După amicalul câștigat cu 4-0 în fața celor de la Dacia Chișinău, steliștii se gândesc la derby-ul din etapa viitoare, de pe Bega. Roș-albaștrii se deplasează la Timișoara, unde vor întâlni singura echipă neînvinsă în acest sezon din Liga 1.
Meme Stoica se așteaptă la o confruntare pe viață și pe moarte și speră că elevii lui Cîrțu vor pune punct seriei de invincibilitate a bănățenilor.
Sorin Cîrțu așteaptă cu nerăbdare duelul din etapa viitoare, când Steaua se va deplasa la Timișoara, pentru duelul cu Poli, singura echipă neînvinsă în Liga 1 în acest sezon.
Roș-albaștrii au profitat de cele două săptămâni de pauză competițională și au susținut un amical sâmbătă cu Dacia Chișinău, pe care l-au câștigat cu 4-0.
România a pierdut în Bosnia cu 2-1, iar șansele de calificare la Euro sunt compromise. Tricolorii au condus cu 1-0, după eurogolul lui Marica, însă gazdele au revenit și au câștigat partida de la Zenica.
Gigi Becali îl critică pe Răzvan Lucescu, despre care spune că nu are treabă cu meseria de selecționer.
Gruparea Galatasaray va renunța în curând la serviciile majorității jucătorilor străini din echipă, între care se numără și
Președintele FIFA, Joseph Blatter, a apreciat, vineri, că „riscul de a vedea sportul manipulat de pariurile financiare” este „mare”, menționând că forul internațional va aplica principiul toleranței zero în acest domeniu.
„Riscul de a vedea sportul manipulat de pariurile financiare este mare. Aceste manipulări atacă valorile fundamentale ale sportului: fair-play, respect și disciplină”, a declarat Blatter în discursul său din deschiderea Congresului „Finanțarea sportului – sponsorizare și pariuri sportive”, care se desfășoară la Zurich.
Gigi Becali nu a renunțat la titlu, chiar dacă Steaua se află la 12 puncte de liderul Oțelul. Cu toate acestea, patronul formației din Ghencea vrea să facă mai multe schimbări în prima echipă.
După 4 puncte obținute în primele două meciuri pe banca roș-albaștrilor, Cîrțu pare să-i fi câștigat încrederea patronului, care a declarat că se gândește să-i prelungească înțelegerea tehnicianului.
Tehnicianul Gheorghe Hagi a declarat, vineri, după încetarea colaborării cu Galatasaray, că este trist că pleacă, dar nu are regrete, și a precizat că a făcut acest pas pentru viitorul echipei, informează cotidianul Hurriyet.
„Vreau să spun un singur lucru, pe care l-am spus și în ultima mea conferință de presă. Noi reprezentam clubul Galatasaray, îl reprezentăm. Dăm totul pentru Galatasaray. În acest moment pentru mine cel mai important este viitorul echipei. Am făcut acest pas pentru viitorul echipei. După meciul cu Fenerbahce, am discutat de mai mule ori pe parcursul acestei săptămâni cu președintele. Deși mai aveam un an de contract, am văzut că nu fac parte din proiectele clubului.
Site-ul suporterilor echipei Galatasaray, webaslan.com, a publicat, vineri, un mesaj adresat tehnicianului Gheorghe Hagi, în care se menționează că fanii nu îl vor uita pe român, indiferent unde va fi acesta, și îl vor iubi în continuare.
„Nu te vom uita, Hagi… Pentru noi ești o mare iubire! Ești aerul, sufletul, mândria noastră… Tu ești posterul aflat în locul cel mai important din camera noastră, Hagi… Dragostea noastră pentru tine, admirația noastră nu se vor sfârși nici cu o mie de despărțiri cu capul plecat, dar cu una! Dar noi îl vrem pe Hagi, cel care purta echipamentul galben-roșu și poate pe el îl iubim… (…) Mare Hagi, ești o victimă a insistențelor de a rezista ale unei conduceri destrămate, care are dificultăți în a se menține!
Gigi Becali a declarat că România nu are nicio șansă în Bosnia fără Adrian Mutu.
Patronul Stelei nu a uitat însă că nu și-a recuperat datoria de la atacantul Fiorentinei, pe care l-a făcut cu ou și cu oțet.
După mai multe zile de incertitudine, Hagi și-a luat azi „adio” de la Galatasaray, informează site-ul oficial al grupării „cim-bom”.
Sursa citată menționează că înțelegerea între club și tehnicianul român a fost reziliată de comun acord.
Președintele clubului CFR Cluj, Iuliu Mureșan, a declarat, vineri, că programul din următoarele etape e în avantajul elevilor tehnicianului Alin Minteuan, care au ca obiectiv calificarea în preliminariile Liga Europa, de pe locul trei sau patru.
„Vom avea o lună aprilie infernală, în care vom juca opt partide. Vom întâlni pe teren propriu trei dintre echipele aflate în fața noastră în clasament, Rapid, FC Vaslui și Oțelul, ceea ce sperăm să fie în avantajul nostru. Obiectivul principal s-a ratat, dar acum avem alte obiective, calificarea în Liga Europa și nu de pe locul șase, ci de pe trei sau patru”, a declarat Iuliu Mureșan.
Răzvan Lucescu a susținut o conferință de presă înaintea partidei cu Bosnia, de sâmbătă seară.
Selecționerul speră că se va putea baza
Cristi Chivu a susținut o conferință de presă înaintea partidei cu Bosnia, de sâmbătă seară.
Fundașul tricolorilor, a cărui prezență pe teren e pusă sub semnul întrebării, a declarat că elevii lui Răzvan Lucescu vor juca la victorie și că Bosnia este contracandidata României pentru ocuparea poziției secunde în grupă.
Tricolorii au ieșit azi la o scurtă plimbare în jurul hotelului la care sunt cazați în Zenica. Jucătorii au fost însoțiți de Mircea Sandu, Dumitru Dragomir și Mircea Rădulescu.
Chiar dacă prezența sa pe teren în partida de sâmbătă este pusă serios sub semnul întrebării, Cristi Chivu și-a însoțit colegii la plimbarea de azi.
Așa cum ProSport a anunțat în ediția tipărită de vineri, Steaua va avea o cu totul altă față în sezonul viitor. Gigi Becali vrea să formeze o trupă puternică, pentru a nu mai avea emoții în ceea ce privește bătălia internă.
Dacă după Mihai Costea, care va îmbrăca tricoul Stelei din vară,
Gigi Becali a mai reușit un transfer la Steaua. Mihai Costea va semna cu gruparea din Ghencea și din vară va îmbrăca tricoul roș-albastru.
Patronul Stelei va plăti 1.4 milioane de euro pentru 60% din drepturile federative ale atacantului, sumă considerată foarte mare de Victor Pițurcă.
UPDATE: În urma unor investigații amănunțite, doctorii l-au diagnosticat pe Andrei Cristea cu ciupitură de menisc. Surse din interiorul clubului susțin că atacantul va putea juca până la sfârșitul sezonului, urmând ca la vară să fie consultat din nou și se va opera doar dacă se va constata că este nevoie ca fostul jucător al „câinilor” să ajungă la „cuțit”.
Gigi Becali se gândește deja la cum va arăta Steaua în sezonul viitor. În acest sens, s-a înțeles cu Adrian Mititelu pentru transferul lui Mihai Costea, care va ajunge în Ghencea din vară.
Finanțatorul stelist a anunțat că va mai achiziționa încă trei jucători de atac pentru sezonul viitor.
Echipa Rapid a încheiat la egalitate, scor 0-0, partida amicală cu formația Istanbul BB, disputată, joi, în cadrul turneului de pregătire pe care îl desfășoară în aceste zile din Turcia.
Antrenorul Marius Șumudică a folosit în acest meci următoarea echipă:
Așa cum ProSport a anunțat în EXCLUSIVITATE, Mihai Costea va semna cu Steaua și se va alătura lotului roș-albaștrilor în vară.
Atacantul de 22 de ani va rămâne la Știința până la finalul acestui sezon, iar Mititelu va încasa 1,4 milioane de euro pentru 60% din drepturile federative ale jucătorului.
Lucrările la stadionul municipal Cluj-Napoca sunt realizate în proporție de 80 la sută în ceea ce privește construcția și 30 la sută privind instalațiile, noua arenă urmând să fie încadrată la categoria „elite” și să fie finalizată în luna august.
Vicepreședintele Consiliului Județean Cluj Radu Bica a declarat, joi, în urma unei vizite la stadion, că autoritățile județene au achitat peste 50 la sută din costurile investiției.
Păstrarea atacantului Adrian Mutu reprezintă o afacere pentru Fiorentina, atât din punct de vedere economic, cât și din punct de vedere tehnic, este concluzia la care a ajuns cotidianul italian La Repubblica.
Mutu are un salariu mare la Fiorentina, de circa cinci milioane de euro brut, notează sursa citată. Însă cumpărarea unui jucător, mai tânăr eventual, cu aceleași calități, ar costa mult mai mult. „Pe scurt, pentru a găsi un alt Mutu, Fiorentina trebuie să facă o investiție peste puterile sale. Deci, chiar cu salariul său mare, păstrarea lui Mutu reprezintă o operațiune economică compatibilă cu proiectul clubului”, a scris La Repubblica.
Tehnicianul formației FC Barcelona, Josep Guardiola, a asistat, miercuri, la antrenamentul echipei italiene Brescia, pentru care a evoluat ca fotbalist în 2001-2002 și în 2003.
Guardiola, în vârstă de 40 de ani, a asistat la ședința de pregătire, s-a salutat cu antrenorul Giuseppe Iachini, dar și cu vechi prieteni din cadrul clubului sau foști coechipieri.
Așa cum ProSport a anunțat în EXCLUSIVITATE, Mihai Costea va semna cu Steaua, dar va rămâne până în vară la Universitatea Craiova.
Recordul pentru cel mai bine vândut poster din lume este deținut de „Tennis Girl”, imaginea care a făcut senzație în anii ’70. Protagonista, Fiona Walker, a pozat atunci într-o ipostază mai mult de provocatoare, iar posterul avea să se vândă în peste două milioane de exemplare.
Gigi Becali a vorbit despre situația lui Brandan și Bilașco, jucători care au fost în centrul atenției după înfrângerea cu FC Vaslui.
Așa cum ProSport a anunțat în ediția tipărită de miercuri, argentinianul a ieșit în oraș fără permisiunea staffului tehnic și va fi amendat.
Situația lui Bilașco este diferită. Atacantul l-a înștiințat pe Meme că urmează să iasă, însă s-a răzgândit și a stat acasă.
Cristian Săpunaru nu a participat la antrenamentul din această după-amiază al naționalei, programat în Giulești.
Fundașul lui
Adrian Mutu a revenit la națională după o pauză de 17 luni și este privit de iubitorii fotbalului drept salvatorul României în campania pentru Euro 2012.
„Briliantul” se află într-o formă de invidiat, reușind 3 goluri în ultimele 3 etape din Serie A.
„National Arena” și „Cluj Arena” au intrat în ultima fază a lucrărilor. Dacă la București s-a început montarea acoperișului, același lucru îl putem spune și despre stadionul din Cluj, unde acesta va avea diferite culori, în funcție de unghiul din care privești.
Piesele pentru acoperirea stadionului au fost comandate din străinătate, din țări precum Germania, Finlanda sau Austria
Atacantul Edin Dzeko (Manchester City) a declarat, miercuri, că naționalei Bosniei nu îi va fi ușor să se impună în meciul cu România, mai ales că pentru „tricolori” este practic ultima șansă de a mai spera în calificarea la Euro-2012, informează cotidianul bosniac Sport.
„Suntem conștienți că echipa României este foarte bună și că nu va fi ușor să câștigăm. Pentru ei, victoria e imperativă, este ultima lor șansă de a mai spera la calificare. Oricum, noi ne concentrăm doar pe jocul nostru și la ce avem noi de făcut. Vom avea un sprijin extraordinar din partea fanilor”, a spus Dzeko.
Adrian Mutu a susținut o conferință de presă, prima după revenirea la echipa națională după 17 luni de absență.
Atacantul a reacționat în momentul în care blițurile aparatelor foto îl bombardau când își tampona buza cu un șervețel: „M-am tăiat la bărbierit”, a fost replica lui Mutu.
Așa cum ProSport a anunțat în ediția tipărită de miercuri, Sorin Cîrțu a reacționat foarte urât când a aflat că Mihai Stoica i-a lăsat pe Brandan și Bilașco să iasă în oraș după meciul cu FC Vaslui.
Fostul internațional Cosmin Contra a declarat, miercuri, la Casa Fotbalului, că atacantul Adrian Mutu va ajuta foarte mult echipa națională în partida cu Bosnia-Herțegovina, oferind încredere coechipierilor săi.
„Meciul cu Bosnia e decisiv pentru că o înfrângere ne-ar reduce foarte, foarte mult șansele de calificare, dacă nu chiar compromise total. Cred că vorbim foarte mult despre Adrian Mutu și că se pune prea mare presiune pe el. El a revenit, e într-o formă bună, care poate ajuta foarte mult echipa națională și sunt sigur că așa va fi.
Adrian Mutu, care a revenit la naționala României după 17 luni de absență, a vorbit despre perioada în care a stat departe de tricolori.
Atacantul și-a recunoscut greșelile din trecut și spune că vrea să profite la maxim de ultimii ani ai carierei.
Plecarea lui Vasile Turcu de la Dinamo a fost oficializată azi. Pe site-ul oficial al grupării din Ștefan cel Mare a fost postat un comunicat care anunță că Nicolae Badea a preluat toate acțiunile care îi aparțineau lui Turcu.
Lucrările pentru finalizarea „Național Arena” au intrat în linie dreaptă. Astfel, începând de azi, acoperișul Stadionului Național „Lia Manoliu” va fi ridicat în două săptămâni și urmează să fie acoperit cu o membrană specială.
Următoarele lucrări care vor fi realizate sunt montarea instalației de nocturnă și a stației de sonorizare.
În 22 martie, unsprezece persoane au fost arestate preventiv pentru furtul de cablu electric de la Stadionul Național „Lia Manoliu” din București.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER