Steaua a câștigat Cupa, după ce a învins-o în finală pe eterna rivală, Dinamo.
Steliștii spun că s-a văzut „mâna” lui Olăroiu și îi mulțumesc tehnicianului pentru ajutor.
Jucătorii echipei Steaua au primit trofeul Cupei României – Timișoreana din mâinile fostului tehnician stelist Emeric Ienei, după câștigarea finalei competiției, miercuri, la Brașov, cu scorul de 2-1, în fața formației Dinamo București.
Gigi Becali era extrem de fericit la finalul partidei care i-a adus Stelei cea de-a 21-a Cupă din istorie.
Patronul roș-albaștrilor îl laudă pe Olăroiu, dar nu se ferește să-l „înțepe” nici pe finul Cristi Borcea.
Gheorghe Hagi are cele mai mari șanse să preia banca Stelei, după plecarea lui Cosmin Olăroiu.
Chiar dacă nu a dat un răspuns concret, „Regele” a dat de înțeles că va reveni în Ghencea.
După ce s-au ciocnit serios pe străduțele din centrul orașului, dinamoviștii și steliștii au fost din nou la un pas de bătaie. Două grupuri de suporteri, aproximativ 30 de steliști și 20 de dinamoviști, s-au întâlnit din nou în Piața Sfatului.
Conflictul nu a izbucnit deoarece un număr impresionant de jandarmi era prezent și s-a interpus între cele două tabere. Steliștii au încercat un atac, însă acesta a fost înăbușit imediat de forțele de ordine.
Rică Neaga spune că singurul antrenor care poate obține performanțe în Ghencea în sezonul viitor e Cosmin Olăroiu și speră ca acesta să rămână și după finala Cupei României.
„Ambele echipe își doresc să câștige Cupa. Pierderea campionatului este un insucces pentru ambele echipe și acum au șansa să-și salveze sezonul. Sper să mai avem parte de un asemenea meci și la anul, pe noul stadion Național. Sper ca Dică să fie jucătorul cheie al finalei, iar Steaua să câștige Cupa. Au nevoie de asta, după un sezon nu prea reușit.
Mijlocașul Andrea Pirlo, care nu și-a prelungit înțelegerea cu campioana Italiei, AC Milan, a semnat, miercuri, un contract pe trei sezoane cu formația Juventus Torino.
Pirlo a efectuat marți vizita medicală, iar astăzi a fost prezentat oficial la gruparea torineză.
Chiar dacă Tatu și Wires au sosit în România și au efectuat vizita medicală, se pare că transferurile celor doi la Steaua au intrat în impas.
Mihai Stoica a declarat că există posibilitatea ca niciunul dintre cei doi să nu ajungă în Ghencea, dar că negocierile continuă.
Dinamo și Steaua se întâlnesc din nou în finala Cupei României, după 21 de ani. Dumitru Dragomir spune că s-a făcut o greșeală atunci când s-a stabilit ca ultimul act să se joace la Brașov, deoarece nu există condițiile necesare organizării unui astfel de eveniment.
Antrenamentul echipei naționale a României din această după-amiază a fost întârziat 25 de minute din cauza unei furtuni care s-a abătut asupra orașului Buftea, ședința de pregătire începând totuși înainte de oprirea ploii.
Gabriel Torje a declarat că este conectat la miza finalei cu Steaua și speră că roș-albii nu-și vor dezamăgi fanii în ultimul act care se va disputa la Brașov.
„Avem onoarea să jucăm această finală în fața rivalei de moarte. Trebuie să fim concentrați 150%, să fim pregătiți pentru orice și să ieșim din finală învingători. Nu se pune problema să fi fost vreun meci mai important.
Ultimul joc al sezonului le va pune față în față pe cele mai galonate echipe din fotbalul românesc, Steaua și Dinamo. Finala Cupei României poate salva sezonul pentru una din cele două echipe.
Florin Gardoș a prefațat finala de Cupă cu Dinamo și spune că un succes ar face uitate cele două înfrângeri din campionat în fața marii rivale.
Telenovela „Găman-Bărboianu” este departe de a se fi sfârșit. Cei doi fotbaliști au ajuns în iarnă în curtea lui Dinamo, pentru care au evoluat în acest retur.
Fundașii au depus atunci memorii pentru a fi declarați liberi de contract, după care au semnat cu gruparea din Ștefan cel Mare.
Cristi Chivu a anunțat sâmbătă, printr-o scrisoare deschisă, că renunță la echipa națională. Chiar dacă și-a atras antipatia multor susținători ai tricolorilor pentru că a luat această decizie chiar înaintea meciului crucial cu Bosnia, fostul căpitan este susținut de selecționerul Răzvan Lucescu.
Selecționerul naționalei de tineret, Emil Săndoi, a declarat, marți, într-o conferință de presă, că odată cu startul preliminariilor C.E., ediția 2011-2013, va încerca să formeze o nouă echipă, chiar dacă dificultatea provine din faptul că jucătorii nu sunt titulari la formațiile de club.
Delegația Stelei a ajuns azi, în jurul orei 13:00, la Brașov, în vederea finalei Cupei României în care roș-albaștrii vor întâlni miercuri eterna rivală Dinamo.
Stelișii au fost cazați la hotelul „Hanul Dâmbu Morii”, iar la ora 16:30 au programată o conferință de presă la stadionul Tineretului.
Răzvan Lucescu este optimist înaintea duelului cu Bosnia, care se va desfășura în Giulești, vineri, 3 iunie.
Selecționerul spune că publicul din Giulești va pune o presiune fantastică pe adversari și spune că mizează pe dorința de afirmare a jucătorilor din campionatul intern, dar și pe experiența unor jucători precum Tamaș și Chivu.
Tricolorii s-au reunit azi în vederea partidei cu Bosnia, din preliminariile pentru Euro 2012. Selecționerul Răzvan Lucescu a susținut o conferință de presă în care a prefațat partida care ar putea fi ultima pe banca naționalei României.
Cristi și Mihaela Borcea au divorțat ieri, la procesul lor asistând și fiul lor cel mare, care a spus judecătorului că este de acord să râmână cu mama sa, atât el cât și fratii săi.
„A fost cea mai grea decizie din viața mea”, a declarat Cristian Borcea la ieșirea din sediul instanței.
Asociatia Presei Sportive deplînge disparitia marelui scriitor FĂ‚NUS NEAGU, unul dintre ultimii corifei care si-au aplecat pana lor măiastră spre fenomenul sportiv. FĂ‚NUS NEAGU s-a înscris la loc de frunte pe linia azi aproape dispărută a oamenilor de litere cu iubire pentru sport, ilustrată de nume precum Eugen Barbu, Ion Băiesu, Teodor Mazilu sau Adrian Păunescu.
Delegația dinamovistă a sosit aseară la Brașov, cu autocarul, „câinii” cazându-se la hotel „Aro”.
În această dimineață, în jurul orei 10:15, Ioan Andone și elevii săi au mers la stadionul „Tineretului” și au inspectat starea gazonului.
Trofeul Cupei României a ajuns luni, la Brașov, în Piața Sfatului, acolo unde va sta pînă miercuri, în ziua finalei Cupei României dintre Steaua și Dinamo.
În toate cele trei zile, microbiștii se pot fotografia împreună cu trofeul și pot urmări, pe un ecran imens imagini de referință din fotbalul românesc.
Circulația rutieră în centrul vechi al Brașovului, precum și pe mai multe străzi din apropierea Stadionului „Tineretului” din municipiu unde va avea loc, miercuri, finala Cupei României, între echipele de fotbal Steaua și Dinamo, va fi restricționată între orele 17.00 și 24.00.
În cursul zilei de luni a fost făcută publică o înregistrare audio cu o discuție între Victor Pițurcă și fanii Craiovei.
Printre altele, fostul manager la Științei vorbește de situația clubului, despre eventuala înființare a unei noi echipe în Craiova, despre transferurile lui Găman și Bărboianu la Dinamo, dar și despre un eventual aranjament cu Oțelul Galați în finalul campionatului trecut.
Ioan Andone încearcă din răsputeri să-și capaciteze elevii la maxim înaintea finalei Cupei cu Steaua, de miercuri. În ciuda înfrângerii usturătoare din ultimul meci din Liga 1, 1-4 cu Poli, tehnicianul „câinilor” este convins că jucătorii vor trece peste acest eșec și că vor fi conectații 100% la miza partidei cu eterna rivală.
„Sper să câștigăm Cupa României. Toți dinamoviștii trebuie să sa gândească numai la acest trofeu! Îmi doresc din tot sufletul să le facem o bucurie suporterilor și să ne întoarcem cu cupa în Ștefan cel Mare, cu cele 36 de autocare care vor însoți echipa!”, a declarat Ioan Andone pentru www.fcdinamo.ro.
Fundașul Cristian Săpunaru a declarat, duminică, după ce a câștigat Cupa Portugaliei cu FC Porto, că sezonul 2010/2011 a fost cel mai bun pentru el, deoarece niciodată nu a câștigat patru trofee într-un an.
„Niciodată nu am câștigat patru titluri într-un an, a fost un sezon impresionant. Trebuie să mulțumim fanilor care ne-au fost mereu alături, care au scandat pentru FC Porto. Am avut drapelul României la mine pentru că este țara mea, așa cum Rapid și FC Porto sunt cluburile mele de suflet”, a declarat Săpunaru.
Gigi Becali este hotărât să facă o nouă campanie spectaculoasă de achiziții, indiferent dacă Olăroiu va rămâne sau nu la cârma grupării din Ghencea.
Așa cum ProSport a anunțat în ediția tipărită de luni, brazilianul Leonardo de la AEK Atena se află în pole position pentru rolul de playmaker al Stelei în sezonul viitor.
Jucătoarea de tenis Edina Gallovits-Hall, locul 131 WTA, s-a calificat, luni, în turul secund la Roland Garros, al doilea turneu de Grand Slam al anului, informează site-ul oficial al competiției.
Gallovits-Hall a învins-o, în runda inaugurală, cu scorul de 2-6, 6-3, 6-1, după aproximativ două ore de joc, pe Angelique Kerber (Germania), poziția 69 în ierahia mondială.
Atacantul brazilian al echipei AC Milan, Alexandre Pato, a suferit o luxație la umăr în ultima etapă a campionatului Italiei și va fi indisponibil cel puțin o lună, astfel că va rata participarea la Copa America și la meciul amical cu România, din 8 iunie.
UPDATE 15:40: Toate biletele pentru finala Cupei României puse în vânzare luni, de la ora 14.30, la Stadionul Tineretului din Brașov s-au vândut în doar 40 de minute de la deschiderea caselor.
O înregistrare audio care se pare că îl are ca protagonist pe Victor Pițurcă a tulburat și mai mult apele la Craiova. Fostul manager al Universității Craiova a dezvăluit mai multe amănunte „picante” din istoria recentă a clubului din Bănie.
Universitatea Craiova este la pământ, după ce a retrogradat a doua oară în Liga 1. Mititelu a pierdut mulți dintre jucătorii pe care s-a bazat în sezonul trecut și lucrurile nu se opresc aici.
Site-ul calciomercato.it a scris că fundașul Cristian Chivu a început timid, dar a fost periculos în repriza a doua a meciului pe care echipa Internazionale Milano l-a câștigat, duminică, pe teren propriu, scor 3-1, în fața formației Catania, în etapa a XXXVIII-a, ultima a campionatului Italiei.
Chiar dacă nu e sigur de rămânerea lui Olăroiu pe banca tehnică, Gigi Becali a promis că va forma o super trupă la Steaua pentru sezonul viitor. Campania de achiziții a început deja, Mihai Costea, Dorinel Popa și Gabi Matei fiind deja acontați de gruparea din Ghencea.
Gloria s-a salvat de la retrogradare, însă apele sunt tulburi la Bistrița. „Lordul” susține că niciodată de când e la club situația nu a fost atât de dezastruoasă și cere implicarea totală a județului în salvarea echipei.
Galațiul a fost duminică centrul fotbalistic al României. Într-o ceremonie fără precedent, gălățenii au primit inelele de campioni acordate de ProSport, dar și medaliile și trofeul pentru locul I.
Peste 15.000 de gălățeni s-au strâns în fața scenei special amenajată pe faleza Dunării pentru acest eveniment, fiind coautori la un spectacol pe măsura performanței reușite de Oțelul.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER