mai recent, Mad Qualia, va fi folosit pentru promovarea în Japonia a jocului Devil May Cry 5, după cum puteți vedea și în clipul de mai jos.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER