Bandai Namco Entertainment a anunțat noi detalii despre Ace Combat 7: Skies Unknown. Noul titlu al seriei le va permite jucătorilor să participe la lupte aeriene redate într-o manieră fotorealistă, o grijă specială fiind acordată inclusiv reproducerii cerului virtual, populat cu nori tridimensionali. Veridicitatea grafică se extinde și asupra diferitelor efecte meteorologice, care pot fi folosite de piloții virtuali pentru a obține un avantaj tactic.
Căzut într-un oarecare con de umbră, eclipsat fiind de numeroasele anunțuri și trailere ale unor titluri de mare profil de la E3 2018, Call of Cthulhu a primit la rândul său un nou trailer, alături de o demonstrație de gameplay extinsă, ambele fiind disponibile mai jos.
Bandai Namco Entertainment a anunțat Twin Mirror, un thriller psihologic ce marchează debutul publisher-ului în domeniul jocurilor de aventură bazate pe narațiune. Dezvoltat de studioul DONTNOD Entertainment, cunoscut pentru Life is Strange, Twin Mirror va fi o experiență modelată însuși de jucător, cu o narațiune dinamică în centrul căruia se află un erou chinuit, care trebuie să navigheze prin labirintul construit de realitatea crudă din Basswood, Virginia de vest, și proprii săi demoni.
Bandai Namco Entertainment a anunțat că My Hero One”s Justice, jocul de lupte 3D bazat pe populara franciză anime și manga Weekly Shonen Jump, se va lansa în luna octombrie a acestui an, în ediții pentru PlayStation 4, Xbox One, Nintendo Switch și PC (prin intermediul Steam).
Sony Interactive Entertainment a anunțat lansarea PlayStation Hits, o selecție de jocuri pentru PlayStation 4, disponibile la un preț accesibil. Acestea vor fi disponibile din 18 iulie 2018 și includ unele dintre cele mai apreciate titluri pentru PS4, începând de la doar 99 lei, prin intermediul PlayStation Store, precum și în rețelele magazinelor partenere din România.
E3 2018 a trecut, cu bune și cu rele, impresia lăsată de ediția din acest an a expoziției din Los Angeles fiind că publisherii mari și-au cam epuizat „combustibilul” dedicat generației actuale de hardware pentru jocuri video, pregătindu-se, în secret, pentru ceea ce va urma în industrie.
Sony a oferit publicității clasamentele celor mai bine vândute jocuri din luna mai 2018, în regim digital, pentru cele trei platforme actuale ale companiei – PlayStation 4, PlayStation VR și PlayStation Vita.
Bandai Namco Entertainment a confirmat că jocul Dragon Ball FighterZ va fi lansat și pentru Nintendo Switch. Dragon Ball FighterZ combină stilul jocurilor de lupte clasice 2.5D cu popularul univers Dragon Ball, una dintre cele mai îndrăgite serii anime, urmărită de milioane de fani din întreaga lume. O versiune jucabilă de Dragon Ball FighterZ pentru Nintendo Switch a fost prezentată în cadrul E3 2018.
Bandai Namco Entertainment a anunțat că Divinity: Original Sin 2 – Definitive Edition, versiunea pentru consolele PlayStation 4 și Xbox One a RPG-ului celor de la Larian Studios, va fi lansată pe pe 31 august 2018.
Bandai Namco Entertainment a dezvăluit data de lansare pentru Soul Calibur VI, cel mai nou episod a celebrei serii de jocuri cu lupte 3D. Astfel, Soul Calibur VI își va face apariția pe 19 octombrie 2018, în versiuni pentru PlayStation 4, Xbox One și PC (prin intermediul Steam).
Spider-Man a fost titlul ales de Sony pentru a încheia conferința de presă PlayStation de la E3 2018, fiind prezentată o nouă demonstrație de gameplay din joc, înfățisându-i astfel pe o parte dintre răufăcătorii pe care Spidey va trebui să-i înfrunte: Electro, Rhino, Scorpion, Vulture și Mr. Negative.
Sony a prezentat, pe scena propriei conferințe de presă de la E3 2018, un nou trailer pentru Death Stranding, cel mai nou proiect al renumitului designer japonez Hideo Kojima și al echipei acestuia de la studioul Kojima Productions. Deși păstrează în continuare un aer de mister asupra subiectului și scopului jocului, acest nou trailer dezvăluie, în premieră, și câteva secvențe de gameplay din Death Stranding.
Activision a ales conferința de presă Sony PlayStation de la E3 2018 pentru a prezenta un nou trailer pentru Destiny 2: Forsaken, cel de-al treilea pachet de conținut major pentru Destiny 2, secvențele de mai jos oferind o imagine clară a direcției în care o va lua povestea jocului în acest expansion.
După cum ne-a obișnuit an de an, Valve a dat startul promoțiilor de vară pe Steam, numeroase jocuri fiind oferite la reducere până pe 5 iulie 2018.
După ce a dezvăluit Devil May Cry 5 pe scena celor de la Microsoft de la E3 2018, Capcom a recidivat și în cadrul conferinței Sony, prezentând, în premieră, remake-ul modern al jocului Resident Evil 2. Pe langa cele două trailere ce au rulat în timpul showcase-ului PlayStation, Capcom a prezentat mai târziu și o demonstrație de gameplay din acest remake, precum și primele imagini din noul Resident Evil 2.
După o perioadă de colaborare cu Microsoft, Remedy Entertainment, studioul din spatele seriilor Max Payne și Alan Wake, a ales scena Sony de la E3 2018 pentru a prezenta, în premieră, următorul său joc: Control. Studioul finlandez promite astfel un titlu action/adventure cu tematică supranaturală și o intrigă memorabila, directorul de creație Sam Lake aflându-se în spatele acestui proiect.
După cum promisese, Sony s-a folosit de conferința de presă de la E3 2018 pentru a prezenta și Ghost of Tsushima, noul joc exclusiv pentru PlayStation 4 dezvoltat de studioul Sucker Punch (seria inFamous). De această dată am avut parte de o demonstrație de gameplay extinsă, acompaniată de o serie nouă de imagini din joc, pe care le puteți admira mai jos.
Parteneriatul dintre Activision și Sony și-a făcut din nou simțită prezența în conferința PlayStation de la E3 2018, pauza survenită dupa prezentarea jocului The Last of Us Part II fiind folosită pentru a anunța câteva noutăți legate de viitorul Call of Duty: Black Ops 4.
Conferința de presă Sony PlayStation de la E3 2018 a debutat în forță cu un nou clip din The Last of Us Part II, acesta prezentând un nou segment cinematic din joc, precum și primele secvențe de gameplay din noul titlu al celor de la Naughty Dog.
După cum fusese promis, Ubisoft a prezentat noul Assassin’s Creed Odyssey în cadrul conferinței de presă susținute la E3 2018. Realizat de studioul Ubisoft Quebec pe parcursul ultimilor trei ani, Odyssey preia formula de joc din Assassin’s Creed Origins și îi adaugă un strat suplimentar de complexitate în ceea ce privește componentele sale de RPG.
The Crew 2 nu a lipsit din cadrul conferinței de presă Ubisoft de la E3 2018, publisher-ul anunțând că noul joc al studioului Ivory Tower va beneficia de o sesiune de testare Open Beta, ce va începe mâine, 21 iunie 2018, și va rămâne activă până pe 25 iunie. Clientul Open Beta poate fi descărcat chiar acum accesând thecrewgame.com/openbeta.
În cadrul conferinței de presă susținute la E3 2018, Ubisoft s-a oprit și asupra jocului For Honor, amintind de toate îmbunătățirile primite de acesta post-lansare (șase sezoane de conținut nou, precum și migrarea către servere dedicate). Cu această ocazie, a fost dezvăluit și Marching Fire, cel mai cuprinzător pachet de conținut suplimentar ce urmează să fie lansat pentru For Honor.
Ubisoft s-a folosit de propria conferință de presă de la E3 2018 pentru a anunța noi detalii despre Starlink: Battle for Atlas, unul dintre jocurile dezvăluite la ediția de anul trecut a târgului din Los Angeles. Astfel, pe lângă noile trailere și imagini, pe care le puteți admira în galeria de mai jos, am aflat și data de lansare pentru Starlink: Battle for Atlas: jocul își va face apariția pe 16 octombrie 2018.
După debutul de anul trecut, Transference a revenit pe scena Ubisoft de la E3 2018, jocul fiind rodul colaborării dintre FunHouse, o divizie a studioului Ubisoft Monteal, și SpectreVision, o companie de producție înființată de Elijah Wood, Daniel Noah și John C. Waller.
Skull & Bones, jocul bazat pe bătălii navale prezentat în premieră la ediția E3 de anul trecut, a revenit pe scena Ubisoft de la E3 2018 cu un nou trailer, precum și cu o prezentare de gameplay a modului multiplayer Hunting Grounds, în care jucătorii se vor putea confrunta atât cu provocările oferite de joc, cât și între ei, pentru supremația oceanului.
Tom Clancy’s The Division 2 a fost jocul celor de la Ubisoft cu probabil cea mai consistentă prezență la E3 2018, acesta făcându-și apariția atât pe scena celor de la Microsoft, cât și în cadrul propriei conferințe a companiei franceze. Am avut parte atât de trailere noi, cât și de o demonstrație de gameplay, de imagini noi (pe care le puteți admira în galeria de mai jos), alături de anunțarea datei de lansare a jocului: 15 martie 2019.
De obicei, E3 era momentul ales de către cei de la Ubisoft pentru a dezvălui noi jocuri spectaculoase. Conferința E3 2018 din acest an facut însă excepție de la această regulă, singurul joc nou de interes anunțat de Ubisoft fiind Trials Rising, continuarea popularului Trials Fusion.
Conferința de presă pe care Ubisoft a susținut-o la E3 2018 a debutat cu o nouă privire aruncată asupra jocului Beyond Good & Evil 2 prin intermediul unui nou trailer cinematic. Au fost prezentate astfel câteva dintre personajele ce-și vor face apariția în Beyond Good & Evil 2, cea mai spectaculoasă astfel de apariție fiind Jade, eroina primului titlu din serie, acum portretizată drept inamic.
Kingdom Hearts III a fost probabil cel mai mediatizat joc produs de Square Enix de la E3 2018, fiind prezentat atât în conferințele de presă ale celor de la Microsoft și Sony, precum și în propriul live stream al publisher-ului japonez. Am primit astfel două trailere noi, fiind confirmate atât data de lansare a jocului (29 ianuarie 2019), cât și noi „regate” pe care personajele din Kingdom Hearts III le vor putea explora: Pirates of The Caribbean, Frozen, Tangled, Monsters Inc. etc.
The Quiet Man este un nou joc prezentat în premieră în cadrul showcase-ului pregătit de Square Enix pentru E3 2018. Acesta își propune să spună o poveste cinematică, bazată pe foarte multă acțiune, pe care jucătorii o vor putea duce la bun sfârșit într-o singură sesiune de joc.
Chiar dacă o serie de leak-uri au stricat oarecum surpriza, cei de la Square Enix au ales să dezvăluie Just Cause 4 cu ocazia E3 2018, jocul fiind prezent atât pe scena celor de la Microsoft, cât și în cadrul live stream-ului difuzat de publisher. De asemenea, Just Cause 4 a fost prezentat în detaliu pe parcursul întregului E3, prin intermediul unui număr impresionant de trailere, pe care le puteți urmări mai jos.
The Awesome Adventures of Captain Spirit este un nou joc pe care Square Enix a ales să-l prezinte atât în timpul conferinței de presă Microsoft, cât și în cadrul propriului live stream de la E3 2018. Este vorba despre un nou titlu plasat în universul Life is Strange și realizat de echipa de la Dontnod Entertainment.
Square Enix a ales să prezinte noul Shadow of The Tomb Raider atât pe scena de la E3 2018 a celor de la Microsoft, cât și în cadrul propriului show preînregistrat. Astfel, pe lângă primul trailer realizat cu ajutorul secvențelor de gameplay, am avut parte chiar și de o demonstrație din Shadow of The Tomb Raider, alături de o serie noua de imagini, disponibile în galeria de mai jos.
În încheierea conferinței de presă susținute de Bethesda la E3 2018, Todd Howard (director și producător executiv în cadrul Bethesda Game Studios) a prezentat proiectele viitoare ale companiei, prin intermediul unor scurte teasere.
Bethesda a dezvăluit, în cadrul conferinței susținute de companie la E3 2018, un nou joc al seriei The Elder Scrolls dezvoltat special pentru dispozitivele mobile. Și, chiar dacă se adresează utilizatorilor de iPhone, iPad și telefoane bazate pe Android, The Elder Scrolls: Blades va oferi o experiență completă pentru fanii seriei, cu grafică de cel mai înalt nivel, quest-uri, arme și armuri de colecționat, skill-uri upgradabile, tot felul de magii și bătălii în timp real.
Vedeta conferinței de presă susținută de Bethesda la E3 2018 a fost fără urmă de îndoială Fallout 76, primul joc al seriei dezvoltat special pentru a fi abordat în multiplayer. Jucătorii vor intra în pielea supraviețuitorilor din Vault 76, primii care sunt eliberați în lumea post-nucleară în 2102, la 25 de ani de la căderea primelor bombe.
Bethesda s-a folosit de conferința de presă susținută la E3 2018 pentru a anunța DOOM Eternal, continuarea noului DOOM lansat în 2016. De această dată, acțiunea va avea loc în mai multe „dimensiuni”, inclusiv pe Pământ, iar eroul va avea la dispoziție noi arme și abilități.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER