Viceprimarul municipiului Galați, Nicușor Ciumacenco, îi cere președintelui grupării FC Timișoara, Marian Iancu, să prezinte public scuze după ce a acuzat Primăria Galați de complicitate cu clubul de fotbal Oțelul pentru comiterea evaziunii fiscale, în caz contrar urmând a fi dat în judecată.
„Primăria Galați a înțeles să sprijine consistent echipa de fotbal cu care toți ne mândrim, fiind cel mai important sponsor, după ArcelorMittal Galați. Astfel, în acest an, Oțelul primește 2.150.000 lei, cu un sfert de milion de lei în plus față de anul trecut.